ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4817/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 21 octombrie 2010, înregistrată sub nr. 50943/3/2010, reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a chemat în judecată pârâții M.C. și M.I.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înregistrării mărcii „Corul Național de Cameră M. Fondat 1963”, înregistrată la OSIM cu nr. XX, depozit YY din 01 iulie 2008, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 743/1991 Corul de Cameră M. a trecut din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și Științei, fiind organizat ca instituție publică, cu personalitate juridică.

Prin H.G. nr. 955/1996, denumirea Corul de Cameră M. a fost modificată în Corul Național de Cameră M., acesta funcționând în subordinea Ministerului Educației de la înființarea ca instituție publică; în toată această perioadă, pârâtul M.C. a ocupat, succesiv, funcția de director și director general. Reclamantul a mai arătat că în țară și în străinătate Corul M. este unul dintre cele mai respectate și admirate ansambluri corale, luând parte la numeroase festivaluri de prestigiu, însă pârâtul, profitând de funcția sa, fără înștiințarea ordonatorului principal de credite, a înregistrat la OSIM, pe numele său și al fiului său, pârâtul M.I.C., marca cu denumirea „Corul Național de Cameră M. Fondat 1963”.

Înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credință și prejudiciază drepturile instituției publice Corul Național de Cameră M. și ale reclamantului, întrucât instituția publică este lăsată la bunul plac al unor persoane fizice sau este obligată să-și schimbe denumirea pentru a nu intra în conflict cu marca înregistrată de pârâți. A mai arătat reclamantul că între el și pârât există un raport de muncă, contract sinalagmatic ce dă naștere la drepturi și obligații, iar fundamentul moral al bunei credințe îl reprezintă onestitatea, iar în plan juridic aceasta este egală cu intenția dreaptă, absența dolului, a fraudei etc. Obligația de fidelitate constituie obligația principală a salariatului pe durata exercitării contractului de muncă, de a se abține de la săvârșirea oricărui act sau fapt care ar putea dăuna intereselor angajatorului.

Recurentul susține că pârâtul a acționat cu rea credință, solicitând înregistrarea mărcii menționate la OSIM, astfel încât există suficiente motive pentru anularea acesteia, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, republ. Pârâtul M.I.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; totodată, a invocat excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului M.C., decedat la data de 01 ianuarie 2011, așa cum rezultă din certificatul de deces anexat întâmpinării, iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor întâmpinării, pârâtul a arătat că prin H.G.

nr. 743/1991 Corul de Cameră M. a trecut din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și Științei, dată de la care este organizat ca instituție publică, cu personalitate juridică. Pe fondul cererii, a învederat că buna credință se prezumă, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumție prin probe. De asemenea, s-a arătat că pârâții au îndeplinit condițiile legale la data înregistrării mărcii, nefiind înregistrată nicio opoziție la înregistrarea acesteia. La data de 15 iunie 2011 Ministerului Culturii și Patrimoniului Național a formulat cerere pentru introducerea sa în cauză în calitate de reclamant, motivat de faptul că prin H.G.

nr. 205/2011 s-a aprobat trecerea Corului Național de Cameră M. din subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, așa cum rezultă și din Protocolul de predare–primire din 06 iunie 2011, încheiat între ministerele menționate, privind predarea, respectiv preluarea patrimoniului aferent, personalului și ale drepturilor și obligațiilor aferente Corului Național de Cameră M.; anexat s-au depus: Protocolul din 06 iunie 2011, H.G. nr. 205/2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități și instituții ale administrației publice centrale; în consecință, a operat o transmisiune de calitatea procesuală activă de la subordinea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului către Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Cauza a fost amânată pentru ca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național să-și precizeze poziția procesuală față de acțiune, acesta formulând la data de 05 octombrie 2011 cerere, prin care arată că își însușește acțiunea formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fără alte modificări sau completări. Pârâtul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că cererea de chemare în judecată trebuia formulată de Corul Național de Cameră M., care este instituție publică, cu personalitate juridică, organizată ca atare prin H.G. nr. 743/1991, denumirea fiind modificată în acest sens prin H.G. nr. 955/1996. Prin sentința civilă nr. 2099 din 7 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Tribunalul a constatat că prin concluziile scrise, depuse după rămânerea în pronunțare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, aceasta nefiind pusă în discuția părților în condiții de contradictorialitate, așa încât nu a fost examinată. Pe fondul cererii, prima instanță a constatat că la data de 01 iulie 2008 M.C. și M.I.C. au depus cerere pentru înregistrarea mărcii individuale combinate Corul Național de Cameră M. Fondat 1963, cerere admisă prin decizia 006148; certificatul de înregistrare a mărcii cu nr. XX a fost eliberat pârâților la data de 03 decembrie 2010, fără formularea vreunei opoziții la înregistrarea mărcii.

