ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2019

HOTĂRÂRE
22.01.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2015, pe rolul Tribunalului București. secția a V-a civilă, sub 19168/3/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B., C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- anularea mărcii naționale individuale "A." C. and C., nr. 128465, nr. depozit M 2012 06858, înregistrată pe numele pârâtului B. pentru servicii din clasele 39 și 41, întrucât marca conține numele patronimic al asociației reclamante, încălcându-se astfel dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 84/1998;

- în subsidiar, anularea mărcii, întrucât înregistrarea s-a făcut cu rea credință, încălcându-se astfel dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998;

- anularea certificatului de înregistrare și obligarea pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la radierea mărcii din Registrul Național al Mărcilor;

- obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2015, pe rolul Tribunalului București secția a III-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B., C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, pe lângă capetele de cerere anterior arătate, cu referire însă la marca națională verbală "A. C." nr. 128465 nr. depozit M 2012 06858, pentru serviciile din clasele 39 și 41:

- încetarea de îndată a folosirii de către pârâta C. a numelor de domeniu www.x.ro și www.A.org, precum și denumirea "A."

- încetarea de îndată a folosirii de către pârâta C. a denumirii "A."

- obligarea pârâtei C. la modificarea denumirii, pentru a nu da posibilitatea să justifice folosirea "A." prin inițialele denumirii.

Prin încheierea din data de 9 decembrie 2015 s-a dispus conexarea Dosarului nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a III-a civilă la Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Pârâții C. și B. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat:

- interzicerea folosirii mărcii "A." de către reclamantă în activitatea pentru care s-a înființat, în sensul de a i se interzice utilizarea unui semn identic mărcii a cărei anulare se solicită, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată și a unui semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă a cărei anulare se solicită și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă, respectiv de a-i interzice reclamantei a face următoarele acte materiale: aplicarea semnului mărcii a cărei anulare se solicită pe orice produse sau pe orice ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub semnului mărcii a cărei anulare se solicită; punerea în liberă circulație, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea oricărei alte destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub semnul mărcii a cărei anulare se solicită; utilizarea semnului mărcii a cărei anulare se solicită pe documente sau pentru publicitate;

- încetarea folosirii de către reclamantă a numelui de domeniu www.x.ro deoarece creează confuzie în rândul publicului între pârâta C. și reclamată;

- obligarea reclamantei la modificarea denumirii pentru a nu mai crea confuzie între această asociație și marca înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a cărei anulare se solicită.

Prin Sentința civilă nr. 637 din 26 mai 2016, Tribunalul București. secția a V-a civilă a admis în parte acțiunile principale conexe și a dispus anularea mărcii naționale verbale "A." nr. 128464 nr. depozit M 2012 06949 pentru serviciile din clasele 39 și 41 și a mărcii naționale verbale "A. C." nr. 128465 nr. depozit M 2012 06858 pentru serviciile din clasele 39 și 41.

A obligat Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci să radieze cele două mărci din Registrul Național al Mărcilor după rămânerea definitivă a hotărârii și pe pârâta C. să înceteze de îndată folosirea numelor de domeniu www.x.ro și www.A..org, precum și denumirea "A.".

A respins, ca neîntemeiate, atât cererea de obligare a pârâtei C. la modificarea denumirii, precum și cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți C. și B. împotriva reclamantei pârâte A., obligându-i pe pârâții-reclamanți la 4.706,9 RON cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.

Curtea de Apel București. secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 959A din 1 noiembrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-pârâți-reclamanți C. și B. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei de apel au declarat recurs pârâții B. și C., invocând dispozițiile pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. și arătând că este criticată doar partea din hotărârea de apel prin care se menține dispoziția instanței de fond cu privire la obligarea de încetare a utilizării domeniilor de internet www.x.ro și www.A..org, pentru următoarele motive:

Sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. deoarece instanța nu motivează de ce trebuie menținută dispoziția instanței de fond cu privire la obligarea de a înceta folosirea domeniilor de internet. Nu se arată niciun temei de drept, nici de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, care să permită obligarea apelanților-pârâți a înceta folosința domeniilor de internet.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea de apel s-a pronunțat cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, care reglementează anularea mărcii pentru rea credință la înregistrare, și a art. 36 din aceeași lege, care protejează dreptul la marcă. Eronat s-a considerat că încălcarea acestor dispoziții legale poate fi aplicabilă pentru menținerea hotărârii primei instanțe referitoare la folosirea domeniului de internet, deși nu există temei legal pentru aceasta obligație.

În mod greșit s-a constat incidența art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și pe cale de consecință s-a dispus obligarea la încetarea folosirii numelor de domeniu, fără să se motiveze menținerea dispozitivului hotărârii apelate, care se referea la încetarea folosirii domeniului de internet.

În cauză nu poate fi identificată reaua credință în înregistrarea mărcii și nici încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei - intimate în ceea ce privește folosirea domeniilor de internet.

Înregistrarea mărcii "A." s-a efectuat ca urmare a nevoii apelanților de a-și proteja efortul financiar propriu alocat asociației pe care au înființat-o în anul 2012, în condițiile în care pe piață, deși exista o asociație de profil, aceasta nu era activă și nu acționa în interesul membrilor săi. De asemenea, înregistrarea mărcii "A." era necesară deoarece celelalte asociații cu același profil erau înregistrate sub acronimul "A." urmat de numele țării în care s-au înființat. Nu reaua credință i-a determinat să înregistreze marca "A.", ci nevoia de a își proteja efortul financiar, timpul și experiența alocate în promovarea intereselor membrilor săi. Văzând pasivitatea în promovarea intereselor aviatorilor din România, au decis să înființeze o asociație și să înregistreze marca care îi reprezenta.

