ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 305/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 305/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
prin sentința civilă nr. 550 din 16 aprilie 2010, a admis contestai formulată
de B.T., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București și, pe
cale de consecință: a constatat că B.T. este îndreptățit la măsuri reparatorii
prin echivalent pentru terenul în suprafață de 200 m.p. situat în București,
str. G.J., sector 3, potrivit Legii nr. 10/2001, urmând să se emită o
dispoziție în acest sens și să se înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilul situat în
București str. G.J. sector 3, a aparținut contestatorului din prezenta cauză
dobândit prin act de donație încheiat în formă autentică de la bunica sa B.S.
care la rândul său îl deținea prin contract de vânzare - cumpărare încheiat în
formă autentică de la P.Ș. și P.I.
Ulterior imobilul a
trecut în proprietatea Statului în urma decretului 129/1989 în prezent fiind
demolat.
La momentul
exproprierii contestatorul a primit despăgubiri doar pentru construcție
deoarece terenul fusese predat în folosință.
După apariția Legii
10/2001 contestatorul a formulat notificarea nr. 3298/2001 în termenul prevăzut
de art. 21 din același act normativ, dar întrucât nu a primit nici un răspuns
s-a adresat instanței judecătorești în vederea soluționării pe fond a cererii
sale.
În prezenta cauză s-a
făcut dovada de către contestator că imobilul teren a fost preluat în mod
abuziv în sensul dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea 10/2001.
Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 634 din 26 octombrie 2010, a
admis apelul formulat de apelantul Municipiul București, prin Primarul General,
împotriva sentinței civile nr. 550 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B.T., și pe
cale de consecință: a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a
respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Verificând actele
depuse la dosarul de fond, instanța de apel a constatat că reclamantul nu a
făcut dovada depunerii în termen a notificării, concluzia primei instanțe, în
sensul că după apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificarea nr.
3298/2001 în termenul prevăzut de art. 21 din același act normativ, neavând
suport în probele administrate în cauză.
La dosar nu a fost
depusă o notificare purtând acest număr de înregistrare, iar prin acțiunea
introductivă reclamantul a susținut că ar fi formulat o notificare sub nr. 2398/2001.
Din verificările
efectuate pe pagina de internet a Primăriei Municipiului București rezultă că
în dosarul nr. 13780/2001 s-a înregistrat notificarea nr. 3298/2001, de către
un terț (P.Ș. V.E.), care pare a fi moștenitorul vânzătorilor P.Ș. și P.I., de
la care a cumpărat autoarea reclamantului, iar la fila 8 în dosarul de fond s-a
depus în copie o cerere adresată de reclamant primăriei prin care acesta chiar
confirmă împrejurarea că notificarea nr. 3298/2001 a fost depusă de către terța
persoană menționată anterior.
Astfel, este evident
că prima instanță s-a bazat pe o situație de fapt eronat stabilită atunci când
a concluzionat că reclamantul a formulat notificarea nr. 3298/2001.
De asemenea, din
verificarea aceleiași pagini de internet a reieșit că la notificarea cu nr. 2398/2001
figurează alte persoane și se referă la alt imobil, neavând legătură cu
prezenta cauză.
Reclamantul a făcut
dovada depunerii notificării nr. 653 din 23 noiembrie 2005 (fila 6 dosar de
fond), însă aceasta este tardivă, aspect comunicat reclamantului de către
unitatea notificată prin adresa nr. 33353 din 29 octombrie 2008 (fila 7 dosar
de fond).
În raport de aceste
considerente, Curtea a apreciat că în mod greșit prima instanță a concluzionat
că reclamantul a formulat o notificare în termenul prevăzut de lege și că, în
aceste condiții, ar avea dreptul la măsuri reparatorii, hotărârea fiind dată cu
încălcarea art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit
căruia nerespectarea termenului de depunere a notificării atrage pierderea dreptului
la măsuri reparatorii.
Împotriva deciziei
civile mai sus menționată a declarat recurs B.T., criticând-o ca fiind
nelegală, invocând dispozițiile art. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,
deoarece:
- Instanța de apel a
reținut în mod greșit faptul că, în cauză, nu s-a formulat notificare în termen
și, prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii.
- Legea nr. 10/2001
nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor în natură, această
lacună a legii a fost complinită prin apariția Legii nr. 247/2005.
Recursul este fondat
pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 85 C.
proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea
sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu dispune altfel.
În procesul civil
părțile nu sunt obligate să se înfățișeze la judecată.
Ceea ce este
obligatoriu, este să li se asigure posibilitatea de a se înfățișa la judecată,
iar aceasta se realizează prin citarea lor legală. Altfel spus, obligatorie
este citarea părților iar nu înfățișarea lor la judecată.
În speță, avem de-a
face cu o neregularitate a citării reclamantului-recurent, în sensul că
procedura de citare a fost realizată în faza de apel - sub un alt nume,
respectiv „B.T.”, fila 7 dosar apel, în loc de B.T.
Așadar, față de cele
reținute, se va admite recursul declarat de reclamantul B.T., se va casa
decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de
apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul B.T. împotriva deciziei nr. 634/ A din 26 octombrie 2010
a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Casează decizia
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2012.