ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6672/2013

Prin decizia nr. 1521

din 21 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de

reclamantul G.Ș. împotriva sentinței nr. 551 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut

următoarele:

Astfel cum rezultă

din actele dosarului, în anul 2010 a avut loc, urmare a intrării în vigoare a H.G.

nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea M.A.D.R. și a unor structuri

din subordinea acestuia, precum și a H.G. nr. 545/2010 privind organizarea,

structura și funcționarea A.N.P.A., operațiunea de restructurare și

reorganizare la nivelul agenției, structură din subordinea ministerului pârât.

Structura

organizatorică, statul de funcții și numărul de posturi ale agenției s-au stabilit

prin Ordinul nr. 168/2010 emis de M.A.D.R., iar prin Decizia A.N.P.A. nr. 305/2010

s-a aprobat procedura de restructurare și reorganizare la nivelul agenției.

Instanța de fond a

reținut în mod justificat că reducerea unui post la nivelul Filialei Ardeal a A.N.P.A.

nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999,

privind modificarea atribuțiilor în proporție de peste 50%, ci a fost urmarea

procesului de reorganizare a agenției în temeiul hotărârilor de guvern

susmenționate.

Întrucât numărul de

posturi de funcționari publici ai agenției s-a redus la 97 - potrivit anexei 2

din H.G. nr. 725/2010 - s-a dispus organizarea concursului pentru ocuparea acestora,

ce s-a desfășurat la data de 27 septembrie 2010 și la care reclamantul nu a participat.

Cât privește împrejurarea

că prin Decizia nr. 238 din 16 august 2010 reclamantul a fost reîncadrat în

funcția de consilier asistent, aceasta nu prezintă relevanță, fiind urmarea aplicării

prevederilor art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 545/2010, potrivit cărora personalul

agenției este format din personalul A.N.P.A. astfel cum fusese organizată prin

H.G. nr. 1194/2008, care se consideră transferat în interes de serviciu.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte a apreciat că nu poate primi susținerea reclamantului

privind încălcarea principiului stabilității funcției publice, eliberarea din

funcție dispusă prin Decizia nr. 443/2010 fiind urmarea reorganizării instituției

prin reducerea unor posturi, precum și neparticipării reclamantului la concurs,

în urma desfășurării căruia candidații ce l-au susținut au acumulat punctajul

necesar pentru ocuparea funcțiilor publice, care toate îndeplineau aceleași atribuții.

Referitor la împrejurarea

că au fost încălcate prevederile art. 76 C. muncii, întrucât reclamantul se

afla în concediu medical la data susținerii concursului pentru care se

înscrisese din 20 septembrie 2010, acest aspect nu putea constitui temei pentru

amânarea probelor concursului, fiind de altfel comunicat instituției a doua zi

după desfășurarea examenului.

În consecință, Înalta

Curte a constatat că nu sunt fondate criticile aduse sentinței sub aspectul

respingerii cererii de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de serviciu.

Referitor la

celelalte petite, privind daunele materiale și morale solicitate, critica adusă

este de asemenea neîntemeiată, întrucât admisibilitatea cererii de acordare a

unor despăgubiri în contenciosul administrativ, subsumată noțiunii de reparare

a prejudiciului, este condiționată de admiterea acțiunii în anularea actului

administrativ vătămător.

în contestația în anulare

Recurentul -

reclamant a atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe

prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., arătând că instanța de recurs,

respingându-i calea de atac, a omis să cerceteze trei dintre motivele de

nelegalitate invocate:

- încălcarea principiului

neretroactivității legii, aplicabil și actelor administrative, constând în

împrejurarea că prin Decizia nr. 443 din 7 decembrie 2010 s-a dispus eliberarea

sa din funcția publică începând cu data de 6 decembrie 2010;

- interpretarea și

aplicarea greșită a H.G. nr. 725/2010, care, în anexa 2, stabilește la numărul de

angajați al Agenției (97 de persoane), în condițiile în care în luna septembrie

2010 instituția avea un număr de 95 de angajați, astfel că nu se justifica un

concurs pentru ocuparea celor 97 de posturi bugetate în urma reorganizării;

