ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10

decembrie 2009, reclamantul Serviciul de Protecție și Pază a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâții A.G., A.R.Ș., O.R.A., D.E.M., D.A.A., N.M.,

D.A.C. și M.F.P., pronunțarea unei hotărâri prin care să se refacă înscrisul

dispărut, respectiv cererea de apel formulată de către reclamant la data de 12

mai 2004 împotriva sentinței civile nr. 290/2004 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă.

În motivare s-a

arătat, în esență, că a formulat apel la data de 12 mai 2004 împotriva

sentinței civile nr. 290/2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002, cerere ce a fost predată în baza

borderoului din 12 mai 2004 către UM X București, iar această instituție a

predat-o Tribunalului București, conform borderoului din 14 mai 2004 semnat de Neacșu

F. în calitate de persoană împuternicită de tribunal cu primirea

corespondenței.

Intimații A.G., A.R.Ș.,

O.R.A. au formulat note de ședință, prin care au invocat excepția lipsei

capacității de folosință a pârâtului D.I., decedat la data de 5 decembrie 2007

și au solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane

lipsite de capacitatea de folosință.

La termenul din 24

iunie 2010 s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N.M.,

iar tribunalul a rămas în pronunțare atât pe excepțiile invocate, cât și în

subsidiar pe fondul cererii.

Prin sentința civilă nr.

950 din 24 iunie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

neîntemeiate, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului D.I. și

excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N.M., a respins acțiunea formulată

împotriva pârâtei N.M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă și a respins, ca neîntemeiată, cererea de refacere a

înscrisului dispărut, formulată de reclamantul Serviciul de Protecție și Pază.

Tribunalul a reținut,

în ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului D.I.,

că, prin acțiunea precizatoare formulată de către reclamant, au fost introduși

în cauză moștenitorii defunctului D.I. și anume D.E.M., D.A.A., N.M. și D.A.C.

Tribunalul a apreciat

că în cauză nu se impune declinarea competenței în favoarea Curții de Apel

București, întrucât se solicită refacerea unei cereri de apel, care se pretinde

că s-a depus la Tribunalul București și că, la momentul dispariției

înscrisului, Curtea de Apel București nu era învestită cu judecarea pricinii și

astfel nu poate avea competența să soluționeze prezenta cerere.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N.M., tribunalul a avut în vedere

faptul că potrivit relațiilor primite de la Uniunea Națională a Notarilor

Publici din România și potrivit susținerilor reclamantului, aceasta este fosta

concubină a defunctului D.I., ori, în sistemul de drept românesc, concubinul nu

are calitate de moștenitor legal, nefăcând parte din niciuna din clasele de

moștenitori și totodată, nu există depus la dosarul cauzei nici un testament,

din care să rezulte o eventuală calitate de moștenitor testamentar.

Așadar, calitate

procesuală pasivă în cauză ca moștenitori ai defunctului D.I. pot avea doar

pârâții Dan, în calitate de fii, aceștia făcând parte din clasa I de

moștenitori legali.

Referitor la excepția

de inadmisibilitate a cererii, tribunalul a apreciat, că în realitate, aceasta

nu este o veritabilă excepție, ci reprezintă considerații care țin de fondul

cauzei, și care atrag respingerea cererii ca neîntemeiată și nicidecum ca

inadmisibilă.

În ceea ce privește

fondul cererii, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 290/2004 a

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, au fost obligați pârâții Serviciul

de Protecție și Pază și Ministerul Finanțelor Publice să lase reclamanților

(actualii intimați) în deplină proprietate și folosință imobilul format din

teren în suprafață de 964, 8 mp, și construcția edificată pe teren - vila

Panseluța situat în Predeal, str. N. Bălcescu, nr. 19, județul Brașov.

Prin decizia civilă nr.

3129/2010 pronunțată de Î.C.C.J., secția civilă, în Dosarul nr. 6570/1/2009 a

fost casată decizia nr. 317/ A a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

prin care s-a judecat apelul împotriva sentinței nr. 290/2004, astfel încât

prezenta cauza este în rejudecare, iar sentința civilă nr. 290/2004 în temeiul

căreia s-a început executarea silită nu mai este definitivă conform art. 377 C.

proc. civ.

