Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2012

HOTĂRÂRE
15.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. și A.N.A.F., constatarea nulității Ordinului Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 31 din 6 ianuarie 2012 prin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică, obligarea pârâtei A.N.V. la încadrarea sa în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale în sumă de 20.000 lei și suspendarea executării Ordinului nr. 31 din 06 ianuarie 2012. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 31 din 6 ianuarie 2012 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de execuție, începând cu data de 1 ianuarie 2012, pe motivul că în procesul de selecționare și departajare a personalului a căror posturi au fost supuse reorganizării, nu a obținut un punctaj corespunzător pentru numirea într-o funcție publică vacantă.

A mai susținut că procedura de selecționare și departajare a personalului supus reorganizării a ignorat prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și de asemenea, nu a respectat legea nici în ceea ce privește acordarea preavizului de 30 de zile calendaristice de la reducerea postului. Reclamanta a mai susținut că decizia de concediere nu menționează durata preavizului, termenul și instanța la care putea fi contestată, lista tuturor locurilor de muncă disponibile din unitate și termenul în care să opteze pentru un loc vacant, încălcându-se astfel dispozițiile art. 76 lit. b); 76 lit. d) și 62 alin. (3) C. muncii. S-a mai arătat că nu s-au respectat prevederile art. 6 alin. (3) din Anexele 11 și 12 ale Ordinului A.N.A.F.

nr. 2407 din 4 iulie 2011, întrucât nu au fost publicate în termen legal datele concrete de desfășurare a examenului, nu a existat plan de interviu și barem de notare pentru proba interviu. La data de 10 februarie 2012, reclamanta C.M. și-a precizat acțiunea solicitând următoarele: 1) Suspendarea Ordinului nr. 36 din 1 ianuarie 2012 să se facă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din același act normativ. 2) Cu privire la anularea Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că a înțeles să realizeze procedura prealabilă, solicitând revocarea actului.

3) Să fie obligată autoritatea emitentă ca în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să emită un nou ordin care să rețină reluarea raporturilor de serviciu prin numirea în funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional superior la Biroul Vamal Porțile de Fier 1 din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara. 4) În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat să se constate nelegalitatea operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii ordinului contestat. 5) În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 554/2004 a solicitat obligarea autorității pârâte la plata de despăgubiri bănești corespunzătoare drepturilor salariale de care a fost privată, urmare emiterii ordinului nelegal.

6) În temeiul art. 253 din Legea nr. 53/2011 a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale în sumă de 2.000 lei, iar în baza art. 274 C. proc. civ. a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Prin întâmpinarea formulată la data de 9 martie 2012, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât în speță nu se atacă acte emise de A.N.A.F. iar A.N.V. funcționează în subordinea A.N.A.F. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 346 din 6 aprilie 2012 a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012, în contradictoriu cu A.N.V. și A.N.A.F., cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Totodată, a încuviințat cererile reprezentanților pârâtelor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea notelor de probatorii depuse de apărătorul reclamantei în ședință și a acordat termen pe fond pentru continuarea judecății în ceea ce privește celelalte capete de cerere, pentru data de 4 mai 2012. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive se va respinge, deoarece actul a cărei suspendare și anulare se solicită este emis de A.N.A.F., pârâta A.N.V. fiind în subordinea acesteia potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009. Referitor la cererea de suspendare a Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012 emis de A.N.A.F., s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a furnizat instanței suficiente probe care să conducă la reținerea în cauză a unui caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înțelesul legii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C.M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că, în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a opera suspendarea prevăzută de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 și, că în mod greșit instanța de fond a reținut contrariul. Astfel, recurenta susține că invocarea nelegalității Ordinului nr. 2406/2011 și a Ordinului nr. 2407/2011, care au fost publicate în M. Of., nu puteau produce efecte juridice, cum de altfel nici actele ulterioare emise în baza lor nu produc efecte juridice, viciu ce pune la îndoială legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.

Referitor la condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, s-a susținut a fi îndeplinită, deoarece suprimarea veniturilor salariale și a asigurărilor sociale reprezintă o sarcină excesivă și disproporționată, care cel puțin în aparență, reprezintă o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevate Cauza dedusă judecății, care are ca obiect cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012 prin care intimata A.N.V.

a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentei, începând cu data de 1 ianuarie 2012, prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție – inspector vamal grad profesional superior gradația 5, clasa de salarizare 59, la Biroul Vamal Porțile de Fier din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara. Ordinul nr. 31/2012 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și în temeiul Ordinului nr. 2406/2011 și a Ordinului nr. 2407/2011, emise de președintele A.N.A.F. La emiterea ordinului au fost avute în vedere: Dispozițiile Ordinului Președintelui AN.A.F. nr. 2406 din 4 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a Mun.

București pentru accize și operațiuni vamale; prevederile Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 4 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al A.N.V. - aparat central și structuri subordonate; avizele A.N.F.P. nr. 895/341 din 29 iunie 2011 și nr. 896/404 din 4 iulie 2011 înregistrate la A.N.V.

cu nr. 37/619 din 29 iunie 2011 și nr. 37.516 din 4 iulie 2011; p reavizul nr. 37619/2011; l ista funcțiilor publice vacante corespunzătoare puse la dispoziție pentru a opta în vederea numirii în una din funcțiile publice; opțiunea persoanei în cauză pentru ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de inspector vamal grad profesional superior în cadrul Biroului Vamal Porțile de Fier 1. Luând în considerare înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege.

Conform acestei norme juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speței pot fi identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenței dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei. Cu referire concretă la criticile formulate de recurentă împotriva sentinței adoptate de judecătorul fondului, fără a păși la efectuarea unei analize care ar depăși limitele sumare ale procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte reține că cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

Înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V. - aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V.

Astfel, Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 31/2012, sunt acte administrative cu caracter individual, producând efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare ele se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestora, rolul lor fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V. Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea a I- a, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009. Celelalte argumente, privind nelegalitatea derulării procedurilor de reorganizare a autorității și de recrutare a funcționarilor publici în raport cu prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 188/1999 și cu legislația secundară, nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către partea aflată în discuție nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument, constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M., împotriva Sentinței nr. 346 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.V. anularea actului administrativ din 5 iulie 2011 intitulat preaviz, anularea Ordinului nr. 7
ÎCCJ 2012-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2012
erea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul K.V. A învederat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, activitatea instituției fiind reorganizată co
ÎCCJ 2012-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5033/2012
te prin reducerea de posturi, astfel încât nu erau aplicabile prevederile art. 69 și următoarele din C. muncii privind obligativitatea consultării sindicatului. Instanța de fond a constatat că prin comunicarea din 19 februarie 2010 i s-a tr
ÎCCJ 2012-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2012
te de reclamantă în integralitatea sa. 2.2. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care, în esență, a combătut criticile recursului și a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursulu
ÎCCJ 2012-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3934/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă