ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2011

Asupra recursurilor de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 5237/621/2007 reclamanta SC B.I.R.E. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL Brașov și SC C.C.F. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 345.865,98 lei reprezentând contra-valoarea facturilor emise de către SC A. SRL Brașov, SC C.C.F. SRL și SC P. SRL pentru montaj gresie, inspectorat de șantier pentru lunile mai, iunie, iulie 2006 și contra-valoarea adezivilor livrați pentru terasa mare a imobilului. La data de 22 octombrie 2007, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care solicită obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 345.865,96 lei și să fie autorizată să construiască terasa pe cheltuiala pârâtelor.

Pârâta SC A. SRL a formulat cerere de chemare în garanție împotriva SC S. SRL solicitând obligarea acesteia la plată în locul SC A. SRL respectiv plata sumei de 345.865,96 lei către reclamantă. Prin sentința civilă nr. 320 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.I.R.E. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL și SC C.C.F. SRL acestea fiind obligate în solidar la plata sumei de 116.354 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamantă. Împotriva sentinței nr. 320/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov au formulat apel pârâtele SC A. SRL , SC C.C.F. SRL și SC P.C. SRL, iar prin decizia nr. 27 din 19 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost admis apelul formulat de pârâta SC P.C.

SRL, sentința atacată fiind schimbată în parte, în sensul că acțiunea formulată de SC B.I.R.E. SRL în contradictoriu cu SC P.C. SRL a fost respinsă ca neîntemeiată. Apelurile declarate de pârâtele SC A. SRL și SC C.C.F. SRL împotriva aceleiași sentințe au fost respinse. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că temeiul juridic aplicabil în cauză este răspunderea civilă contractuală, respectiv dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1483 C. civ. Astfel, prin contractul încheiat de părți, pârâta SC P.C. SRL s-a obligat să vândă reclamantei SC B.I.R.E. SRL ,,materiale conform Anexei la contract”, fără nicio referire la obligația vânzătorului de a alege materialele potrivite construcției.

Singura obligație asumată de vânzător se referă la calitatea materialelor dar potrivit raportului de expertiză și certificatelor de calitate, adezivul vândut nu prezintă deficiențe calitative astfel că în mod greșit prima instanță a reținut culpa pârâtei SC P.C. SRL. Cu privire la apelurile declarate de SC A. SRL Brașov și SC C.C.F. SRL s-a reținut că cele două pârâte sunt în culpă contractuală, astfel SC A. SA, în calitate de executant cât și SC C.C.F. SRL în calitate de prestator servicii nu au respectat obligațiile asumate prin contractele încheiate iar semnarea procesului-verbal de predare-primire nu înlătură culpa pârâtelor în condițiile în care deteriorările s-au produs în termenul de garanție.

Deși pârâtele au încheiat contracte distincte, finalitatea obligațiilor este aceiași, respectiv executarea corespunzătoare a lucrării. Răspunderea celor două pârâte are același obiect, ambele având obligația să suporte integral prejudiciul produs prin deteriorarea lucrărilor executate, răspunderea fiind solidară. La întinderea prejudiciului expertul desemnat în cauză a ținut cont și de posibilitatea recuperării plăcilor și, a celorlalte materiale, în proporție de 70%, astfel că în mod corect instanța de fond a stabilit cuantumul prejudiciului. Împotriva deciziei comerciale nr. 27/2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a formulat recurs pârâtele SC A. SRL Brașov și SC C.C.F. SRL, ambele recurente criticând decizia recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au arătă că atât instanța de fond cât și instanța de apel își motivează soluțiile pronunțate pe o expertiză tehnică ce nu reflectă realitatea situație în care se impune refacerea expertizei, audierea expertului și cercetarea la fața locului. Instanța de apel, după casare urmează să se pronunțe pe fidejusiunea învederată pentru prima dată în motivarea instanței de apel; față de cine operează garanția și fidejusiunea; la care termen de garanție face instanța referire - al materialelor sau al lucrărilor; și cine se face vinovat de neincluderea în proiect a condițiilor și cerințelor de lucru. Trebuie avut în vedere înscrisurile pentru intabularea edificiului cât și dispozițiile Legii nr. 10/1995 și faptul că instanța de apel greșit a reținut că șapa trebuia spartă și returnată deși expertul nu a constatat niciodată necesitatea spargerii și refacerii.

Greșit a fost respinsă cererea de refacere a expertizei, a cererii de audiere a expertului, instanța subrogându-se în atribuțiile expertului. Instanța nu a arătat în concret care este gradul de implicare al fiecărui pârât, gradul de răspundere, nu a individualizat și determinat culpa fiecăruia și nu a arătat care este gradul de răspundere. În concret ambele recurente prin cele două cereri de recurs identice, au expus pe larg situația de fapt și probele administrate arătând că hotărârea instanței de apel este nelegală în condițiile în care nu este motivată, se reține o situație de fapt greșită în dezacord cu probatoriul administrat în cauză, probatoriu ce trebuie refăcut - respectiv expertiza, audiere expert, cercetare la fața locului.

Intimata-reclamantă SC B.I.R.E. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursurilor ca nefondate. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, se constată că recursurile sunt nefondate. Deși în cauză au fost formulate două recursuri, respectiv recursul recurentei SC C.C.F. SRL și recursul SC A. SRL, ambele recurente critică decizia recurată pentru aceleași considerente întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. context în care motivele de recurs invocate de ambele recurente vor fi analizate împreună.