Prin adresa din 21

august 2009 Tribunalul București a recunoscut faptul că plicul nr. 432 din 12

mai 2004 a fost predat la data de 14 mai 2004 d-nei grefier M.B. din cadrul

Registraturii secției a V-a civilă, dar că nu poate preciza care este situația

corespondenței primite și nici nu poate atesta ce conținea respectivul plic.

În raport de această

situație de fapt, tribunalul a apreciat că cererea formulată este neîntemeiată,

întrucât nu există nici o dovadă certă și pertinentă, în sensul că reclamantul

ar fi declarat apel împotriva sentinței civile nr. 290/2004 pronunțată de

Tribunalul București secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002.

Cererea de refacere

înscrisului dispărut este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a depus motive

de apel conform art. 287 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul Dosarului nr. 2161/2004

al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care a judecat apelului

inițial al Ministerul Finanțelor Publice, nu a invocat instanței de apel că ar

fi formulat apel sau faptul că lipsește de la dosarul cauzei cererea de apel în

condițiile în care actualul reclamant a fost reprezentat la fiecare termen de

către consilier juridic.

Potrivit art. 723 C. proc.

civ. orice cerere trebuie să fie făcută cu bună-credință, iar părțile trebuie

să-și exercite drepturile procedurale cu bună-credință și pentru scopul pentru

care au fost recunoscute, ori cererea de refacere a apelului a fost formulată

la cca. 6 ani de la pronunțarea sentinței apelate, în condițiile în care în

nici un moment reclamantul nu a invocat nici unei instanțe care a judecat căile

de atac faptul că a declarat apel și nici nu a depus motive de apel.

La prima zi de

înfățișare în apelul inițial, reclamantul avea posibilitatea să depună motive

de apel, să invoce faptul că a declarat apel, dar acesta nu se regăsește la

dosarul cauzei, să invoce o eventuală repunere în termenul de apel, însă în mod

uluitor și de neînțeles reclamantul „își aduce aminte” că a formulat apel la 6

ani de la pronunțarea sentinței și după ce litigiul a suferit două cicluri

procesuale”.

Distinct de toate

aceste considerente, tribunalul a apreciat că înscrisurile depuse și invocate

de către reclamant nu pot conduce la admiterea cererii, întrucât nu există nici

o dovadă pertinentă că plicul nr. 432 ce ar fi fost predat la 14 mai 2004 unei

grefiere din cadrul registraturii secției a V-a Civile, ar fi conținut respectivul

apel.

În opinia

tribunalului, chiar dacă s-ar lua în considerare ca reală pretinsa declarație

de apel, aceasta a fost înaintată Secției a V-a civilă, deși dosarul s-a

judecat la secția a IV-a civilă și se referă la un apel împotriva unei sentințe

pronunțată în Dosarul nr. 3525/2002, deși dosarul în care s-a pronunțat în realitate

hotărârea, are nr. 5360/2002.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamantul Serviciul de Protecție și Pază susținând

că în mod nelegal instanța a respins cererea sa, reținând că nu ar exista nici

o dovadă certă și pertinentă, în sensul că ar fi declarat apel împotriva

sentinței civile nr. 290/2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002.

Susține reclamantul

că, așa cum rezultă din cuprinsul exemplarului 2 al cererii de apel, a cărei

refacere se solicită, a formulat la 12 mai 2004 cerere de apel în termenul

legal împotriva acestei sentințe, cerere semnată de reprezentantul legal al

instituției și cu îndeplinirea cerințelor prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 287 alin. 2 C. proc. civ.

Deși în aprecierea

temeiniciei cererii formulate are prioritate îndeplinirea strictă a condițiilor

impuse de art. 583 și urm., C. proc. civ., tribunalul a analizat pe fond

înscrisul, respingând cererea ca neîntemeiată, doar pentru faptul că nu este

indicat corect numărul dosarului și secția tribunalului, dând astfel prioritate

conținutului înscrisului a cărei refacere se solicită, și nu îndeplinirii

condițiilor cerute de textul legal pentru refacerea unui înscris dispărut.

