ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.C. a solicitat în contradictoriu

cu pârâta A.N.V. anularea actului administrativ din 5 iulie 2011 intitulat preaviz,

anularea Ordinului nr. 7072/2011, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești

egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi

bănești de care ar fi beneficiat ca funcționar public de la data la care Ordinul

nr. 7072/2011 și-a produs efectele și până la momentele pronunțării hotărârii judecătorești,

repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării în funcția deținută,

obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 RON și la plata cheltuielilor

de judecată. Reclamanta a solicitat și suspendarea executării Ordinului nr.

7072/2011.

În motivarea acțiunii

a susținut că Ordinul nr. 7072/2011 nu conține dispozițiile obligatorii prevăzute

de art. 74 C. muncii respectiv motivele care au determinat concedierea în fapt și

în drept, durata preavizului, respectarea procedurii stabilite de art. 69 alin.

(2) C. muncii, art. 99 alin. (5)-alin. (7) și art. 100 din Legea nr. 188/1999, posibilitatea

de contestare cu indicarea termenului și a instanței competente.

Reclamanta a mai arătat

că pârâta nu a respectat procedura prevăzută în cazul concedierilor colective, respectiv

pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Astfel, la nivelul angajatorului

nu a fost întrunită condiția reducerii personalului instituției, deoarece potrivit

organigramei D.J.A.O.V. Brașov, anterior „reorganizării” existau 42 de posturi din

care 6 vacante iar ulterior reorganizării existau 46 de posturi.

S-a mai arătat că, în

ceea ce privește preavizul, lipsesc elementele prevăzute de art. 74 C. muncii, decizia

de concediere fiind lovită de nulitate absolută.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii privind anularea preavizului

din 5 iulie 2011, pe considerentul că nu este un act administrativ în înțelesul

Legii nr. 554/2004.

În aplicarea prevederilor

Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ale președintelui A.N.A.F. au fost emise

și comunicate preavizele funcționarilor publici ale căror posturi au fost supuse

reorganizării.

Astfel, prin preavizul

din 5 iulie 2011, reclamantei i s-a adus la cunoștință ca începând cu data de 8

august 2011, postul pe care îl ocupă va fi supus reorganizării, în măsura în care

aceasta nu optează pentru ocuparea niciunei funcții publice vacante.

Curtea de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 32/F din

20 februarie 2012 a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamanta C.C., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., a dispus anularea preavizului

din 5 iulie 2011 și a Ordinului nr. 7072/2011 emise de A.N.V., a dispus reintegrarea

reclamantei în funcția publică deținută anterior, respectiv inspector vamal, grad

profesional asistent, gradația 1, clasa de salarizare 37, a obligat pârâta A.N.V.

să plătească reclamantei despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate

și reactualizate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca funcționar

public, pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcția publică și până

la data 9 decembrie 2011, data la care s-a suspendat executarea Ordinului nr.

7072/2011, a respins restul pretențiilor reclamantei privind acordarea daunelor

morale și a obligat pârâta A.N.V. să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în esență, că cele două ordine sunt acte administrative

cu caracter normativ și că se impunea publicarea acestora în M. Of. al României

pentru a se asigura publicitatea reglementărilor cuprinse și pentru a se respecta

principiul previzibilității și predictibilității legii.

Întrucât aceste ordine

nu au fost publicate și având în vedere că actele cu caracter individual contestate

în speță au fost emise pe baza acestora, instanța de fond a reținut că atât Ordinul

nr. 7072/2011 cât și preavizul din 5 iulie 2011 sunt emise cu nerespectarea dispozițiilor

legale în vigoare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs A.N.V. prin D.J.A.O.V. Brașov.

Recurenta a susținut că

Ordinele A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 sunt acte administrative individuale,

calificare față de care dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind

cerința publicării actului administrativ normativ colectiv nu este aplicabilă.

Prin cel de-al doilea

motiv de casare, recurenta susține că persistența dincolo de reorganizare a funcției

de inspector vamal, grad profesional asistent, reținut de către instanță în favoarea

reclamantei trebuie privită cu anumite rezerve, întrucât nu există identitate între

funcția ocupată anterior reorganizării și aceea existentă după procesul de restructurare.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte

constată că raționamentul instanței de fond s-a bazat exclusiv pe ideea că

Ordinele președintelui

A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu au fost publicate în M. Of. al României

deși, fiind acte administrative cu caracter normativ, exista această obligație potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G.

nr. 110/2009, aspect de natură a atrage sancțiunea inexistenței respectivelor acte

administrative,

și implicit nulitatea actelor administrative emise în baza acestora.

Prin urmare,

instanța de control judiciar va analiza doar criticile formulate pe acest aspect.

În acest context,

Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este calificarea

Ordinelor președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca

fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale,

în raport

de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică.

Caracterizarea unui act

administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul acestuia

și efectele produse în ordinea juridică.

Actul administrativ normativ

este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale și

impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui

număr nedeterminat de subiecte de drept.

Actul administrativ normativ,

din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile, pentru

că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii pentru un număr nelimitat

de subiecte.

Actul administrativ individual

este un act administrativ concret care privește un subiect de drept.

Așadar, cele

două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul

lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

Înalta Curte

constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V.

și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care

au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V., aparat central și structuri subordonate

precum și regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare

profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative

individuale, deoarece acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate

generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea

unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de

subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalului contractual

din cadrul A.N.V.

Astfel, în

mod greșit prima instanța a reținut că Ordinele președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011

și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7072/2011, sunt acte

administrative cu caracter normativ, fără a observa că acestea produc efecte numai

în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv

ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi,

ca atare ele se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se

reține aplicabilitatea erga omnes, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul

H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.

Odată stabilit

faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile,

în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit

cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:

b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual,

emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice

centrale de specialitate.”, precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din anexa nr.

1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea regulamentului privind procedurile, la nivelul

Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente

de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente,

în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare

în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte

cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.

Prin urmare,

Înalta Curte constată că, instanța de fond, în mod greșit a reținut că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5

alin. (4) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cerința

publicării fiind prevăzută de lege în raport cu un act administrativ cu caracter

normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în

condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009 privind

organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011.

În aceste

condiții, în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că cele două ordine, prin

nepublicarea în Monitorul Oficial al României, nu pot produce efecte juridice, de

unde a reținut, în mod greșit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare

din funcție a reclamantei, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise

în această procedură.

Deoarece în

cererea introductivă intimata reclamantă a formulat și alte critici privind nerespectarea

procedurii concedierilor colective, nelegalitatea emiterii preavizului etc., care

nu au fost examinate de prima instanță, ceea ce echivalează cu o necercetare completă

a fondului cauzei deduse judecății, în sensul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, se va dispune, în temeiul prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1)-alin. (3)

C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare, pentru verificarea și soluționarea tuturor susținerilor intimatei

reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.V. prin D.J.A.O.V. Brașov, împotriva sentinței nr. 32/F din 20 februarie

2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2012.