ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5432/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 246 din 7 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B.P. și în consecință: a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 15.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 1811/1149, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în Dosarele nr. 1344/1947 și 1661/1949 tatăl reclamantului B.P. a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 210 alin. (3) C. pen.

din 1936. Tatăl reclamantului a fost arestat la data de 7 august 1949 și pus în libertate la expirarea pedepsei. La momentul încarcerării, avea vârsta de 35 de ani, era plugar și avea 6 clase elementare, necăsătorit și fără copii. A mai reținut prima instanță că nici reclamantul și nici tatăl acestuia nu au beneficiat de prevederile Decretului – Lege nr. 118/1990, astfel cum rezultă din declarația autentică aflată la dosar. Analizând starea de fapt prezentată anterior, prima instanță a reținut că această condamnare a tatălui reclamantului de trei ani închisoare în baza art. 210 alin. (3) C. pen. anterior, se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009, constituind de drept o condamnare politică.

Pe de altă parte, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 stabilește că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II – lea inclusiv, pot solicita instanței, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Astfel, Legea nr. 221/2009 nu stabilește criterii de determinare a prejudiciului moral suferit, dar prevede că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990.

În absența unor criterii legale, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, avându-se în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute, situația familială și socială. Pornind de la faptul că executarea pedepsei de trei ani închisoare constituie o condamnare cu caracter public, instanța a apreciat că se cuvine a acorda reclamantului suma de 15.000 euro (avându-se în vedere o sumă de 5.000 euro/an detenție). Împotriva acestei instanțe au declarat apel reclamantul B.P. și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Arad. Prin apelul declarat reclamantul a criticat sentința întrucât suma de 15.000 euro nu acoperă prejudiciul ce derivă din condamnarea injustă a tatălui său.

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea întrucât prima instanță a omis să pună în vedere reclamantului să depună sentințele de condamnare cu mențiunea „caracterului politic” conform art. 6 din Legea nr. 221/2009. Prin acordarea unei sume de 15.000 euro se realizează o îmbogățire a reclamantului având în vedere că despăgubirile ar trebui să se raporteze și la realitatea acestui moment, la valoarea salariului pe economie și la criza economică existentă rezultând suma de 417 euro/lună raportat la cei trei ani de închisoare. A invocat și jurisprudența C.E.D.O. prin care a fost adoptată o poziție moderată prin sumele reparabile acordate (cazurile Konolos, Canciovici, Oancea).

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 319/A din 6 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 246 din 7 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 4.000 euro. A respins apelul declarat de reclamantul B.P. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin condamnarea cu caracter politic la trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de răzvrătire i-au fost lezate tatălui reclamantului libertatea, demnitatea, onoarea, integritatea fizică și morală, valori esențiale ale personalității umane, iar încălcarea lor a avut repercusiuni asupra vieții ulterioare a acestuia, inclusiv asupra reclamantului.

Prin O.U.G. nr. 62/2010 a fost modificat art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, stabilindu-se la pct. 2) cuantumul despăgubirilor până la 5.000 euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I (în cazul de față reclamantul) ai persoanei care au suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Pentru considerentele expuse a admis apelul pârâtului și a respins pe cel declarat de reclamant. Împotriva acestei din urmă hotărârî a declarat recurs reclamantul B.P. criticând-o ca nelegală întrucât instanța de apel a interpretat greșit evaluarea consecințelor condamnării, suferințele la care a fost supus tatăl reclamantului și familia, astfel încât suma de 4.000 euro este mult prea mică.

A mai susținut că O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 prin care a fost modificată Legea nr. 221/2009 a fost adoptată la o dată ulterioară celei la care reclamantul a promovat acțiunea introductivă de instanță și data pronunțării hotărârii instanței de fond, 7 iulie 2010. Față de cele expuse, recurentul – reclamant B.P. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de Statul Român și păstrarea în tot a sentinței civile nr. 246/2010 a Tribunalului Arad.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate de recurentul – reclamant, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit urmare a unei condamnări cu caracter politic ca cel din speță, implică o doză de aproximare, obligația instanței de judecată fiind aceea de a stabili criteriile ce urmează a fi avute în vedere Sub acest aspect, ambele instanțe au constatat că, prin condamnarea tatălui reclamantului – recurent la o pedeapsă de trei ani închisoare, cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de răzvrătire fapta prevăzută de art. 210 alin. (3) C. pen.

din 1936, i-au fost lezate valori fundamentale ca libertatea, demnitatea, onoarea, cu repercusiuni asupra vieții ulterioare a acestuia și a membrilor familiei, inclusiv asupra recurentului – reclamant. Despăgubirile bănești nu pot șterge o durere fizică și nicio suferință psihică și nu pot fi izvor de îmbogățire fără justă cauză. S-a avut în vedere la stabilirea prejudiciului moral, jurisprudența C.E.D.O., respectiv necesitatea ca persoana care a suferit un prejudiciu moral să primească o reparație echitabilă. În acest context, suma de 4.000 euro stabilită de instanța de apel, este una rezonabilă și respectă principiul proporționalității și al echității. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei civile nr. 319 A din 06 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.