ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7932/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Sibiu, așa cum a fost precizată, reclamanții B.A.C. și B.A.A. au chemat în

judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

instanței să constate că măsura administrativă la care a fost supus defunctul

lor tată, B.I.A., a avut caracter politic, în sensul prevederilor Legii nr.

221/2009 și să fie obligat Statul Român la plata unor despăgubiri materiale în

sumă de 20.000 euro și daune morale de 400.000 euro.

În motivarea

acțiunii, reclamanții arată că în vara anului 1952, tatăl lor era angajat la

Combinatul Metalurgic Reșița, în funcția de șef secție adjunct și a ajuns în

contradicție cu conducerea bolșevică a combinatului, care a apreciat

profesionalismul său drept sabotaj. În noaptea zilei de 9 iulie 1952, în

locuința familiei au intrat șase militari înarmați cu pistoale, pe care le-au

îndreptat spre tatăl reclamanților, spre ei și spre mama acestora. După ce au

percheziționat locuința, au plecat și l-au luat și pe tatăl reclamanților. La

data de 26 iunie 1954, acesta s-a întors acasă, însă familia nu a avut nicio

informație despre locul unde s-a aflat în perioada cât a fost plecat, nu a fost

judecat și nici condamnat. Deși în biletul de eliberare se reține că a avut

activitate legionară, nu este adevărat, el fiind arestat pentru activitate

anticomunistă.

Prin Sentința civilă

nr. 633 din 21 iunie 2010, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamanți, și, constatând caracterul

politic al măsurii administrative la care a fost supus antecesorul

reclamanților, B.A., născut la 4 august 1904, fiul lui I. și I., a obligat

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească fiecărui

reclamant despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de câte

100.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.

Curtea de Apel Alba

Iulia, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamanți și pârâte,

prin Decizia nr. 126/A din 16 septembrie 2010, a respins apelul reclamanților,

a admis apelul Statului român și al Ministerul Public, a schimbat în parte

sentința, în sensul diminuării sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral de

la 100.000 euro sau echivalentul în lei, la 3000 euro sau echivalentul în lei

la data plății, pentru ambii reclamanți, pentru considerentele ce urmează:

Prin O.U.G. nr. 62

din 30 iunie 2010, publicată în M. Of. 446/1.07.2010, a fost modificată Legea

nr. 221/2009 și a limitat, la art. 5 lit. a) pct. 2, cuantumul despăgubirilor

care pot fi acordate pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la 5000

euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I. Totodată, ordonanța a

precizat că dispozițiile acesteia se aplică proceselor și cererilor pentru a

căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă,

până la data de 1 iulie 2010.

Sentința civilă

atacată în prezentul dosar a fost pronunțată de instanța de fond la data de 21

iunie 2010, astfel încât, la judecarea apelului, instanța este ținută de

prevederile O.U.G. nr. 62/2010 de modificare a Legii nr. 221/2009.

În consecință, având

în vedere suferința provocată reclamanților, minori la data arestării tatălui

lor, și trauma la care au fost supuși de modul în care a fost ridicat acesta de

către autorități, cea provocată de lipsa oricărei informații despre părintele

lor, scăderea nivelului de trai pe perioada cât acesta a lipsit și ulterior

datorită veniturilor mai reduse, instanța apreciază că suma de 3000 euro sau

echivalentul în lei la data plății reprezintă o compensație rezonabilă pentru

prejudiciul moral suferit de ambii reclamanți. La stabilirea acestui cuantum

s-au avut în vedere atât prevederile legale sus menționate, cât și aspectele de

fapt concrete reținute anterior.

În ceea ce privește

apelul reclamanților, acesta va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 296 C.

proc. civ., față de următoarele considerente:

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a

făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, și după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții săi până la gradul al II-lea, pot

solicita, ...

a) acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...

b) acordarea de

despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare sau ca efect al măsurii administrative ...

c) repunerea în

drepturi ...

Așadar, din aceste

prevederi rezultă că pot fi acordate despăgubiri morale persoanei condamnate

pentru motive politice, sau prin măsuri administrative cu caracter politic,

iar, după moartea acestuia, succesorilor în anumite grade, însă despăgubiri cu

caracter material și repunerea în drepturi se pot acorda doar persoanei care a

suferit aceste condamnări. De aceea, legea enumeră expres la lit. a) din art. 5

alin. (1) și urmașii celui condamnat, cărora li se pot acorda despăgubiri fără

a se putea acorda și despăgubiri materiale acestei categorii de persoane.

