ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4817/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4817/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 21 octombrie 2010, înregistrată sub

nr. 50943/3/2010, reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

a chemat în judecată pârâții M.C. și M.I.C., solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună anularea înregistrării mărcii „Corul Național de Cameră

M. Fondat 1963”, înregistrată la OSIM cu nr. XX, depozit YY din 01 iulie 2008, în

temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 743/1991 Corul de Cameră M. a trecut din subordinea

Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și Științei, fiind

organizat ca instituție publică, cu personalitate juridică. Prin H.G. nr. 955/1996,

denumirea Corul de Cameră M. a fost modificată în Corul Național de Cameră M., acesta

funcționând în subordinea Ministerului Educației de la înființarea ca instituție

publică; în toată această perioadă, pârâtul M.C. a ocupat, succesiv, funcția de

director și director general.

Reclamantul a mai arătat

că în țară și în străinătate Corul M. este unul dintre cele mai respectate și admirate

ansambluri corale, luând parte la numeroase festivaluri de prestigiu, însă pârâtul,

profitând de funcția sa, fără înștiințarea ordonatorului principal de credite, a

înregistrat la OSIM, pe numele său și al fiului său, pârâtul M.I.C., marca cu denumirea

„Corul Național de Cameră M. Fondat 1963”. Înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credință

și prejudiciază drepturile instituției publice Corul Național de Cameră M. și ale

reclamantului, întrucât instituția publică este lăsată la bunul plac al unor persoane

fizice sau este obligată să-și schimbe denumirea pentru a nu intra în conflict cu

marca înregistrată de pârâți.

A mai arătat reclamantul

că între el și pârât există un raport de muncă, contract sinalagmatic ce dă naștere

la drepturi și obligații, iar fundamentul moral al bunei credințe îl reprezintă

onestitatea, iar în plan juridic aceasta este egală cu intenția dreaptă, absența

dolului, a fraudei etc. Obligația de fidelitate constituie obligația principală

a salariatului pe durata exercitării contractului de muncă, de a se abține de la

săvârșirea oricărui act sau fapt care ar putea dăuna intereselor angajatorului.

Recurentul susține că pârâtul a acționat cu rea credință, solicitând înregistrarea

mărcii menționate la OSIM, astfel încât există suficiente motive pentru anularea

acesteia, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998,

republ.

Pârâtul M.I.C. a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca

fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; totodată, a invocat

excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului M.C., decedat la data de 01

ianuarie 2011, așa cum rezultă din certificatul de deces anexat întâmpinării, iar,

în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor

întâmpinării, pârâtul a arătat că prin H.G. nr. 743/1991 Corul de Cameră M. a trecut

din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și

Științei, dată de la care este organizat ca instituție publică, cu personalitate

juridică.

Pe fondul cererii, a învederat

că buna credință se prezumă, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumție prin

probe. De asemenea, s-a arătat că pârâții au îndeplinit condițiile legale la data

înregistrării mărcii, nefiind înregistrată nicio opoziție la înregistrarea acesteia.

La data de 15 iunie 2011

Ministerului Culturii și Patrimoniului Național a formulat cerere pentru introducerea

sa în cauză în calitate de reclamant, motivat de faptul că prin H.G. nr. 205/2011

s-a aprobat trecerea Corului Național de Cameră M. din subordinea Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, în subordinea Ministerului Culturii și

Patrimoniului Național, așa cum rezultă și din Protocolul de predare–primire din

06 iunie 2011, încheiat între ministerele menționate, privind predarea, respectiv

preluarea patrimoniului aferent, personalului și ale drepturilor și obligațiilor

aferente Corului Național de Cameră M.; anexat s-au depus: Protocolul din 06

iunie 2011, H.G. nr. 205/2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități

și instituții ale administrației publice centrale; în consecință, a operat o transmisiune

de calitatea procesuală activă de la subordinea Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului către Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Cauza a fost amânată pentru

ca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național să-și precizeze poziția procesuală

față de acțiune, acesta formulând la data de 05 octombrie 2011 cerere, prin care

arată că își însușește acțiunea formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, fără alte modificări sau completări.

