ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2278/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul Parlamentul României a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., solicitând instanței, în contradictoriu și cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci:

- anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ, depozit x, nr. x, având ca titular pe D., pentru toate clasele pentru care a fost acordată;

- obligarea OSIM la radierea mărcii și anularea înregistrării în Registrul Național al Mărcilor.

În drept au fost invocate prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) și art. 8 din Legea nr. 84/1998, precum și dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. d) din același act normativ.

Pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), a depus întâmpinare prin care a menționat situația juridică a mărcii nr. x, nr. depozit x, ce face obiectul prezentei cauze, arătând că la data de 11.06.2013 D. a depus la OSIM cererea nr. de depozit x, solicitând înregistrarea mărcii combinate D., pentru clasele de produse/servicii nr. 16, 18, 24, 35, 38, 41 și 42. La data de 20.06.2013, Serviciul Mărci OSIM a emis Notificarea nr. x de constituire a depozitului reglementar, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 84/1998. Prin adresa nr. x/24.09.2013, solicitantul cererii a renunțat la serviciile din clasa 38. Prin Decizia nr. 04031/25.11.2013, Serviciul Mărci a admis la înregistrare marca D. pentru produsele/serviciile din clasele 16, 18, 24, 35, 41 și 42. La data de 28.01.2015 a fost eliberat certificatul de înregistrare al mărcii nr. x.

Această marcă a fost examinată potrivit procedurilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 republicată în temeiul art. V din Legea nr. 66/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998. În conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998 republicată, (art. 16-29), în vigoare la data emiterii deciziei de admitere a mărcii D., cererea de înregistrare a unei mărci este supusă unui examen cu privire la motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1), și, dacă este cazul, a observațiilor formulate de orice persoană interesată cu privire la motivele absolute de refuz, în urma căruia, dacă se constată că sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrarea mărcii, O.S.I.M. decide înregistrarea acesteia și publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, pentru a fi opozabilă terților.

Doar în cazul în care titularul unui drept de proprietate intelectuală anterior dobândit formulează opoziție la publicarea cererii de înregistrare a mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, prin Comisia de examinare opoziții, emite un aviz de admitere sau de respingere a opoziției, care este obligatoriu în examinarea de fond. În speță, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nu au fost formulate nici observații nici opoziții, prin urmare, Decizia de admitere la înregistrare a mărcii "D." nr. 127466 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 84/1998, rep.

În concluzie, pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a arătat că nu are obligația legală de examinare "ex officio" a motivelor de nulitate relativă prevăzute de art. 6 din lege, decât în cazul sesizării sale de către un titular al unui drept anterior, prin căile de atac puse la dispoziție de legea specială, respectiv opoziție sau contestație.

A precizat că în procedura de examinare a mărcii D. nr. x nu au fost formulate opoziții sau contestații de către terții interesați.

Pârâții A., B. și C. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii în anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ cu nr. depozit x, nr. marcă x, formulată de către reclamant, iar în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâților și la întâmpinarea formulată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, arătând în ceea ce privește apărările pârâților, că aceștia nu au combătut cel de-al doilea motiv de anulare a mărcii, referitor la încălcarea dreptului la imagine al Parlamentului României - Camera Deputaților, respectiv dispozițiile art. 47, alin. (1) lit. d) din legea mărcilor, ceea ce înseamnă implicit recunoașterea pretențiilor privind temeinicia și legalitatea susținerilor din acțiune sub acest aspect.

Prin încheierea din 27.05.2015, tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, apreciind că soluționarea prezentei cauze nu depinde integral de dezlegarea situației juridice a mărcilor reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 356 din 23.03.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea reclamantului Parlamentul României - Camera Deputaților, în contradictoriu cu pârâții C., B., A. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și a dispus anularea mărcii figurative nr. x, nr. dep. x, aparținând pârâților, pentru toate clasele pentru care s-a înregistrat.

