ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.1. Prin rezoluția nr. 165/P/2008 din 6 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de magistratul procuror G.A.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 257 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. Cercetările în cauză au fost efectuate ca urmare a plângerii formulate de petentul M.C.V. care a învederat faptul că magistratul procuror G.A.B., având spre soluționare Dosarul penal nr. 2906/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a adoptat o conduită abuzivă și că l-a favorizat pe numitul B.V., agent șef la Secția 15 Poliție București.

De asemenea, petentul a consemnat în conținutul plângerii faptul că magistratul ar fi comis infracțiunea de trafic de influentă. Prin ordonanța din 30 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii penale formulate de numitul M.C.V. împotriva magistratului procuror G.A.B., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în favoarea D.N.A., în temeiul art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002. Cauza a fost înregistrată la D.N.A. - Serviciul Teritorial București în data de 15 iulie 2008, sub nr. 165/P/2008. În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut, pe baza documentelor existente la dosar și declarația olografa a petentului, că în cursul anului 2005 acesta a depus la Secția 15 Politie o plângere penală împotriva unor persoane necunoscute și a numitului V.V., administrator la SC F.C.S.

SRL, pe motivul că s-ar fi exercitat violențe fizice asupra sa. Plângerea penală a fost repartizată spre soluționare agentului sef B.V. din cadrul Secției 15 Politie, care în urma verificărilor efectuate a propus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele neidentificate și față de numitul V.V., soluție ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Urmare a soluției propuse, M.C.V. a formulat o plângere penală împotriva agentului șef B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. și ped. de art. 246 C. pen., plângere ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 2906/P/2006 și repartizată spre soluționare magistratului procuror G.A.B.

După efectuarea cercetărilor corespunzătoare, magistratul procuror G.A.B. a dispus prin rezoluția din 30 august 2007 soluția de neîncepere a urmăririi penale față de agentul șef B.V., aceasta fiindu-i comunicată petentului. În consecință, s-a constatat că plângerea numitului M.C., ce face obiectul cauzei nr. 165/P/2008, este, în fapt, o plângere împotriva soluției pronunțate de procurorul G.A.B. în Dosarul nr. 2906/P/2006, deoarece atât în conținutul plângerii, cât și în declarația olografa, petentul nu furnizează nici un fel de date și informații cu privire la infracțiunile imputate magistratului. 2. Plângerea formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 138/11-2/2009 din 6 martie 2009 a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul D.N.A.

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București petentul M.C.V. a formulat plângere în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., apreciind că soluția menționată nu este legală. În susținerea plângerii, petentul s-a rezumat la a afirma generic că rezoluția atacată este nelegală și netemeinică și că „din analiza rezoluției atacate rezultă constituirea unui grup infracțional de crimă organizată, compus din procurorii E.S., G.A.B., agentul șef B.V. de la Secția 15 Poliție, 2 mascați de la S.P.I.R. și V.C. - infractor periculos, patron la SC F.C.S. SRL". 4. Prin sentința penală nr. 316 din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V.

împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București din data de 06 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 165/P/2008 (menținută prin rezoluția din 6 martie 2009 cu nr. 138/11-2/2009 a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.), fiind obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 150 lei. În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că în plângerea sa, aflată la fila 8 din dosarul de urmărire penală, petentul M.C.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului G.A.B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 264 și 257 C. pen.

Petentul și-a motivat plângerea prin aceea că „în Dosarul nr. 2906/P/2006 a solicitat confruntarea cu polițistul B.V. (persoană cercetată în cauza respectivă), reconstituirea la SC F.C.S. SRL pentru a se stabili modul în care a fost torturat timp de 2 ore, de la 6 dimineața, de către doi mascați din I.G.P.R. aduși de mafiotul V.C. și confruntarea cu acesta." De asemenea, petentul a mai afirmat că „domnul procuror nu face decât să fie complice cu acest milițian cu școala la Cîmpina". Audiat de organele de urmărire penală în legătură cu plângerea formulată (filele 18-19 d.u.p.), petentul a reiterat aceleași aspecte, respectiv că este nemulțumit de faptul că nu i-au fost încuviințate probele solicitate în dosarul penal instrumentat de agentul șef B.V.