Față de aceste

prevederi legale, în mod corect instanța a respins cererea de acordare a

despăgubirilor materiale formulată de reclamanți.

Va fi respinsă ca

nefondată critica formulată de pârâta D.G.F.P. Sibiu în ceea ce privește lipsa

hotărârii de condamnare a antecesorului reclamanților, întrucât, prin chiar acțiunea

formulată, aceștia au arătat că tatăl lor nu a fost condamnat, aspect confirmat

și de biletul de ieșire din penitenciar a domnului B.I.A. nr. 6629/1954, din

care rezultă că nu a avut mandat de arestare, și a prestat pe șantier diferite

munci.

Art. 3 din Legea nr.

221/2009 prevede că este măsură administrativă cu caracter politic orice măsură

luată de organele fostei Miliții sau Securități, având ca obiect dislocarea sau

stabilirea de domiciliul forțat obligatoriu, internarea în unități și colonii de

muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. Acest text de lege îi este

aplicabil tatălui reclamanților, întrucât i s-a impus un loc de muncă forțat și

privare de libertate, fără a fi condamnat.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții și pârâtul.

Reclamanții, prin

recursul întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., solicită admiterea recursului și acordarea daunelor materiale

solicitate, apreciind că și succesorii au dreptul la acordarea acestora.

Statul român, prin

recursul întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate, deoarece

autorul reclamanților nu a fost condamnat pentru o infracțiune cu caracter

politic. În subsidiar solicită reducerea despăgubirilor acordate, apreciind că

acestea sunt prea mari.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate constată caracterul nefondat

al ambelor recursuri pentru argumentele ce succed.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanții au solicitat și acordarea de daune materiale

reprezentând contravaloarea veniturilor nerealizate de autorul lor în perioada

9 iulie 1952 – 18 august 1954.

Ambele instanțe de

fond au respins capătul de cerere cu motivarea că despăgubirile reprezentând

echivalentul bunurilor confiscate pot fi acordate doar persoanei ale cărei

bunuri au fost confiscate nu și succesorilor acesteia – Curtea de Apel – ori că

o astfel de cerere ar fi prescrisă în considerarea Decretului nr. 167/1958 –

Tribunal.

Soluția de respingere

adoptată este corectă din perspectiva faptului că drepturile salariale

solicitate nu reprezintă un bun în sensul dispozițiilor art. 5 lit. b) din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989.

Astfel, legiuitorul a

înțeles să limiteze sfera bunurilor pentru care pot fi acordate despăgubiri

doar la cele confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative, drepturile salariale solicitate nereprezentând un bun confiscat

în temeiul măsurii administrative la care a fost supus antecesorul

reclamanților.

Pârâtul susține că

dispozițiile Legii nr. 221/2009 vizează doar categoriile de persoane care au

suferit condamnări cu caracter politic.

Potrivit art. 5 alin.

(1) în forma în vigoare la data pronunțării deciziei instanței superioare de

fond ”orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic ... pot solicita instanței de judecată ...

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral ... .”.

Din interpretarea

sistematică a legii rezultă că despăgubirile prevăzute de art. 5 se acordă atât

celor care au suferit condamnări politice cât și celor împotriva cărora s-au

dispus măsuri asimilate acestora prevăzute de art. 3 din lege.

Recurenta pârâtă

susține ca motiv de ordine publică incidența Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 precum și Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii.

În cauza de față,

decizia Curții Constituționale nu produce nici un efect în privința

solicitărilor reclamanților având în vedere că aceasta a intervenit după

pronunțarea deciziei la data de 16 septembrie 2010.

Cu alte cuvinte,

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu se poate aplica în etapa procesuală a

recursului.

În același sens a

statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 potrivit căreia dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor

instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în prezenta cauză decizia

pronunțată în calea devolutivă de atac era definitivă conform dispozițiilor

art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Tot recurentul-pârât

invocă cuantumul prea mare al despăgubirilor acordate față de împrejurarea că

autorul reclamanților a beneficiat de reparații pentru suferințele avute.

Aspectele învederate

rezultă motive de netemeinicie nu de nelegalitate câtă vreme instanța a

stabilit întinderea despăgubirilor având în vedere dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) pct. 2 din legea referitoare la acordarea de despăgubiri în cuantum

de până la 5000 RON pentru descendenții de gradul I cât și la „aspectele de

fapt concrete reținute anterior”.

Înalta Curte, pentru

motivele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții B.A.C. și B.A.A. și de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a județului

Sibiu împotriva Deciziei nr. 126/A din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.