ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5637/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin încheierea din 21 iunie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 438/85/2009 s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, Curtea

de Alba Iulia a reținut următoarele: pentru sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea unei excepții de

neconstituționalitate, se impus a fi întrunite cumulativ mai multe

condiții, una din acestea fiind legătura excepției invocate cu

soluționarea cauzei.

Instanța de recurs a

reținut că susținerile recurentului reclamant autor al

excepției de neconstituționalitate, privind îngrădirea dreptului

de acces liber la justiție și de soluționare a cauzei într-un

termen rezonabil, precum și dreptul constituțional prin invocarea

imperativă a normelor de ordine publică de către

instanță în căile de atac, nu pot fi considerate ca fiind

veritabile critici de neconstituționalitate a dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, se

consideră că textele legale invocate în susținerea excepției

privesc aspecte ce țin de organizarea instanțelor, neavând

legătură cu obiectul cauzei deduse judecății – partaj

bunuri comune.

Împotriva încheierii

pronunțată la 21 iunie 2010 de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat

recurs reclamantul R.M.A., care a susținut următoarele critici de

nelegalitate.

Deși prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la 18 iunie 2010 a înțeles

să pună în discuție excepția de neconstituționalitate

a art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ., raportat la obiectul dosarului, prin

încheiere (practicaua) Curții de Apel Alba Iulia, supusă căii de

atac, s-a ignorat că prin decizia civilă 123/2009

pronunțată de Tribunalul Sibiu i-a fost îngrădit accesul liber

la justiție și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil,

precum și dreptul constituțional privind invocarea imperativă a

motivelor de ordine publică de către instanță în căile

de atac.

S-a mai considerat de către

recurent că instanța legal învestită cu judecarea apelului,

nelegal a ignorat caracterul imperativ definitiv și irevocabil al

Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus ca nr.

unic de dosar dat de instanța de fond să se păstreze pe tot

parcursul soluționării dosarului până la executarea

hotărârii.

Recurentul susține că cele

trei elemente care formează numărul unic de dosar respectiv: nr. din

registrul general electronic, nr. de identificare instanță, (anul

înregistrării dosarului și calitatea de membru C.S.M. al pârâtei din

dosarul de partaj bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, nr. unic

9820/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, modificat în nr. 9251/306/2008

al Judecătoriei Sibiu are mare importanță în soluționarea

fondului cauzei.

Analizând criticile pronunțate

de recurentul reclamant R.M.A. ce au fost încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce

succed:

Dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi

cerută dacă instanța a interpretat sau aplicat în mod

greșit dispozițiile legale incidente sau dacă hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal.

Criticile recurentului reclamant nu

pot atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel Alba Iulia a interpretat

și aplicat în mod just dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aceste dispoziții prevăd

că o excepție de neconstituționalitate, ridicată în

fața instanței de judecată, poate fi adusă în fața

Curții Constituționale numai dacă sunt întrunite condițiile

de admisibilitate prevăzute de lege și anume: să fie vorba de o

excepție invocată în fața unei instanțe de judecată

sau de arbitraj comercial, să se invoce neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe în vigoare, aceasta să aibă

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia.

În mod corect instanța a

considerat că susținerile recurentului privind

neconstituționalitatea art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ. ce

prevăd că „motivele de ordine publică pot fi invocate și

din oficiu” nu constituie o veritabilă critică de

neconstituționalitate, deoarece în dezvoltarea motivelor respective, el doar

indică textul de lege care ar fi neconstituțional.

De asemenea, corect s-a reținut

că textele legale care au fost invocate în soluționarea

excepției privesc aspecte legate de organizarea instanțelor, ce nu

prezintă legătură cu obiectul cauzei deduse judecății

– partaj de bunuri comune.

Pentru aceste considerente, se va

respinge recursul declarat de recurentul – reclamant R.M.A., și în baza art.

312 C. proc. civ. se va menține încheierea Curții de Apel Alba Iulia

ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul R.M.A. împotriva încheierii de ședință

pronunțată în data de 21 iunie 2010 de Curtea de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.