Pârâtul a depus concluzii

scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că cererea de chemare

în judecată trebuia formulată de Corul Național de Cameră M., care este instituție

publică, cu personalitate juridică, organizată ca atare prin H.G. nr. 743/1991,

denumirea fiind modificată în acest sens prin H.G. nr. 955/1996.

Prin sentința civilă

nr. 2099 din 7 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins

ca neîntemeiată acțiunea.

Tribunalul a constatat

că prin concluziile scrise, depuse după rămânerea în pronunțare, pârâtul a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, aceasta nefiind pusă

în discuția părților în condiții de contradictorialitate, așa încât nu a fost examinată.

Pe fondul cererii, prima

instanță a constatat că la data de 01 iulie 2008 M.C. și M.I.C. au depus cerere

pentru înregistrarea mărcii individuale combinate Corul Național de Cameră M. Fondat

1963, cerere admisă prin decizia 006148; certificatul de înregistrare a mărcii cu

nr. XX a fost eliberat pârâților la data de 03 decembrie 2010, fără formularea vreunei

opoziții la înregistrarea mărcii.

Tribunalul a reținut că

s-a solicitat anularea mărcii pârâților, fiind invocată reaua-credință la înregistrare,

în sensul fraudării intereselor unor terți, respectiv ale instituției publice Corul

Național de Cameră M., însă s-a apreciat că reclamantul cauzei nu a probat în niciun

fel reaua-credință a pârâților la înregistrarea mărcii, astfel că, în baza dispozițiilor

incidente din legea mărcilor, coroborate cu dispozițiile art. 256 C. proc. civ.,

s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, solicitând

admiterea apelului potrivit criticilor pe care le-a formulat, casarea sentinței

atacate, pentru motive de nelegalitate, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței

atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât M.I.C.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind formulat

de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea

ca nefondat.

A susținut intimatul pârât

că a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în fața

instanței de fond care, deși a unit excepția cu fondul, a constatat, prin hotărâre,

că aceasta ar fi fost invocată numai prin concluziile scrise.

Intimatul-pârât a susținut

că, deși acțiunea a fost continuată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,

în raport de prevederile H.G. nr. 205/2011, consideră că excepția este întemeiată,

deoarece instituția Corul Național de Cameră M. a fost organizată ca instituție

publică cu personalitate juridică prin H.G. nr. 743/1991 și ar fi trebuit să introducă

cererea ea însăși.

Având în vedere că Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național nu are calitatea de a sta în proces deoarece

nu are drepturi proprii și nici nu are calitatea de mandatar al Corului, consideră

că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, intimatul

pârât a solicitat respingerea apelului, argumentând în sensul netemeiniciei cererii

de chemare în judecată.

Prin decizia civilă

nr. 89A din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Culturii și

Patrimoniului Național, a fost admis apelul formulat de reclamant, s-a schimbat

în tot sentința apelată, astfel că, s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o

persoană lipsită de calitate procesuală activă.

La termenul de judecată

din 07 iunie 2012, instanța de apel a pus în discuția părților, din oficiu, nulitatea

sentinței pentru nerespectarea cadrului procesual subiectiv stabilit de reclamant,

precum și excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare

de intimatul pârât.

Cu privire la ordinea

de soluționare a acestor două chestiuni de procedură puse în discuție, curtea de

apel a reținut că nulitatea sentinței, invocată din oficiu, privește cadrul procesual

pasiv al cauzei.

Astfel, reclamantul inițial

- Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - a chemat în judecată

la data de 21 octombrie 2010 pe pârâții M.C. și M.I.C.

Din certificatul de deces

de la dosarul tribunalului depus de pârâtul M.I.C., rezultă că pârâtul M.C. a decedat

la data de 01 ianuarie 2011, ulterior sesizării instanței.

