ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 15 septembrie 2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1759/C din 15 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4348/62/2008,

judecătorul din cadrul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis în parte cererea formulată de reclamanții SC R.H. SRL și M.S. în

contradictoriu cu pârâții A.C., SC A.H.I.I. SRL, BIROUL NOTARULUI PUBLIC T.V., V.G.

și SC D.D. SA; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat la BNP T.V. sub nr. 3849 din 28 iulie 2005 pentru neplata

prețului; a dispus anularea contractului de închiriere nr. 1 din 01 iunie 2006;

a dispus restabilirea situației anterioare încheierii celor două contracte în

sensul reintrării în patrimoniul reclamantei SC R.H. SRL a cotei de ½

din terenul vândut situat în municipiul Brașov, jud. Brașov și a cotei de

½ din același teren ce a făcut obiectul contractului de închiriere

anulat; a respins ca neîntemeiată. cererea reclamanților având ca obiect

anularea procurilor autentificate la BNP T.V. sub nr. 3795 din 26 iulie 2005 și

3766 din 25 iulie 2005, a contractului de vânzare cumpărare autentificat la

același birou notarial sub nr. 3849 din 28 iulie 2005, a contratului de

închiriere nr. 552 din 03 mai 2007, precum și de reziliere a aceluiași

contract, de evacuare din spațiul situat în Brașov, jud. Brașov și de acordare

a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință pentru spațiu.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin procura specială

autentificată sub nr. 3795 din 26 iunie 2005, reclamanta SC R.H. SRL, reprezentată

de reclamantul M.S., ca unic asociat și administrator, a împuternicit pe

pârâtul C.A. să vândă pârâtei SC A.H.I.I. SRL cota de ½, parte indiviză

din terenul situat în Brașov, jud. Brașov, în procură menționându-se că s-a

luat consimțământul părții, că s-a asigurat traducerea din limba română în

limba engleză de către pârâta V.G.S. Prin procura de administrare autentificată

sub nr. 3766 din 25 iunie 2005, reclamantul M.S., asociat unic și administrator

al SC R.H. SRL, a împuternicit pe pârâții C.A. și SC A.H.I.I. SRL (ce avea ca

asociat unic și administrator pe C.A.) să administreze cu puteri depline

imobilele proprietatea reclamantului, mandatarul fiind împuternicit să cumpere

în numele reclamantului și pentru societatea reclamantă imobile și terenuri, și

să le administreze cu puteri depline, mandatarul administrând cu puteri depline

și societatea reclamantă. Reclamanții au apreciat că atât procurile cât și

actele încheiate în temeiul acestora sunt nule, motivat de faptul că la

momentul semnării lor reclamantul M.S. nu cunoștea limba română, nefiindu-i

asigurat un interpret, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.

Judecătorul a

înlăturat aceste susțineri, reținând că procurile sunt încheiate la notar,

fiind acte autentice, iar constatările personale ale notarului cu privire la

actul încheiat neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals. În acest

context, judecătorul a reținut că notarul a întrebat, conform art. 60 alin. (1)

din Legea nr. 36/1995, dacă a fost înțeles conținutul actului și dacă

reprezintă voința semnatarului. În concluzie, judecătorul a apreciat că

mențiunile indicate în cuprinsul procurilor conduc la concluzia că notarul

public a stabilit prin propriile simțuri că reclamantul persoană fizică

înțelegea ce acte semnează, susținerea acestuia în sens contrar putând fi

dovedită doar dacă declara că înțelege să uzeze de procedura falsului. Pentru

aceleași considerente a apreciat că nu se impune anularea actelor încheiate în

baza celor două procuri.

Judecătorul a reținut

că nu se impune anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3849 din 28

iulie 2005 nici pentru neglijarea intereselor mandantului, prin existența unui

act cu dubla reprezentare, întrucât procura specială acordată de reclamant în

vederea vânzării prevede în mod expres cumpărătorul SC A.H.I.I. SRL și terenul

vândut, neputând, deci, exista dol prin reticență.

S-a apreciat că se

impune rezoluțiunea contractului nr. 3849 din 28 iulie 2005 pentru neplata

prețului, reținându-se că nu au fost achitate ratele astfel cum se stabilise

contractual; a fost înlăturată apărarea pârâților în sensul că prin act s-ar fi

definitivat o afacere mai veche, nefiind probată această susținere.

