ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 41924/3 din 6 noiembrie 2008 pe

rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul S.S.A. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar

General, ca, pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța să se dispună

repunerea în termenul de depunere a notificării, prevăzut de art. 21 din Legea

nr. 10/2001 și să se constate existența: în patrimoniul reclamantului a

dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001 de a obține restituirea în natură a

terenului situat în București, sector 5 în suprafață de 473,20 mp și acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate de pe

terenul menționat.

In motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul a aparținut

bunicului său așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 23225 din 11 august 1926 și că imobilul a fost expropriat pentru

sistematizarea teritoriului, iar autorii săi nu au primit nicio despăgubire

pentru acesta.

A mai arătat reclamantul că imobilul a aparținut bunicului său așa cum

rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23225 din 11 august

1926 și că imobilul a fost expropriat pentru sistematizarea teritoriului, iar

autorii săi nu au primit nicio despăgubire pentru acesta.

Totodată, reclamantul a mai susținut că a plecat din țară în Australia

acum 20 de ani și nu a mai venit în România până în prezent, împuternicind-o pe

fiica sa să îl reprezinte în România pentru identificarea imobilelor ce au

aparținut autorilor săi și pentru reglementarea oricărei probleme legate de

proprietate.

La data de 20 octombrie 2008, a mai susținut reclamantul, fiica sa a

intrat în România, dată după care a luat contact cu legislația românească, fapt

pentru care nu a avut posibilitatea să formuleze în termen notificare conform

Legii nr. 10/2001.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc.

civ. și art. 111 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 616 din 18 aprilie 2009, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 666A din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.S.A. împotriva sentinței

civile nr. 616 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că

termenul pentru notificarea persoanei juridice este unul de decădere, iar

repunerea în termenul legal nu poate opera în speță, deoarece nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Instanța de apel a reținut că „împrejurării mai presus de voința

părții" nu-i poate fi asimilată împrejurarea că reclamantul a fost plecat

din țară și că a fost în imposibilitate să se reîntoarcă.

Împotriva deciziei nr. 666 A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, a declarat recurs reclamantul S.S.A. invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență că

instanța de apel a interpretat greșit prevederile art.103 C. proc. civ. și s-a

aflat în eroare cu privire la „împrejurarea mai presus de voința" părții.

Astfel, s-a susținut în motivarea recursului, situația trebuie

apreciată de la caz la caz și analizată în funcție de persoana și împrejurările

concrete care sunt invocate, starea de boală fiind o asemenea împrejurare

obiectivă; reclamantul nu s-a îmbolnăvit subit, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, ci mult mai înainte, iar mandatara acestuia a acționat

conform Legii nr. 10/2001, astfel că, până la data de 21 octombrie 2008,

reclamantului nu îi poate fi opus principiul de drept

nemo censetur ignorare

legem

, deoarece principiul are o aplicare teritorială, nu personală.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed.

Conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 în urma

republicării legii) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii,

persoana îndreptățită trebuie să notifice persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea imobilului.

Prin Legea nr. 247/2005 s-au adus anumite modificări Legii nr. 10/2001,

însă, în ceea ce privește termenul de formulare a notificării, care a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 10/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, acesta se

raportează la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât, data până

la care se puteau formula notificările pe această procedură specială este 14

februarie 2002.

Față de dispozițiile textului de lege menționat, așa cum în mod corect

a constatat și instanța de apel, acest termen este de decădere, sancțiunea

nerespectării acestuia fiind pierderea posibilității pentru persoana

îndreptățită de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe procedura

specială a Legii nr. 10/2001.

Față de natura juridică a termenului de 6 luni (termen de decădere),

acesta nu poate fi nici întrerupt și nici suspendat și nici nu;se poate pune în

discuție problema repunerii în termen conform art. 103 alin. (2) C. proc. civ. De

asemenea, legea specială nu prevede o repunere; în termen pentru depunerea

notificării.

Sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv

neexercitat în termenul stabilit de lege, iar forța majoră este un caz tipic de

suspendare a cursului prescripției inaplicabil în speța de față (prescripția

extinctivă stinge doar dreptul material la acțiune).

Rațiunea pentru care termenul în discuție a fost instituit ca fiind

termen de decădere rezultă din dorința legiuitorului de a dinamiza procedurile

de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură

sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate

în orice mod de acesta.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând neincidența

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va face aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul S.S.A. împotriva deciziei

civile nr. 666 A din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III

a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.