În considerarea acestei

împrejurări, tribunalul, la data de 20 aprilie 2011, a admis excepția lipsei capacității

de folosință a pârâtului decedat, fără a lua vreo altă măsură, în pofida caracterului

imperativ al prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., continuând soluționarea

cauzei în contradictoriu cu doar unul dintre pârâții chemați în judecată, M.I.C.,

și omițând a verifica dacă legitimarea procesuală a pârâtului decedat M.C. s-a transmis

către eventualii săi moștenitori.

Pe de altă parte, instanța

de apel a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimatul

pârât M.I.C., se impune a fi dezlegată cu precădere față de cea a nulității sentinței,

având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și împrejurarea că se impune

a se analiza cu prioritate posibilitatea reclamantului de a sesiza instanța cu cererea

de chemare în judecată și apoi aspectele ce privesc cadrul procesual pasiv.

Instanța de apel a constatat

că este real că intimatul a invocat excepția amintită și a solicitat respingerea

apelului urmare a admiterii acestei excepții, însă, în contextul în care apelul

a fost declarat de partea care a avut calitatea de reclamant în primă instanță,

rezultă că această parte justifică și legitimarea procesuală pentru a declara apel,

problema punându-se în speță prin raportare la cererea introductivă.

În apel, cauza s-a soluționat

în limitele subiective în care litigiul s-a desfășurat în fața primei instanțe,

chestiunea soluționării cauzei într-un cadru procesual stabilit cu încălcarea normelor

imperative ce guvernează procesul civil făcând obiectul cenzurii instanței de apel,

în condițiile prevăzute de art. 295 și art. 297 C. proc. civ., în măsura în care

este depășită problema calității procesuale active.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale active, curtea de apel a constatat că, așa cum în mod

corect a arătat intimatul pârât prin întâmpinarea depusă în apel, aceasta fusese

invocată în fața primei instanțe înaintea închiderii dezbaterilor, anume prin întâmpinarea

formulată de pârâtul M.I.C. depusă la dosar la data de 23 februarie 2011.

Or, în mod greșit a consemnat

tribunalul în considerentele sentinței că excepția a fost invocată prin concluziile

scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, cu consecința neanalizării acesteia.

Dimpotrivă, instanța de

apel a constatat că excepția a fost invocată de pârât prin întâmpinare și nu a fost

soluționată de prima instanță, apreciindu-se că aceasta poate fi invocată în apel,

ca motiv de ordine publică, nefiind dezlegată prin hotărârea ce nu a fost atacată

de partea ce se folosește de acest mijloc de apărare.

Asupra temeiniciei excepției,

curtea a reținut că potrivit art. 1 din H.G. nr. 743/1991 privind organizarea Corului

Național de Cameră „M.” în subordinea Ministerului Învățământului și Științei: „Începând

cu data de 1 octombrie 1991, Corul de Cameră „M.” trece din subordinea Ministerului

Culturii în subordinea Ministerului Învățământului și Științei și se organizează

ca instituție publică, cu personalitate juridică, cu sediul în localul Academiei

de Muzică din București.”

Prin H.G. nr. 955/1996,

denumirea Corului de Cameră „M.”, prevăzută în H.G. nr. 743/1991, s-a modificat

în Corul Național de Cameră „M.”.

Acesta era regimul juridic

al Codului Național de Cameră „M.” la data sesizării instanței cu cererea de anulare

a înregistrării mărcii nr. XX Corul Național de Cameră M. Fondat 1963, cu nr. de

depozit YY.

Or, anularea acestei înregistrări

s-a cerut pentru motivul că instituția ce poartă acest nume nu se identifică cu

titularii mărcii și nu aparține acestora, astfel încât, a apreciat reclamanta, folosirea

denumirii Corului Național de Cameră „M.” ar putea aduce prejudicii acestuia, în

sensul obligării sale la modificarea denumirii sau la plata unor redevențe titularului

mărcii pentru a i se permite folosirea pe viitor a denumirii.

În acest context, întrucât

reclamantul a susținut că înregistrarea a cărei anulare se solicită s-a făcut cu

rea-credință, în dauna instituției publice Corul Național de Cameră „M.,”, fără

însă a invoca încălcarea unui drept propriu prin această înregistrare, instanța

de apel a apreciat că reclamantul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

(continuator al acțiunii introdusă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului) nu era îndreptățit a solicita instanței anularea mărcii în discuție.

