ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2011

HOTĂRÂRE
04.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Prin cererea adresată

Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, U.A.T.C.V. prin

P., C.L. Voinești, prin P., în contradictoriu cu G.R., au solicitat suspendarea

H.G. nr. 529/2010 în ceea ce privește Anexa 2 poz. 146 prin care managementul

asistenței medicale acordate în C.S. Voinești a fost transferat de la C.L. Voinești

la C.J. Dâmbovița.

În motivarea cererii

se arată că reclamanții au formulat plângere prealabilă având în vedere

aspectele de nelegalitate ale H.G. nr. 529/2010.

În ceea ce privește

dovedirea cazului bine justificat, reclamanții arată că C.S. Voinești

deservește un număr de 9 comune, totalizând o populație de peste 30.000 de

oameni și asigură asistența medicală pentru acești locuitori, dovedindu-și

utilitatea și eficiența în cheltuirea banilor publici.

Pe lângă dotările și

laboratoarele care funcționează în cadrul acestui centru există și o secție de

ambulanță cu 5 autoturisme dotate cu aparatură și personal specializat, iar datorită

managementului eficient au fost realizați toți parametrii și indicatorii de

permanență și astfel nu se explică de ce a fost necesar transferul managementul

către C.L. Dâmbovița, mai ales că spațiul respectiv aparține domeniului public

al comunei Voinești.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, se arată că prin trecerea managementului către C.J.

Dâmbovița se pun bazele trecerii ulterioare a bunurilor afectate centrului din

domeniul public al comunei Voinești în domeniul public al C.J. Dâmbovița.

S-a solicitat

suspendarea până la soluționarea de către instanța de fond a contestației

împotriva actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare.

A fost formulată

cererea de intervenție în interesul G.R. de către M.S.

de fond.

Prin Încheierea din 5

octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut că suspendarea executării actelor administrative

este o situație de excepție, iar condiția cazului bine justificat este

îndeplinită numai în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent

valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ, or, în speță, s-a

emis un act administrativ conform unei ordonanțe de urgență (O.U.G. nr. 162/2008),

de către o autoritate competentă.

Faptul că anterior

s-a exercitat un management de succes și situația juridică a imobilului, nu

sunt de natură a crea indicii aparent valabile cu privire la nelegalitatea

hotărârii de guvern.

În ceea ce privește

paguba iminentă, instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei nu

dovedesc iminența pagubei, astfel că s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

exercitată.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs U.A.T.C-V. prin P. și de C.L. Voinești prin P.

Mai întâi, se critică

faptul că instanța de fond a respins cererea de suspendare printr-o încheiere

și nu printr-o sentință, așa cum dispune art. 14 alin. (4) din Legea nr. 5545/2004.

Referitor la

dovedirea cazului bine justificat, recurenții arată că prin menținerea

producerii efectelor H.G. nr. 529/2010, instanța nu a făcut nimic altceva decât

să încuviințeze pierderea de către recurenta nu numai a managementului C.S. Voinești

ci și imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate asupra imobilelor

teren și construcție în care Centrul își desfășoară activitatea.

Pentru că aceste

imobile au fost atestate ca fiind domeniul public al comunei s-a procedat la

înscrierea în cartea funciară, iar instanța de fond a încuviințat trecerea

abuzivă a imobilului în domeniul public al C.J. Dâmbovița.

Cu privire la paguba

iminentă se consideră că susținerile instanței de fond cu privire la

îndeplinirea acestei condiții sunt netemeinice pentru că la dosar s-a depus un

proiect de hotărâre a C.J. Dâmbovița prin care se propune desființarea C.S. Voinești,

ceea ce ar provoca o pagubă iminentă.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea încheierii și suspendarea provizorie de către

instanța de fond a contestației împotriva actului administrativ ce face

obiectul cererii de suspendare.

M.S. a formulat

întâmpinare și a arătat că prin Sentința nr. 279 din 15 decembrie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

acțiunea privind anularea H.G. nr. 529/2010.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

Actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind

el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actelor

juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora,

ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe

prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe

prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis

autoritatea emitentă).

De aici rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit

mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este

aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate

presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauză, recurenta

nu a făcut dovada existenței cazului bine justificat deoarece nu a prezentat

argumente care să creeze îndoială asupra legalității actului administrativ.

O dovadă în acest

sens este și faptul că acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui

suspendare se solicită a fost respinsă, în primă instanță prin Sentința nr. 279

din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal.

Tot în legea

contenciosului administrativ este definită „paguba iminentă” în art. 2 alin.

(1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, supă caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui

serviciu public.

Pentru a se dispune

suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de

legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie dovedită și iminența

producerii prejudiciului material.

Chiar și dacă s-ar fi

făcut dovada existenței unui prejudiciu pentru că nu este îndeplinită și

condiția cazului bine justificat nu se poate dispune suspendarea actului administrativ.

Pentru că nu s-a

făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că soluția instanței de fond este legală

și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr.

554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de U.A.T.C.V. prin P. și de C.L. Voinești prin P. împotriva Încheierii

din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2011
de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, precum și O.U.G. nr. 48/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea des
ÎCCJ 2011-12-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5784/2011
alocării fondurilor pentru cofinanțare de către Consiliul Local - or, toate aceste aspecte conduc la ideea că aceste eforturi ale reclamantei vor acumula într-un prejudiciu major pentru colectivitate, pentru reclamanți și în mod direct pent
ÎCCJ 2011-05-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2647/2011
, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale respective, imobilul compus din construcție și teren aferent în care își desfășoară activitatea Centrul de Diagnostic și Tratament Ploiești, a trecut din domeniul privat al stat
ÎCCJ 2011-09-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4121/2011
că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Sănătății și a respins cererea reclamantei de reintegrare în funcția de manager al Spitalului Municipal Ploiești. Recursul este fondat. Prin
ÎCCJ 2011-01-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2011
ar produce o gravă perturbare a funcționării spitalului, în dauna beneficiarilor actului medical. Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtul a invocat prematu
Sursă