ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2011

Ședința publică de la 15 septembrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1759/C din 15 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4348/62/2008, judecătorul din cadrul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamanții SC R.H. SRL și M.S. în contradictoriu cu pârâții A.C., SC A.H.I.I. SRL, BIROUL NOTARULUI PUBLIC T.V., V.G. și SC D.D. SA; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP T.V. sub nr. 3849 din 28 iulie 2005 pentru neplata prețului; a dispus anularea contractului de închiriere nr. 1 din 01 iunie 2006; a dispus restabilirea situației anterioare încheierii celor două contracte în sensul reintrării în patrimoniul reclamantei SC R.H.

SRL a cotei de ½ din terenul vândut situat în municipiul Brașov, jud. Brașov și a cotei de ½ din același teren ce a făcut obiectul contractului de închiriere anulat; a respins ca neîntemeiată. cererea reclamanților având ca obiect anularea procurilor autentificate la BNP T.V. sub nr. 3795 din 26 iulie 2005 și 3766 din 25 iulie 2005, a contractului de vânzare cumpărare autentificat la același birou notarial sub nr. 3849 din 28 iulie 2005, a contratului de închiriere nr. 552 din 03 mai 2007, precum și de reziliere a aceluiași contract, de evacuare din spațiul situat în Brașov, jud. Brașov și de acordare a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință pentru spațiu. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin procura specială autentificată sub nr. 3795 din 26 iunie 2005, reclamanta SC R.H.

SRL, reprezentată de reclamantul M.S., ca unic asociat și administrator, a împuternicit pe pârâtul C.A. să vândă pârâtei SC A.H.I.I. SRL cota de ½, parte indiviză din terenul situat în Brașov, jud. Brașov, în procură menționându-se că s-a luat consimțământul părții, că s-a asigurat traducerea din limba română în limba engleză de către pârâta V.G.S. Prin procura de administrare autentificată sub nr. 3766 din 25 iunie 2005, reclamantul M.S., asociat unic și administrator al SC R.H. SRL, a împuternicit pe pârâții C.A. și SC A.H.I.I. SRL (ce avea ca asociat unic și administrator pe C.A.) să administreze cu puteri depline imobilele proprietatea reclamantului, mandatarul fiind împuternicit să cumpere în numele reclamantului și pentru societatea reclamantă imobile și terenuri, și să le administreze cu puteri depline, mandatarul administrând cu puteri depline și societatea reclamantă.

Reclamanții au apreciat că atât procurile cât și actele încheiate în temeiul acestora sunt nule, motivat de faptul că la momentul semnării lor reclamantul M.S. nu cunoștea limba română, nefiindu-i asigurat un interpret, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995. Judecătorul a înlăturat aceste susțineri, reținând că procurile sunt încheiate la notar, fiind acte autentice, iar constatările personale ale notarului cu privire la actul încheiat neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals. În acest context, judecătorul a reținut că notarul a întrebat, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, dacă a fost înțeles conținutul actului și dacă reprezintă voința semnatarului.

În concluzie, judecătorul a apreciat că mențiunile indicate în cuprinsul procurilor conduc la concluzia că notarul public a stabilit prin propriile simțuri că reclamantul persoană fizică înțelegea ce acte semnează, susținerea acestuia în sens contrar putând fi dovedită doar dacă declara că înțelege să uzeze de procedura falsului. Pentru aceleași considerente a apreciat că nu se impune anularea actelor încheiate în baza celor două procuri. Judecătorul a reținut că nu se impune anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3849 din 28 iulie 2005 nici pentru neglijarea intereselor mandantului, prin existența unui act cu dubla reprezentare, întrucât procura specială acordată de reclamant în vederea vânzării prevede în mod expres cumpărătorul SC A.H.I.I.

SRL și terenul vândut, neputând, deci, exista dol prin reticență. S-a apreciat că se impune rezoluțiunea contractului nr. 3849 din 28 iulie 2005 pentru neplata prețului, reținându-se că nu au fost achitate ratele astfel cum se stabilise contractual; a fost înlăturată apărarea pârâților în sensul că prin act s-ar fi definitivat o afacere mai veche, nefiind probată această susținere. De asemenea, s-a apreciat că se impune anularea contractului de închiriere nr. 1 din 01 iunie 2006, pentru lipsa puterii de reprezentare a semnatarului actului, reținându-se că semnatarul – C.A. nu avea calitatea de administrator al SC R.H. SRL la acel moment.