Reclamantul inițial, prin

cererea de chemare în judecată a invocat calitatea sa de ordonator principal de

credite, însă aceasta nu justifică legitimarea procesuală activă pentru a solicita

anularea mărcii, deoarece nu s-a indicat dreptul a cărui protecție o solicită reclamantul

în nume propriu.

Prin H.G. nr. 205/2011

s-a dispus trecerea Corului Național de Cameră „M.” din subordinea Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în subordinea Ministerului Culturii

și Patrimoniului Național.

Instanța de apel a considerat

că argumentele deja expuse sunt valabile și pentru situația continuatorului litigiului,

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar împrejurarea că instituția ce

folosește denumirea protejată ca marcă funcționează în subordinea ministerului reclamant

nu schimbă concluzia lipsei calității procesuale active, de vreme ce Corul Național

de Cameră „M.”, potrivit legii, are personalitate juridică și poate sta în judecată

pentru a cere protecția drepturilor sale.

Pentru aceste considerente,

reținându-se că reclamantul nu justifică legitimare procesuală activă, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis excepția invocată, ceea ce a determinat

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca fiind

formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, reclamantul a promovat recurs întemeiat pe ipoteza de nelegalitate

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurentul susține că în mod nelegal instanța de apel a infirmat calitatea

procesuală activă a Ministerului Culturii (continuator al acțiunii introduse de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), întrucât aceasta rezultă

din faptul că instituția publică Corul Național de Cameră „M." funcționează

în subordinea Ministerului Culturii, dar și din aceea că atribuțiile acestui minister

sunt conferite prin H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Culturii, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, pentru

a se dovedi calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii, recurentul a arătat

că înțelege să invoce prevederile art. 3 lit. h), 4 lit. ț), art. 5 alin. (1)

pct. 1, pct. 12, pct. 13 și art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010.

Din prevederile legale

invocate, este lesne de observat că Ministerul Culturii are calitate procesuală

activă, fiind vorba de atribuțiile pe care le are această instituție în raport cu

instituțiile din subordinea sa, de susținerea luptei împotriva încălcărilor drepturilor

de proprietate intelectuală (iar înregistrarea abuzivă a unei mărci este o încălcare

a drepturilor de proprietate intelectuală), precum și de obligația ministerului

de a asigura o gestiune corectă și eficientă a sistemului său instituțional specific

(incluzând instituțiile din subordinea sa).

Deși Corul Național de

Cameră „M." are personalitate juridică și poate sta singur în judecată pentru

a cere protecția drepturilor sale, astfel cum a reținut și instanța de apel, recurentul

Ministerul Culturii are obligația de a se asigura că drepturile sistemului său instituțional

sunt protejate.

De asemenea, recurentul

solicită instanței de recurs a observa că la momentul introducerii acțiunii pe rolul

Tribunalului București, anume 21 octombrie 2010, la conducerea instituției Corul

Național de Cameră „M." se afla domnul M.C., în calitate de director general,

cel care a înregistrat în mod abuziv marca a cărei anulare se solicită în cauză;

totodată, în dovedirea acestei susțineri, recurentul anexează motivelor de recurs

și Nota de constatare privind controlul efectuat de Corpul de Control al Ministrului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la Corul Național de Cameră „M.",

notă din 23 august 2010; această notă a fost întocmită cu 2 luni înainte de promovarea

prezentei acțiuni. În consecință, era imposibil de pretins ca instituția publică

Corul Național de Cameră „M.” să formuleze o cerere privind anularea mărcii înregistrate

de M.C. în nume propriu și pe numele fiului său M.I.C., atât timp cât orice fel

de acțiune în instanță trebuie aprobată de directorul general al instituției.