Marca pârâtei a fost anulată prin constatarea ca întemeiat al celui de-al doilea motiv invocat de reclamant, respectiv art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, reținându-se încălcarea dreptului la imagine al reclamantului; totodată, s-a reținut și încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 84/1998 prin înregistrarea mărcii a cărei anulare s-a solicitat, precum și a dispozițiilor art. 868 C. civ. motivul de anulare reglementat de art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 84/1998 a fost găsit ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței tribunalului, pârâții A., B. și C. au declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Intimatul Parlamentul României - Camera Deputaților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimatul OSIM a formulat întâmpinare care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea primului motiv de apel.

În privința celui de-al doilea motiv de apel, intimatul OSIM a arătat că potrivit dispozițiilor legale marca în litigiu a fost supusă unui examen cu privire la motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege și că nu au fost formulate observații, opoziții ori contestații la înregistrarea mărcii de către terții interesați.

Intimatul a mai arătat că instanța a apreciat în sentința apelată că ar fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 5 lit. k) din Legea nr. 84/1998 și că această apreciere este eronată, întrucât imaginea Parlamentului României nu poate fi identificată ca fiind unul dintre simbolurile avute în vedere de textul legal menționat.

Prin decizia civilă nr. 780A din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâți, sentința apelată a fost schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de anulare a înregistrării mărcii, ca neîntemeiată; s-a dispus obligarea intimatului-reclamant la plata sumei de 2.820,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel de către apelanții-pârâți, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul învederează că instanța de apel, în soluționarea cererii de apel, prin prisma celor două motive de apel, a reținut următoarele: referitor la primul motiv de apel, s-a constatat că acest motiv de apel nu poate fi primit în condițiile în care apelanții nu au uzat de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar referitor la cel de-al doilea motiv de apel, curtea de apel a constatat că este fondat, sens în care a reținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, motivând astfel:

Dreptul la imagine în sensul dat de dispozițiile legale sus-menționate este un drept inerent ființei umane și nu poate fi extins la persoane juridice sau entități colective fără personalitate juridică, cu trimitere la art. 58 și art. 73 din C. civ.,

Faptul că imaginea din cuprinsul mărcii poate fi identificată și prin denumirea "Palatul Parlamentului" nu atrage incidența dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, întrucât aceste dispoziții protejează numele patronimic, ca atribut al ființei umane, iar nu denumirile, mai mult sau mai puțin oficiale ale unor clădiri; motivul reținut de tribunal potrivit căruia, prin înregistrarea mărcii în litigiu s-ar aduce atingere exercitării neîngrădite a dreptului de administrare asupra imobilului este străin de obiectul cererii cu care a fost legal investit și nu se subsumează cauzelor de anulare menționate la art. 47 lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Recurenta susține că decizia recurată este nelegală, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru motivul încălcării prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanța de apel este chemată să verifice ceea ce s-a judecat în primă instanță numai în limitele cererii de apel - tantum devolutum quantum apellatum.

Or, în cauză, instanța de apel a motivat admiterea apelului prin prisma propriilor critici și nu a criticilor apelanților care au invocat art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, nu prin referire la dispozițiile din C. civ., ci prin argumentarea confuziei primei instanțe în privința dreptului la imagine și a dreptului real de administrare și folosință al imobilului Palatul Parlamentului.

Procedând astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte ce nu au făcut obiectul cererii de apel și nici nu au fost puse în discuția părților, cu referire la inaplicabilitatea prevederilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 la persoanele juridice, apreciind exclusiv dreptul la imagine numai pentru persoanele fizice,

În aceste condiții recurenta susține că a fost în imposibilitate de a-și spune punctul de vedere direct în apel privitor la motivul ce a determinat pronunțarea deciziei atacate cu prezentul recurs.

Recurenta susține, tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 și ale art. 58 din C. civ.,

Astfel cum reiese din conținutul art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată, legiuitorul nu distinge asupra subiectelor de drept civil, respectiv nu reține doar persoana fizică ca titular al dreptului la propria imagine, motiv pentru care noțiunea de "persoană" ce se regăsește în textul normei de la art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 se apreciază că este una generică și trebuie înțeleasă în sensul oricărui subiect de drept civil, astfel cum este definit de art. 25 alin. (1) C. civ. - persoană fizică/persoană juridică.

Acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), astfel că formulării generale a textului la art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată, trebuie îi corespundă o aplicare, de asemenea, generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează, astfel încât nu se poate restricționa aplicarea normei legale numai la persoana fizică, cum în mod nelegal s-a reținut prin decizia atacată.

Odată cu intrarea în vigoare a C. civ., la 01.10.2011, și persoanelor juridice le-a fost recunoscută pentru prima dată posibilitatea de a-și apăra drepturile nepatrimoniale (de ex.: dreptul la denumire, la imagine, etc.).

Astfel, în Titlul V - Apărarea drepturilor nepatrimoniale din C. civ. la art. 257 se prevede în mod expres că "dispozițiile Titlului V- Apărarea drepturilor nepatrimoniale se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

Ca atare, dreptul la imagine constituie o componentă importantă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, prezentând caracterele juridice ale dreptului nepatrimonial, fiind prevăzut de art. 257 noul C. civ.

În calitate de subiect de drept și participant la circuitul civil, persoana juridică poate fi titulara unor bunuri sau drepturi necorporale, inclusiv drepturi nepatrimoniale, mai ales cel la nume și dreptul la propria imagine, inclusiv dreptul la imagine asupra bunurilor sale, drepturi care se regăsesc printre cele denumite de art. 58 și art. 252 noul C. civ.

Contrar criticilor instanței de apel, în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, întrucât marca înregistrată de OSIM sub nr. x, nr. depozit x având ca titular pe D. și a cărei anulare s-a solicitat, conține imaginea imobilului "Palatul Parlamentului", bun proprietate publică și aflat în administrarea Parlamentului României prin Camera Deputaților, imobilul situat în strada x, înregistrat la OCPI București cu numărul cadastral x la PI/1 a C.F. numărul x în favoarea Statului Român Domeniul Public - Administrare Parlamentul României, Camera Deputaților (anexate motivelor de recurs, în copie certificată).

Se mai susține de către recurent că dreptul la imagine asupra bunului constituie un atribut al dreptului de proprietate, iar dreptul de administrare deținut de Camera Deputaților asupra imobilului "Palatul Parlamentului", imobil proprietate publică a statului, fiind un drept real derivat din dreptul de proprietate publică a statului asupra acestui imobil, are aceleași caractere juridice ca și dreptul de proprietate publică al statului asupra bunurilor și al cărui regim juridic este reglementat de art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată; recurentul arată că dreptul de administrare constituie modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate publică, fiind forma de valorificare și antrenare în circuitul juridic și social a bunurilor proprietate publică.

În aceste condiții, învederează recurentul, prima instanță a constatat în mod temeinic și legal faptul că înregistrarea de către O.S.I.M. a mărcii cu număr depozit x, nr. marcă x, care are ca semn distinctiv imaginea imobilului Palatul Parlamentului, bun proprietate publică a statului și aflat în administrarea Camerei Deputaților, constituie o încălcare a dreptului la imagine a autorității publice Camera Deputaților, cât și a dreptului la imagine în raport de calitatea pe care Camera Deputaților o deține, și anume, de titular al dreptului real de administrare a imobilului "Palatul Parlamentului."

Prin urmare, în acest context al dreptului la imagine s-a pronunțat Tribunalul București atunci când s-a raportat la dreptul de administrare, însă curtea de apel apreciat în mod netemeinic că prima instanță s-ar fi îndepărtat de obiectul cererii de anulare, în condițiile în care dreptul la imagine al persoanei juridice implică și dreptul la imaginea bunului aflat în administrarea respectivei persoane juridice.