Tribunalul a reținut că s-a solicitat anularea mărcii pârâților, fiind invocată reaua-credință la înregistrare, în sensul fraudării intereselor unor terți, respectiv ale instituției publice Corul Național de Cameră M., însă s-a apreciat că reclamantul cauzei nu a probat în niciun fel reaua-credință a pârâților la înregistrarea mărcii, astfel că, în baza dispozițiilor incidente din legea mărcilor, coroborate cu dispozițiile art. 256 C. proc. civ., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, solicitând admiterea apelului potrivit criticilor pe care le-a formulat, casarea sentinței atacate, pentru motive de nelegalitate, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât M.I.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat. A susținut intimatul pârât că a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în fața instanței de fond care, deși a unit excepția cu fondul, a constatat, prin hotărâre, că aceasta ar fi fost invocată numai prin concluziile scrise. Intimatul-pârât a susținut că, deși acțiunea a fost continuată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, în raport de prevederile H.G. nr. 205/2011, consideră că excepția este întemeiată, deoarece instituția Corul Național de Cameră M. a fost organizată ca instituție publică cu personalitate juridică prin H.G.

nr. 743/1991 și ar fi trebuit să introducă cererea ea însăși. Având în vedere că Ministerul Culturii și Patrimoniului Național nu are calitatea de a sta în proces deoarece nu are drepturi proprii și nici nu are calitatea de mandatar al Corului, consideră că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată. Pe fondul cauzei, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului, argumentând în sensul netemeiniciei cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 89A din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, a fost admis apelul formulat de reclamant, s-a schimbat în tot sentința apelată, astfel că, s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

La termenul de judecată din 07 iunie 2012, instanța de apel a pus în discuția părților, din oficiu, nulitatea sentinței pentru nerespectarea cadrului procesual subiectiv stabilit de reclamant, precum și excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare de intimatul pârât. Cu privire la ordinea de soluționare a acestor două chestiuni de procedură puse în discuție, curtea de apel a reținut că nulitatea sentinței, invocată din oficiu, privește cadrul procesual pasiv al cauzei. Astfel, reclamantul inițial - Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - a chemat în judecată la data de 21 octombrie 2010 pe pârâții M.C. și M.I.C. Din certificatul de deces de la dosarul tribunalului depus de pârâtul M.I.C., rezultă că pârâtul M.C.

a decedat la data de 01 ianuarie 2011, ulterior sesizării instanței. În considerarea acestei împrejurări, tribunalul, la data de 20 aprilie 2011, a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului decedat, fără a lua vreo altă măsură, în pofida caracterului imperativ al prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., continuând soluționarea cauzei în contradictoriu cu doar unul dintre pârâții chemați în judecată, M.I.C., și omițând a verifica dacă legitimarea procesuală a pârâtului decedat M.C. s-a transmis către eventualii săi moștenitori. Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimatul pârât M.I.C., se impune a fi dezlegată cu precădere față de cea a nulității sentinței, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și împrejurarea că se impune a se analiza cu prioritate posibilitatea reclamantului de a sesiza instanța cu cererea de chemare în judecată și apoi aspectele ce privesc cadrul procesual pasiv. Instanța de apel a constatat că este real că intimatul a invocat excepția amintită și a solicitat respingerea apelului urmare a admiterii acestei excepții, însă, în contextul în care apelul a fost declarat de partea care a avut calitatea de reclamant în primă instanță, rezultă că această parte justifică și legitimarea procesuală pentru a declara apel, problema punându-se în speță prin raportare la cererea introductivă. În apel, cauza s-a soluționat în limitele subiective în care litigiul s-a desfășurat în fața primei instanțe, chestiunea soluționării cauzei într-un cadru procesual stabilit cu încălcarea normelor imperative ce guvernează procesul civil făcând obiectul cenzurii instanței de apel, în condițiile prevăzute de art. 295 și art. 297 C. proc.

