ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2914/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2914/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

reclamantul R.D., în contradictoriu cu pârâții SC AUTO – GLASS EXPRES ROMANIA

SERVICE (A.G.E.R. SERVICE SRL) și B.A., a solicitat instanței să oblige pârâții

la plata sumei de 8.000.000.000 lei reprezentând contravaloarea a 49% din

părțile sociale, precum și dividendele pe ultimii trei ani, ca urmare a

retragerii reclamantului din societate, cu cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea

demersului său judiciar, reclamantul a arătat în esență, că prin sentința

civilă nr. 11977 din 4 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, s-a luat act definitiv și irevocabil de retragerea sa din

societatea pârâtă, la care a deținut părți sociale reprezentând 49 % din

capitalul social, restul părților sociale aparținând pârâtului B.A., că, în

ciuda demersurilor pe care le-a întreprins, nu a putut ajunge la o înțelegere

cu coasociatul B.A. privind drepturile cuvenite în urma retragerii din societate,

motiv pentru care a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.

Reclamantul și-a

întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 221, raportat la art. 219 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată.

La termenul din 26

noiembrie 2003, față de poziția exprimată de reclamant în ședință publică,

tribunalul a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul B.A.

La 24 decembrie 2003,

pârâta SC A.G.E.R. SERVICE SRL a invocat nulitatea procedurii de conciliere

directă, iar prin încheierea de ședință de la 28 ianuarie 2004 tribunalul a

respins excepția prematurității acțiunii introductive.

La 24 martie 2004,

reclamantul a precizat că suma de 8.000.000.000 lei solicitată prin cererea

introductivă de instanță se compune din 4.900.000 lei contribuție la capitalul

social, 900.000.000 lei – dividende pe anul 2000, 240.000.000 lei dividende pe

anul 2001, 1.800.000.000 lei – valoarea inițială a terenului din București, și

4.000.000.000 lei – valoarea imobilului edificată pe acest teren, toate sumele

calculate la cota de aport de 49%. În ceea ce privește mijloacele fixe , a

precizat la 1.00.000.000 lei dreptul cuvenit aceleiași cote de aport.

Prin sentința

comercială nr. 13155 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis acțiunea precizată a reclamantului. A obligat-o pe pârâtă

să plătească reclamantului contravaloarea a 49% din părțile sociale și

dividende, în cuantum de 2.769.610.880 lei vechi (ROL) și la plata

contravalorii a 49% din valoarea patrimoniului societății la momentul

retragerii, în sumă de 13.095.551.561 lei vechi (ROL). A obligat-o pe pârâtă și

la plata cheltuielilor de judecată de 19.051 lei noi (ROL) reprezentând taxă

judiciară de timbru, de 6.185 lei noi (RON) reprezentând onorarii expertize și

de 5.720 lei noi (RON)- onorariu de avocat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că drepturile asociatului retras pentru

părțile sale sociale se stabilesc, conform art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia, iar în caz de

neînțelegere, de către tribunal, că dreptul la dividende reprezintă principalul

drept patrimonial al asociaților, decurgând din calitatea de asociat și că

drepturile asociatului retras se stabilesc în funcție de valoarea patrimoniului

la momentul retragerii, fiind irelevant că ulterior acestui moment unele bunuri

au ieșit din patrimoniu.

În ce privește data

retragerii reclamantului din societate, instanța a reținut data de 13 ianuarie

2003, când sentința comercială nr. 11977 din 4 octombrie 2002 a rămas

definitivă și irevocabilă și a avut în vedere concluziile rapoartelor de

expertiză efectuate în cauză, precum și acțiunea precizată a reclamantului,

făcând totodată și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal au declarat apeluri ambele părți litigante.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 644 din 21 decembrie 2010,

a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant R.D., a admis

apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.G.E.R. SERVICE SRL, a schimbat în parte

hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea reclamantului și obligă pe

pârâtă să plătească reclamantului suma de 800.000 RON reprezentând drepturi

cuvenite ca urmare a retragerii din societate, a compensat cheltuielile de

judecată din fond și apel.

În pronunțarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut ca nefondate criticile

apelantului iar, cu privire la apelul pârâtei a reținut ca fondată cea de-a cincea

critică, potrivit căreia instanța de fond a acordat reclamantului o sumă mai

mare decât cea solicitată prin acțiune în condițiile în care reclamantul nu

și-a majorat câtimea pretențiilor.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs ambele părți.

Recurentul –

reclamant R.D. își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de

art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurentul – reclamant precizează că instanța de prim

control judiciar a pronunțat o hotărâre fără temei legal, nemotivată

corespunzător, acordând ceea ce nu s-a cerut, făcând o aplicare greșita a

legii, schimbând în mod vădit natura și înțelesul actelor juridice deduse

judecații pe care de altfel le-a interpretat greșit, punctând asupra următoarelor

aspecte:

- hotărârea fondului

a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132

C. proc. civ.

și a prevederilor art. 129

alin. ultim C. proc. civ.;

- în mod eronat,

instanța de apel a considerat precizarea de la termenul din data de 24 martie

2004, ca fiind hotărâtoare pentru pronunțarea hotărârii fondului și că până la

închiderea dezbaterilor nu s-ar fi majorat câtimea pretențiilor;

- față de faptul că

solicitarea reclamantului a fost constanta, respectiv „obligarea paraților la

plata contravalorii a 49 %

din

părțile sociale, patrimoniul societății si dividendele pe

ultimii 3

ani ca urmare a retragerii din

calitatea de asociat al societății”. acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 221

din

Legea nr. 31/1990 modificata și

completată;

- instanța de apel nu

a ținut cont nici de dispozițiile prevăzute de art. 226 alin. (3) din Legea nr.