Prin urmare, instanța

de apel a reținut în mod greșit că nu s-a invocat încălcarea unui drept propriu

prin înregistrarea mărcii de către intimații-pârâți, având în vedere că pentru a

nu intra în conflict cu drepturile proprietarului mărcii, instituția publică va

fi nevoită să-și schimbe denumirea. Corul Național de Cameră „M." și-a clădit

un renume sub această denumire încă din anii 1970 (mult înainte de înregistrarea

mărcii), iar schimbarea numelui acestuia ar aduce prejudicii nu numai unei instituții

publice, dar și celor peste 100 de interpreți care au contribuit la crearea imaginii

acestei instituții și, deci, la valoarea mărcii.

Prin înregistrarea mărcii

s-a creat situația paradoxală în care o persoană fizică ce nu are nicio legătură

juridică cu instituția publică Corul Național de Cameră „M.", deține drepturile

asupra utilizării numelui instituției și asupra întregii activități concertistice

a instituției. Nu poate fi admisibil ca activitatea unei instituții de importanță

națională să fie cenzurată/obstrucționată de către o persoană fizică, mai ales atât

timp cât marca în cauză a fost înregistrată în mod abuziv și cu rea-credință.

Concret, în speță, se

verifică ipoteza în care un director general al unei instituții publice a înregistrat

ca marcă numele acelei instituții în nume propriu și pe numele fiului său.

Prin această înregistrare,

este fără de tăgadă faptul că drepturile instituției publice Corul Național de Cameră

„M." și ale Ministerului Culturii sunt prejudiciate, având în vedere drepturile

pe care le conferă această înregistrare titularului mărcii, potrivit celor prevăzute

de art. 36 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Or, toate drepturile dobândite

prin înregistrarea mărcii fac ca drepturile Corului Național de Cameră M. să fie

prejudiciate; aceste constatări, decurgând din prevederile legale invocate, conduc

la concluzia că pârâtul M.C. a acționat cu rea-credință.

Recurentul consideră că

aceste două elemente - reaua-credință a intimaților-pârâți (unul dintre ei având

funcția de director general al instituției care ar fi fost și ea îndreptățită să

solicite anularea mărcii) și excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului

Culturii - au o foarte strânsă legătură, fiecare dintre ele determinând-o pe cealaltă.

În opinia recurentului, numai dacă nu se invoca reaua-credință a conducerii instituției

Corul Național de Cameră „M.", putea fi invocată excepția lipsei calității

procesuale active a Ministerului Culturii, pentru că, în cazul în care Ministerul

Culturii nu formula această cerere, nu puteau fi apărate interesele acestei instituții

publice.

Buna-credință ar fi presupus

înscrierea mărcii ,,Corul Național de Cameră M. Fondat 1963 pe numele instituției

publice Corul Național de Cameră „M.", în calitate de titular al mărcii.

Or, în mod total eronat

instanța de fond a înlăturat susținerile ministerului, deși s-a făcut dovada relei-credințe

a pârâtului care, profitând de funcția deținută a înscris marca „Corul Național

de Cameră M. Fondat 1963" pe numele său și al fiului său, în calitate de titulari.

Față de aceste aspecte,

recurentul apreciază că sunt pe deplin operante dispozițiile prevederilor art. 47

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care solicită

admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a deciziei

atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În susținerea motivelor

de recurs, recurentul a atașat, în copie, următoarele înscrisuri: adresa internă

din 08 septembrie 2010 a Corpului de Control al Ministrului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului către Direcția Generală, Juridic și Contencios, adresa

din 15 septembrie 2010 a celei din urmă Direcții către Direcția Resurse Umane cu

solicitarea de comunicare a unor copii de pe ordinul de numire în funcție, a contractului

individual de muncă și a fișei postului pentru dl. director general M.C. (ș.a) în

vederea analizării propunerii Corpului de Control al Ministrului de efectuare a

unei cercetări disciplinare asupra Conducerii Corului Național de Cameră M.; nota

de constatare din 23 august 2010 întocmită de Corpul de Control al Ministrului Educației

privind controlul efectuat la Corul Național de Cameră M. din București.

