ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2664/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.C.G. a chemat în judecată societatea A. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea H.A.G. nr. 216/2006 cu motivarea că nu a fost convocat la discutarea condițiilor de cedare a părților sociale pe care le-a deținut, că cesionarea cestora a fost făcută fără consimțământul său și că cele 3 persoane care au preluat părțile sociale și-au însușit drepturile care i s-ar fi cuvenit. Tribunalul Brașov, secția comercială, prin sentința nr. 43/ CC, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului M.C.G.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că recurentul s-a retras din societate, la data de 21 mai 2005, conform procesului verbal semnat de toți asociații, că prin sentința nr. 859/2005 s-a confirmat faptul că s-a realizat acordul pentru retragerea reclamantului din societate și că nu sunt motive pentru a se constata nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale ținută la data de 28 martie 2006 prin care s-a dispus redistribuirea părților sociale deținute de M.C.G. A mai stabilit prima instanță că reclamantul nu mai deținea la data de 29 martie 2006 calitatea de asociat și că nu se mai impunea convocarea acestuia la ședința A.G.A. În privința drepturilor cuvenite reclamantului, Tribunalul a reținut că acesta își poate valorifica drepturile aferente părților sociale și anume cota, parte din patrimoniul social al societății și dividendele aferente până în ziua retragerii.

Tribunalul, cu referire la art. 224 din Legea nr. 31/1990, a stabilit că din momentul retragerii reclamantului din societate acesta a dobândit un drept de creanță, împotriva societății constituit din dividende și cota-parte din patrimoniul societății. Sentința nr. 43 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost apelată de reclamantul M.C.G. care a criticat soluția pe aspecte de netemeinicie și nelegalitate argumentând că distribuirea drepturilor cuvenite pentru cele 3 părți sociale pe care le-a deținut s-a făcut fără consimțământul său și în frauda art. 9 din statut precum și prin actul fals de excludere PV nr. 1 din 3 martie 2006 pe care s-a bazat hotărârea A.G.A. nr. 216 din 28 martie 2006. În continuare a susținut că i-a fost lezat dreptul de proprietate asupra sumei de bani care i se cuvenea conform art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Analiza criticilor aduse sentinței nr. 43 din 29 octombrie 2008 a fost realizată de Curtea de Apel care prin decizia nr. 9 pronunțată la data de 5 februarie 2009 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului. Instanța de apel a constatat că apelantul s-a retras din societate la data de 20 mai 2005, dată de la care nu mai este asociat al societății chemată în judecată, și că în lipsa unor dispoziții legale, părțile sociale aparținând asociatului retras se preiau de societate care îi achită acestuia drepturile aferente. Instanța de apel a citat și dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a reține că drepturile asociatului retras se stabilesc prin acordul asociaților, de către un expert sau în lipsa unei convenții a părților drepturile respective se stabilesc de tribunal.

În continuare, Curtea a înlăturat critica reclamantului prin care a susținut că transmiterea părților sociale s-a realizat fără cunoașterea ofertei reclamantului de cesionare ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului său, pentru motivul că, de la data retragerii din societate, aprobată în unanimitate de asociați, nu mai poate dispune de aceste drepturi. De asemenea, s-a reținut că nu era necesară convocarea apelantului reclamant la A.G.A. prin care s-a hotărât preluarea și distribuirea de către societate a părților sociale, întrucât acesta nu mai era asociat al societății.

Instanța de apel a stabilit că nici dispozițiile art. 9 din statut nu sunt aplicabile, în speță, întrucât acestea vizează transmiterea părților sociale între asociați sau între terțe persoane, iar apelantul nu mai era asociat pentru a fi necesar consimțământul său, drepturile acestuia asupra părților sociale limitându-se la creanța pe care a dobândit-o față de societate în urma retragerii din societate. Curtea, referindu-se la notificarea reclamantului din data de 17 mai 2008, a apreciat că aceasta nu are relevanță asupra nulității A.G.A. ținută la data de 28 martie 2006 întrucât motivele de nulitate trebuie să fie concomitente sau anterioare momentului încheierii actului.

Curtea de Apel Brașov a analizat și susținerile apelantului în legătură cu concludența celor statuate prin sentința nr. 859 din 19 octombrie 2009 stabilind că acțiunea a fost respinsă pentru motivul că retragerea din societate solicitată de reclamant nu mai era necesar să se dispună de instanță de vreme ce se realizase prin acordul părților. Excluderea din societate, a mai reținut instanța de apel, nu a fost supusă analizei prin acțiunea introductivă și nici prin completarea acțiunii depusă ulterior ca motiv de nulitate al A.G.A. din 28 martie 2006 astfel că, instanța nu se putea pronunța pe un petit care nu a fost formulat. Asupra distribuirii părților sociale, Curtea a stabilit că dreptul de proprietate asupra sumei de bani care i se cuvine recurentului conform art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu a fost lezat și că de eventuala lezare a drepturilor celorlalți asociați realizată prin distribuirea părților sociale se puteau plânge asociații lezați.