Se poate observa că ambele recurente critică situația de fapt stabilită și probatoriul administrat în cauză dar schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în instanța de recurs, ceea ce tinde să obțină ambele recurente-pârâte atunci când solicită reaprecierea probelor dar reaprecierea probelor nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. Recurenții au invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., motiv de recurs ce nu poate fi primit, deoarece apelul vizând cuantumul despăgubirilor stabilite a fost respins ca nefundat, iar motivul de casare menționat este funcțional numai în situația în care instanța de apel se pronunță ea însăși asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

Susținerea potrivit căreia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut este greșită, deoarece dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. ( plus petita ) au în vedere obiectul litigiului, nu probele încuviințate pentru dovedirea pretențiilor. Instanța a respectat cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului litigiului fără a se încălca principiul disponibilității procesuale având în vedere că intimata reclamantă a solicitat atât contra-valoarea daunelor interese compensatorii cât și refacerea lucrărilor pe cheltuiala pârâtelor (la 155 dosar fond vol.1). La întinderea prejudiciului s-a avut în vedere modul de refacere al lucrării, ținând cont și de posibilitatea recuperării plăcilor și a celorlalte materiale folosite.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză întrucât decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a analizat criticile invocate de apelanți, argumentând pe larg motivele avute în vedere pentru care a fost reținută răspunderea pârâților pentru calitatea lucrărilor executate, ținând cont însă de obligațiile asumate prin contractele încheiate în condițiile art. 969-970 C. civ., cât și de faptul că deteriorarea lucrărilor s-a produs în termenul de garanție.

Noțiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) CEDO, presupune ca instanța să examineze în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse și să răspundă argumentelor invocate fără a se cere instanței să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv de apel sau recurs. În condițiile în care instanța de apel a motivat în fapt și drept hotărârea pronunțată, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nemulțumirea celor două recurente vizând în esență probatoriul administrat în cauză. Deși recurenții invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare și administrare a probelor aspect ce nu constituie motiv de casare ori de modificare a hotărârii.

Felul în care instanța de apel a interpretat, în stabilirea situației de fapt, proba cu expertiza tehnică efectuată în cauză nu poate face obiect de analiză în recurs câtă vreme la data pronunțării deciziei nu mai erau în vigoare dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. Refacerea expertizei efectuată în fața instanței de fond, audierea expertului sau cercetarea la fața locului, probe solicitate în apel au fost respinse motivat de instanța de apel în ședința publică din 4 martie 2010, fără a se putea susține că ,,judecătorul s-a subrogat atribuțiilor și competențelor expertului”. Expertul nu este nici judecător și nici martor, ci un consultant, care ajută pe judecător în rezolvarea unor probleme de specialitate.

Recurenții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, criticând, în ansamblu probatoriul administrat în cauză și motivarea dată de instanța de apel, critici analizate în considerentele expuse. Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze și anume lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate și încălcarea sau aplicarea greșită a legii dar instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, ținând cont de clauzele contractuale stabilite de părți. Este de necontestat că prin contractul nr. 117 din 31 august 2005, recurenta pârâtă SC C.C.F.

SRL s-a obligat să execute lucrările de consultanță, asistență tehnică și inspectorat de șantier pentru toate specialitățile (construcții inclusiv calitatea lor și asistența pentru obținerea de avize, autorizații, licențe etc.) la investiția Complexul Multifuncțional de Agrement, obiectiv Casino și Restaurant, etapa I-a, conform legislației în vigoare referitoare la asigurarea calității construcțiilor (art. 2.1). Prin art. 5.1 și art. 5.2 din contract, prestatorul și-a asumat obligația de a urmări respectarea legislației în vigoare în domeniul calității construcțiilor situație în care nu se poate reține că instanța nu a dat eficiență dispozițiilor Legii nr. 10/1995. De asemenea prin contractul nr. 146 din 18 mai 2006, recurenta-pârâtă SC A. SRL, în calitate de executant s-a obligat să execute în favoarea intimatei reclamante, montajul gresiei și faianței ax 6-8 subsol și parter la obiectivul C.M.A.

Brașov, iar la art. 4 pct. b din contract, executantul se obligă să respecte întocmai tehnologiile de montaj, să execute lucrări de calitate și să anunțe eventualele neconcordante și orice lucrare necorespunzătoare va fi refăcută pe cheltuiala executantului, care a acordat o garanție de bună execuție pe o perioadă de 12 luni. Ca urmare, în mod corect instanța de apel a reținut răspunderea contractuală a pârâtei SC C.C.F. SRL în calitate de prestator de servicii și a pârâtei S.C. A. S.R.L. în calitate de executant având în vedere obligațiile asumate de părți prin contractele nr. 117/2005 și nr. 146/2006 și modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale. Ținând cont de clauzele contractuale, în mod corect instanța de apel a reținut că răspunderea celor două pârâte respectiv SC C.C.F.

SRL și SC A. SRL au același obiect, respectiv să suporte integral prejudiciul produs de deteriorarea lucrărilor, deteriorare produsă în termenul de garanție. Corect a fost înlăturată răspunderea pentru pârâta SC P.C. SRL care în calitate de vânzător a livrat materialele solicitate respectiv adeziv pentru exterior, materiale corespunzătoare din punct de vedere calitativ conform clauzelor contractuale. În concluzie, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză ținând cont de clauzele contractuale stabilite de părți prin contractele încheiate context în care nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Pentru considerentul expus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de pârâtele SC A. SRL Brașov și SC C.C.F. SRL Sânpetru împotriva deciziei civile nr. 27/Ap din 19 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC A. SRL Brașov și SC C.C.F. SRL Sanpetru împotriva deciziei civile nr. 27/Ap din 19 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.