Se invocă de Curte faptul că reclamanta - intimată a fost înființată cu 6 ani înainte de înregistrarea mărcii, dar nu analizează de ce în cei 6 ani de când se indică că se folosește denumirea "A." această asociație nu și-a înregistrat marca "A." pentru a se proteja. Reclamanta - intimată nu a explicat de ce nu a uzat de dispozițiile Legii nr. 84/1996 pentru a cere protecția denumirii sub forma înregistrării unei mărcii și nu a explicat de ce a stat atâția ani în pasivitate până să îi acționeze în judecată pentru anularea mărcii. Răspunsul nu poate fi decât în sensul că de la înregistrarea asociației și până la înregistrarea mărcii, respectiv până când recurenții nu au acționat pe piață în interesele aviatorilor, reclamanta-intimată nu s-a manifestat, nu a urmărit și nu a îndeplinit scopurile pentru care a fost constituită.

Reclamanta intimată nu era titulara unei mărci la data promovării acțiunii și nu se bucura astfel de o protecție legală cu privire la denumirea pe care o utiliza, neexistând, prin urmare, temei legal pentru menținerea obligației de a înceta exercițiul dreptului de a utiliza numele de domeniu.

Au înregistrat marca pentru că nimeni altcineva înainte nu o făcuse, pentru că au dorit aplicarea Legii nr. 84/1996 și pentru că au dorit protecția mărcii în care am investit timp, banii și speranțe, precum și pentru că doreau o afiliere deplină la organismul internațional, în vederea apărării intereselor aviatorilor.

Au făcut dovada că nu au înregistrat marca doar pentru a-i opune un drept reclamantei intimatei, ci pentru că au creat o asociație puternică cu activitate atât în România, cât și în străinătate, o activitate susținută prin pasiunea care i-a legat la înființarea acesteia. Au făcut dovada motivului, care nu poate în niciun caz să fie considerat ca fiind rea credință la înregistrarea mărcii, pentru care au constituit asociația, au solicitat înregistrarea asociației la D., au solicitat reclamantei o reprezentare a membrilor săi, iar pentru că timp de 6 ani această reprezentare nu s-a materializat, au considerat că trebuie să o ia pe cont propriu și să-și constituie propria organizație, pe care s-o activeze și care să fie mai reprezentativă pentru membrii săi.

În concluzie, solicită casarea hotărârii apelate, desființarea în parte a hotărârii din fond și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la obligarea încetării utilizării domeniilor de internet, având în vedere că s-a putut constata reaua credință la înregistrarea mărcii, așa cum eronat au considerat ambele instanțe.

Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispoziția de încetare a folosirii numelor de domeniu www.x.ro și www.A..org se regăsește în sentința primei instanțe, iar aceasta a fost justificată pe faptul că reclamanta pârâtă are dreptul la denumirea "A.", consolidat prin folosință într-o manieră similară numelui comercial, astfel încât, în scopul eliminării riscului de confuzie, se poate opune cu succes folosirii de către un terț, respectiv de către pârâta reclamantă.

În limitele contestate prin cererea de apel, în ceea ce privește modul de soluționare a cererilor principale, Curtea a analizat criticile formulate cu referire la motivul de anulare a mărcilor pentru înregistrare cu rea credință, în lumina dreptului național - art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, jurisprudenței interne și a criteriilor de evoluare a relei credințe ce au fost stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa - cauza C-529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG vs. Franz Hauswirt GmbH .

Constatând ca nefiind întemeiate criticile apelanților, instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul a confirmat cazul de nulitate al înregistrării celor două mărci prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, iar în condițiile în care aceștia nu mai sunt titularii mărcilor invocate în susținerea cererii reconvenționale, în mod corect prima instanță a respins și această cerere.

Având în vedere limitele de sesizare a instanței de apel, între care nu se regăsesc criticile din cererea de recurs privind obligația de încetare a folosirii numelor de domeniu drept consecință a anulării înregistrării cu rea credință a mărcilor, nu se poate reclama lipsa considerentelor aferente în decizie și, cu atât mai mult, nelegalitatea hotărârii instanței de apel (aceasta făcând obiectul cenzurii în fața instanței de recurs, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.), astfel cum a fost justificată în susținerea cererii de recurs.

Date fiind considerentele sentinței primei instanțe care au justificat dispoziția contestată și limitele de judecată fixate prin cererea de apel, respectiv motivul de nelegalitate din cererea de recurs - greșita obligare la încetarea folosirii numelor de domeniu drept consecință a reținerii relei credințe la înregistrarea mărcii, Înalta Curte constată că acesta este formulat omisso medio și că nu se justifică cercetarea de către prezenta instanță nici a criticilor vizând modul de soluționare a cererilor de anulare a mărcilor.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., urmând să dispună în consecință, cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva Deciziei nr. 959A din data de 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2278/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul Parlamentul României a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., solicitând ins
ÎCCJ 2019-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 242/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 19.03.2015, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.R.L. și O
ÎCCJ 2024-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 862/2024
Ședința publică din data de 26 martie 2024 În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2020 pe rolul Trib
ÎCCJ 2020-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2515/2020
S.R.L și pârâții Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare în Informatică - Registrul Român Domenii. Ro (ROTLD) și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și cererea reconvențională privind anularea mărcii reclamantei. 3. Hotărâ
ÎCCJ 2025-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1140/2025
Ședința publică din data de 2 iunie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererilor de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la d
Sursă