Recurenta arată că acesta a fost sensul invocat și reținut ca atare de tribunal, anume că imaginea Palatului Parlamentului se identifică cu sediul și activitatea Parlamentului României, întreaga activitate a Camerei Deputaților fiind indisolubil legată de imobilul Palatul Parlamentului și implicit, de imaginea acestuia; imobilul "Palatul Parlamentului" constituie expresia juridică atât a stăpânirii materiale a imobilului de către Parlamentul României - Camera Deputaților, jus possidendi ca atribut al dreptului de administrare, cât și a autorității legiuitoare în desfășurarea activităților sale specifice interne și internaționale,

De asemenea, în contextul implicării constante a Parlamentului României - Camera Deputaților în acțiuni și evenimente prin care se asigură însăși reprezentativitatea statului român, ca urmare a statutului României de stat membru în organisme și organizații internaționale sau în cadrul unor inițiative la nivel regional, deținerea de către o persoană fizică, fie chiar proiectantul construcției, a unei mărci înregistrate cu imaginea imobilului "Palatul Parlamentului", proprietate publică și aflată în administrarea autorității publice Camera Deputaților, reprezintă o atingere a dreptului la imagine a autorității legiuitoare Parlamentul României; totodată, statutul și rolul autorității publice legiuitoare, astfel cum este definit în Constituție impune protecția imaginii Palatului Parlamentului a cărei denumire se identifică chiar cu cea a autorității legiuitoare.

Recurenta învederează instanței de recurs faptul că România este țară gazdă a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care va avea loc la Palatul Parlamentului în perioada 6-9 octombrie 2017, cu participarea unui număr de aproximativ 800 de persoane și atât din perspectiva anvergurii participării a înalților oficiali ai Alianței, cât și din cea a tematicilor abordate, sesiunea va avea un impact asupra imaginii și credibilității instituției Parlamentului, imaginea autorității identificându-se cu imaginea Palatului Parlamentului.

Prin urmare, prin înregistrarea de către OSIM pe numele unei persoane fizice a mărcii cu imaginea imobilului proprietatea publică a statului, sub denumirea D., s-a conferit în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată și ale art. 868 alin. (2) C. civ., o prerogativă care aparține exclusiv titularului dreptului de administrare și anume prerogativa folosinței -jus utendi-, întrucât marca înregistrată constituie o limitare a Camerei Deputaților în exercițiul dreptului de administrare a imobilului în privința conținutului juridic al dreptului real de administrare, respectiv a dreptului de exploatare exclusivă a dreptul de imagine asupra anumitor corpuri ale imobilului "Palatul Parlamentului."

Ca atare, recurentul reiterează argumentul potrivit căruia marca în litigiu nu poate fi folosită într-un cadru privat de către o persoană fizică, fie chiar proiectantul clădirii al cărui drept de autor recunoscut de ORDA în anul 2001 este numai asupra proiectului complex de arhitectură Casa Republicii; în consecință, înregistrarea mărcii creează posibilitatea nelegală unei persoane fizice să controleze și să monopolizeze comercial imaginea unui bun proprietatea publică a statului, astfel cum este Palatul Parlamentului.

Totodată, recurentul învederează faptul că cererile sale înregistrare marcă cu nr. depozit x și nr. depozit y au fost admise la înregistrare prin deciziile OSIM nr. x din 11.01.2017 și nr. y din 30.03.2017, aflându-se în prezent în procedura contestației pe rolul Comisiei de Contestații Mărci din cadrul OSIM, sub nr. dosar x/2017 și nr. x/2017 (decizii anexate, în copie certificată).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reținute de instanța de apel în sarcina intimatului-reclamant în sumă de 2.820,84 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial, recurenta solicită să se constate că acestea sunt nejustificate și contrare practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat faptul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, cele acordate apelanților-pârâți fiind disproporționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 84/1998, republicată, art. 58, art. 257, art. 252, art. 868 C. civ.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, pentru argumentele arătate, cu cheltuieli de judecată; și intimatul pârât OSIM a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul, după comunicarea întâmpinărilor a depus răspuns la acestea.

După încheierea procedurii prealabile a comunicărilor, în temeiul art. 493 alin. (2) s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității recursului, raport care a fost redactat la 9 februarie 2018, fiind ulterior comunicat părților.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018, recursul formulat de reclamant a fost admis în principiu, fixându-se termen de judecată în ședința publică din 22 mai 2018.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.