Intimatul-pârât M.I.C.

a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menținerea deciziei recurate

prin respingerea recursului ca nefondat, învederând, în esență, că instituția publică,

anume Corul Național de Cameră M., având personalitate juridică poate sta în judecată

în nume propriu pentru a cere protecția drepturilor sale, fiind lipsit de relevanță

că între recurent și Corul Național există o relație de subordonare; de asemenea,

susține și că recurentul reclamant nu o dovedit în niciun fel reaua-credință a titularilor

mărcii a cărei anulare se cere.

La 22 octombrie 2013,

Corul Național de Cameră M. a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului-reclamant,

solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat; conform celor ce rezultă

din practicaua prezentei decizii, această cererere de intervenție accesorie nu a

fost admisă în principiu.

Recursul formulat este

fondat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Obiectul pricinii de față

privește anularea pentru înregistrarea cu rea-credință a mărcii individuale, combinate,

constând în denumirea „Corul Național de Cameră M. Fondat 1963”, cu element figurativ

și culori revendicate - maro și roz; marca nr. XX a fost admisă la înregistrare

pentru clasele 9, 28, 35 și 41 ale Clasificării de la Nisa, în favoarea titularilor

M.C. (decedat, după promovarea cererii de chemare în judecată) și M.I.C., durata

de protecție a mărcii începând cu data de 01 iulie 2008.

Cererea de chemare în

judecată a fost inițiată la data de 21 octombrie 2010 de Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului care și-a justificat legitimarea procesuală activă în cauză

prin aceea că instituția publică Corul de Cameră M. este în subordinea sa, întrucât

prin H.G. nr. 743/1991 a trecut de la Ministerului Culturii în subordinea Ministerului

Învățământului și Științei; potrivit actului normativ menționat, finanțarea cheltuielilor

de funcționare și investiții a acestei instituții publice se asigură din venituri

extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul de stat.

Ulterior, denumirea Corului

de Cameră M. a fost schimbată în cea de Corul Național de Cameră M., prin H.G.

nr. 955/1996, iar prin H.G. nr. 205/2011 acesta a trecut din subordinea Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în subordinea Ministerului Culturii

și Patrimoniului Național, autoritate publică ce și-a însușit în totalitate cererea

de chemare în judecată formulată de reclamantul inițial al pricinii.

Deși intimatul pârât M.I.C.

a invocat, prin întâmpinare, încă de la prima instanță excepția lipsei calității

procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

(antecesorul recurentului reclamant) - excepție neanalizată de tribunal - și în

absența unui apel incident al pârâtului prin care să se critice această omisiune

a primei instanțe, curtea de apel a analizat ea însăși această excepție (prioritară

față de cea a nulității sentinței invocată din oficiu din perspectiva cadrului procesual

pasiv al cauzei, dat fiind decesul pârâtului M.C. pe parcursul judecății în primă

instanță), apreciind-o întemeiată, astfel că, aceasta a fost admisă, ceea ce a atras

admiterea apelului reclamantului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul

respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală

activă.

Se cere a fi precizat

că după trecerea Corului Național de Cameră M. din subordinea Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, în cea a Ministerului Culturii și Patrimoniului

Național, acesta din urmă a fost reorganizat sub denumirea Ministerul Culturii (recurentul

cauzei) prin adoptarea H.G. nr. 90/2010 prin care a fost abrogată H.G. nr. 9/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național.

În esență, două au fost

argumentele considerate esențiale de către curtea de apel pentru negarea legitimării

procesuale active a reclamantului în cererea de anulare a înregistrării mărcii pentru

rea credință, și anume: pe de o parte, faptul că reclamantul nu invocă un drept

propriu care să fi fost prejudiciat prin înregistrarea mărcii, iar pe de altă parte,

că simpla calitate de ordonator principal de credite a ministerului nu este de natură

a justifica în cauză calitatea procesuală activă a acestuia.

Complementar, s-a reținut

că, având calitatea de instituție publică și personalitate juridică proprie, însuși

Corul Național de Cameră M. este cel care poate sta în judecată pentru a cere protecția

drepturilor sale, pornind de la premisa expusă în speță, că această instituție folosește

denumirea protejată ca marcă în favoarea pârâților chemați în judecată.

