ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2655/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor dosarului, constă

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 496 din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 7665/30/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 413/2009 pronunțată

de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3360/30/2008, formulată de condamnații S.G.,

S.A. și B.T.C., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați condamnații

la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Timișoara la data de 12 octombrie 2011, condamnații S.G., S.A.T. și B.C.

au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 413/PI din 08 iulie 2009 a Tribunalului

Timiș.

În motivarea cererii, condamnații, prin

apărător ales au arătat că nu sunt vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au

fost condamnați, iar acuzarea s-a bazat exclusiv pe declarațiile părților civile

și pe unele aprecieri total subiective ale organelor de judecată, aprecieri lipsite

de orice temei legal și suport probatoriu.

După efectuarea actelor de cercetare prealabilă,

prin adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara din data de 31 octombrie 2011, cererea de revizuire,

împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a

cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre

soluționare, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7665/30/2011 la

data de 03 noiembrie 2011.

S-a mai reținut că prin sentința penală

nr. 413/PI din 08 iulie 2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 3360/30/2008,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4547/R din 21 decembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpații S.G., S.A. și B.T.C. au fost condamnați

la pedeapsa rezultantă de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar S.G. și pentru infracțiunea prev. de art. 23 din

Legea nr. 656/2002.

S-a reținut că, fiind vorba de o cale extraordinară

de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Având în vedere faptul că motivele invocate

de către condamnați în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul

dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C.

proc. pen., prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de către condamnații

S.G., S.A.T. și B.C., ca inadmisibilă.

Prima instanță a constatat că în prezenta

cauză condamnații nu au invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu

au fost cunoscute la data soluționării cauzei, conform cerințelor art. 394 C.

proc. pen., aceștia invocând doar faptul că sunt nevinovați și că aspectele reținute

în sarcina lor nu sunt reale, fapt ce nu poate conduce la dovedirea netemeiniciei

hotărârii de condamnare, atâta timp cât toate probele administrate în cauză confirmă

învinuirea și vinovăția numiților S.G., S.A.T. și B.C., sub acest aspect situația

rămânând neschimbată.

De asemenea, s-a reținut că rolul revizuirii

nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare

a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare

de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate

anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului. Or, s-a constatat

că în prezenta cauză nu este îndeplinită această cerință.

Prima instanță a mai reținut că în cuprinsul

cererii de revizuire, condamnații au solicitat audierea a doi martori, însă s-a

observat faptul că aceste probe puteau fi solicitate încă din momentul soluționării

fondului întrucât existența acestor persoane era cunoscută la acel moment. Mai mult,

inculpații nu indică ce anume aspecte necunoscute de instanță cunosc acești martori,

exprimându-se la modul general că aceștia pot proba nevinovăția lor, iar pe calea

unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care a stat

la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tind condamnații.

Prin urmare, în baza art. 403 alin.

(3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., instanța de fond a respins

cererea de revizuire formulată de condamnații S.G., S.A.T. și B.C. ca inadmisibilă,

iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceștia au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 496/PI

din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 7665/30/2011

au declarat apel, în termen legal, revizuenții condamnați S.G., S.A. și B.T.C.,

criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia penală nr. 44/A din 08 martie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de condamnații

S.G., S.A.T. și B.T.C. împotriva sentinței penale nr. 496/PI din 05 decembrie 2011

a Tribunalului Timiș.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați condamnații la câte 100 RON cheltuieli judiciare față de

stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut

următoarele:

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței

penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de revizuenți, precum și

din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat

că aceasta este temeinică și legală pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a reținut că aplicarea

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. presupune ca după rămânerea

definitivă a hotărârii să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de

instanță, și anume faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă

a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Chiar

dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens mai

larg, este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină

practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute

și verificate de instanțele ordinare.

S-a mai reținut că legea se referă deci

la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute

instanței de fond și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe

împrejurări deja avute în vedere și verificate.

S-a reținut că în speță împrejurările de

fapt invocate de condamnați au fost verificate de instanțele de fond, din considerentele

sentinței penale nr. 413/PI din 08 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 3360/30/2008, rezultând că revizuenții au invocat pe parcursul procesului

nevinovăția lor, respectiv că nu au fost implicați în activitățile imputate de organul

de urmărire penală.

