ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 741/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal U.M. a

formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal în Dosarul nr. 16032/3/2008.

și de drept care au stat la baza formulării cererii.

Contestația a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Contestatorul susține

că soluția instanței de recurs este contradictorie, în sensul că deși, pe de o

parte instanța de fond face precizarea că acesta a fost detașat, decide în

hotărâre că a fost delegat, iar pe de altă parte, specifică că avea dreptul la

salarizare în condițiile cele mai favorabile, respectiv, coeficientului de

salarizare de 11,00 însă decide, în mod contradictoriu, în sensul salarizării,

la coeficienții de 3,90 și respectiv 4,75.

Decizia contestată a

menținut hotărârea instanței de fond, deși aceasta a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Instanța de recurs a

continuat greșeala materială de judecată a procesului, în sensul menținerii

hotărârii C.N.P.C.D. nr. 229 din 10 aprilie 2008, nelegală în opinia

contestatorului, întrucât menține discriminarea între ofițerul de poliție

judiciară aflat sub autoritatea procurorului general al P.I.C.C.J., respectiv

D.N.A. și ofițerii de poliție judiciară din cadrul M.A.I., în condiții de fapt

absolut identice.

Sunt încălcate astfel

prevederile Constituției, Decretul nr. 212/1974, Legea nr. 74/1999, Legea nr.

103/2006, art. 13, 14, 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1

pct. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 al Curții Europene a Drepturilor Omului.

Intimații nu au

formulat întâmpinare în cauză.

II. Considerentele

instanței învestită cu soluționarea contestației în anulare.

teza a II-a C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare”.

Contestația în

anulare, în acest caz, are în vedere omisiunea cercetării motivelor de

modificare/casare de către instanța ce a soluționat recursul.

contestatorul critică decizia instanței de recurs din perspectiva modului în

care aceasta a analizat motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ. și nu pentru

omisiunea cercetării lor.

Rezultă că dispozițiile art. 318 teza a II-a C.

proc. civ. nu sunt întrunite în speță, iar cererea este neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de U.M. împotriva Deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.