ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3527/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.A.S. a chemat în judecată A.N.C.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 25 din 25 februarie 2009, prin care temeiul art. 97 și art. 99 din Legea nr. 188/1999, reclamantul a fost eliberat din funcția publică la execuție de consilier 1; reîncadrarea în funcția deținută cu toate drepturile cuvenite anterior eliberării din funcție, plata drepturilor salariale aferente de la data de 25 martie 2008, respectiv data expirării preavizului și încadrării în noul post. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din luna ianuarie 2009, îndeplinește funcția de vicepreședinte al Sindicatului Liber A.C., sindicat înființat legal prin sentința civilă nr. 2/S din 30 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă.

Reclamantul a mai arătat că art. 10 1 din Legea nr. 54/2003 interzice în mod expres ca în timpul mandatului funcționarului public să i se desfacă sau să i se modifice contractul de muncă, pentru motive neimputabile acestuia. A mai arătat că art. 99 din Legea nr. 188/1999 poate fi invocat ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat, însă, în cauză, condiția reducerii postului ocupat nu este îndeplinită întrucât noua organigramă are 7 posturi și toate sunt de execuție, în timp ce, vechea organigramă avea tot un număr de 7 posturi din care 6 de execuție și unul de conducere. Așa fiind, susține reclamantul, autoritatea era obligată să-i pună la dispoziție lista posturilor vacante din care ar fi trebuit să aleagă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4006 din 18 noiembrie 2009, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului M.A.S. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, în raport de noua organigramă a autorității pârâte, aprobată prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 60 1 din 11 februarie 2009, invocarea de către reclamant a prevederilor art. 10 1 din Legea nr. 54/2003 nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât reclamantul a adus la cunoștința autorității pârâte despre împrejurarea înființării Sindicatului Liber A.C. abia la data de 26 februarie 2009, deci după emiterea decizie nr. 25 din 25 februarie 2009. Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul M.A.S.

Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată în sensul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la art. 261 alin. (1) pct. 5, respectiv nu cuprinde motivele de fapt și de drept care u format convingerea instanței, invocând în acest sens decizii de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și susținând faptul că instanța de fond nu a precizat care este textul legal care permite încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003 precum și cel care obligă reclamantul să aducă la cunoștință pârâtei, înființarea sindicatului. Totodată, recurentul arată că la emiterea deciziei nu a fost respectat termenul de preaviz de 30 de zile, aceasta producându-și efectele de la comunicare.

Hotărârea instanței de fond este criticată de recurent și sub aspectul că nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere motivându-se numai capătul privind anularea precum și faptul că hotărârea este lipsită de temei juridic fiind dată cu încălcarea legii, instanța fiind în eroare în ceea ce privește reducerea personalului ca urmare a reorganizării și reducerea din statul de funcțiuni al instituției intimate, respectiv modificarea acestuia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm C. proc. civ. A.N.C.A. în calitate de intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond susținând în esență că sentința este motivată respectându-se dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. În drept au fost invocate prevederile art. III din O.U.G. nr. 229/2008, art. 112, art. 107, art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2009, Legea nr. 554/2004, Ordinul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 60/2009. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul declarat în cauza este nefondat. Recurentul – reclamant a supus controlului de legalitatea exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 25 din 25 februarie 2009 emisă de intimata A.N.C.A.

prin care a fost eliberat din funcția publică de conducere de șef birou și trecut în funcția publică de execuție de consilier 1, solicitând reîncadrarea în funcția publică deținută cu toate drepturile salariale cuvenite. Astfel cum rezultă din examinarea sentinței atacate Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat și reținut corect în baza probatoriului administrat în cauză, legalitatea actului administrativ atacat, acesta fiind emis ca urmare a măsurilor impuse prin dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 229/2008, potrivit cărora autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală aveau obligația legală de a face modificări corespunzătoare în structura organizatorică și în statele de funcțiune, în vederea încadrării în numărul total de funcții publice de conducere de maxim 12% din numărul total al funcțiilor publice, conform dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Motivarea instanței de fond este corectă și fundamentată juridic în temeiul dispozițiilor legale incidente în cauză astfel că nu se poate reține că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum în mod nefondat susține recurentul-reclamant. În ceea ce privește criticile formulate potrivit cărora instanța de fond nu ar fi indicat textul legal care permite încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003 precum și cel care obligă reclamantul să aducă la cunoștința pârâtei înființarea sindicatului, Curtea apreciază ca fiind nefondate, din motivarea instanței de fond ca și din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultând cu certitudine faptul că înființarea Sindicatului Liber A.C.

a fost comunicat instituției după emiterea deciziei atacate, iar noua organigramă a autorității pârâte în baza căreia postul de conducere deținut de recurentul-reclamant a fost desființat, fusese aprobată prin Ordinul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 60 din 11 februarie 2009, hotărârea judecătorească privind înființarea sindicatului fiind definitivă și irevocabilă la data de 23 februarie 2009. În ceea ce privește criticile formulate de recurent referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor capetelor de cerere, Înalta Curte urmează a le respinge având în vedere că acestea aveau un caracter subsecvent capătului principal de cerere vizând anularea deciziei și aveau ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite în cazul anulării deciziei.

Cum instanța s-a pronunțat și a respins capătul principal de cerere constatând legalitatea deciziei atacate, respingând ca neîntemeiată acțiunea reclamantului în mod corect instanța de fond nu a analizat și nu a respins în mod distinct celelalte capete de cerere. Nu pot fi reținute fiind nefondate, nici criticile recurentului – reclamant formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de fond a apreciat eronat că modificarea statutului de funcțiuni al instituției pârâte presupune o reducere de personal. Astfel cum în mod corect s-a constatat și reținut de către instanța de fond, decizia atacată a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G.

nr. 229/2998, postul de conducere de șef birou fiind redus, acesta nemaifiind prevăzut în organigrama și statul de funcțiuni al instituției intimate, ceea ce impunea eliberarea din funcție a reclamantului – funcționar public cu respectarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind statul funcționarilor publici, republicată, în sensul că intimata-pârâtă și-a redus personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului de conducere de șef birou din structura instituției. Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și neexistând motive pentru casarea sau modificarea acesteia și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ. și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.S. împotriva sentinței civile nr. 4006 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iulie 2010.