31/1990, care prevăd expres ca „drepturile asociatului retras, cuvenite pentru

părțile sale sociale se stabilesc ... în caz de neînțelegere, de tribunal”,

interpretând în mod greșit aceste dispoziții, făcând o aplicare total greșită a

acestora în condițiile în care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la

plata drepturilor ce i se cuvin în cuantum de 49 % din părțile sociale,

dividende și patrimoniu;

- instanța de apel a

interpretat eronat dispozițiile prevăzute de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

și atunci când a statuat că părțile ar fi stabilit prin acordul asociațiilor că

drepturile ce i se cuvin asociatului retras, acord ce ar fi fost exprimat prin

intermediul persoanei juridice, apreciere a instanței de prim control judiciar

total greșită și în neconcordanță cu dispozițiile articolului mai sus citat,

datorită faptului că acordul nu a fost exprimat expres de asociați, ci doar a

fost făcută o propunere unilaterală de stingere a litigiului de către pârâta SC

A.G.E.R.S. SRL, propunere neacceptată de către reclamant;

- instanța de prim

control judiciar nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei din

care rezulta fără putință de tăgada ca reclamantul are dreptul legal la

contravaloarea a 49 % din părțile sociale, patrimoniu si dividende.

Arată recurentul –

reclamant că instanța de apel fără o verificare minuțioasă a actelor, probelor

administrate în dosarul cauzei și fără a intra în cercetarea fondului cauzei a

hotărât că reclamantului i se cuvine doar suma la care a achiesat și pârâtul,

neținând cont de dispozițiile legale ce statuează ca instanța de judecată trebuie

să stabilească care sunt drepturile asociatului retras.

Recurentul-reclamant

conchide în sensul că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat,

modificarea hotărârii atacate și menținerea ca legală și temeinică hotărârea

instanței de fond.

Recurenta - pârâtă SC

A.G.E.R.S. SRL BUCUREȘTI își circumscrie criticile motivului de modificare

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele

aspecte:

- instanța de

judecată a considerat în mod eronat că apărarea pârâtei prin care aceasta a

solicitat în subsidiar obligarea societății la plata sumei de 800.000 lei,

drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, o mărturisire judiciară;

- instanța de apel a

procedat în mod greșit atunci când nu a mai analizat argumentele ce vizau

invalidarea raportului de expertiză tehnică construcții întocmit în cauză de

expert P.S., precum și pentru aceleași considerente validarea coraportului

întocmit de expert parte C.G., dacă s-ar fi analizat aceste argumenta

drepturile cuvenite reclamantului ar fi fost mult mai mici decât cele stabilite

la valoarea pretențiilor, neputându-se afirma că apelanta pârâtă și-a exprimat

implicit acordul de a achita suma de 800.000 ron, întrucât acest fapt ar fi

echivalat cu o recunoaștere a pretențiilor, fapt ce nu s-a întâmplat pe

parcursul procesului;

- poziția procesuală

exprimată ca o apărare subsidiară nu are natura juridică de mărturisire

judiciară, astfel cum reține instanța de judecată, ci doar o apărare exprimată

pe fondul cererii de chemare în judecată, o sugestie pentru instanță.

Recurenta - pârâtă

conchide în sensul că solicită admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate, iar pe fond admiterea în parte a cererii de chemare în judecată,

obligarea societății pârâte să achite reclamantului suma de 378.386 lei,

drepturi cuvenite asociatului retras din societate în varianta a–II-a

raportului de evaluare realizat de expertul contabil F.E. și validarea opiniei

separate realizată de expert parte C.G.

Înalta Curte,

examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor invocate, astfel cum

acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate de părți, reține

nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Recurentul –

reclamant își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare

prevăzute de art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., raportându-se atât

la hotărârea instanței de fond (prima critică) cât și la cea pronunțată de

instanța de control judiciar. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurentul –

reclamant face referire la dispozițiile art. 132 pct. 2 C. proc. civ., art. 226

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în

argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate

din perspectiva art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.

Recursul pârâtei se

înscrie, sub aspectul motivării în drept, în aceleași coordonate ca și recursul

reclamantului.

Astfel, deși își

subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea

vizează atitudinea procesuală a reclamantului, administrarea probatoriului,

respectiv proba cu expertiza, fără a fi susținute în drept prin indicarea

normelor de drept încălcate sau greșit aplicate.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor

situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă

a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată

de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

aplica ambelor cereri sancțiunea nulității.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant R.D. împotriva deciziei nr.

644 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Constată nulitatea

cererii de recurs formulate de pârâta SC AUTO GLASS EXPRES REPLACEMENT SERVICE

(A.G.E.R. SERVICE) S.R.L. BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii în temeiul art.

302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2011.