Împotriva deciziei de respingere a apelului a declarat recurs, reclamantul M.C.G. în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fără argumentarea și dezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentul a susținut că hotărârea A.G.A. nr. 216/2006 este un act ilegal folosit de societatea comercială pentru a-l împiedica să-și dobândească drepturile cuvenite că, prin conținutul său A.G.A.

încalcă Legea nr. 82/1991 a contabilității pentru că nu se respectă operațiunile economico-financiare privind retragerea/excluderea sa din societate și în fine, că s-a procedat la distribuirea părților sociale pe care le-a deținut fără a se face partajul activului net al societății la data de 20 mai 2005, când și-a exprimat voința de retragere prin declarație scrisă și semnată pe procesul verbal nr. 4 din 20 mai 2005. A mai arătat reclamantul că stăruie încă de la data de 20 mai 2005 pentru obținerea drepturilor care i se cuvin respectiv partea din activul net care i se cuvine conform Ordinului nr. 1223/1998 al Ministerului Finanțelor. Autorul recursului a mai arătat că hotărârea A.G.A. atacată nu cuprinde situația contabilă a operațiunii de retragere sau excludere a sa din societate astfel că aceasta este nelegală.

Totodată, a considerat că prin decizia pronunțată instanța de apel a acceptat ca fiind legale acte de competiție care sunt cercetate penal. Fiind în discuție acte de corupție, săvârșite de asociatul N.V. care îndeplinește funcție de conducere în societate, sentința primei instanțe nr. 43/2008, potrivit recurentului, trebuia pronunțată de un specializat în cazuri de corupție format din 2 judecători. Instanța de apel în opinia recurentului, s-a pronunțat echivoc în privința drepturilor care i se cuvin în urma retragerii sale din societate fără să analizeze modul de înstrăinare de către societate a părților sale sociale, că în mod greșit s-a reținut și faptul că procesul verbal nr. 1 din 3 martie 2006 nu face parte din hotărârea A.G.A.

nr. 216/2006 a cărei nulitate s-a solicitat deși conținutul primei fraze din A.G.A. nr. 216/2006 se referă la acest înscris pe care recurentul îl consideră că este un document fals și relevant în susținerea nelegalității hotărârilor. Recursul este nefondat. 1. Din Titlu V intitulat Căile Extraordinare de atac și dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., se desprind atributele recursului ca fiind cale de atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă. Raportând aceste atribute la dreptul părților de a exercita recursul se va observa că realizarea controlului judiciar în această cale de atac nu este de natură să provoace o rejudecare a fondului pricinii. În cauza de față, recurentul a avut acces la o cale de atac devolutivă așa încât obligația de a se supune dispozițiilor procedurale pentru promovarea și susținerea recursului trebuia urmărită prin prisma art. 302 1 lit. c) și art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Recurentul a nesocotit aceste prevederi în condițiile în care nu s-au indicat motivele de nelegalitate și nu s-au argumentat în fapt și în drept critici care să vizeze nelegalitatea. Înșiruirea unor texte de lege, unele dintre acestea neavând legătură cu obiectul pricinii, invocarea unor aspecte vizând netemeinicia hotărârii atacate precum și neîncadrarea acestora în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., echivalează cu o nemotivare a recursului, cu alte cuvinte, echivalează cu nerespectarea normelor procedurale care reglementează această cale de atac. Nu în ultimul rând trebuie observat că accesul la recurs presupune cu necesitate o anumită conduită a părții în raport de care să se poată realiza controlul judiciar.

Față de aceste precizări, Înalta Curte va lua în examinare prin raportare la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., numai criticile care vor fi examinate în cele ce urmează, pe considerentul că acestea ar putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 304 alin. (9) C. proc. civ. 1. Potrivit criticii neargumentată în drept, judecarea cauzei în primă instanță trebuia realizată de un complet de 2 judecători întrucât, în opinia recurentului, instanța de apel trebuia să observe că prin conduita asociatului care îndeplinește funcție de conducere în SC A. SRL s-au săvârșit acte de corupție. Critica este nefondată și nu se încadrează în posibilul motiv de nelegalitate arătat mai sus, întrucât litigiul de față este de natură comercială și nu penală, iar instanța a fost compusă în conformitate cu voința legiuitorului pentru materia comercială.

Motivul luat în examinare este de ordine publică, iar în raport de acesta, Înalta Curte va constata că dreptul de acces al reclamantului la o instanța independentă și imparțială în condițiile instituite de lege a fost respectat. Astfel, potrivit Legii nr. 304/2004 cauzele date în competența de primă instanță a tribunalelor, în materie comercială se judecă de un singur judecător, iar calea de atac a apelului se judecă de un complet format din 2 judecători, ceea ce înseamnă că „justiția cazului” a fost corect înfăptuită sub aspectul analizat. Se mai observă că în această privință recurentul confundă eventualele apărări care vizează situația de fapt legate de o atitudine sau fapte ale unui asociat cu obiectul litigiului de față, iar susținerea din recurs este consecința acestei confuzii.