Acesta a mai arătat că a formulat plângere împotriva procurorului G.A.B. „considerând că face parte dintr-un grup infracțional de crimă organizată, de competența D.I.I.C.O.T., compus din polițiști, procurori și magistrați judecători." Cu privire la infracțiunea de trafic de influență imputată intimatului, petentul a susținut că aceasta „constă în complicitate directă cu infractorul V.C., cu cei doi mascați și cu milițianul B.V., de complicitate directă cu cei care l-au torturat." Același susțineri au fost reiterate de petent și în plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior, dar și în plângerea formulată la instanță în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. Examinând toate susținerile petentului, astfel cum au fost expuse mai sus, prima instanță a constatat că din niciuna nu reiese în ce constă, în fapt, infracțiunile de trafic de influență, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de favorizare a infractorului pentru care petentul a înțeles să solicite tragerea la răspundere penală a intimatului. Astfel, afirmația generică a petentului, în sensul că intimatul „face parte dintr-un grup infracțional de crimă organizată", nu a fost detaliată și susținută în niciun fel, petentul rezumându-se la a o relua textual în fiecare dintre plângerile sale (fie ele adresate procurorilor ori instanței), fără a se descrie în concret care este activitatea infracțională reclamată.

Petentul s-a mai plâns și de faptul că intimatul, în calitatea sa de procuror, nu a încuviințat unele probe în dosarul pe care îl instrumenta. Cu referire la această susținere, instanța a reținut că admiterea sau respingerea unor probe de către magistrați nu pot constitui, doar prin ele însele, în lipsa oricăror altor elemente, împrejurări din care să rezulte interesul magistraților în cauza respectivă; or, petentul nu a învederat niciun element care să conducă la o astfel de concluzie. În realitate, din actele și lucrările dosarului transpare ideea că petentul a formulat plângere penală fiind nemulțumit de soluția de netrimitere în judecată pronunțată de intimatul procuror G.B.A. în dosarul penal format ca urmare a plângerii petentului împotriva agentului șef B.V.

(care, la rândul său, a propus neînceperea urmăririi penale în cauza având ca obiect o altă plângere a petentului împotriva numitului V.C. și a altor două persoane necunoscute), așa cum corect a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în rezoluția atacată. Or, activitatea desfășurată de magistratul procuror nu poate antrena răspunderea penală a acestuia în temeiul art. 246 ori al art. 264 C. pen. decât în măsura în care există probe că acesta a fost interesat sau de rea-credință iar nemulțumirile petentului cu privire la legalitatea și temeinicia activității efectuate de intimatul procuror pot fi însă valorificate în alt mod, respectiv prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 275 și art. 278 C. proc.

pen. și a plângerii la judecător, căi de atac pe care, de altfel, petentul Ie-a exercitat (prin sentința penală nr. 760 din 30 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 41772/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1106/2008 a Curții de Apel București, secția I penală, plângerea petentului M.C.V. împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de intimatul procuror fiind respinsă ca nefondată). Concluzionând, prima instanță a constatat că în lipsa unui minim de date care să permită organelor de urmărire penală să considere că intimatul a săvârșit infracțiunile reclamate de petentul M.C.V., soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 165/P/2008 prin rezoluția din 06 octombrie 2008, este legală și temeinică. B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul M.C.V., fără a motiva, scris sau oral, calea de atac. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a apreciat în mod corect criticile petentului ca fiind neîntemeiate, față de împrejurarea că procurorul care a efectuat actele premergătoare în Dosarul nr. 2906/P/2006 nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca acesta să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului petiționarului și, respectiv, a favorizării vreunei părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Aprecierea că intimatul - magistrat nu se face vinovat de săvârșirea vreuneia dintre faptele penale reclamate de petent, este corectă, întrucât activitatea desfășurată de magistrat se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimat în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activitățile desfășurate de acesta au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.

Totodată, Înalta Curte constată că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; practic, nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca atare, cum din examinarea plângerii reiese că aspectele invocate de petent se referă la nemulțumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor și apărărilor formulate de acesta în cursul procesului penal, Curtea constată că aceste chestiuni se circumscriu activității de urmărire penală, iar justețea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicțional și nu pe calea unei anchete penale. Totodată, Curtea constată că în mod corect procurorul și prima instanță au reținut că nu există nici un indiciu al săvârșirii vreunei fapte de corupție, petentul nedetaliind, de altfel, în ce au constat faptele imputate intimatului referitor la acest aspect. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 316 din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.