Având în vedere conținutul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că deși recurentul-reclamant a invocat doar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., unele dintre criticile acestuia se circumscriu ipotezei legale de la art. 488 alin. (1) pct. 5, motiv pentru care vor fi analizate pe acest temei, ca efect al recalificării lor realizate de instanță, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat anularea înregistrării mărcii individuale combinate, cu element figurativ D., marcă nr. x, cu valabilitate de la data depozitului național reglementar din 11.06.2013, a fost fundamentată juridic pe două ipoteze prevăzute de legea specială: art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) și cu aplicarea art. 8 din Legea nr. 84/1998, republicată (prin care reclamantul tindea la valorificarea unui drept anterior la marcă, fundamentat pe prioritatea cererii), precum și pe ipoteza de la art. 47 alin. (1) lit. d) din același act normativ, prin care a invocat încălcarea dreptului său la imagine.

Instanța de apel, verificându-și limitele învestirii din ambele perspective - art. 477 alin. (1) - limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat - și art. 478 C. proc. civ. - limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, a constatat că referirea tribunalului la prevederile art. 5 lit. k) din Legea nr. 84/1998, republicată, sunt străine de natura cauzei, reclamantul însuși neinvocând vreun astfel de motiv absolut de anulare a mărcii; potrivit acestui text pot fi declarate nule, dacă sunt înregistrate, mărcile care cuprind, fără autorizația organelor competente, reproduceri sau imitații de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control și garanție, blazoane, aparținând țărilor Uniunii și care intră sub incidența art. 6 ter din Convenția de la Paris.

Pe de altă parte, devoluțiunea în apel nu a operat în privința primului motiv de anulare a mărcii - art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 84/1998, rep. (prioritatea cererii proprii de înregistrare a mărcii), având în vedere că reclamantul nu a promovat apel, iar cererea sa de chemare în judecată a fost admisă de prima instanță pentru temeiul art. 47 alin. (1) lit. d) din actul normativ de referință; de asemenea, s-a constatat că și cele reținute de tribunal cu privire la încălcarea dreptului reclamantului de exercitare neîngrădită a dreptului de administrare asupra imobilului, implicit incidența art. 868 C. civ., a fost înlăturată ca străină de natura pricinii, în condițiile în care reclamantul nu a invocat vreun astfel de motiv de anulare a mărcii.

În privința celui de-al doilea temei de anulare a înregistrării mărcii, instanța de apel a apreciat în sensul unei greșite aplicări și interpretări a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. d) rap. la art. 5 alin. (1) lit. j) și art. 6 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 84/1998, reținându-se că textele arătate pot fi invocate doar în legătură cu dreptul la imagine al persoanei fizice, drept inerent ființei umane.

Normele în discuție au următorul conținut:

Art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 reglementează astfel:

"(1) Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:

d) înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;"

Art. 5 alin. (1) lit. j) prevede astfel:

"(1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute:

j) mărcile care conțin, fără consimțământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;"

Iar art. 6 alin. (4) lit. c) din același act normativ stipulează:

"(4) O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:

c) există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la alin. (2) lit. d), în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială." Alin. (2) lit. d) la care acest text face trimitere la mărcile comunitare, ipoteză ce nu interesează speța de față."

Referitor la interpretarea dată de instanța de apel cu privire la noțiunea de drept la imagine din cuprinsul normelor citate, ca aparținând exclusiv persoanelor fizice, nu și persoanelor juridice, recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât astfel de critici nu au fost invocate prin motivele de apel de către apelanții-pârâți.

Astfel cum se arăta în debutul prezentelor considerente, recurentul a invocat numai teza de nelegalitate reglementată de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. normă care sancționează cu casarea, pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, în contextul în care recurentul, prin această primă critică, invocă încălcarea unei dispoziții de drept procesual (art. 477 C. proc. civ.), este evident că aceasta nu poate fi analizată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, ci în baza tezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează limitele devoluțiunii în apel determinate de ceea ce s-a apelat, dând expresie adagiului tantum devolutum quantum apellatum, text care prevede astfel: "Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată."