De asemenea, s-a

apreciat că se impune anularea contractului de închiriere nr. 1 din 01 iunie 2006,

pentru lipsa puterii de reprezentare a semnatarului actului, reținându-se că

semnatarul – C.A. nu avea calitatea de administrator al SC R.H. SRL la acel

moment. S-a mai apreciat că și dacă s-ar considera că actul a fost încheiat în

baza procurii acordate, el ar fi nul pentru dol prin reticență, ambele părți

contractante fiind reprezentate de aceeași persoană, în contract stabilindu-se

o chirie modică, în timp ce în procură se stipula că închirierea imobilelor

mandantului se va face în condițiile cele mai avantajoase pentru acesta.

În raport de

rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și de anularea contractului de

închiriere, judecătorul a dispus și restabilirea situației anterioare, conform

solicitării reclamanților.

Judecătorul a

apreciat că nu este fondată solicitarea reclamanților cu privire la accesiunea

imobiliară a construcției edificată pe teren, reținându-se că reclamantul M.S.

a fost de acord cu ridicarea acestei construcții, neputând invoca ulterior

accesiunea pentru a dobândi dreptul de proprietate.

A fost respinsă

solicitarea reclamanților de anulare a contractului de închiriere nr. 552 din 03

mai 2007, reținându-se că chiar dacă procura în baza căruia a fost încheiat nu

prevede expres posibilitatea dublei reprezentări, totuși pârâta V.S. a dobândit

calitatea de reprezentant fiscal al SC R.H. SRL anterior semnării actului. S-a

mai reținut că printr-un act adițional ulterior, reclamantul M.S. a ratificat

convenția de închiriere, inclusiv pentru perioada pentru care s-a solicitat

plata despăgubirilor. S-a apreciat, de asemenea, că nu există clauze abuzive și

nici clauze în detrimentul reclamantului mandant care să determine anularea

actului.

S-a reținut,

totodată, că chiria a fost achitată, plata cu întârziere nefiind motiv de

reziliere a contractului.

În ce privește

cererea de evacuare a pârâtei SC D.D. SA din imobilul situat în Brașov, jud.

Brașov, s-a apreciat caracterul neîntemeiat în raport de probele administrate

care au relevat că pârâta SC A.H.I.I. SRL este proprietara cotei de 2/3 din

imobil, cotă închiriată SC D.D. SA, precum și faptul că prin actul adițional la

contractul de închiriere s-a vorbit despre sublocatar, actul adițional având

valoarea de ratificare a convenției de închiriere.

Împotriva acestei au

formulat apel reclamanții M.S. și SC R.H. SRL, precum și pârâta SC A.H.I.I.

SRL; de asemenea, au formulat apel intervenienții Z.M. și A.A.

Prin decizia nr.

100/Ap din 4 noiembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel

Brașov a respins ca nefondate apelurile reclamanților și pârâtei și a anulat ca

netimbrat apelul intervenienților.

În considerentele

deciziei, judecătorii apelului au reținut că nu s-a dovedit de către apelanta

pârâtă că ar fi fost achitat prețul convenit prin contractul de vânzare

cumpărare nr. 3849 din 28 iulie 2005, raportul efectuat în cauză relevând că

sumele nu se regăsesc în contul reclamantei, fiind ridicate în chiar momentul

așa zisei plăți sub formă de numerar sau transferate în conturi personale de

către pârâtul C.A. Cu privire la contractul de închiriere nr. 1/2006, s-a

reținut că în mod corect a apreciat judecătorul fondului materialul probator

administrat, contractul fiind semnat pentru ambele părți contractante de

aceeași persoană – C.A., procura invocată de apelanta pârâtă neprevăzând expres

posibilitatea încheierii de către mandatar a actului cu sine însuși ori dubla

reprezentare; s-a mai reținut că nu s-a dovedit ratificarea acestui contract de

către reclamantul M.S. și nici că s-ar fi achitat chiria stabilită.

În ce privește apelul

reclamanților, judecătorii au apreciat corecta stabilire a situației de fapt de

către judecătorul fondului, precum și interpretarea corectă a prevederilor

legale incidente, reținând că la momentul semnării celor două procuri,

reclamantul M.S. nu a uzitat de prevederile art. 47 din Legea nr. 36/1995 și nu

a solicitat un interpret, iar notarul public a constat, prin propriile simțuri

că reclamantul cunoștea limba română, consemnând că actele au fost semnate de

mandant, după citire. Cu privire la solicitarea de anulare a contractului de

închiriere nr. 5552, s-a reținut că reclamantul a ratificat, prin actul

adițional nr. 2/2009, conținutul acestui contract, astfel încât nu mai poate

invoca necunoașterea limbii române pentru a obține anularea contractului. Prin

raportare la aceeași ratificare a contractului, judecătorii au apreciat că nu

pot fi reținute nici criticile referitoare la cauza ilicită a aceluiași

contract.