civ., în măsura în care este depășită problema calității procesuale active. În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, curtea de apel a constatat că, așa cum în mod corect a arătat intimatul pârât prin întâmpinarea depusă în apel, aceasta fusese invocată în fața primei instanțe înaintea închiderii dezbaterilor, anume prin întâmpinarea formulată de pârâtul M.I.C. depusă la dosar la data de 23 februarie 2011. Or, în mod greșit a consemnat tribunalul în considerentele sentinței că excepția a fost invocată prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, cu consecința neanalizării acesteia. Dimpotrivă, instanța de apel a constatat că excepția a fost invocată de pârât prin întâmpinare și nu a fost soluționată de prima instanță, apreciindu-se că aceasta poate fi invocată în apel, ca motiv de ordine publică, nefiind dezlegată prin hotărârea ce nu a fost atacată de partea ce se folosește de acest mijloc de apărare.

Asupra temeiniciei excepției, curtea a reținut că potrivit art. 1 din H.G. nr. 743/1991 privind organizarea Corului Național de Cameră „M.” în subordinea Ministerului Învățământului și Științei: „Începând cu data de 1 octombrie 1991, Corul de Cameră „M.” trece din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și Științei și se organizează ca instituție publică, cu personalitate juridică, cu sediul în localul Academiei de Muzică din București.” Prin H.G. nr. 955/1996, denumirea Corului de Cameră „M.”, prevăzută în H.G. nr. 743/1991, s-a modificat în Corul Național de Cameră „M.”. Acesta era regimul juridic al Codului Național de Cameră „M.” la data sesizării instanței cu cererea de anulare a înregistrării mărcii nr. XX Corul Național de Cameră M. Fondat 1963, cu nr. de depozit YY.

Or, anularea acestei înregistrări s-a cerut pentru motivul că instituția ce poartă acest nume nu se identifică cu titularii mărcii și nu aparține acestora, astfel încât, a apreciat reclamanta, folosirea denumirii Corului Național de Cameră „M.” ar putea aduce prejudicii acestuia, în sensul obligării sale la modificarea denumirii sau la plata unor redevențe titularului mărcii pentru a i se permite folosirea pe viitor a denumirii. În acest context, întrucât reclamantul a susținut că înregistrarea a cărei anulare se solicită s-a făcut cu rea-credință, în dauna instituției publice Corul Național de Cameră „M.,”, fără însă a invoca încălcarea unui drept propriu prin această înregistrare, instanța de apel a apreciat că reclamantul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (continuator al acțiunii introdusă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) nu era îndreptățit a solicita instanței anularea mărcii în discuție.

Reclamantul inițial, prin cererea de chemare în judecată a invocat calitatea sa de ordonator principal de credite, însă aceasta nu justifică legitimarea procesuală activă pentru a solicita anularea mărcii, deoarece nu s-a indicat dreptul a cărui protecție o solicită reclamantul în nume propriu. Prin H.G. nr. 205/2011 s-a dispus trecerea Corului Național de Cameră „M.” din subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Instanța de apel a considerat că argumentele deja expuse sunt valabile și pentru situația continuatorului litigiului, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar împrejurarea că instituția ce folosește denumirea protejată ca marcă funcționează în subordinea ministerului reclamant nu schimbă concluzia lipsei calității procesuale active, de vreme ce Corul Național de Cameră „M.”, potrivit legii, are personalitate juridică și poate sta în judecată pentru a cere protecția drepturilor sale. Pentru aceste considerente, reținându-se că reclamantul nu justifică legitimare procesuală activă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis excepția invocată, ceea ce a determinat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs întemeiat pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că în mod nelegal instanța de apel a infirmat calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii (continuator al acțiunii introduse de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), întrucât aceasta rezultă din faptul că instituția publică Corul Național de Cameră „M." funcționează în subordinea Ministerului Culturii, dar și din aceea că atribuțiile acestui minister sunt conferite prin H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, pentru a se dovedi calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii, recurentul a arătat că înțelege să invoce prevederile art. 3 lit. h), 4 lit. ț), art. 5 alin. (1) pct. 1, pct. 12, pct. 13 și art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010. Din prevederile legale invocate, este lesne de observat că Ministerul Culturii are calitate procesuală activă, fiind vorba de atribuțiile pe care le are această instituție în raport cu instituțiile din subordinea sa, de susținerea luptei împotriva încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală (iar înregistrarea abuzivă a unei mărci este o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală), precum și de obligația ministerului de a asigura o gestiune corectă și eficientă a sistemului său instituțional specific (incluzând instituțiile din subordinea sa).