- necoroborarea

prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pe care se întemeiază în

drept Decizia nr. 443/2010, cu prevederile art. 100 alin. (5) din aceeași lege,

conform cărora „în cazul reorganizării activității prin reducere de posturi

autoritatea publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru

o perioadă de un an de la data reorganizării”.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul M.A.D.R. a invocat excepția tardivității contestației în

anulare, citând în acest sens prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.,

fără a indica punctual datele în raport cu care a ajuns la concluzia depășirii

termenului prevăzut de lege.

Referitor la motivele

invocate în contestația în anulare, a arătat că acestea nu sunt întemeiate,

pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate

de recurent, iar motivele de modificare sau de casare reglementate în art. 304 C.

proc. civ., căror omisiune de cercetare este sancționată prin art. 318 C. proc.

civ., nu includ toate argumentele invocate în susținerea lor.

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Verificând cu

prioritate regularitatea executării căii de atac, Înalta Curte constată că,

nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă

contestării în termenul prevăzut în art.  319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. - 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar

nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, contestația

în anulare împotriva Deciziei nr. 1521 din 21 martie 2012 a fost expediată prin

poștă la data de 14 februarie 2012.

Din înscrisurile

dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoștință de

decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepții sarcina probei este răsturnată,

partea care invocă excepția fiind datoare să dovedească temeinicia ei - obligație

pe care intimatele nu au îndeplinit-o în cauză.

În consecință nefiind

depășit termenul limită de un an de la data hotărârii irevocabile, Înalta Curte

constată că demersul contestatorului se încadrează în prevederile art. 319 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ.

Analizând temeiurile

de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale

ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de

atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată

în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

Ipoteza omisiunii

cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de

fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare

și casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă

motivului de recurs printr-un considerent comun.

Prin urmare, chiar

dacă în motivarea deciziei de recurs nu au fost menționate și analizate

distinct toate argumentele de nelegalitate a actului administrativ contestat,

decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318

teza finală C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte constată că argumentelor

referitoare la aplicarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, instanța

le-a răspuns printr-un considerent comun, reținând că în speță a operat un

proces de reorganizare a A.N.P.A. în ansamblul său, derulat în temeiul H.G. nr.

725/2010, Ordinului nr. 168/2010, emis de M.A.D.R. și Deciziei nr. 305/2010 a A.N.P.A.,

iar nu o reducere a unor posturi anume, în accepțiunea art. 100 alin. (4) din

Legea nr. 188/1999.

Nici în ceea ce

privește înțelesul și aplicarea H.G. nr. 725/2010 în raport cu numărul de

posturi existent în luna septembrie 2010, despre care contestatorul susține că

rezultă din probele cauzei, nu poate fi reținută o omisiune de cercetare a unui

motiv de recurs, pentru că în motivarea deciziei se regăsesc considerente

legate de aplicarea hotărârii de guvern, iar susținerile contestatorului tind

la o reevaluare a fondului cauzei, care nu este permisă pe calea contestației

în anulare.

În ceea ce privește

încălcarea principiului neretroactivității, aplicabil actelor administrative

individuale, verificând motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea

preiau un argument cuprins în motivarea cererii de chemare în judecată, fără a conține

o critică propriu-zisă, întemeiată pe prevederile art. 304 sau 304

1

C.

proc. civ. împotriva hotărârii primei instanțe, în care s-a reținut, între

altele, că decizia administrativă a fost emisă și comunicată „urmare a valorificării

rezultatelor concursului, la care, din motivele invocate și comunicate pârâtei,

reclamantul nu a participat”, cu alte cuvinte în cadrul unei proceduri

administrative despre derularea și finalitatea căreia partea a avut cunoștință.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de G.Ș. împotriva Deciziei nr. 1521

din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2013.