În ce privește

accesiunea imobiliară, s-a reținut că reclamanții și-au dat acordul cu privire

la ridicarea construcției pe teren, nefiind necesar un acord în formă autentică

în acest sens. În baza acordului exprimat de reclamanți pentru edificarea

construcției, judecătorii au apreciat că a fost răsturnată prezumția instituită

de art. 492 C. civ.

Apelul

intervenienților a fost anulat ca netimbrat, în condițiile în care aceștia nu

și-au adus la îndeplinire obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamanții SC R.H. SRL și M.S. și de pârâta SC A.H.I.I. SRL.

Reclamanții au

solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii în totalitate a cererii

de chemare în judecată, criticând decizia de apel din perspectiva dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

cauzei, precum și că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate, reclamanții au arătat că judecătorii apelului nu

au răspuns criticilor formulate, limitându-se la a relua considerentele expuse

de judecătorul fondului. De asemenea, au arătat că judecătorii apelului nu au

aplicat prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 și ale art. 948 alin.

(2) C. civ. când au analizat capătul de cerere vizând anularea procurii

autentificate sub nr. 3795/2005; au susținut că actul este nul în condițiile în

care reclamantul M.S., cetățean izraelian, nu cunoștea limba română la momentul

semnării actului, el fiind indus în eroare de pârâtul C.A., care a acționat în

sensul creării unei aparențe de încredere; au mai susținut că judecătorii în

mod nelegal au apreciat că singura modalitate pentru anularea actului ar fi

procedura înscrierii în fals, fiind făcută o confuzie între noțiunea de act

juridic și înscrisul constatator. Reclamanții au mai criticat nereținerea

principiului

resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis

, cu

referire la anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

3894/2005, susținând că procura în baza căruia a fost anulat este nulă, ceea ce

atrage și nulitatea contractului.

Reclamanții au

invocat aceleași critici și cu privire la procura de administrare autentificată

sub nr. 3766/2005, precum și cu privire la contractul de închiriere nr. 1/2006.

Reclamanții au

criticat și neaplicarea prevederilor art. 494 C. civ., cu privire la

solicitarea de accesiune imobiliară, susținând inexistența unui acord valabil

exprimat în formă autentică pentru edificarea construcției.

Totodată, reclamanții

au susținut o greșită aplicare a legii și în ceea ce privește solicitarea de

anulare a contractului de închiriere referitor la terenul situat pe str. ,

arătând că a semnat actul adițional nr. 1/2009 în urma inducerii sale în eroare,

speculându-se necunoașterea de către M.S. a limbii române.

Pârâta SC A.H.I.I.

SRL a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei

spre rejudecare, în subsidiar solicitând modificarea deciziei recurate în

sensul admiterii apelului propriu și respingerii în totalitate a cererii

introductive a reclamanților, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Pârâta a criticat

decizia din perspectiva raportului de audit însușit de judecătorii apelului,

raport ce nu a fost recunoscut și de pârâtă; a mai susținut că au fost

administrate probe din care rezultă plata prețului din contractul de vânzare

cumpărare nr. 3894/2005, faptul retragerii sumelor, chiar dacă ar fi reală

neputând conduce la nevalabilitatea plăți prețului. În ce privește contractul

de închiriere nr. 1/2006, pârâta a arătat că judecătorii apelului au reținut

greșit că ar fi fost încheiat în condiții dezavantajoase pentru reclamanți, el

fiind încheiat în baza procurii de administrare, ulterior intervenind o ratificare

prin actul adițional nr. 1/2007, când pârâtul C.A. a devenit administrator al

SC R.H. SRL.

Reclamanții au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei,

apreciind că motivele invocate de aceasta sunt nefondate, judecătorii apelului

aplicând corect prevederile legale incidente și interpretând corect actele

juridice deduse cauzei; mai arată că pârâta solicită o reinterpretare a

probelor administrate, fapt inadmisibil în recurs.

