ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5637/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 21 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 438/85/2009 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Alba Iulia a reținut următoarele: pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, se impus a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind legătura excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Instanța de recurs a reținut că susținerile recurentului reclamant autor al excepției de neconstituționalitate, privind îngrădirea dreptului de acces liber la justiție și de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, precum și dreptul constituțional prin invocarea imperativă a normelor de ordine publică de către instanță în căile de atac, nu pot fi considerate ca fiind veritabile critici de neconstituționalitate a dispozițiilor legale. Pe de altă parte, se consideră că textele legale invocate în susținerea excepției privesc aspecte ce țin de organizarea instanțelor, neavând legătură cu obiectul cauzei deduse judecății – partaj bunuri comune. Împotriva încheierii pronunțată la 21 iunie 2010 de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamantul R.M.A., care a susținut următoarele critici de nelegalitate.

Deși prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la 18 iunie 2010 a înțeles să pună în discuție excepția de neconstituționalitate a art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ., raportat la obiectul dosarului, prin încheiere (practicaua) Curții de Apel Alba Iulia, supusă căii de atac, s-a ignorat că prin decizia civilă 123/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu i-a fost îngrădit accesul liber la justiție și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și dreptul constituțional privind invocarea imperativă a motivelor de ordine publică de către instanță în căile de atac. S-a mai considerat de către recurent că instanța legal învestită cu judecarea apelului, nelegal a ignorat caracterul imperativ definitiv și irevocabil al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus ca nr. unic de dosar dat de instanța de fond să se păstreze pe tot parcursul soluționării dosarului până la executarea hotărârii.

Recurentul susține că cele trei elemente care formează numărul unic de dosar respectiv: nr. din registrul general electronic, nr. de identificare instanță, (anul înregistrării dosarului și calitatea de membru C.S.M. al pârâtei din dosarul de partaj bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, nr. unic 9820/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, modificat în nr. 9251/306/2008 al Judecătoriei Sibiu are mare importanță în soluționarea fondului cauzei. Analizând criticile pronunțate de recurentul reclamant R.M.A. ce au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă instanța a interpretat sau aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente sau dacă hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. Criticile recurentului reclamant nu pot atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel Alba Iulia a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Aceste dispoziții prevăd că o excepție de neconstituționalitate, ridicată în fața instanței de judecată, poate fi adusă în fața Curții Constituționale numai dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și anume: să fie vorba de o excepție invocată în fața unei instanțe de judecată sau de arbitraj comercial, să se invoce neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În mod corect instanța a considerat că susținerile recurentului privind neconstituționalitatea art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ. ce prevăd că „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu” nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, deoarece în dezvoltarea motivelor respective, el doar indică textul de lege care ar fi neconstituțional. De asemenea, corect s-a reținut că textele legale care au fost invocate în soluționarea excepției privesc aspecte legate de organizarea instanțelor, ce nu prezintă legătură cu obiectul cauzei deduse judecății – partaj de bunuri comune. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurentul – reclamant R.M.A., și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține încheierea Curții de Apel Alba Iulia ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.M.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată în data de 21 iunie 2010 de Curtea de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.