ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2012

Prin sentința penala nr. 916 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 14976/325/2008/al, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenții C.S. și C.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petenții au fost obligați la plata sumei de 200 lei, câte 100 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 14976/325/2008/al din 09 februarie 2011, petenții C.S. și C.M. au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 895 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 14976/325/3008.

Petenții nu au detaliat motivele pe care își întemeiază cererea de revizuire. În cauză s-au efectuat cercetări potrivit art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 895 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 774/R din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiș, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca tardivă a plângerii formulate de către petenții C.S.

și C.M. împotriva rezoluției procurorului dată în dosarul nr. 4712/P/2007 și împotriva rezoluției prim-procurorului dată în dosarul nr. 813/II/2/2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, reținându-se că petenții nu au respectat dispozițiile legale imperative prevăzute de art. 278 alin. (3) și art. 278 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., de formulare a actului de procedură în intervalul de timp prevăzut de legiuitor, în speță, după data limită de 13 mai 2008. Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de petent, prima instanță a arătat că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen, revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;- un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Petenții au arătat în motivarea cererii de revizuire că doresc judecarea cauzei pe fond.

Instanța a constatat că aspectul invocat în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute expres de lege. Mai mult, cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. 17/2007, publicată în M. Of nr. 542 din 17 iulie 2008, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenții C.S.

și C.M. Împotriva hotărârii menționate au declarat recurs petenții C.S. și C.M. Asupra excepției de inadmisibilitate a recursului declarat de petenți: Examinând recursul declarat în cadrul dat de dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a constatat că recursul este inadmisibil. Astfel, conform art. 407 C. proc. pen. sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea. În cauză, hotărârea supusă revizuirii a avut ca obiect o plângere împotriva soluției procurorului, întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen. Potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) este definitivă. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. Întrucât hotărârea supusă revizuirii, actual, este definitivă, nici sentința instanței de revizuire nu poate fi analizată în vreo cale de atac, ea fiind definitivă conform art. 407 C. proc.

pen. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 21 martie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Curtea de Apel Timișoara a reținut că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate. Prin decizia penală nr. H77/R din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins ca inadmisibile recursurile declarate de către recurenții C.S. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 916 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 14976/325/2008/al și a obligat petenții la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală au declarat recurs revizuenții C.S. și C.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 14976/325/08/al. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 C. proc. pen., constată că recursurile formulate de recurenții revizuenții C.S. și C.M., sunt inadmisibile, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a respins, ca inadmisibile recursurile declarate de către recurenții C.S. și C.M.

împotriva sentinței penale nr. 916 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 14976/325/2008/al și a obligat petenții la plata cheltuielilor judiciare, în condițiile în care atât hotărârea primei instanțe cât și hotărârea pronunțată de instanța de recurs erau definitive, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursurile solicitate de petiționari în fața Curții de Apel Timișoara și, ulterior în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, recursurile declarate de revizuenții C.S. și C.M. împotriva deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenții revizuenți la plata cheltuielilor judiciare. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenții C.S. și C.M. împotriva deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții revizuenți la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.