ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 17 decembrie 2007 reclamanta SC C.T. SRL (fostă SC M. SRL) a chemat în
judecată pârâta SC C.A. GHERĂIEȘTI SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va
pronunța să se anuleze actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere din 1
iulie 2005.
În motivarea acțiunii reclamanta a
arătat că între SC C.A. GHERĂIEȘTI SRL în calitate de locator și SC C.T. SRL
(fostă SC M. SRL) în calitate de locatar s-a încheiat un contract de închiriere
autentificat sub nr. 4439 din 5 iulie 2007, prin care locatorul dădea în
folosința locatarului mai multe bunuri imobile.
Ulterior, la 8 ianuarie 2006,
administratorii celor două societăți, soți de altfel, au încheiat Actul
Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005, prin care modifica
aproape în totalitate contractul inițial.
Actul Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 se impune a fi anulat, întrucât a fost încheiat
după ce P.E. a fost revocat din funcția de administrator și a antedatat actul,
fapt care este cât se poate de evident, deoarece ca dată de încheiere a actului
adițional este trecută 8 ianuarie 2006, dată ce cade într-o zi de duminică.
Actul i-a fost adus la cunoștință la
sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, deși dl. B.A. a fost numit
administrator în martie 2007.
Contractul de închiriere a primit
încheiere de dată certă și a fost înscris în Cartea Funciară în data de 5 iulie
2007, dată la care Actul Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 trebuia să fi fost încheiat, după cum este
antedatat, și în mod normal trebuia să fie transcris și acesta la Cartea Funciară și să primească dată certă, dacă ar fi existat.
Actul nu are ștampila de la SC C.A. GHERĂIEȘTI
SRL.
Actul a fost încheiat cu încălcarea
prevederilor art. 149 și art. 3 din Contractul de închiriere.
Tribunalul Bacău, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 152 din 16 aprilie 2009 s-a
admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că la data încheierii actului adițional societatea
locatoare SC C.A. GHERAIEȘTI SRL a fost reprezentată de soția administratorului
P.A.C. în calitate de director executiv.
SC C.T. SRL în calitate de chiriaș a
fost reprezentată de administrator P.E., astfel că actul adițional nr. 2 la
contractul de închiriere a fost semnat de către cei doi soți, fiecare în
calitate de reprezentant al uneia dintre părți.
La data încheierii contractului de
închiriere SC M. SRL avea ca asociat unic pe B.C.A. Ulterior SC M. SRL și-a
schimbat denumirea în SC C.T. SRL astfel că la data de 24 octombrie 2005
societatea avea trei asociați, administrator fiind P.E.
La data încheierii actului adițional
nr. 2 la contract P.E. avea calitatea de administrator la ambele societăți și
folosind calitatea de reprezentant al soției sale a încheiat un act juridic
împotriva chiriașului mărind în mod arbitrar chiria față de prevederile
contractului de închiriere de aproximativ 10 ori mai mare.
Sub un alt aspect, actul adițional
nr. 2 fiind încheiat între cei doi soți a primit dată certă abia la data de 5
iulie 2005 când potrivit actului adițional la actele constitutive funcția de
administrator a d-lui P.E. era revocată, administrator fiind desemnat numitul B.C.A.
administratorul la data încheierii contractului de închiriere al SC M. SRL
Bacău.
Potrivit art. 144
3
alin. (2)
administratorul în cazul în care într-o operațiune știe că sunt interesate
soțul sau soția, ca rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv,
trebuie să-i înștiințeze despre aceasta și să nu ia parte la nici o detaliere
privitoare la această operațiune.
Contractul de închiriere nu poate fi
modificat cu atât mai mult cu cât potrivit art. 3 părțile prevăzuseră că la
încheierea fiecărui an de închiriere părțile convin la menținerea sau
modificarea contractului.
Răspunzând criticilor formulate de
către apelanta-pârâtă Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, prin decizia nr. 18 din 16 februarie 2010 a admis apelul, a schimbat în tot sentința criticată în sensul respingerii acțiunii ca
nefondată.
În fundamentarea soluției, instanța
de control judiciar a reținut că
contractul
de închiriere, între părți, a fost încheiat la 1 iulie 2005, stabilindu-se o
chirie de 500 lei/lunar (fila 13 fond); actul adițional nr. 2 din 1 iulie 2005 a fost semnat de asemenea de ambele părți, hotărându-se modificări ale cuantumului chiriei,
posibilitatea modificării fiind prevăzută în contractul de închiriere – art. 19.
