ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 776/2011

Asupra recursului de

față;

Prin Sentința penală nr. 401/F din 26

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea persoanei

vătămate L.I. împotriva rezoluției emisă la data de 11 mai 2010 în Dosarul nr.

75/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de

fapt:

Petentul L.I. a depus

succesiv plângeri penale împotriva „Comisarilor de la secția 11 Poliție

București", a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

sectorului 3 București pentru a fi luate măsuri disciplinare sau penale

„corespunzătoare atitudinii de pasivitate favorizatoare", precum și

împotriva lui E.M., avocat în cadrul Baroului Teleorman, C.L., expert contabil,

a unui notar neidentificat și a unor magistrați de la Judecătoria sectorului 3

București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254

raportat la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a mai reținut că

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza actelor

premergătoare efectuate, a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocat

E.M. și numitul C.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257

C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, față de judecător V.C. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art.

6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există și neînceperea

urmăririi penale față de A.N. (autori necunoscuți) sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000,

respectiv art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, pe același considerent al

inexistenței faptelor, prin ordonanța din 11 mai 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 75/P/2010, menținută prin Ordonanța nr. 706/II/2/2010 din 22 iunie 2010 a

procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție.

Instanța de fond,

sesizată cu plângerea petentului împotriva ordonanțelor menționate, a constatat

că cercetarea faptelor s-a făcut cu respectarea strictă a principiului

nevinovăției, iar procurorul de caz a apreciat corect situația rezultată din

actele aflate la dosar, ceea ce a condus în mod judicios la adoptarea soluției

de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri definitive petentul a declarat recurs, cu motivarea că nu a avut parte

de o judecată echitabilă.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia

părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective

încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul

procesului penal.

În raport de principiul

statuat prin textul constituțional menționat, admisibilitatea unei căi de atac

și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acestuia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în

sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege.

Potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

publicată în M. Of. nr. 714 din data de 26 octombrie 2010, „hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)" este definitivă.

Așadar, prin voința

legiuitorului s-a statuat că astfel de cauze nu sunt supuse niciunei căi de

atac la instanța superioară, motiv pentru care recursul declarat va fi respins,

ca inadmisibil, în temeiul art. 385

1

lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul L.I. împotriva Sentinței penale nr. 401/F din 26 noiembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 februarie 2011.