Deși Corul Național de Cameră „M." are personalitate juridică și poate sta singur în judecată pentru a cere protecția drepturilor sale, astfel cum a reținut și instanța de apel, recurentul Ministerul Culturii are obligația de a se asigura că drepturile sistemului său instituțional sunt protejate.

De asemenea, recurentul solicită instanței de recurs a observa că la momentul introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului București, anume 21 octombrie 2010, la conducerea instituției Corul Național de Cameră „M." se afla domnul M.C., în calitate de director general, cel care a înregistrat în mod abuziv marca a cărei anulare se solicită în cauză; totodată, în dovedirea acestei susțineri, recurentul anexează motivelor de recurs și Nota de constatare privind controlul efectuat de Corpul de Control al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la Corul Național de Cameră „M.", notă din 23 august 2010; această notă a fost întocmită cu 2 luni înainte de promovarea prezentei acțiuni.

În consecință, era imposibil de pretins ca instituția publică Corul Național de Cameră „M.” să formuleze o cerere privind anularea mărcii înregistrate de M.C. în nume propriu și pe numele fiului său M.I.C., atât timp cât orice fel de acțiune în instanță trebuie aprobată de directorul general al instituției. Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod greșit că nu s-a invocat încălcarea unui drept propriu prin înregistrarea mărcii de către intimații-pârâți, având în vedere că pentru a nu intra în conflict cu drepturile proprietarului mărcii, instituția publică va fi nevoită să-și schimbe denumirea. Corul Național de Cameră „M." și-a clădit un renume sub această denumire încă din anii 1970 (mult înainte de înregistrarea mărcii), iar schimbarea numelui acestuia ar aduce prejudicii nu numai unei instituții publice, dar și celor peste 100 de interpreți care au contribuit la crearea imaginii acestei instituții și, deci, la valoarea mărcii.

Prin înregistrarea mărcii s-a creat situația paradoxală în care o persoană fizică ce nu are nicio legătură juridică cu instituția publică Corul Național de Cameră „M.", deține drepturile asupra utilizării numelui instituției și asupra întregii activități concertistice a instituției. Nu poate fi admisibil ca activitatea unei instituții de importanță națională să fie cenzurată/obstrucționată de către o persoană fizică, mai ales atât timp cât marca în cauză a fost înregistrată în mod abuziv și cu rea-credință. Concret, în speță, se verifică ipoteza în care un director general al unei instituții publice a înregistrat ca marcă numele acelei instituții în nume propriu și pe numele fiului său.

Prin această înregistrare, este fără de tăgadă faptul că drepturile instituției publice Corul Național de Cameră „M." și ale Ministerului Culturii sunt prejudiciate, având în vedere drepturile pe care le conferă această înregistrare titularului mărcii, potrivit celor prevăzute de art. 36 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Or, toate drepturile dobândite prin înregistrarea mărcii fac ca drepturile Corului Național de Cameră M. să fie prejudiciate; aceste constatări, decurgând din prevederile legale invocate, conduc la concluzia că pârâtul M.C. a acționat cu rea-credință. Recurentul consideră că aceste două elemente - reaua-credință a intimaților-pârâți (unul dintre ei având funcția de director general al instituției care ar fi fost și ea îndreptățită să solicite anularea mărcii) și excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Culturii - au o foarte strânsă legătură, fiecare dintre ele determinând-o pe cealaltă.