În același timp, art. 479 alin. (1) C. proc. civ., cu denumirea marginală - dispoziții speciale privind judecata în apel, stabilește astfel: "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu."

Din interpretarea dispozițiilor procedurale citate, Înalta Curte apreciază că, dat fiind atributul instanței de apel, instanță de control judiciar, de a verifica stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, respectând limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, are posibilitatea ca, în ceea ce privește aplicarea legii, să dea propria interpretare normelor legale incidente pentru soluționarea raportului juridic dedus judecății care să nu se regăsească nici în raționamentul primei instanțe și care nici să nu fi fost revelate de părți pe parcursul soluționării pricinii sau prin actele procedurale pe care acestea le-au întocmit în cauză.

Totodată, în cadrul aceleiași prime critici din recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a rejudecat cererea de anulare nu numai în baza art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, rep., ci și prin raportare la dispozițiile C. civ. (art. 58 și art. 73), norme neinvocate de către apelanți prin motivele de apel.

Nici această critică nu poate fi primită întrucât raportul din Legea nr. 84/1998 și C. civ. este un raport de la lege specială la lege generală, astfel că, în analiza acestei critici trebuie avute în vedere principiile specialia generalibus derogant, precum și cel complementar generalibus specialibus non derogant.

Ca atare, întrucât în cuprinsul legii speciale se utilizează anumite expresii, concepte sau noțiuni care nu au un înțeles autonom în contextul legii speciale, noțiuni care în dreptul comun beneficiază de o reglementare legală, instanța de apel, în procesul de interpretare a legii, într-o corectă aplicare a regulii de interpretare potrivit căreia dispozițiile legii speciale se completează cu dispozițiile dreptului comun în măsura în care nu contravin acesteia, a stabilit înțelesul noțiunii de drept la imagine.

Așa fiind se constată că noțiunea de drept la imagine folosită în cuprinsul Legii nr. 84/1998 nu beneficiază de o definiție legală, proprie legii speciale, ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a intenționat să deroge de la definiția legală a acestui drept nepatrimonial ce se regăsește deja în dreptul comun, înțeles care va fi aplicabil și în contextul legii speciale.

O atare argumentare a instanței de apel, contrar susținerilor din motivele de recurs, nu trebuia a fi pusă în discuția contradictorie a părților, întrucât privește raționamentul pe care instanța de apel și-a întemeiat și argumentat soluția adoptată, raționament care este redat în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate; or, redactarea hotărârii reprezintă un act de procedură al instanței ce se îndeplinește ulterior pronunțării, astfel cum stabilește art. 426 alin. (5) C. proc. civ. și, cu atât mai mult, ulterior închiderii dezbaterii contradictorii a pricinii, etapă a procesului în care nu este permis a se identifica anumite chestiuni puse în discuție din oficiu care să facă posibilă o eventuală concluzie referitoare la antepronunțare.

Modalitatea de interpretare dată de curtea de apel noțiunii de drept la imagine din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 va fi analizată însă în cadrul criticilor întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, critica recurentului analizată pe temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ. va fi înlăturată ca nefondată, instanța de apel respectând principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, precum și devoluțiunea fixată de apelanți prin cererea de apel - în esență, legalitatea și temeinicia soluției de anulare a înregistrării mărcii în baza art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Astfel cum reiese din cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a avut în vedere accepțiunea restrânsă, restrictivă a noțiunii de drept la imagine din textul incident, ca drept inerent personalității umane și care, prin urmare, nu ar aparține și persoanei juridice sau unor entități colective fără personalitate juridică; prin urmare, curtea de apel a admis că există și o accepțiune extinsă a noțiunii, după cum a făcut și distincția ce operează în limbajul curent între atingerea adusă imaginii și atingerea adusă dreptului la imagine, însușită și de către intimații-pârâți prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs.

