ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2012

Prin sentința penala

nr. 916 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 14976/325/2008/al,

în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a

respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenții C.S. și C.M.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. petenții au fost obligați la plata sumei de 200 lei,

câte 100 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea de

revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 14976/325/2008/al din

09 februarie 2011, petenții C.S. și C.M. au solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 895 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în

dosarul nr. 14976/325/3008.

Petenții nu au

detaliat motivele pe care își întemeiază cererea de revizuire.

În cauză s-au

efectuat cercetări potrivit art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe

lângă Judecătoria Timișoara, care a solicitat respingerea cererii de revizuire

ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu se încadrează în niciunul din cazurile de

revizuire expres prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 895

din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală

nr. 774/R din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiș, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca tardivă a plângerii

formulate de către petenții C.S. și C.M. împotriva rezoluției procurorului dată

în dosarul nr. 4712/P/2007 și împotriva rezoluției prim-procurorului dată în

dosarul nr. 813/II/2/2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Timișoara, reținându-se că petenții nu au respectat dispozițiile legale

imperative prevăzute de art. 278 alin. (3) și art. 278

1

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., de formulare a actului de procedură în intervalul de timp

prevăzut de legiuitor, în speță, după data limită de 13 mai 2008.

Deliberând asupra

admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de petent, prima

instanță a arătat că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen, revizuirea unei

hotărâri penale poate fi cerută când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;- un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals; - un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când două

sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Petenții au arătat în

motivarea cererii de revizuire că doresc judecarea cauzei pe fond. Instanța a

constatat că aspectul invocat în cuprinsul cererii de revizuire nu se

încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute expres de lege.

Mai mult, cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. 17/2007, publicată în M. Of nr.

542 din 17 iulie 2008, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul

legii, că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri

judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă". Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen.,

instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenții

C.S. și C.M.

Împotriva hotărârii

menționate au declarat recurs petenții C.S. și C.M.

Asupra excepției de

inadmisibilitate a recursului declarat de petenți:

Examinând recursul

declarat în cadrul dat de dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a constatat că recursul este inadmisibil.

Astfel, conform art.

407 C. proc. pen. sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403

alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și

hotărârile la care se referă revizuirea.

În cauză, hotărârea

supusă revizuirii a avut ca obiect o plângere împotriva soluției procurorului,

întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen.

Potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) este

definitivă. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de

procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor,

între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul

recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar

aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor

prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată

aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

Întrucât hotărârea

supusă revizuirii, actual, este definitivă, nici sentința instanței de

revizuire nu poate fi analizată în vreo cale de atac, ea fiind definitivă

conform art. 407 C. proc. pen.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

21 martie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Curtea de Apel Timișoara a reținut că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței

atacate.

Prin decizia penală

nr. H77/R din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins ca inadmisibile

recursurile declarate de către recurenții C.S. și C.M. împotriva sentinței

penale nr. 916 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar

nr. 14976/325/2008/al și a obligat petenții la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei

penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală au

declarat recurs revizuenții C.S. și C.M., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți sub nr. 14976/325/08/al.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin.

ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

C. proc. pen., constată că recursurile formulate de recurenții revizuenții C.S.

și C.M., sunt inadmisibile, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de

atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză

prin deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală a respins, ca inadmisibile recursurile declarate de către

recurenții C.S. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 916 din 21 martie 2011

pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 14976/325/2008/al și a obligat

petenții la plata cheltuielilor judiciare, în condițiile în care atât hotărârea

primei instanțe cât și hotărârea pronunțată de instanța de recurs erau

definitive, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar

prin recursurile solicitate de petiționari în fața Curții de Apel Timișoara și,

ulterior în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va

respinge, recursurile declarate de revizuenții C.S. și C.M. împotriva deciziei

penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga

recurenții revizuenți la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de revizuenții C.S. și C.M. împotriva

deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă recurenții

revizuenți la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012.