S-a mai apreciat că și dacă s-ar considera că actul a fost încheiat în baza procurii acordate, el ar fi nul pentru dol prin reticență, ambele părți contractante fiind reprezentate de aceeași persoană, în contract stabilindu-se o chirie modică, în timp ce în procură se stipula că închirierea imobilelor mandantului se va face în condițiile cele mai avantajoase pentru acesta. În raport de rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și de anularea contractului de închiriere, judecătorul a dispus și restabilirea situației anterioare, conform solicitării reclamanților. Judecătorul a apreciat că nu este fondată solicitarea reclamanților cu privire la accesiunea imobiliară a construcției edificată pe teren, reținându-se că reclamantul M.S.

a fost de acord cu ridicarea acestei construcții, neputând invoca ulterior accesiunea pentru a dobândi dreptul de proprietate. A fost respinsă solicitarea reclamanților de anulare a contractului de închiriere nr. 552 din 03 mai 2007, reținându-se că chiar dacă procura în baza căruia a fost încheiat nu prevede expres posibilitatea dublei reprezentări, totuși pârâta V.S. a dobândit calitatea de reprezentant fiscal al SC R.H. SRL anterior semnării actului. S-a mai reținut că printr-un act adițional ulterior, reclamantul M.S. a ratificat convenția de închiriere, inclusiv pentru perioada pentru care s-a solicitat plata despăgubirilor. S-a apreciat, de asemenea, că nu există clauze abuzive și nici clauze în detrimentul reclamantului mandant care să determine anularea actului.

S-a reținut, totodată, că chiria a fost achitată, plata cu întârziere nefiind motiv de reziliere a contractului. În ce privește cererea de evacuare a pârâtei SC D.D. SA din imobilul situat în Brașov, jud. Brașov, s-a apreciat caracterul neîntemeiat în raport de probele administrate care au relevat că pârâta SC A.H.I.I. SRL este proprietara cotei de 2/3 din imobil, cotă închiriată SC D.D. SA, precum și faptul că prin actul adițional la contractul de închiriere s-a vorbit despre sublocatar, actul adițional având valoarea de ratificare a convenției de închiriere. Împotriva acestei au formulat apel reclamanții M.S. și SC R.H. SRL, precum și pârâta SC A.H.I.I. SRL; de asemenea, au formulat apel intervenienții Z.M.

și A.A. Prin decizia nr. 100/Ap din 4 noiembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Brașov a respins ca nefondate apelurile reclamanților și pârâtei și a anulat ca netimbrat apelul intervenienților. În considerentele deciziei, judecătorii apelului au reținut că nu s-a dovedit de către apelanta pârâtă că ar fi fost achitat prețul convenit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3849 din 28 iulie 2005, raportul efectuat în cauză relevând că sumele nu se regăsesc în contul reclamantei, fiind ridicate în chiar momentul așa zisei plăți sub formă de numerar sau transferate în conturi personale de către pârâtul C.A.

Cu privire la contractul de închiriere nr. 1/2006, s-a reținut că în mod corect a apreciat judecătorul fondului materialul probator administrat, contractul fiind semnat pentru ambele părți contractante de aceeași persoană – C.A., procura invocată de apelanta pârâtă neprevăzând expres posibilitatea încheierii de către mandatar a actului cu sine însuși ori dubla reprezentare; s-a mai reținut că nu s-a dovedit ratificarea acestui contract de către reclamantul M.S. și nici că s-ar fi achitat chiria stabilită. În ce privește apelul reclamanților, judecătorii au apreciat corecta stabilire a situației de fapt de către judecătorul fondului, precum și interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, reținând că la momentul semnării celor două procuri, reclamantul M.S.

