ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6672/2013

Prin decizia nr. 1521 din 21 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul G.Ș. împotriva sentinței nr. 551 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: Astfel cum rezultă din actele dosarului, în anul 2010 a avut loc, urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea M.A.D.R. și a unor structuri din subordinea acestuia, precum și a H.G. nr. 545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea A.N.P.A., operațiunea de restructurare și reorganizare la nivelul agenției, structură din subordinea ministerului pârât.

Structura organizatorică, statul de funcții și numărul de posturi ale agenției s-au stabilit prin Ordinul nr. 168/2010 emis de M.A.D.R., iar prin Decizia A.N.P.A. nr. 305/2010 s-a aprobat procedura de restructurare și reorganizare la nivelul agenției. Instanța de fond a reținut în mod justificat că reducerea unui post la nivelul Filialei Ardeal a A.N.P.A. nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, privind modificarea atribuțiilor în proporție de peste 50%, ci a fost urmarea procesului de reorganizare a agenției în temeiul hotărârilor de guvern susmenționate. Întrucât numărul de posturi de funcționari publici ai agenției s-a redus la 97 - potrivit anexei 2 din H.G.

nr. 725/2010 - s-a dispus organizarea concursului pentru ocuparea acestora, ce s-a desfășurat la data de 27 septembrie 2010 și la care reclamantul nu a participat. Cât privește împrejurarea că prin Decizia nr. 238 din 16 august 2010 reclamantul a fost reîncadrat în funcția de consilier asistent, aceasta nu prezintă relevanță, fiind urmarea aplicării prevederilor art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 545/2010, potrivit cărora personalul agenției este format din personalul A.N.P.A. astfel cum fusese organizată prin H.G. nr. 1194/2008, care se consideră transferat în interes de serviciu.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte a apreciat că nu poate primi susținerea reclamantului privind încălcarea principiului stabilității funcției publice, eliberarea din funcție dispusă prin Decizia nr. 443/2010 fiind urmarea reorganizării instituției prin reducerea unor posturi, precum și neparticipării reclamantului la concurs, în urma desfășurării căruia candidații ce l-au susținut au acumulat punctajul necesar pentru ocuparea funcțiilor publice, care toate îndeplineau aceleași atribuții. Referitor la împrejurarea că au fost încălcate prevederile art. 76 C. muncii, întrucât reclamantul se afla în concediu medical la data susținerii concursului pentru care se înscrisese din 20 septembrie 2010, acest aspect nu putea constitui temei pentru amânarea probelor concursului, fiind de altfel comunicat instituției a doua zi după desfășurarea examenului.

În consecință, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate criticile aduse sentinței sub aspectul respingerii cererii de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de serviciu. Referitor la celelalte petite, privind daunele materiale și morale solicitate, critica adusă este de asemenea neîntemeiată, întrucât admisibilitatea cererii de acordare a unor despăgubiri în contenciosul administrativ, subsumată noțiunii de reparare a prejudiciului, este condiționată de admiterea acțiunii în anularea actului administrativ vătămător. 2. Motivele invocate în contestația în anulare Recurentul - reclamant a atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., arătând că instanța de recurs, respingându-i calea de atac, a omis să cerceteze trei dintre motivele de nelegalitate invocate: - încălcarea principiului neretroactivității legii, aplicabil și actelor administrative, constând în împrejurarea că prin Decizia nr. 443 din 7 decembrie 2010 s-a dispus eliberarea sa din funcția publică începând cu data de 6 decembrie 2010; - interpretarea și aplicarea greșită a H.G.

nr. 725/2010, care, în anexa 2, stabilește la numărul de angajați al Agenției (97 de persoane), în condițiile în care în luna septembrie 2010 instituția avea un număr de 95 de angajați, astfel că nu se justifica un concurs pentru ocuparea celor 97 de posturi bugetate în urma reorganizării; - necoroborarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pe care se întemeiază în drept Decizia nr. 443/2010, cu prevederile art. 100 alin. (5) din aceeași lege, conform cărora „în cazul reorganizării activității prin reducere de posturi autoritatea publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării”. 3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M.A.D.R.

a invocat excepția tardivității contestației în anulare, citând în acest sens prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., fără a indica punctual datele în raport cu care a ajuns la concluzia depășirii termenului prevăzut de lege. Referitor la motivele invocate în contestația în anulare, a arătat că acestea nu sunt întemeiate, pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate de recurent, iar motivele de modificare sau de casare reglementate în art. 304 C. proc. civ., căror omisiune de cercetare este sancționată prin art. 318 C. proc. civ., nu includ toate argumentele invocate în susținerea lor. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Verificând cu prioritate regularitatea executării căii de atac, Înalta Curte constată că, nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. - 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. În speță, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 1521 din 21 martie 2012 a fost expediată prin poștă la data de 14 februarie 2012. Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoștință de decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepții sarcina probei este răsturnată, partea care invocă excepția fiind datoare să dovedească temeinicia ei - obligație pe care intimatele nu au îndeplinit-o în cauză. În consecință nefiind depășit termenul limită de un an de la data hotărârii irevocabile, Înalta Curte constată că demersul contestatorului se încadrează în prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare și casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun. Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu au fost menționate și analizate distinct toate argumentele de nelegalitate a actului administrativ contestat, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte constată că argumentelor referitoare la aplicarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, instanța le-a răspuns printr-un considerent comun, reținând că în speță a operat un proces de reorganizare a A.N.P.A.

în ansamblul său, derulat în temeiul H.G. nr. 725/2010, Ordinului nr. 168/2010, emis de M.A.D.R. și Deciziei nr. 305/2010 a A.N.P.A., iar nu o reducere a unor posturi anume, în accepțiunea art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. Nici în ceea ce privește înțelesul și aplicarea H.G. nr. 725/2010 în raport cu numărul de posturi existent în luna septembrie 2010, despre care contestatorul susține că rezultă din probele cauzei, nu poate fi reținută o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, pentru că în motivarea deciziei se regăsesc considerente legate de aplicarea hotărârii de guvern, iar susținerile contestatorului tind la o reevaluare a fondului cauzei, care nu este permisă pe calea contestației în anulare.

În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității, aplicabil actelor administrative individuale, verificând motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea preiau un argument cuprins în motivarea cererii de chemare în judecată, fără a conține o critică propriu-zisă, întemeiată pe prevederile art. 304 sau 304 1 C. proc. civ. împotriva hotărârii primei instanțe, în care s-a reținut, între altele, că decizia administrativă a fost emisă și comunicată „urmare a valorificării rezultatelor concursului, la care, din motivele invocate și comunicate pârâtei, reclamantul nu a participat”, cu alte cuvinte în cadrul unei proceduri administrative despre derularea și finalitatea căreia partea a avut cunoștință.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de G.Ș. împotriva Deciziei nr. 1521 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2013.