De asemenea, și

pârâta a depus întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea

acestui recurs ca nefondat, arătând că aceștia nu indică în mod concret care

anume critici nu au fost analizate de judecătorii apelului; totodată, au arătat

că judecătorii apelului au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale

incidente în cauză.

Recurenții au

administrat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel, din perspectiva criticilor formulate și a

apărărilor invocate, se rețin următoarele:

Recursul

reclamanților este nefondat, pentru următoarele considerente: nu poate fi

reținută critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din

analiza deciziei de apel rezultând că judecătorii au răspuns criticilor

formulate de reclamanți. Se reține, totodată, că reclamanții au invocat doar în

mod generic lipsa motivelor din decizia de apel, neindicând care sunt criticile

la care nu ar fi răspuns judecătorii apelului. De asemenea, nu este necesar ca

judecătorii să răspundă fiecărui argument invocat de partea nemulțumită de

hotărârea deprimă instanță, putând răspunde printr-un singur considerent,

grupând astfel criticile expuse pe larg în memoriul depus de parte.

Este înlăturată și

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținându-se

că judecătorii apelului au aplicat și interpretat corect prevederile art. 47

din Legea nr. 36/1995. Astfel se apreciază că în condițiile în care notarul

public a constatat prin propriile simțuri că reclamantul M.S. cunoștea limba

română, semnând actele după citire și declarând că înțelege conținutul acestora

și că ele reprezintă voința sa liberă, nu se mai poate solicita anularea

acestor înscrisuri pe considerentul necunoașterii limbii române. Din această

perspectivă, în mod legal au considerat că singura posibilitate de anulare a

actelor era calea plângerii penale, prin apelarea la procedura înscrierii în

fals, actul notarial bucurându-se de prezumția de legalitate pentru înscrierile

ce reprezintă constatările directe ale notarului public.

Având în vedere

considerentele expuse, se apreciază că nu se putea da eficiență principiului

resoluto

jure dantis resolvitur jus accipientis

, pentru a se obține anularea

contractului de vânzare cumpărare nr. 3849/2005 și a contractului de închiriere

nr. 1/2006.

Se reține, de

asemenea, că judecătorii apelului au aplicat corect prevederile art. 492 C.

civ., reținând înlăturarea prezumției instituită de acest text legal, prin

raportare la acordul dat de reclamanți pentru edificarea construcției de către

pârâta SC A.H.I.I. SRL. În acest context nu se poate face aplicarea

prevederilor art. 494 alin. (1) C. civ., așa cum susțin reclamanții, clădirea

fiind edificată cu acordul proprietarilor, respectiv și cu acordul

reclamanților.

Sunt înlăturate și

criticile referitoare la situația juridică a contractului de închiriere privind

spațiul comercial din Brașov, reținându-se că nu sunt evidențiate motive ce ar

ține de greșita aplicare a legii, ori de interpretarea eronată a actului

juridic dedus judecății, reclamanții invocând aspecte ce țin de interpretarea

probatoriului administrat.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi respins

ca nefondat.

Recursul pârâtei este

apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica pârâtei

referitoare la neadministrarea completă a probatoriului, din perspectiva

însușirii unui raport de expertiză întocmit la solicitarea reclamanților, nu

poate fi reținută, neputându-se dispune casarea deciziei de apel pentru acest

considerent. În măsura în care pârâta contesta concluziile acestei probe, avea

posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize judiciare. În cauză,

însă, pârâta nu a contestat acest raport în fața judecătorilor apelului, așa

cum s-a reținut și în considerentele deciziei. În concluzie, nu se poate reține

neadministrarea întregului probator, în condițiile în care pârâta nu a

solicitat o asemenea probă, în combaterea probei depuse de reclamanți.

Celelalte critici

formulate de pârâtă nu reprezintă motive de nelegalitate ale deciziei de apel,

ele tinzând la reanalizarea probatoriului administrat în primele faze

procesuale. Astfel, deși invocă prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

pârâta nu arată în ce constă greșita interpretare a actelor juridice deduse

judecății și nici care sunt textele legale greșit interpretate și aplicate,

criticile acestei părți susținându-se pe probatoriul administrat. Or, în

recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ., nu se poate proceda la reanalizarea

probatoriului administrat, această cale de atac fiind limitată la controlul de

legalitate al deciziei de apel.

În raport de

considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va

fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanții SC R.H. SRL și M.S. și de pârâta SC A.H.I.I. SRL

împotriva deciziei nr. 100/Ap din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2011.