nu a uzitat de prevederile art. 47 din Legea nr. 36/1995 și nu a solicitat un interpret, iar notarul public a constat, prin propriile simțuri că reclamantul cunoștea limba română, consemnând că actele au fost semnate de mandant, după citire. Cu privire la solicitarea de anulare a contractului de închiriere nr. 5552, s-a reținut că reclamantul a ratificat, prin actul adițional nr. 2/2009, conținutul acestui contract, astfel încât nu mai poate invoca necunoașterea limbii române pentru a obține anularea contractului. Prin raportare la aceeași ratificare a contractului, judecătorii au apreciat că nu pot fi reținute nici criticile referitoare la cauza ilicită a aceluiași contract. În ce privește accesiunea imobiliară, s-a reținut că reclamanții și-au dat acordul cu privire la ridicarea construcției pe teren, nefiind necesar un acord în formă autentică în acest sens.

În baza acordului exprimat de reclamanți pentru edificarea construcției, judecătorii au apreciat că a fost răsturnată prezumția instituită de art. 492 C. civ. Apelul intervenienților a fost anulat ca netimbrat, în condițiile în care aceștia nu și-au adus la îndeplinire obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru. Decizia de apel a fost recurată de reclamanții SC R.H. SRL și M.S. și de pârâta SC A.H.I.I. SRL. Reclamanții au solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, criticând decizia de apel din perspectiva dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, precum și că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, reclamanții au arătat că judecătorii apelului nu au răspuns criticilor formulate, limitându-se la a relua considerentele expuse de judecătorul fondului. De asemenea, au arătat că judecătorii apelului nu au aplicat prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 și ale art. 948 alin. (2) C. civ. când au analizat capătul de cerere vizând anularea procurii autentificate sub nr. 3795/2005; au susținut că actul este nul în condițiile în care reclamantul M.S., cetățean izraelian, nu cunoștea limba română la momentul semnării actului, el fiind indus în eroare de pârâtul C.A., care a acționat în sensul creării unei aparențe de încredere; au mai susținut că judecătorii în mod nelegal au apreciat că singura modalitate pentru anularea actului ar fi procedura înscrierii în fals, fiind făcută o confuzie între noțiunea de act juridic și înscrisul constatator.

Reclamanții au mai criticat nereținerea principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis , cu referire la anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3894/2005, susținând că procura în baza căruia a fost anulat este nulă, ceea ce atrage și nulitatea contractului. Reclamanții au invocat aceleași critici și cu privire la procura de administrare autentificată sub nr. 3766/2005, precum și cu privire la contractul de închiriere nr. 1/2006. Reclamanții au criticat și neaplicarea prevederilor art. 494 C. civ., cu privire la solicitarea de accesiune imobiliară, susținând inexistența unui acord valabil exprimat în formă autentică pentru edificarea construcției.

Totodată, reclamanții au susținut o greșită aplicare a legii și în ceea ce privește solicitarea de anulare a contractului de închiriere referitor la terenul situat pe str. , arătând că a semnat actul adițional nr. 1/2009 în urma inducerii sale în eroare, speculându-se necunoașterea de către M.S. a limbii române. Pârâta SC A.H.I.I. SRL a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului propriu și respingerii în totalitate a cererii introductive a reclamanților, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâta a criticat decizia din perspectiva raportului de audit însușit de judecătorii apelului, raport ce nu a fost recunoscut și de pârâtă; a mai susținut că au fost administrate probe din care rezultă plata prețului din contractul de vânzare cumpărare nr. 3894/2005, faptul retragerii sumelor, chiar dacă ar fi reală neputând conduce la nevalabilitatea plăți prețului. În ce privește contractul de închiriere nr. 1/2006, pârâta a arătat că judecătorii apelului au reținut greșit că ar fi fost încheiat în condiții dezavantajoase pentru reclamanți, el fiind încheiat în baza procurii de administrare, ulterior intervenind o ratificare prin actul adițional nr. 1/2007, când pârâtul C.A. a devenit administrator al SC R.H.

SRL. Reclamanții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei, apreciind că motivele invocate de aceasta sunt nefondate, judecătorii apelului aplicând corect prevederile legale incidente și interpretând corect actele juridice deduse cauzei; mai arată că pârâta solicită o reinterpretare a probelor administrate, fapt inadmisibil în recurs. De asemenea, și pârâta a depus întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea acestui recurs ca nefondat, arătând că aceștia nu indică în mod concret care anume critici nu au fost analizate de judecătorii apelului; totodată, au arătat că judecătorii apelului au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.