Dispozițiile art. 47

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, republicată prevăd că anularea înregistrării

mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată,

dacă înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință.

În consecință, pentru

legitimarea procesuală activă într-o astfel de cerere, este suficient ca titularul

cererii să fie persoană interesată în anularea înregistrării mărcii, fără ca legiuitorul

să definească această sintagmă nici în conținutul normei invocate și nici printr-o

altă dispoziție a legii speciale.

Ca atare, rămâne la latitudinea

instanței să stabilească, raportat la circumstanțele concrete ale fiecărei pricini,

dacă persoana care formulează cererea are sau nu interes în promovarea acțiunii.

Totodată, cerința interesului

procesual fiind o condiție de exercițiu a oricărei acțiuni civile, va trebui evaluată

din perspectiva criteriilor doctrinare, conform cărora interesul trebuie să fie

legitim, personal, născut și actual.

Așa fiind, rezultă că

instanța de apel a adăugat cerințelor normei ce constituie temeiul juridic al cererii,

pe lângă cerința interesului procesual al persoanei ce formulează cererea de chemare

în judecată, pe aceea a apărării unui drept propriu (declanșarea mecanismului judiciar

putând fi generată și de afirmarea unui interes legitim) și, mai mult decât atât,

a limitat sfera persoanelor interesate în anularea înregistrării unei mărci solicitate

cu rea-credință.

În aplicarea celor anterior

enunțate, Înalta Curte constată că recurentul reclamant s-a prevalat de calitatea

sa de autoritatea publică tutelară a instituției Corul Național de Cameră M. calitate

care, la acest moment procesual reiese din prevederile art. 1 și 3 din H.G. nr.

205/2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități și instituții ale

administrației publice centrale, raportul de subordonare dintre recurent și Corul

Național fiind unul de drept public; în plus, acest raport de subordonare nu este

unul de natură pur formală, având în vedere că însuși Corul Național de Cameră M.

este instituție publică, statut juridic ce rezultă din H.G. nr. 743/1991, prin care

i-a fost recunoscută și personalitatea juridică.

Încă de la înscrierea

sa în rândul instituțiilor publice prin actul normativ menționat, s-a prevăzut că

finanțarea cheltuielilor de funcționare și investiții ale Corului de Cameră M. se

asigură din venituri extrabugetare și subvenții acordate de la bugetul de stat;

atare prevedere a fost preluată și în dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 205/2011,

în sensul menționării surselor de finanțare a Corului Național de Cameră M. ca fiind

veniturile proprii, dar și subvenții acordate de la bugetul de stat, ceea ce îl

plasează pe recurent în poziția de ordonator principal de credite, întrucât Ministerul

Culturii gestionează parte a bugetului de stat ce îi este alocată prin legea bugetului

de stat, corespunzătoare fiecărui exercițiu bugetar.

Se constată, totodată,

că în justificarea calității sale procesuale active, recurentul reclamant s-a prevalat,

prin motivele de recurs, de dispozițiile art. 3 lit. h), 4 lit. ț), art. 5

alin. (1) pct. 1, pct. 12, pct. 13 și art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Culturii.

Analizând aceste norme,

Înalta Curte reține că prin actul normativ care reglementează organizarea activității

sale, sunt înscrise în mod explicit între atribuțiile Ministerului Culturii cea

privind asigurarea

gestionării

eficiente a sistemului său instituțional specific, cuprinzând inclusiv instituțiile

subordonate și serviciile publice deconcentrate [art. 5 alin. (1) pct. 1], precum

și cea de coordonare și control al activității instituțiilor subordonate, sens în

care numește și revocă conducătorii acestora, sau, după caz, încheie contracte de

management cu aceștia [art. 5 alin. (1) pct. 12]; pe de altă parte, art. 18

alin. (2) din aceeași H.G. nr. 90/2010 prevede că structurile organizatorice, regulamentele

de organizare și funcționare, precum și statele de funcții pentru instituțiile publice

subordonate se aprobă prin ordin al ministrului culturii, dacă legea nu dispune

altfel.