În acest sens, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile art. 58 și art. 73 alin. (2) C. civ.

Înalta Curte constată că art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 nu conține el însuși o referire explicită la încălcarea dreptului la imagine al persoanei fizice, ci se referă la ipoteza anulării înregistrării unei mărci pentru situația în care "aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane."

Prin urmare, astfel cum corect susține recurentul, instanța de apel a făcut o distincție pe care legea nu o conține, cu încălcarea principiului de interpretare - unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Pe de altă parte, interpretările restrictive sunt proprii exclusiv excepțiilor inserate în mod explicit de legiuitor în cuprinsul unei norme juridice, potrivit adagiului exceptio est strictissimae interpretationis, norma analizată nefiind reglementată ca excepția unei reguli, după cum aceasta nu este nici o normă a cărei aplicabilitate să fie exceptată de legiuitor în privința unor situații particulare, explicite, neechivoce.

În plus, în legislația civilă, noțiunea de persoană se identifică cu noțiunea de subiect de drept civil, acestea fiind definite de art. 25 alin. (1) C. civ. astfel: "Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice."

Instanța de apel a observat în mod corect că dreptul la imagine este reglementat de art. 58 C. civ. ca drept al personalității: "Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege.", text care, în economia C. civ., este plasat în Secțiunea 1 din Capitolul II al Titlului II "Persoana fizică" din C. civ. din Cartea I - "Despre persoane" -, în timp ce Titlul IV este dedicat persoanei juridice.

Cu toate acestea, apărarea drepturilor nepatrimoniale constituie obiect al reglementării titlului consecutiv - Titlul V - din C. civ. (art. 252 - 257), în cadrul căruia, la art. 258 se prevede explicit: "Dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

În acest context, trebuie precizat că potrivit art. 19 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.: "Dispozițiile art. 252-257 din C. civ. se aplică faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a acestuia.", respectiv, după 1.10.2011, înregistrarea mărcii a cărei anulare se cere pentru motivul analizat fiind dispusă în temeiul cererii autoarei intimaților din 11.06.2013, prin urmare ulterior intrării în vigoare a noului C. civ., astfel încât norma citată este aplicabilă.

Astfel, art. 252, cu denumirea marginală Ocrotirea personalității umane prevede: "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică."

Înalta Curte constată că și în ipoteza în care dreptul la imagine nu este enumerat explicit în cuprinsul art. 252 anterior citat, aceasta nu înseamnă că dreptul la imagine nu reprezintă un drept nepatrimonial susceptibil de ocrotire prin mijloacele legale reglementate în cuprinsul Titlului V din Cartea I a C. civ. (Despre persoane), aceasta cu atât mai mult cu cât norma nu este una limitativă, ci exemplificativă; în plus, astfel cum deja s-a arătat, art. 58 C. civ. enumeră fără echivoc dreptul la propria imagine ca drept al personalității, acesta fiind un drept nepatrimonial al oricărui subiect de drept civil, astfel cum acestea sunt individualizate la art. 25 alin. (1) din C. civ.

Înalta Curte mai reține relevanța pentru cauză și a prevederilor art. 73 din C. civ., potrivit cărora: "(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile."

Având în vedere toate aceste considerente, față de stabilirea premiselor de analiză a criticilor pârâților cu referire la admiterea de prima instanță a cererii de anulare a înregistrării mărcii nr. 127466 de către autoarea pârâților, pe temeiul art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, rep., Înalta Curte, în baza art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului pârâților.

Recurentul a formulat și critici privind cheltuielile de judecată la care a fost obligat către apelanți din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă acestea nu ar fi fost susceptibile de analiză pe baza acestui motiv de casare, întrucât art. 451 și urm. C. proc. civ. nu reprezintă dispoziții de drept material, ci dispoziții procedurale; însă, casarea fiind totală, la acest moment procesual aceste critici sunt rămase fără obiect; pe de altă parte, instanța de apel, în rejudecare, va soluționa și cererea accesorie a părților având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților împotriva deciziei nr. 780A din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.06.2018.