Recurenții au administrat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ. Analizându-se legalitatea deciziei de apel, din perspectiva criticilor formulate și a apărărilor invocate, se rețin următoarele: Recursul reclamanților este nefondat, pentru următoarele considerente: nu poate fi reținută critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din analiza deciziei de apel rezultând că judecătorii au răspuns criticilor formulate de reclamanți. Se reține, totodată, că reclamanții au invocat doar în mod generic lipsa motivelor din decizia de apel, neindicând care sunt criticile la care nu ar fi răspuns judecătorii apelului. De asemenea, nu este necesar ca judecătorii să răspundă fiecărui argument invocat de partea nemulțumită de hotărârea deprimă instanță, putând răspunde printr-un singur considerent, grupând astfel criticile expuse pe larg în memoriul depus de parte.

Este înlăturată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținându-se că judecătorii apelului au aplicat și interpretat corect prevederile art. 47 din Legea nr. 36/1995. Astfel se apreciază că în condițiile în care notarul public a constatat prin propriile simțuri că reclamantul M.S. cunoștea limba română, semnând actele după citire și declarând că înțelege conținutul acestora și că ele reprezintă voința sa liberă, nu se mai poate solicita anularea acestor înscrisuri pe considerentul necunoașterii limbii române. Din această perspectivă, în mod legal au considerat că singura posibilitate de anulare a actelor era calea plângerii penale, prin apelarea la procedura înscrierii în fals, actul notarial bucurându-se de prezumția de legalitate pentru înscrierile ce reprezintă constatările directe ale notarului public.

Având în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu se putea da eficiență principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis , pentru a se obține anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3849/2005 și a contractului de închiriere nr. 1/2006. Se reține, de asemenea, că judecătorii apelului au aplicat corect prevederile art. 492 C. civ., reținând înlăturarea prezumției instituită de acest text legal, prin raportare la acordul dat de reclamanți pentru edificarea construcției de către pârâta SC A.H.I.I. SRL. În acest context nu se poate face aplicarea prevederilor art. 494 alin. (1) C. civ., așa cum susțin reclamanții, clădirea fiind edificată cu acordul proprietarilor, respectiv și cu acordul reclamanților.

Sunt înlăturate și criticile referitoare la situația juridică a contractului de închiriere privind spațiul comercial din Brașov, reținându-se că nu sunt evidențiate motive ce ar ține de greșita aplicare a legii, ori de interpretarea eronată a actului juridic dedus judecății, reclamanții invocând aspecte ce țin de interpretarea probatoriului administrat. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi respins ca nefondat. Recursul pârâtei este apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente: Critica pârâtei referitoare la neadministrarea completă a probatoriului, din perspectiva însușirii unui raport de expertiză întocmit la solicitarea reclamanților, nu poate fi reținută, neputându-se dispune casarea deciziei de apel pentru acest considerent.

În măsura în care pârâta contesta concluziile acestei probe, avea posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize judiciare. În cauză, însă, pârâta nu a contestat acest raport în fața judecătorilor apelului, așa cum s-a reținut și în considerentele deciziei. În concluzie, nu se poate reține neadministrarea întregului probator, în condițiile în care pârâta nu a solicitat o asemenea probă, în combaterea probei depuse de reclamanți. Celelalte critici formulate de pârâtă nu reprezintă motive de nelegalitate ale deciziei de apel, ele tinzând la reanalizarea probatoriului administrat în primele faze procesuale. Astfel, deși invocă prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pârâta nu arată în ce constă greșita interpretare a actelor juridice deduse judecății și nici care sunt textele legale greșit interpretate și aplicate, criticile acestei părți susținându-se pe probatoriul administrat.

Or, în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ., nu se poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei de apel. În raport de considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții SC R.H. SRL și M.S. și de pârâta SC A.H.I.I. SRL împotriva deciziei nr. 100/Ap din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.