Cum Corul Național de

Cameră M. se înscrie între instituțiile ce îi sunt subordonate, ca parte integrantă

a sistemului său instituțional specific, de a cărui gestionare eficientă este direct

responsabil, în parte, chiar finanțându-i cheltuielile, Ministerul Culturii justifică

un interes legitim,

personal,

născut și actual în formularea cererii, precum Corul Național însuși, fiind îndreptățit

a afirma, întocmai ca și acesta, prejudicierea generată de înregistrarea unei mărci

care reproduce propria sa denumire, constatare suficientă pentru reținerea legitimării

procesuale active; măsura în care există această coliziune între marca înregistrată

și drepturile proprii ale Corului Național de Cameră M. nu poate face însă obiectul

analizei în prezentul recurs, nefiind chestiuni asupra cărora instanța de apel să

se fi pronunțat.

Prin urmare, chiar dacă

și Corul Național de Cameră M. ar fi avut legitimare procesuală activă în promovarea

cererii de anulare a înregistrării mărcii solicitate cu rea-credință (astfel cum

s-a pretins prin cererea dedusă judecății), dat fiind faptul că acesta are personalitate

juridică, fiind deci, un subiect de drept distinct de Ministerul Culturii, atare

constatare nu restrânge însă sfera persoanelor interesate în promovarea cererii

și în niciun caz nu infirmă legitimarea procesuală a ministerului care subvenționează

parte din cheltuielile instituției publice subordonate, ceea ce circumscrie caracterul

direct sau personal al interesului reclamantului cauzei; acest aspect financiar

nu este unul neglijabil, fiind una dintre circumstanțele particulare relevante ale

pricinii din perspectiva interesului procesual, având în vedere că titularul al

mărcii ar putea solicita, în virtutea drepturilor sale exclusive dobândite prin

înregistrarea mărcii, fie interzicerea folosirii de către terți, în activitatea

lor comercială, fără consimțământul său a unui semn identic sau asemănător cu marca,

în temeiul art. 36 din Legea nr. 84/1998, fie, în schimbul consimțământului pentru

utilizarea mărcii, să facă uz de prevederile art. 43 din același act normativ în

sensul licențierii exclusive sau neexclusive, solicitându-se încheierea unui contract

de licență, care poate fi și cu titlu oneros; în plus, ar fi posibilă chiar și încheierea

unei cesiuni a mărcii (conform art. 40 și 41 din lege) care, de asemenea, poate

antrena anumite cheltuieli pentru cesionar, în ipoteza în care această calitate

ar reveni Corului Național de Cameră M.

Nu este lipsit de importanță

a se preciza că la momentul promovării acțiunii (21 octombrie 2010), reper temporal

față de care trebuie verificat interesul procesual, unul dintre cotitularii mărcii,

anume M.C. (între timp, decedat) avea calitatea de director general al Corului Național

de Cameră M., astfel că acesta (cel puțin) făcea parte din organele de conducere

ale instituției publice menționate. Ca atare, indiferent de structura organizatorică

a Corului Național și configurarea conducerii sale (colegiale sau individuale),

în mod evident, titularul mărcii avea putere decizională sau era participant direct

la actul de decizie al persoanei juridice înseși și, particularizând la speță, deci

și la inițiativa de a se îndrepta cu o acțiune în justiție împotriva propriei mărci,

date fiind dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data introducerii

acțiunii (Noul C. civ. intrând în vigoare la 1 octombrie 2011). Or, și în acest

context, se confirmă nelegalitatea soluției adoptate de instanța de apel prin care

nu numai s-a negat calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii, dar și s-a

reținut chiar exclusivitatea legitimării procesuale active a Corului Național de

Cameră M.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.

(1), (3) și (5) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantului

Ministerul Culturii, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul Ministerul Culturii împotriva deciziei nr. 89A din 7 iunie 2012 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 octombrie 2013.