În opinia recurentului, numai dacă nu se invoca reaua-credință a conducerii instituției Corul Național de Cameră „M.", putea fi invocată excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Culturii, pentru că, în cazul în care Ministerul Culturii nu formula această cerere, nu puteau fi apărate interesele acestei instituții publice. Buna-credință ar fi presupus înscrierea mărcii ,,Corul Național de Cameră M. Fondat 1963 pe numele instituției publice Corul Național de Cameră „M.", în calitate de titular al mărcii. Or, în mod total eronat instanța de fond a înlăturat susținerile ministerului, deși s-a făcut dovada relei-credințe a pârâtului care, profitând de funcția deținută a înscris marca „Corul Național de Cameră M. Fondat 1963" pe numele său și al fiului său, în calitate de titulari.

Față de aceste aspecte, recurentul apreciază că sunt pe deplin operante dispozițiile prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În susținerea motivelor de recurs, recurentul a atașat, în copie, următoarele înscrisuri: adresa internă din 08 septembrie 2010 a Corpului de Control al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului către Direcția Generală, Juridic și Contencios, adresa din 15 septembrie 2010 a celei din urmă Direcții către Direcția Resurse Umane cu solicitarea de comunicare a unor copii de pe ordinul de numire în funcție, a contractului individual de muncă și a fișei postului pentru dl. director general M.C.

(ș.a) în vederea analizării propunerii Corpului de Control al Ministrului de efectuare a unei cercetări disciplinare asupra Conducerii Corului Național de Cameră M.; nota de constatare din 23 august 2010 întocmită de Corpul de Control al Ministrului Educației privind controlul efectuat la Corul Național de Cameră M. din București. Intimatul-pârât M.I.C. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menținerea deciziei recurate prin respingerea recursului ca nefondat, învederând, în esență, că instituția publică, anume Corul Național de Cameră M., având personalitate juridică poate sta în judecată în nume propriu pentru a cere protecția drepturilor sale, fiind lipsit de relevanță că între recurent și Corul Național există o relație de subordonare; de asemenea, susține și că recurentul reclamant nu o dovedit în niciun fel reaua-credință a titularilor mărcii a cărei anulare se cere.

La 22 octombrie 2013, Corul Național de Cameră M. a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului-reclamant, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat; conform celor ce rezultă din practicaua prezentei decizii, această cererere de intervenție accesorie nu a fost admisă în principiu. Recursul formulat este fondat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Obiectul pricinii de față privește anularea pentru înregistrarea cu rea-credință a mărcii individuale, combinate, constând în denumirea „Corul Național de Cameră M. Fondat 1963”, cu element figurativ și culori revendicate - maro și roz; marca nr. XX a fost admisă la înregistrare pentru clasele 9, 28, 35 și 41 ale Clasificării de la Nisa, în favoarea titularilor M.C.

(decedat, după promovarea cererii de chemare în judecată) și M.I.C., durata de protecție a mărcii începând cu data de 01 iulie 2008. Cererea de chemare în judecată a fost inițiată la data de 21 octombrie 2010 de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului care și-a justificat legitimarea procesuală activă în cauză prin aceea că instituția publică Corul de Cameră M. este în subordinea sa, întrucât prin H.G. nr. 743/1991 a trecut de la Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și Științei; potrivit actului normativ menționat, finanțarea cheltuielilor de funcționare și investiții a acestei instituții publice se asigură din venituri extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul de stat.

Ulterior, denumirea Corului de Cameră M. a fost schimbată în cea de Corul Național de Cameră M., prin H.G. nr. 955/1996, iar prin H.G. nr. 205/2011 acesta a trecut din subordinea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, autoritate publică ce și-a însușit în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul inițial al pricinii. Deși intimatul pârât M.I.C.

a invocat, prin întâmpinare, încă de la prima instanță excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (antecesorul recurentului reclamant) - excepție neanalizată de tribunal - și în absența unui apel incident al pârâtului prin care să se critice această omisiune a primei instanțe, curtea de apel a analizat ea însăși această excepție (prioritară față de cea a nulității sentinței invocată din oficiu din perspectiva cadrului procesual pasiv al cauzei, dat fiind decesul pârâtului M.C. pe parcursul judecății în primă instanță), apreciind-o întemeiată, astfel că, aceasta a fost admisă, ceea ce a atras admiterea apelului reclamantului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Se cere a fi precizat că după trecerea Corului Național de Cameră M. din subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în cea a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, acesta din urmă a fost reorganizat sub denumirea Ministerul Culturii (recurentul cauzei) prin adoptarea H.G. nr. 90/2010 prin care a fost abrogată H.G. nr. 9/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. În esență, două au fost argumentele considerate esențiale de către curtea de apel pentru negarea legitimării procesuale active a reclamantului în cererea de anulare a înregistrării mărcii pentru rea credință, și anume: pe de o parte, faptul că reclamantul nu invocă un drept propriu care să fi fost prejudiciat prin înregistrarea mărcii, iar pe de altă parte, că simpla calitate de ordonator principal de credite a ministerului nu este de natură a justifica în cauză calitatea procesuală activă a acestuia.