Tribunalul București

a apreciat, în mod nelegal, că cererea de refacere a înscrisului dispărut este

neîntemeiată pe considerentul că nu a depus motive de apel, conform art. 287 alin.

(2) C. proc. civ., în cadrul Dosarului 2161/2004 al Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, care a judecat apelul inițial al Ministerului Finanțelor

Publice, în cadrul căreia nu a invocat instanței de apel că ar fi formulat

apel, sau faptul că lipsește de la dosarul cauzei cererea de apel, în

condițiile în care, actualul reclamant, a fost reprezentat la fiecare termen de

către consilierul juridic.

A apreciat că nici

unul din motivele invocate de tribunal nu are legătură cu obiectul cererii

formulate.

Mai mult, tribunalul

a apreciat în disprețul textului legal, că cererea de refacere a înscrisului

este neîntemeiată, deoarece a fost formulată la circa 6 ani de la pronunțarea

sentinței apelate, deși textul legal nu impune vreun termen pentru solicitarea

de refacere a înscrisului dispărut.

De asemenea,

tribunalul a ignorat numeroasele demersuri întreprinse în vederea identificării

cererii de apel dispărută, apreciind că înscrisurile depuse și invocate de

parte, nu pot conduce la admiterea cererii, întrucât nu există nici o dovadă

pertinentă că plicul nr. 432 ce ar fi fost predat la 14 mai 2004 unei grefiere

din cadrul Registraturii Secției a V-a, ar fi conținut respectivul apel.

Susține reclamantul

că actele depuse, relevă modul de înregistrare și păstrare a documentelor

întocmite în anul 2004 și dovedesc faptul că înscrisul cu nr. 432 din 12 mai 2004

a fost trimis la Tribunalul București, secția a V-a civilă, și conține apelul

formulat împotriva sentinței civile nr. 290 din 17 martie 2004.

Dacă nu era lămurită,

instanța de judecată avea obligația, conform art. 583 alin. (2) C. proc. civ.,

să dispună scoaterea din registrele instanței a tuturor datelor privitoare la

înscrisurile ce se refac, fapt care nu s-a petrecut în cauză.

Prin decizia nr. 157/

A din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii

tribunalului.

Curtea de apel a

reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 583 C. proc. civ., dosarele sau înscrisurile privitoare la o

pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip se pot reface de însăși

instanța învestită cu judecarea pricinii.

Alin. (2) al

aceluiași text prevede că spre acest sfârșit instanța va fixa termen, chiar din

oficiu, citând părțile, martorii și experții; va cere copii de pe înscrisurile

ce i-au fost trimise de autorități și de care părțile s-au folosit, sau de pe

înscrisurile depuse de părți, dispunând totodată să se scoată din registrele

instanței toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.

Reclamantul a

solicitat, prin cererea formulată la 10 decembrie 2009, refacerea cererii de

apel formulată la 12 mai 2004 împotriva sentinței civile nr. 290 din 18 martie 2004

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în cauza cu nr. 5360/2002.

Contrar susținerilor

reclamantului, instanța învestită cu soluționarea acesteia a întreprins

demersurile legale pentru refacerea înscrisului pretins dispărut,

concluzionând, pe baza probelor administrate, că nu există nici o dovadă certă

și pertinentă în sensul că reclamantul ar fi declarat apel împotriva sentinței

civile nr. 290 din 17 martie 2004.

Argumentele instanței

de fond sunt pertinente și raportate strict la obiectul cererii deduse

judecății, ele vizând în mod concret, temeinicia cererii de refacere a

înscrisului pretins dispărut.

În sprijinul cererii

de refacere a înscrisului dispărut, reclamanta a depus copia anexei 13,

reprezentând borderoul nr. 29 din 12 mai 2004, din care rezultă că la acea dată

s-a înregistrat, în registrul Serviciului de Protecție și Pază, plicul nr. nr. 432

având ca destinatar Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Acest borderou nu

cuprinde nici un fel de date de identificare ale documentului ce urma a fi

trimis și nu face dovada predării documentului către Tribunalul București.

