ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2655/2012

Asupra recursurilor de față; În baza actelor dosarului, constă următoarele: Prin sentința penală nr. 496 din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 7665/30/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 413/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3360/30/2008, formulată de condamnații S.G., S.A. și B.T.C., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați condamnații la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara la data de 12 octombrie 2011, condamnații S.G., S.A.T. și B.C. au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 413/PI din 08 iulie 2009 a Tribunalului Timiș. În motivarea cererii, condamnații, prin apărător ales au arătat că nu sunt vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost condamnați, iar acuzarea s-a bazat exclusiv pe declarațiile părților civile și pe unele aprecieri total subiective ale organelor de judecată, aprecieri lipsite de orice temei legal și suport probatoriu. După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara din data de 31 octombrie 2011, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7665/30/2011 la data de 03 noiembrie 2011. S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 413/PI din 08 iulie 2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 3360/30/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4547/R din 21 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpații S.G., S.A. și B.T.C. au fost condamnați la pedeapsa rezultantă de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar S.G.

și pentru infracțiunea prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002. S-a reținut că, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnați în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de către condamnații S.G., S.A.T. și B.C., ca inadmisibilă. Prima instanță a constatat că în prezenta cauză condamnații nu au invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei, conform cerințelor art. 394 C. proc.

pen., aceștia invocând doar faptul că sunt nevinovați și că aspectele reținute în sarcina lor nu sunt reale, fapt ce nu poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, atâta timp cât toate probele administrate în cauză confirmă învinuirea și vinovăția numiților S.G., S.A.T. și B.C., sub acest aspect situația rămânând neschimbată. De asemenea, s-a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului.

Or, s-a constatat că în prezenta cauză nu este îndeplinită această cerință. Prima instanță a mai reținut că în cuprinsul cererii de revizuire, condamnații au solicitat audierea a doi martori, însă s-a observat faptul că aceste probe puteau fi solicitate încă din momentul soluționării fondului întrucât existența acestor persoane era cunoscută la acel moment. Mai mult, inculpații nu indică ce anume aspecte necunoscute de instanță cunosc acești martori, exprimându-se la modul general că aceștia pot proba nevinovăția lor, iar pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tind condamnații. Prin urmare, în baza art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnații S.G., S.A.T. și B.C. ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceștia au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva sentinței penale nr. 496/PI din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 7665/30/2011 au declarat apel, în termen legal, revizuenții condamnați S.G., S.A. și B.T.C., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Prin decizia penală nr. 44/A din 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de condamnații S.G., S.A.T.

și B.T.C. împotriva sentinței penale nr. 496/PI din 05 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați condamnații la câte 100 RON cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de revizuenți, precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că aceasta este temeinică și legală pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut că aplicarea dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. presupune ca după rămânerea definitivă a hotărârii să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță, și anume faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens mai larg, este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare. S-a mai reținut că legea se referă deci la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. S-a reținut că în speță împrejurările de fapt invocate de condamnați au fost verificate de instanțele de fond, din considerentele sentinței penale nr. 413/PI din 08 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3360/30/2008, rezultând că revizuenții au invocat pe parcursul procesului nevinovăția lor, respectiv că nu au fost implicați în activitățile imputate de organul de urmărire penală.

Analizând declarațiile autentificate depuse de revizuenți în fața instanței de apel, respectiv ale numiților C.R., F.G.D., C.C., S.E.G., S.O., F.A., instanța a constatat că nu se indică aspecte în legătură cu părțile vătămate din cauză, nu indică date concrete, ci aspecte generale sau care îi vizează exclusiv pe aceștia și situația lor, astfel că nu pot fi calificate ca aducând fapte noi în legătură cu acuzația adusă revizuenților. Ca atare, în mod corect cererea de revizuire ca fost respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Timiș. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuienții condamnații S.G., S.A.T. și B.T.C., solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, întrucât cererea de revizuire, care se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. este admisibilă în principiu, impunându-se audierea unor martori ale căror declarații autentificate sunt atașate la dosar care au cunoștință de împrejurarea că revizuienții sunt nevinovați și nu au săvârșit faptele pentru care s-a dispus condamnarea lor. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și art. 385 7 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate, legiuitorul a prevăzut că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Deși în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. au fost reglementate căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive. În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt a cauzei penale. Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Sintagma „fapte sau împrejurări noi” prev. în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit pe calea de atac a revizuirii. Constituie „fapte sau împrejurări noi” orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii pronunțate.

Pentru existenta acestui caz de revizuire este absolut necesar ca „fapte sau împrejurări să fie noi, necunoscute de instanța de judecată”. Numai existența unor astfel de fapte sau împrejurări noi poate să conducă la constatarea unei erori de fapt și la netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Este prevăzută această condiție pentru a preîntâmpina acele situații în care s-ar cere analizarea soluției adoptate doar pe baza materialului probator existent la dosar, ceea ce practic ar transforma calea de atac a revizuirii dintr-o cale de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac și ar lungi astfel un ciclu procesual în mod nejustificat. S-ar încălca astfel principiul autorității de lucru judecat care prevede că nu se poate realiza o nouă judecată cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană dacă acestea au mai făcut obiectul unei judecăți pentru care exista o hotărâre definitivă.

Numai astfel se poate da activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate. Pentru a fi îndeplinită cea de-a doua condiție arătată mai sus, este necesar ca faptele și împrejurările noi necunoscute de instanța de judecată să conducă la o soluție diametral opusă decât cea adoptată în cauză, respectiv la achitarea revizuienților. Din examinarea actelor dosarului rezultă că în cererea de revizuire, condamnații au solicitat audierea a doi martori, probă pe care aceștia puteau să o solicitate la soluționarea pe fond a cauzei, întrucât existența acestor persoane era cunoscută la acel moment. Totodată, se constată că în declarațiile autentificate ale numiților C.R., F.G.D., C.C., S.E.G., S.O., F.A.

atașate la dosarul instanței de apel, aceștia nu au indicat aspecte în legătură cu părțile vătămate din cauză, nu indică date concrete, ci aspecte generale sau care vizează situația lor personală, astfel că nu pot fi calificate ca aducând fapte noi în legătură cu faptele pentru care revizuenții au fost condamnați. De asemenea, se reține că revizuienții nu au indicat în concret aspectele care ar fi fost necunoscute de instanță la momentul soluționării pe fond a cauzei, și ce împrejurări noi cunosc acești martori, exprimându-se la modul general că aceștia pot proba nevinovăția lor. Pe de altă parte, pe calea revizuirii nu se poate extinde probatoriul care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă și nici nu pot fi reanalizate probele deja administrate și verificate de instanțele anterioare, în căile de atac ordinare.

Așa fiind, se constată că în mod justificat instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnați, soluție care a fost menținută și de instanța de prim control judiciar, care a respins, ca nefondate, apelurile formulate de revizuienți. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de condamnații revizuenți S.G., S.A.T. și B.T.C. împotriva deciziei penale nr. 44/A din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, vor fi respinse ca nefondate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de condamnații revizuenți S.G., S.A.T. și B.T.C. împotriva deciziei penale nr. 44/A din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții revizuenți la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 04 septembrie 2012.