Complementar, s-a reținut că, având calitatea de instituție publică și personalitate juridică proprie, însuși Corul Național de Cameră M. este cel care poate sta în judecată pentru a cere protecția drepturilor sale, pornind de la premisa expusă în speță, că această instituție folosește denumirea protejată ca marcă în favoarea pârâților chemați în judecată. Dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, republicată prevăd că anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, dacă înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință. În consecință, pentru legitimarea procesuală activă într-o astfel de cerere, este suficient ca titularul cererii să fie persoană interesată în anularea înregistrării mărcii, fără ca legiuitorul să definească această sintagmă nici în conținutul normei invocate și nici printr-o altă dispoziție a legii speciale.

Ca atare, rămâne la latitudinea instanței să stabilească, raportat la circumstanțele concrete ale fiecărei pricini, dacă persoana care formulează cererea are sau nu interes în promovarea acțiunii. Totodată, cerința interesului procesual fiind o condiție de exercițiu a oricărei acțiuni civile, va trebui evaluată din perspectiva criteriilor doctrinare, conform cărora interesul trebuie să fie legitim, personal, născut și actual. Așa fiind, rezultă că instanța de apel a adăugat cerințelor normei ce constituie temeiul juridic al cererii, pe lângă cerința interesului procesual al persoanei ce formulează cererea de chemare în judecată, pe aceea a apărării unui drept propriu (declanșarea mecanismului judiciar putând fi generată și de afirmarea unui interes legitim) și, mai mult decât atât, a limitat sfera persoanelor interesate în anularea înregistrării unei mărci solicitate cu rea-credință.

În aplicarea celor anterior enunțate, Înalta Curte constată că recurentul reclamant s-a prevalat de calitatea sa de autoritatea publică tutelară a instituției Corul Național de Cameră M. calitate care, la acest moment procesual reiese din prevederile art. 1 și 3 din H.G. nr. 205/2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități și instituții ale administrației publice centrale, raportul de subordonare dintre recurent și Corul Național fiind unul de drept public; în plus, acest raport de subordonare nu este unul de natură pur formală, având în vedere că însuși Corul Național de Cameră M. este instituție publică, statut juridic ce rezultă din H.G. nr. 743/1991, prin care i-a fost recunoscută și personalitatea juridică.

Încă de la înscrierea sa în rândul instituțiilor publice prin actul normativ menționat, s-a prevăzut că finanțarea cheltuielilor de funcționare și investiții ale Corului de Cameră M. se asigură din venituri extrabugetare și subvenții acordate de la bugetul de stat; atare prevedere a fost preluată și în dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 205/2011, în sensul menționării surselor de finanțare a Corului Național de Cameră M. ca fiind veniturile proprii, dar și subvenții acordate de la bugetul de stat, ceea ce îl plasează pe recurent în poziția de ordonator principal de credite, întrucât Ministerul Culturii gestionează parte a bugetului de stat ce îi este alocată prin legea bugetului de stat, corespunzătoare fiecărui exercițiu bugetar.