La fila 177 din

dosarul Tribunalului București s-a depus copia borderoului din 14 mai 2004,

prin care se pretinde de asemenea că s-ar putea face dovada înaintării

aceluiași plic purtând nr. 432 către Tribunalul București.

Această filă din

registrele interne ale recurentului, are aceleași vicii ca și fila anterioară

din 12 mai 2004, în sensul că nu există nici o mențiune privind conținutul

plicului, ba mai mult, la destinatar este trecut în mod generic, pe primul rând

„Trib-Jude”, fără menționarea expresă a instanței la care se face expediția

pentru fiecare act în parte.

Din adresa din 10

iunie 2009 a Tribunalul București, rezultă că din verificările efectuate în

evidențele Secției a IV-a civilă, s-a constatat că la Dosarul nr. 5360/2002

figurează înregistrat la data de 13 mai 2004, apelul declarat de către

Ministerul Finanțelor Publice.

Această adresă

contrazice susținerile reclamantului, în sensul că instanța nu ar fi cercetat

înregistrările făcute în registrele instanței cu privire la înscrisurile ce se

refac. Ba mai mult, instanța a cercetat și actele depuse în celelalte dosare

ale părților, aflate pe rolul Tribunalului București, respectiv Dosarul nr. 3525/2002

al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Nici copia

registrului de evidență a documentelor nesecrete ale recurentului pe anul 2004,

nu este relevantă, deoarece mențiunile cuprinse, fac doar dovada înregistrării acestui

document în registrele recurentului, dar nu fac dovada predării acestuia la

Registratura Tribunalului București.

În acest registru

este menționat expres conținutul sumar al documentului ca fiind apel împotriva

sentinței civile nr. 290 din 18 martie 2004, dar nu se poate face o legătură

între acesta și trimiterea înregistrată sub nr. 432.

În aceste condiții,

împrejurarea că Tribunalul București a recunoscut printr-o adresă că plicul 432

din 12 mai 2004 a fost predat unui grefier din cadrul Registraturii Secției a

V-a, nu este suficientă pentru a determina admiterea unei cereri de refacere a

unui înscris pretins dispărut, nefiind făcută dovada înregistrării cererii de

apel în registrele instanței.

Argumentele instanței

privind faptul că doar apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice a fost

judecat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și că în acel dosar

reclamantul nu a depus motivele de apel, că nu a invocat instanței de apel

împrejurarea că apelul său lipsește, deși a fost prezent la fiecare termen prin

consilier juridic, nu sunt argumente străine cererii deduse judecății, ci ele

au permis instanței o prezumție simplă, pentru respingerea cererii de refacere

a înscrisului dispărut.

Împotriva

susmenționatei hotărâri, a declarat recurs reclamanta Serviciul de Protecție și

Pază care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

a susținut că cele două instanțe au aplicat greșit dispozițiile art. 583 C. proc.

civ., ignorând condițiile limitativ și strict cerute de acest text legal pentru

refacerea unui înscris dispărut.

Cererea sa a fost

greșit analizată, fie prin raportare la conținutul înscrisului a cărui refacere

au solicitat-o, fie în raport de împrejurarea că nu a fost dovedită

înregistrarea cererii de apel în registrele instanței, chestiune ce nu poate

să-i fie, în niciun caz, imputată.

Au învederat că

recunoașterea funcționarului Tribunalului București însărcinat cu primirea

corespondenței, care a confirmat primirea plicului cu nr. 432 la data de 14 mai

2004, conduce cu certitudine la concluzia că plicul a fost primit, dar ulterior

a dispărut, fără ca instituția destinatară să poată preciza circuitul și modul

său de înregistrare.

A fost criticată, în

acest context, opinia instanței care, deși confirmă primirea acestei

corespondențe, ce nu a fost înregistrată în evidențele sale, pretinde că nu ar

avea nici o vină în dispariția acesteia, considerând ca suficient în același

timp, pentru respingerea cererii de refacere a înscrisului dispărut ca

neîntemeiată, împrejurarea că nu a fost făcută dovada înregistrării cererii de

apel în registrele instanței.