Analizând declarațiile autentificate depuse

de revizuenți în fața instanței de apel, respectiv ale numiților C.R., F.G.D., C.C.,

S.E.G., S.O., F.A., instanța a constatat că nu se indică aspecte în legătură cu

părțile vătămate din cauză, nu indică date concrete, ci aspecte generale sau care

îi vizează exclusiv pe aceștia și situația lor, astfel că nu pot fi calificate ca

aducând fapte noi în legătură cu acuzația adusă revizuenților. Ca atare, în mod

corect cererea de revizuire ca fost respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs revizuienții condamnații S.G., S.A.T. și B.T.C., solicitând admiterea acestora,

casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de

fond, întrucât cererea de revizuire, care se întemeiază pe cazul prevăzut de

art. 394 lit. a) C. proc. pen. este admisibilă în principiu, impunându-se audierea

unor martori ale căror declarații autentificate sunt atașate la dosar care au cunoștință

de împrejurarea că revizuienții sunt nevinovați și nu au săvârșit faptele pentru

care s-a dispus condamnarea lor.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate

prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. și art. 385

7

C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Pentru a se conferi activității de înfăptuire

a justiției un caracter de stabilitate, legiuitorul a prevăzut că hotărârile judecătorești

definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se

permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană,

dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre

definitivă. Deși în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească

penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite situații, chiar hotărârile

judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care

în C. proc. pen. au fost reglementate căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale

menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase

definitive.

În această categorie de remedii procesuale

se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate

hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt, urmărindu-se

o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Din analiza dispozițiilor art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea

de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie

vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Sintagma „fapte sau împrejurări noi” prev.

în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., semnifică probele propriu-zise, adică

elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit

pe calea de atac a revizuirii. Constituie „fapte sau împrejurări noi” orice întâmplare,

situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce

la netemeinicia hotărârii pronunțate.

Pentru existenta acestui caz de revizuire

este absolut necesar ca „fapte sau împrejurări să fie noi, necunoscute de instanța

de judecată”. Numai existența unor astfel de fapte sau împrejurări noi poate să

conducă la constatarea unei erori de fapt și la netemeinicia hotărârii pronunțate

în cauză. Este prevăzută această condiție pentru a preîntâmpina acele situații în

care s-ar cere analizarea soluției adoptate doar pe baza materialului probator existent

la dosar, ceea ce practic ar transforma calea de atac a revizuirii dintr-o cale

de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac și ar lungi astfel un ciclu procesual

în mod nejustificat. S-ar încălca astfel principiul autorității de lucru judecat

care prevede că nu se poate realiza o nouă judecată cu privire la aceeași faptă

și aceeași persoană dacă acestea au mai făcut obiectul unei judecăți pentru care

exista o hotărâre definitivă.

Numai astfel se poate da activității de

înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate.

Pentru a fi îndeplinită cea de-a doua condiție

arătată mai sus, este necesar ca faptele și împrejurările noi necunoscute de instanța

de judecată să conducă la o soluție diametral opusă decât cea adoptată în cauză,

respectiv la achitarea revizuienților.

Din examinarea actelor dosarului rezultă

că în cererea de revizuire, condamnații au solicitat audierea a doi martori, probă

pe care aceștia puteau să o solicitate la soluționarea pe fond a cauzei, întrucât

existența acestor persoane era cunoscută la acel moment.

Totodată, se constată că în declarațiile

autentificate ale numiților C.R., F.G.D., C.C., S.E.G., S.O., F.A. atașate la dosarul

instanței de apel, aceștia nu au indicat aspecte în legătură cu părțile vătămate

din cauză, nu indică date concrete, ci aspecte generale sau care vizează situația

lor personală, astfel că nu pot fi calificate ca aducând fapte noi în legătură cu

faptele pentru care revizuenții au fost condamnați.

De asemenea, se reține că revizuienții

nu au indicat în concret aspectele care ar fi fost necunoscute de instanță la momentul

soluționării pe

fond a cauzei,

și ce împrejurări noi cunosc acești martori, exprimându-se la modul general că aceștia

pot proba nevinovăția lor.

Pe de altă parte, pe calea revizuirii nu

se poate extinde probatoriul care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă

și nici nu pot fi reanalizate probele deja administrate și verificate de instanțele

anterioare, în căile de atac ordinare.

Așa fiind, se constată că în mod justificat

instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnați,

soluție care a fost menținută și de instanța de prim control judiciar, care a respins,

ca nefondate, apelurile formulate de revizuienți.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de

condamnații revizuenți S.G., S.A.T. și B.T.C. împotriva deciziei penale nr. 44/A

din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, vor fi respinse

ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de condamnații revizuenți S.G., S.A.T. și B.T.C. împotriva deciziei penale nr. 44/A

din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții revizuenți la plata sumei

de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 04

septembrie 2012.