ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.C. a solicitat în contradictoriu
cu pârâta A.N.V. anularea actului administrativ din 5 iulie 2011 intitulat preaviz,
anularea Ordinului nr. 7072/2011, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești
egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi
bănești de care ar fi beneficiat ca funcționar public de la data la care Ordinul
nr. 7072/2011 și-a produs efectele și până la momentele pronunțării hotărârii judecătorești,
repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării în funcția deținută,
obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 RON și la plata cheltuielilor
de judecată. Reclamanta a solicitat și suspendarea executării Ordinului nr.
7072/2011.
În motivarea acțiunii
a susținut că Ordinul nr. 7072/2011 nu conține dispozițiile obligatorii prevăzute
de art. 74 C. muncii respectiv motivele care au determinat concedierea în fapt și
în drept, durata preavizului, respectarea procedurii stabilite de art. 69 alin.
(2) C. muncii, art. 99 alin. (5)-alin. (7) și art. 100 din Legea nr. 188/1999, posibilitatea
de contestare cu indicarea termenului și a instanței competente.
Reclamanta a mai arătat
că pârâta nu a respectat procedura prevăzută în cazul concedierilor colective, respectiv
pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel, la nivelul angajatorului
nu a fost întrunită condiția reducerii personalului instituției, deoarece potrivit
organigramei D.J.A.O.V. Brașov, anterior „reorganizării” existau 42 de posturi din
care 6 vacante iar ulterior reorganizării existau 46 de posturi.
S-a mai arătat că, în
ceea ce privește preavizul, lipsesc elementele prevăzute de art. 74 C. muncii, decizia
de concediere fiind lovită de nulitate absolută.
Prin întâmpinarea formulată,
pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii privind anularea preavizului
din 5 iulie 2011, pe considerentul că nu este un act administrativ în înțelesul
Legii nr. 554/2004.
În aplicarea prevederilor
Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ale președintelui A.N.A.F. au fost emise
și comunicate preavizele funcționarilor publici ale căror posturi au fost supuse
reorganizării.
Astfel, prin preavizul
din 5 iulie 2011, reclamantei i s-a adus la cunoștință ca începând cu data de 8
august 2011, postul pe care îl ocupă va fi supus reorganizării, în măsura în care
aceasta nu optează pentru ocuparea niciunei funcții publice vacante.
Curtea de Apel Brașov,
secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 32/F din
20 februarie 2012 a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată
de reclamanta C.C., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., a dispus anularea preavizului
din 5 iulie 2011 și a Ordinului nr. 7072/2011 emise de A.N.V., a dispus reintegrarea
reclamantei în funcția publică deținută anterior, respectiv inspector vamal, grad
profesional asistent, gradația 1, clasa de salarizare 37, a obligat pârâta A.N.V.
să plătească reclamantei despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate
și reactualizate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca funcționar
public, pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcția publică și până
la data 9 decembrie 2011, data la care s-a suspendat executarea Ordinului nr.
7072/2011, a respins restul pretențiilor reclamantei privind acordarea daunelor
morale și a obligat pârâta A.N.V. să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu
de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța a reținut, în esență, că cele două ordine sunt acte administrative
cu caracter normativ și că se impunea publicarea acestora în M. Of. al României
pentru a se asigura publicitatea reglementărilor cuprinse și pentru a se respecta
principiul previzibilității și predictibilității legii.
Întrucât aceste ordine
nu au fost publicate și având în vedere că actele cu caracter individual contestate
în speță au fost emise pe baza acestora, instanța de fond a reținut că atât Ordinul
nr. 7072/2011 cât și preavizul din 5 iulie 2011 sunt emise cu nerespectarea dispozițiilor
legale în vigoare.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs A.N.V. prin D.J.A.O.V. Brașov.
Recurenta a susținut că
Ordinele A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 sunt acte administrative individuale,
calificare față de care dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind
cerința publicării actului administrativ normativ colectiv nu este aplicabilă.
Prin cel de-al doilea
motiv de casare, recurenta susține că persistența dincolo de reorganizare a funcției
de inspector vamal, grad profesional asistent, reținut de către instanță în favoarea
reclamantei trebuie privită cu anumite rezerve, întrucât nu există identitate între
funcția ocupată anterior reorganizării și aceea existentă după procesul de restructurare.
Examinând cauza și sentința
recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente
pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această
soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte
constată că raționamentul instanței de fond s-a bazat exclusiv pe ideea că
Ordinele președintelui
A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu au fost publicate în M. Of. al României
deși, fiind acte administrative cu caracter normativ, exista această obligație potrivit
dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G.
nr. 110/2009, aspect de natură a atrage sancțiunea inexistenței respectivelor acte
administrative,
și implicit nulitatea actelor administrative emise în baza acestora.
Prin urmare,
instanța de control judiciar va analiza doar criticile formulate pe acest aspect.
În acest context,
Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este calificarea
Ordinelor președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca
fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale,
în raport
de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică.
Caracterizarea unui act
administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul acestuia
și efectele produse în ordinea juridică.
Actul administrativ normativ
este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale și
impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui
număr nedeterminat de subiecte de drept.
Actul administrativ normativ,
din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile, pentru
că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii pentru un număr nelimitat
de subiecte.
Actul administrativ individual
este un act administrativ concret care privește un subiect de drept.
Așadar, cele
două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul
lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.
Înalta Curte
constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V.
și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care
au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V., aparat central și structuri subordonate
precum și regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare
profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative
individuale, deoarece acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate
generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea
unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de
subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalului contractual
din cadrul A.N.V.
Astfel, în
mod greșit prima instanța a reținut că Ordinele președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011
și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7072/2011, sunt acte
administrative cu caracter normativ, fără a observa că acestea produc efecte numai
în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv
ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi,
ca atare ele se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se
reține aplicabilitatea erga omnes, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul
H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit
faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile,
în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit
cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual,
emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice
centrale de specialitate.”, precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din anexa nr.
1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea regulamentului privind procedurile, la nivelul
Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente
de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente,
în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare
în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte
cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.
Prin urmare,
Înalta Curte constată că, instanța de fond, în mod greșit a reținut că în cauză
sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5
alin. (4) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cerința
publicării fiind prevăzută de lege în raport cu un act administrativ cu caracter
normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în
condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009 privind
organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011.
În aceste
condiții, în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că cele două ordine, prin
nepublicarea în Monitorul Oficial al României, nu pot produce efecte juridice, de
unde a reținut, în mod greșit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare
din funcție a reclamantei, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise
în această procedură.
Deoarece în
cererea introductivă intimata reclamantă a formulat și alte critici privind nerespectarea
procedurii concedierilor colective, nelegalitatea emiterii preavizului etc., care
nu au fost examinate de prima instanță, ceea ce echivalează cu o necercetare completă
a fondului cauzei deduse judecății, în sensul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,
pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, se va dispune, în temeiul prevederilor
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările
și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1)-alin. (3)
C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei
spre rejudecare, pentru verificarea și soluționarea tuturor susținerilor intimatei
reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de A.N.V. prin D.J.A.O.V. Brașov, împotriva sentinței nr. 32/F din 20 februarie
2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 noiembrie 2012.