Referirea
pe care o face instanța de fond la art. 144
3
alin. (2), în speță, că
administratorii celor două societăți comerciale sunt soți, nu are relevanță din
punct de vedere juridic.
Astfel,
nici un administrator nu avea interdicție prevăzută de lege pentru încheierea
de acte juridice; art. 144 din Legea nr. 31/1990 constituind eventual un temei
al răspunderii personale a administratorului față de proprii acționari sau
asociați, dar nu o cauză de anulare a actelor juridice.
Împotriva
acestei soluții a declarat recurs reclamanta invocând ca temei legal
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Se
susține că instanța de apel reține eronat că actul adițional a fost încheiat în
aceiași zi cu contractul de închiriere, respectiv 1 iulie 2005. În fapt acestea
au fost încheiate în zile diferite, data de încheiere a actului adițional este
trecută 8 ianuarie 2006 (dată ce cade într-o zi de duminică) iar contractul de
închiriere a fost încheiat la 1 iulie 2005.
Instanța
de apel reține eronat că cei doi soți erau administratori fiecare la câte o
societate.
În
realitate numitul P.E. era administratorul de drept al celor două societăți la
data încheierii actului adițional atacat, iar soția acestuia era director
executiv, ceea ce duce la concluzia că nu avea calitatea să semneze actul
adițional.
Instanța
de apel a motivat că nici un administrator nu avea interdicție prevăzută de
lege pentru încheierea de acte juridice; art. 144 din Legea nr. 31/1990. Pe
lângă faptul că a reținut greșit calitatea de administrator al celor doi soți,
instanța își motivează convingerea sa pe art. 144 din Legea nr. 31/1990,
articol abrogat.
Instanța
de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele care au dus la admiterea
cererii.
Astfel,
instanța de apel nu a analizat în nici un fel faptul că, contractul de
închiriere a primit încheiere de dată certă și a fost înscris la Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007. La acea dată Actul adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 trebuia să fi fost încheiat (la 8 ianuarie 2006) și
în mod normal trebuia să poarte și acesta dată certă și să fi fost înscris la Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007. Față de aceste precizări se poate observa că actul
adițional nu exista la data de 5 iulie 2007, acesta fiind întocmit după această
dată, fiind antedatat, din această cauză nu a avut dată certă și nu a fost
transcris și acesta la Cartea Funciară.
Mai
mult, din cele de mai sus se poate observa că la data când a fost încheiat, în
fapt, actul adițional, respectiv după data de 5 iulie 2007, P.E. nu mai era
administrator la
SC C.T.
SRL, fiind revocat.
Recursul este nefondat.
Art. 969 C. civ. arată că
„convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, aspect
reținut de instanța de apel în soluția pronunțată.
În ce privește motivarea pe art. 144
3
alin. (2) se reține că la data de 8 ianuarie 2006 acest text nu exista în
cuprinsul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Acest text a fost introdus și intrat
în vigoare la data de 1 decembrie 2006 ca urmare a modificării legii
societăților comerciale prin Legea nr. 441/2006.
De altfel recurenta prin probele
administrate nu a fost în măsură să producă dovezi din conținutul cărora ar
rezulta că în aceiași perioadă soții P. ar fi fost administratori la cele două
societăți comerciale, aspectele semnalate privind de altfel motive de
netemeinicie.
De altfel, chiar dacă s-ar aplica
dispozițiile art. 144
3
alin. (2) din Legea nr. 31/1990, faptul că
administratorii celor două societăți sunt soți, nu constituie motiv de nulitate
ci mai degrabă un eventual temei al răspunderii personale a administratorului
față de proprii asociați.
Nu s-a pus în discuție, excepția
lipsei capacității de folosință a societății intimate, întrucât nu există la
dosarul cauzei suficiente dovezi privind radierea acesteia.
Față de cele arătate văzând
dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta SC C.T. SRL prin administrator judiciar S.Q.S.P.R.L
BACĂU
împotriva deciziei nr. 18 din 16
februarie 2010 pronunțată de Curtea de
Apel Bacău, secția comercială de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3
februarie 2011.