ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2007 reclamanta SC C.T. SRL (fostă SC M. SRL) a chemat în judecată pârâta SC C.A. GHERĂIEȘTI SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se anuleze actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere din 1 iulie 2005. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între SC C.A. GHERĂIEȘTI SRL în calitate de locator și SC C.T. SRL (fostă SC M. SRL) în calitate de locatar s-a încheiat un contract de închiriere autentificat sub nr. 4439 din 5 iulie 2007, prin care locatorul dădea în folosința locatarului mai multe bunuri imobile. Ulterior, la 8 ianuarie 2006, administratorii celor două societăți, soți de altfel, au încheiat Actul Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005, prin care modifica aproape în totalitate contractul inițial.

Actul Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 se impune a fi anulat, întrucât a fost încheiat după ce P.E. a fost revocat din funcția de administrator și a antedatat actul, fapt care este cât se poate de evident, deoarece ca dată de încheiere a actului adițional este trecută 8 ianuarie 2006, dată ce cade într-o zi de duminică. Actul i-a fost adus la cunoștință la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, deși dl. B.A. a fost numit administrator în martie 2007. Contractul de închiriere a primit încheiere de dată certă și a fost înscris în Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007, dată la care Actul Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 trebuia să fi fost încheiat, după cum este antedatat, și în mod normal trebuia să fie transcris și acesta la Cartea Funciară și să primească dată certă, dacă ar fi existat.

Actul nu are ștampila de la SC C.A. GHERĂIEȘTI SRL. Actul a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 149 și art. 3 din Contractul de închiriere. Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 152 din 16 aprilie 2009 s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data încheierii actului adițional societatea locatoare SC C.A. GHERAIEȘTI SRL a fost reprezentată de soția administratorului P.A.C. în calitate de director executiv. SC C.T. SRL în calitate de chiriaș a fost reprezentată de administrator P.E., astfel că actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere a fost semnat de către cei doi soți, fiecare în calitate de reprezentant al uneia dintre părți.

La data încheierii contractului de închiriere SC M. SRL avea ca asociat unic pe B.C.A. Ulterior SC M. SRL și-a schimbat denumirea în SC C.T. SRL astfel că la data de 24 octombrie 2005 societatea avea trei asociați, administrator fiind P.E. La data încheierii actului adițional nr. 2 la contract P.E. avea calitatea de administrator la ambele societăți și folosind calitatea de reprezentant al soției sale a încheiat un act juridic împotriva chiriașului mărind în mod arbitrar chiria față de prevederile contractului de închiriere de aproximativ 10 ori mai mare. Sub un alt aspect, actul adițional nr. 2 fiind încheiat între cei doi soți a primit dată certă abia la data de 5 iulie 2005 când potrivit actului adițional la actele constitutive funcția de administrator a d-lui P.E.

era revocată, administrator fiind desemnat numitul B.C.A. administratorul la data încheierii contractului de închiriere al SC M. SRL Bacău. Potrivit art. 144 3 alin. (2) administratorul în cazul în care într-o operațiune știe că sunt interesate soțul sau soția, ca rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv, trebuie să-i înștiințeze despre aceasta și să nu ia parte la nici o detaliere privitoare la această operațiune. Contractul de închiriere nu poate fi modificat cu atât mai mult cu cât potrivit art. 3 părțile prevăzuseră că la încheierea fiecărui an de închiriere părțile convin la menținerea sau modificarea contractului. Răspunzând criticilor formulate de către apelanta-pârâtă Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 18 din 16 februarie 2010 a admis apelul, a schimbat în tot sentința criticată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că contractul de închiriere, între părți, a fost încheiat la 1 iulie 2005, stabilindu-se o chirie de 500 lei/lunar (fila 13 fond); actul adițional nr. 2 din 1 iulie 2005 a fost semnat de asemenea de ambele părți, hotărându-se modificări ale cuantumului chiriei, posibilitatea modificării fiind prevăzută în contractul de închiriere – art. 19. Referirea pe care o face instanța de fond la art. 144 3 alin. (2), în speță, că administratorii celor două societăți comerciale sunt soți, nu are relevanță din punct de vedere juridic. Astfel, nici un administrator nu avea interdicție prevăzută de lege pentru încheierea de acte juridice; art. 144 din Legea nr. 31/1990 constituind eventual un temei al răspunderii personale a administratorului față de proprii acționari sau asociați, dar nu o cauză de anulare a actelor juridice.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanța de apel reține eronat că actul adițional a fost încheiat în aceiași zi cu contractul de închiriere, respectiv 1 iulie 2005. În fapt acestea au fost încheiate în zile diferite, data de încheiere a actului adițional este trecută 8 ianuarie 2006 (dată ce cade într-o zi de duminică) iar contractul de închiriere a fost încheiat la 1 iulie 2005. Instanța de apel reține eronat că cei doi soți erau administratori fiecare la câte o societate. În realitate numitul P.E. era administratorul de drept al celor două societăți la data încheierii actului adițional atacat, iar soția acestuia era director executiv, ceea ce duce la concluzia că nu avea calitatea să semneze actul adițional.

Instanța de apel a motivat că nici un administrator nu avea interdicție prevăzută de lege pentru încheierea de acte juridice; art. 144 din Legea nr. 31/1990. Pe lângă faptul că a reținut greșit calitatea de administrator al celor doi soți, instanța își motivează convingerea sa pe art. 144 din Legea nr. 31/1990, articol abrogat. Instanța de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele care au dus la admiterea cererii.

Astfel, instanța de apel nu a analizat în nici un fel faptul că, contractul de închiriere a primit încheiere de dată certă și a fost înscris la Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007. La acea dată Actul adițional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 trebuia să fi fost încheiat (la 8 ianuarie 2006) și în mod normal trebuia să poarte și acesta dată certă și să fi fost înscris la Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007. Față de aceste precizări se poate observa că actul adițional nu exista la data de 5 iulie 2007, acesta fiind întocmit după această dată, fiind antedatat, din această cauză nu a avut dată certă și nu a fost transcris și acesta la Cartea Funciară. Mai mult, din cele de mai sus se poate observa că la data când a fost încheiat, în fapt, actul adițional, respectiv după data de 5 iulie 2007, P.E.

nu mai era administrator la SC C.T. SRL, fiind revocat. Recursul este nefondat. Art. 969 C. civ. arată că „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, aspect reținut de instanța de apel în soluția pronunțată. În ce privește motivarea pe art. 144 3 alin. (2) se reține că la data de 8 ianuarie 2006 acest text nu exista în cuprinsul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Acest text a fost introdus și intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2006 ca urmare a modificării legii societăților comerciale prin Legea nr. 441/2006. De altfel recurenta prin probele administrate nu a fost în măsură să producă dovezi din conținutul cărora ar rezulta că în aceiași perioadă soții P. ar fi fost administratori la cele două societăți comerciale, aspectele semnalate privind de altfel motive de netemeinicie.

De altfel, chiar dacă s-ar aplica dispozițiile art. 144 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, faptul că administratorii celor două societăți sunt soți, nu constituie motiv de nulitate ci mai degrabă un eventual temei al răspunderii personale a administratorului față de proprii asociați. Nu s-a pus în discuție, excepția lipsei capacității de folosință a societății intimate, întrucât nu există la dosarul cauzei suficiente dovezi privind radierea acesteia. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.T. SRL prin administrator judiciar S.Q.S.P.R.L BACĂU împotriva deciziei nr. 18 din 16 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 februarie 2011.