2. Decizia nr. 9 din 5 februarie 2009 nu conține considerente echivoce așa cum afirmă recurentul. Această afirmație se bazează pe ipoteze asupra cărora recurentul își exprimă nemulțumirea fără să indice în concret textele de lege încălcate prin soluția pronunțată și motivele de încălcare exprimate în concret. Dacă s-ar admite că aceste afirmații ar putea viza motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va reține că, recurentul nu a ținut seama de obiectul pricinii care constă în anularea Hotărârii A.G.A. din 28 martie 2006, astfel cum a fost precizat ulterior și că instanța a analizat această cerere, respectând principiul disponibilității. Prin urmare, aspectele legate de drepturile care i se cuvin în urma retragerii din societate nu pot constitui obiect de analiză ca de altfel și trimiterile la legea contabilității și, la modalitățile de determinare a acestor drepturi întrucât exced obiectului pricinii.

Cu alte cuvinte, evaluarea părților sociale cuvenite în urma retragerii și a drepturilor la dividende nu se poate realiza pe calea unei acțiuni în anularea hotărârii A.G.A. ținută la o dată ulterioară retragerii din societate a recurentului reclamant, dacă în momentul retragerii sau anterior acestui moment nu s-a convenit expres asupra acestor drepturi. În litigiul de față, așa cum de altfel confirmă recurentul și în recurs, a operat retragerea din societate cu acordul celorlalți asociați. Această retragere a avut ca efecte imediate încetarea calității de asociat a recurentului și nașterea drepturilor de creanță față de societate recunoscute de lege asociatului retras constând în dreptul la părțile sociale precum și la celelalte drepturi aferente până la manifestarea și acceptarea voinței de retragere de către ceilalți asociați.

Confuzia în legătură cu retragerea din societate a fost înlăturată de instanța de apel care a avut în vedere și sentința rămasă irevocabilă nr. 858/ C din 19 octombrie 2005 prin care recurentul a solicitat să se dispună retragerea sa din societate. Prin urmare asupra retragerii s-a statuat irevocabil că a operat cu acordul părților realizat prin procesul verbal nr. 4 încheiat la data de 20 mai 2005. Sub aspectul acestei analize se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 226/ c din Legea nr. 31/1990. În speță, se mai observă că pe calea acțiunii în nulitate a hotărârii A.G.A., prin care s-au redistribuit cele 3 părți sociale deținute de recurent, se încearcă valorificarea drepturilor care i se cuvin potrivit legii asociatului retras, or, Legea nr. 31/1990 prin art. 226 alin. (3) stabilește soluțiile posibile pentru valorificarea drepturilor și anume: a) prin acordul părților; b) în caz de neînțelegere de tribunal.

Recurentul se află în această ultimă ipoteză așa încât dreptul de creanță deținut față de societate și nu față de fiecare asociat în parte, poate fi valorificat în condițiile legii. 3. Al doilea motiv de nelegalitate propus pentru examinare, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform precizărilor de mai sus, vizează analiza aplicării greșite a legii. Din acest punct de vedere se constată că recurentul a invocat prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 și Ordinul Ministerului Finanțelor emis în baza H.G. nr. 447/1997, care nu sunt incidente în cauză întrucât obiectul pricinii nu vizează modalitatea de determinare a drepturilor cuvenite recurentului ci anularea hotărârii A.G.A., pe motivul neconvocării recurentului la distribuirea părților sociale pe care le-a deținut în societate până la momentul retragerii.

Pentru aceleași rațiuni nici critica privind încălcarea art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu va fi primită, pentru că, în adevăr, așa cum susține și recurentul, hotărârea A.G.A. nr. 216/2006 nu a avut ca obiect determinarea activului net, partajul activului net și distribuirea acestuia. În final, mai trebuie reținut că retragerea din societate așa cum rezultă din argumentele de mai sus deși explicită nu a fost concomitentă cu cesiunea părților sociale și nici precedată de o astfel de cesiune. În aceste condiții, retragerea din societate acceptată în unanimitate de ceilalți asociați este o operațiune care presupune și cesiunea implicită a părților sociale care în speță s-a realizat prin redistribuirea către ceilalți asociați.

Rezumând argumentele de mai sus se va reține că, retragerea din societate a operat ca o reziliere convențională parțială a pactului societar prin acordul asociaților și că de la acea dată s-a născut dreptul la acțiune pentru valorificarea eventualelor pretenții izvorâte din acordul de voință, în temeiul dreptului de creanță deținut de asociatul retras împotriva societății. Așa fiind, criticile aduse deciziei din apel, conform art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.C.G. împotriva deciziei nr. 9/ Ap din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.