Se constată, totodată, că în justificarea calității sale procesuale active, recurentul reclamant s-a prevalat, prin motivele de recurs, de dispozițiile art. 3 lit. h), 4 lit. ț), art. 5 alin. (1) pct. 1, pct. 12, pct. 13 și art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii. Analizând aceste norme, Înalta Curte reține că prin actul normativ care reglementează organizarea activității sale, sunt înscrise în mod explicit între atribuțiile Ministerului Culturii cea privind asigurarea gestionării eficiente a sistemului său instituțional specific, cuprinzând inclusiv instituțiile subordonate și serviciile publice deconcentrate [art. 5 alin. (1) pct. 1], precum și cea de coordonare și control al activității instituțiilor subordonate, sens în care numește și revocă conducătorii acestora, sau, după caz, încheie contracte de management cu aceștia [art. 5 alin. (1) pct. 12]; pe de altă parte, art. 18 alin. (2) din aceeași H.G.

nr. 90/2010 prevede că structurile organizatorice, regulamentele de organizare și funcționare, precum și statele de funcții pentru instituțiile publice subordonate se aprobă prin ordin al ministrului culturii, dacă legea nu dispune altfel.

Cum Corul Național de Cameră M. se înscrie între instituțiile ce îi sunt subordonate, ca parte integrantă a sistemului său instituțional specific, de a cărui gestionare eficientă este direct responsabil, în parte, chiar finanțându-i cheltuielile, Ministerul Culturii justifică un interes legitim, personal, născut și actual în formularea cererii, precum Corul Național însuși, fiind îndreptățit a afirma, întocmai ca și acesta, prejudicierea generată de înregistrarea unei mărci care reproduce propria sa denumire, constatare suficientă pentru reținerea legitimării procesuale active; măsura în care există această coliziune între marca înregistrată și drepturile proprii ale Corului Național de Cameră M. nu poate face însă obiectul analizei în prezentul recurs, nefiind chestiuni asupra cărora instanța de apel să se fi pronunțat.

Prin urmare, chiar dacă și Corul Național de Cameră M. ar fi avut legitimare procesuală activă în promovarea cererii de anulare a înregistrării mărcii solicitate cu rea-credință (astfel cum s-a pretins prin cererea dedusă judecății), dat fiind faptul că acesta are personalitate juridică, fiind deci, un subiect de drept distinct de Ministerul Culturii, atare constatare nu restrânge însă sfera persoanelor interesate în promovarea cererii și în niciun caz nu infirmă legitimarea procesuală a ministerului care subvenționează parte din cheltuielile instituției publice subordonate, ceea ce circumscrie caracterul direct sau personal al interesului reclamantului cauzei; acest aspect financiar nu este unul neglijabil, fiind una dintre circumstanțele particulare relevante ale pricinii din perspectiva interesului procesual, având în vedere că titularul al mărcii ar putea solicita, în virtutea drepturilor sale exclusive dobândite prin înregistrarea mărcii, fie interzicerea folosirii de către terți, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său a unui semn identic sau asemănător cu marca, în temeiul art. 36 din Legea nr. 84/1998, fie, în schimbul consimțământului pentru utilizarea mărcii, să facă uz de prevederile art. 43 din același act normativ în sensul licențierii exclusive sau neexclusive, solicitându-se încheierea unui contract de licență, care poate fi și cu titlu oneros;

în plus, ar fi posibilă chiar și încheierea unei cesiuni a mărcii (conform art. 40 și 41 din lege) care, de asemenea, poate antrena anumite cheltuieli pentru cesionar, în ipoteza în care această calitate ar reveni Corului Național de Cameră M. Nu este lipsit de importanță a se preciza că la momentul promovării acțiunii (21 octombrie 2010), reper temporal față de care trebuie verificat interesul procesual, unul dintre cotitularii mărcii, anume M.C. (între timp, decedat) avea calitatea de director general al Corului Național de Cameră M., astfel că acesta (cel puțin) făcea parte din organele de conducere ale instituției publice menționate.

Ca atare, indiferent de structura organizatorică a Corului Național și configurarea conducerii sale (colegiale sau individuale), în mod evident, titularul mărcii avea putere decizională sau era participant direct la actul de decizie al persoanei juridice înseși și, particularizând la speță, deci și la inițiativa de a se îndrepta cu o acțiune în justiție împotriva propriei mărci, date fiind dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data introducerii acțiunii (Noul C. civ. intrând în vigoare la 1 octombrie 2011). Or, și în acest context, se confirmă nelegalitatea soluției adoptate de instanța de apel prin care nu numai s-a negat calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii, dar și s-a reținut chiar exclusivitatea legitimării procesuale active a Corului Național de Cameră M. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) rap.

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantului Ministerul Culturii, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii împotriva deciziei nr. 89A din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.