Or, în conformitate

cu dispozițiile art. 583 C. proc. civ., instanța ar fi fost datoare să

analizeze strict condițiile cerute de această normă legală, anume înscrisul să

fie privitor la o pricină în curs de judecată și acesta să fi dispărut în orice

chip, condiții îndeplinite și dovedite în cauză, motiv pentru care a solicitat

admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârilor pronunțate în cauză

în sensul admiterii cererii de refacere a înscrisului dispărut.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 583 alin.

(1) C. proc. civ., „dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs

de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăși instanța

învestită cu judecarea pricinii”.

Legea pretinde,

cumulativ, pentru admisibilitatea cererii reglementată de norma evocată,

cerința ca pricina la care se referă înscrisul solicitat a fi refăcut, să se

afle „în curs de judecată”, iar înscrisul să fi dispărut „în orice chip”.

Din actele dosarului,

opus soluțiilor pronunțate în cauză până în prezenta etapă procesuală, se

constată a fi îndeplinite ambele cerințe pretinse de norma legală invocată

drept temei al cererii reclamantei.

Cu privire la cerința

ca pricina să se afle în curs de judecată, se constată că, în prezent,

consecință a casării deciziei nr. 317/ A din 20 mai 2009 a Curții de Apel

București‚ secția a III-a civilă, prin care s-a constatat drept perimat apelul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 290 din 18

martie 2004 pronunțată de Tribunalul București, cauza se află în rejudecare,

pricina ce a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la

soluționarea prezentei cauze, sentința primei instanțe nefiind deci definitivă

potrivit prescripțiilor art. 377 C. proc. civ.

Cât privește cea de a

doua cerință, se constată, de asemenea, îndeplinirea sa, pentru motivele:

Prin sentința civilă nr.

290 din 18 martie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

în Dosar nr. 5360/2002, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D.I., A.M.,

T.A., A.G., A.R.Ș. în contradictoriu cu pârâții Serviciul de Protecție și Pază

și Ministerul Finanțelor, care au fost obligați să le lase reclamanților în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul format din teren în suprafață

de 964,80 m.p. și construcția edificată pe teren (vila Panseluța) situată în

Predeal, str. N.B., județul Brașov.

Reclamanta din cauza

de față, Serviciul de Protecție și Pază, a susținut că deși a formulat, în

termen legal, cerere de apel împotriva susmenționatei hotărâri, cerere care a

fost predată Tribunalului București, aceasta nu a ajuns niciodată la dosarul

cauzei, instanța de apel pronunțându-se în etapele procesuale anterioare,

exclusiv pe declarația de apel formulată de celălalt pârât împotriva aceleiași

hotărâri.

A mai învederat că a

fost în imposibilitate, la acele momente procesuale, să facă dovada

înregistrării apelului la Tribunalul București, prima instanță refuzând să

recunoască predarea acestei cereri de către curieratul militar ca și predarea

ei de către persoana împuternicită cu efectuarea operațiunilor de înregistrare

a corespondenței.

Înscrisurile depuse

în probațiune de reclamantă, deși au fost reținute de instanțele sesizate cu

soluționarea cauzei până la acest moment, au fost considerate nerelevante, cu

consecința respingerii cererii ca neîntemeiată, pe considerentul că „nu există

nici o dovadă certă și pertinentă” în sensul exercitării pretinsei căi de atac,

soluție în sprijinul căreia s-a invocat și pasivitatea aceleiași părți relativ

la această conduită procesuală, apreciată drept o prezumție simplă ce converge

spre aceeași soluție.

Or, reținând o

greșită situație de fapt, cu consecința aplicării greșite a legii (normei)

incidente în cauză, instanțele au pronunțat o hotărâre nelegală ce se impune a

fi reformată.

Astfel, cu borderoul

din 12 mai 2004 reclamanta a predat unității de curierat militar X București,

plicul cu nr. 432 având ca destinatar Tribunalul București, secția a V-a

civilă.

