ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.M. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. și A.N.A.F., constatarea

nulității Ordinului Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 31 din 6 ianuarie 2012 prin

care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică, obligarea pârâtei A.N.V.

la încadrarea sa în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata

daunelor materiale și morale în sumă de 20.000 lei și suspendarea executării

Ordinului nr. 31 din 06 ianuarie 2012.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 31 din 6 ianuarie 2012 s-a dispus

încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de

execuție, începând cu data de 1 ianuarie 2012, pe motivul că în procesul de

selecționare și departajare a personalului a căror posturi au fost supuse

reorganizării, nu a obținut un punctaj corespunzător pentru numirea într-o

funcție publică vacantă.

A mai susținut că

procedura de selecționare și departajare a personalului supus reorganizării a

ignorat prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și de asemenea,

nu a respectat legea nici în ceea ce privește acordarea preavizului de 30 de

zile calendaristice de la reducerea postului.

Reclamanta a mai

susținut că decizia de concediere nu menționează durata preavizului, termenul

și instanța la care putea fi contestată, lista tuturor locurilor de muncă

disponibile din unitate și termenul în care să opteze pentru un loc vacant,

încălcându-se astfel dispozițiile art. 76 lit. b); 76 lit. d) și 62 alin. (3) C.

muncii.

S-a mai arătat că nu

s-au respectat prevederile art. 6 alin. (3) din Anexele 11 și 12 ale Ordinului

A.N.A.F. nr. 2407 din 4 iulie 2011, întrucât nu au fost publicate în termen

legal datele concrete de desfășurare a examenului, nu a existat plan de

interviu și barem de notare pentru proba interviu.

La data de 10

februarie 2012, reclamanta C.M. și-a precizat acțiunea solicitând următoarele:

1) Suspendarea

Ordinului nr. 36 din 1 ianuarie 2012 să se facă în temeiul art. 15 din Legea nr.

554/2004 prin raportare la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14

din același act normativ.

2) Cu privire la

anularea Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012, în temeiul art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că a înțeles să realizeze procedura

prealabilă, solicitând revocarea actului.

3) Să fie obligată

autoritatea emitentă ca în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să

emită un nou ordin care să rețină reluarea raporturilor de serviciu prin

numirea în funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional

superior la Biroul Vamal Porțile de Fier 1 din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara.

4) În temeiul art. 18

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat să se constate nelegalitatea

operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii ordinului contestat.

5) În conformitate cu

art. 19 din Legea nr. 554/2004 a solicitat obligarea autorității pârâte la

plata de despăgubiri bănești corespunzătoare drepturilor salariale de care a

fost privată, urmare emiterii ordinului nelegal.

6) În temeiul art. 253

din Legea nr. 53/2011 a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale

și morale în sumă de 2.000 lei, iar în baza art. 274 C. proc. civ. a solicitat cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 9 martie 2012, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, întrucât în speță nu se atacă acte emise de A.N.A.F.

iar A.N.V. funcționează în subordinea A.N.A.F.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

346 din 6 aprilie 2012 a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 31 din 6

ianuarie 2012, în contradictoriu cu A.N.V. și A.N.A.F., cu recurs în 5 zile de

la comunicare.

Totodată, a

încuviințat cererile reprezentanților pârâtelor privind acordarea unui nou

termen de judecată pentru observarea notelor de probatorii depuse de apărătorul

reclamantei în ședință și a acordat termen pe fond pentru continuarea judecății

în ceea ce privește celelalte capete de cerere, pentru data de 4 mai 2012.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale

pasive se va respinge, deoarece actul a cărei suspendare și anulare se solicită

este emis de A.N.A.F., pârâta A.N.V. fiind în subordinea acesteia potrivit art.

2 din H.G. nr. 109/2009.

Referitor la cererea

de suspendare a Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012 emis de A.N.A.F., s-a

reținut că este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a furnizat instanței

suficiente probe care să conducă la reținerea în cauză a unui caz bine

justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în

înțelesul legii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta C.M., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut

că, în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a opera

suspendarea prevăzută de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 și,

că în mod greșit instanța de fond a reținut contrariul.