Cu borderoul din 14

mai 2004, unitatea de curierat confirmă reclamantei expedierea plicului cu

același număr - 432 - având ca destinatar, potrivit mențiunilor de pe acest

înscris (fila 177 dosar fond) la rubrica corespunzătoare „Trib-jude”.

În evidențele

reclamantei (fila 189 și urm. dosar fond) – Registru pentru evidența

documentelor neclasificate din anul 2004, la fila 54 - verso apare mențiunea

înregistrarea documentului luat în evidență - nr. 432 la data de 12 mai 2004,

iar la fila 55 ce cuprinde mențiuni privind data ieșirii – se indică data

ieșirii documentului la 12 mai 2004 către destinatar Tribunalul București, secția

a V-a civilă, ca și conținutul acestuia - „coloana nr. 19” - apel împotriva

sentinței civile nr. 290 din 18 martie  2004.

În același timp, din

cuprinsul declarației de apel solicitată a fi refăcută (fila 191) rezultă că,

într-adevăr, documentul menționat a fost înregistrat în evidențele reclamantei

sub nr. 432 din 12 mai 2004 și că privea declarația de apel formulată împotriva

„sentinței civile nr. 290 din 18 martie 2004 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 3525/2002, cauză în care a avut

calitatea de pârât, reclamanții fiind D.I., T.A., A.G. …ș.a.”.

Coroborând aceste

înscrisuri cu răspunsul comunicat reclamantei de către instanța căreia partea a

susținut că i-a expediat declarația de apel menționată (fila 184), instanța

care confirmă predarea plicului cu nr. 432 al Unității Militare nr. X la data

de 14 mai 2004 unui funcționar din cadrul registraturii Secției a V-a civile

din cadrul aceleiași instanțe, se constată ca fondate susținerile recurentei.

Nu are nici o relevanță,

în aprecierea temeiniciei pretenției reclamantei, nici împrejurarea

imposibilității precizării de către instanță a situației corespondenței

primite, nici trecerea unei îndelungate perioade de timp între momentul

dispariției înscrisului și cel al refacerii sale (cerință ce nu este prevăzută

de lege) și nici pretinsa pasivitate a părții în invocarea acestei împrejurări,

considerată drept prezumție simplă în reținerea caracterului nefondat al

aceleiași cereri (greșit stabilită ca atare, fiind în opoziție expresă cu

dispozițiile art. 1203 C. civ., ce reglementează limitele folosirii

prezumțiilor simple).

Nu are de asemenea

relevanță sub același aspect, al existenței înscrisului solicitat a fi refăcut,

nici indicarea greșită a numărului secției aparținând instanței sesizate (a V-a

și nu a IV-a civilă), cum nu are relevanță nici indicarea greșită a numărului

de Dosar (3525/2002, în loc de nr. 5360/2002) atâta vreme cât atât numărul și

data sentinței atacate, cât și calitatea și numele părților litigante au fost

corect indicate.

Ca urmare, constatând

că, instanțele au reținut nelegal neîndeplinirea cerințelor pretinse de art. 583

C. proc. civ., considerate de către instanța de recurs a fi pe deplin dovedite,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi

admis, cu consecința modificării deciziei atacate și a admiterii cererii introductive

de instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Serviciul de Protecție și Pază împotriva deciziei nr. 157/

A din 16 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, pe care o modifică.

Admite apelul

declarat de reclamantul Serviciul de Protecție împotriva sentinței nr. 950 din

24 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, pe care

o schimbă în parte, în sensul că:

Admite cererea

formulată de reclamantul Serviciul de Protecție și Pază în contradictoriu cu

pârâții A.G., A.R.Ș., O.R.A., D.E.M., D.A.A., N.M., D.A.C. și Ministerul

Finanțelor Publice și dispune refacerea înscrisului dispărut constând în cerere

de apel formulată de Serviciul de Protecție și Pază la data de 12 mai 2004

împotriva sentinței nr. 290 din 18 martie 2004 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002 al acestei instanțe.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.