Astfel, recurenta

susține că invocarea nelegalității Ordinului nr. 2406/2011 și a Ordinului nr. 2407/2011,

care au fost publicate în M. Of., nu puteau produce efecte juridice, cum de altfel

nici actele ulterioare emise în baza lor nu produc efecte juridice, viciu ce

pune la îndoială legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.

Referitor

la condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ, s-a susținut a fi îndeplinită, deoarece

suprimarea veniturilor salariale și a asigurărilor sociale reprezintă o sarcină

excesivă și disproporționată, care cel puțin în aparență, reprezintă o îndoială

puternică asupra prezumției de legalitate a actului.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevate

Cauza dedusă

judecății, care are ca obiect cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 31

din 6 ianuarie 2012 prin care intimata A.N.V. a dispus încetarea raportului de

serviciu al recurentei, începând cu data de 1 ianuarie 2012, prin eliberare din

funcția publică teritorială de execuție – inspector vamal grad profesional

superior gradația 5, clasa de salarizare 59, la Biroul Vamal Porțile de Fier

din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara.

Ordinul nr. 31/2012 a

fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea

A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și în temeiul Ordinului

nr. 2406/2011 și a Ordinului nr. 2407/2011, emise de președintele A.N.A.F.

La emiterea ordinului

au fost avute în vedere:

Dispozițiile

Ordinului Președintelui AN.A.F. nr. 2406 din 4 iulie 2011 privind aprobarea

structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcțiilor

regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a Mun. București

pentru accize și operațiuni vamale; prevederile Ordinului Președintelui A.N.A.F.

nr. 2407 din 4 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al A.N.V. -

aparat central și structuri subordonate; avizele A.N.F.P. nr. 895/341 din 29

iunie 2011 și nr. 896/404 din 4 iulie 2011 înregistrate la A.N.V.

cu nr. 37/619 din 29 iunie 2011 și nr.

37.516

din 4 iulie 2011; p

reavizul nr. 37619/2011;

l

ista funcțiilor publice vacante corespunzătoare puse la dispoziție

pentru a opta în vederea numirii în una din funcțiile publice; opțiunea

persoanei în cauză pentru ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de

inspector vamal grad profesional superior în cadrul Biroului Vamal Porțile de

Fier 1.

Luând în considerare înscrisurile

depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și

aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând

neîndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat pentru

suspendarea actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din

aceeași lege.

Conform acestei norme

juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speței pot fi

identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ,

împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenței dreptului, fără a

se prejudeca fondul cauzei.

Cu referire concretă la

criticile formulate de recurentă împotriva sentinței adoptate de judecătorul

fondului, fără a păși la efectuarea unei analize care ar depăși limitele sumare

ale procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte

reține că

cele două categorii de acte administrative

trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de

criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

Înalta

Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică

a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011

prin care au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V. - aparat central și

structuri subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și

desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și

personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea

nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se

adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei

situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de

subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalul contractual

din cadrul A.N.V.

Astfel,

Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au

stat la baza emiterii Ordinului nr. 31/2012, sunt acte administrative cu

caracter individual, producând efecte numai în raport cu persoanele care au

făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost

supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare ele se

adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține

aplicabilitatea erga omnes a acestora, rolul lor fiind acela de a organiza în

temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.

Odată

stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale,

devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 24/2004

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M.

Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și

cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și

de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și

dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea,

avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a

proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea

adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în

M. Of. al României, Partea a I- a, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter

normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.

Prin

urmare, sunt nefondate susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un

act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul

ordinelor invocate în speță, emise în condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art.

8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009.

Celelalte argumente,

privind nelegalitatea derulării procedurilor de reorganizare a autorității și

de recrutare a funcționarilor publici în raport cu prevederile corespunzătoare

ale Legii nr. 188/1999 și cu legislația secundară, nu ar putea constitui temei

al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor

ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu

este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

Prin urmare, instanța

de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către partea aflată

în discuție nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ contestat.

În ceea ce privește

paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca

fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, Înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument,

constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii

condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere

considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.M., împotriva Sentinței nr. 346 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012