ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2303/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță. Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2008, reclamanta J.M.I. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta J.M. ROMÂNIA și cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - O.S.I.M., prin hotărârea ce o va pronunța să dispună : - anularea înregistrării mărcii „J.M. ROMÂNIA", cu element figurativ, pentru toate clasele pentru care a fost acordată; - publicarea hotărârii de către O.S.I.M. în B.O.P.I. - Secțiunea Mărci și radierea mărcii din R.N.M. Printr-o precizare ulterioară, reclamanta a arătat că înțelege să invoce în totalitate dispozițiile de la art. 48, respectiv de la lit. a), înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea disp.

art. 5, alin. (1) din Legea mărcilor, lit. b), înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea disp. art. 6, lit. c), înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credință, lit. d), înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine, precum și lit. e), înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la un drept de autor. Mai precizează reclamanta că invocă și art. 6 bis din Convenția de la Paris, art. 6 ter, pct. 1), lit. b) și art. 6 septies, pct. 1) și 2) din aceeași convenție, ca temei de drept al cererii. Prin sentința civilă nr. 1505 din 21 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată, cu următoarea motivare: Pârâta ASOCIAȚIA J.M.

ROMANIA este persoană juridică de drept privat, înființată în baza dispozițiilor Legii nr. 21/1924, prin sentința civilă din 11 octombrie 199 dată în dosarul nr. 2152/PJ/1990 al Jud. Sect. 1 București, având ca scop difuzarea informațiilor privind creația muzicală națională și internațională, asigurarea activității muzicale și artistice. Conform înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, aceasta a desfășurat în perioada de după înființare o serie de activități muzicale și artistice pe teritoriul României, sub denumirea cu care s-a înființat ca asociație, respectiv J.M. România, sau J.M. Comitetul Național Român, folosind denumirea J.M. ca egidă sub care s-au organizat concursuri internaționale pentru tinerii muzicieni.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă că F.I.J.M. sau J.M.I. s-a înființat în 1945 în Belgia, ulterior aderând la această asociație internațională numeroase asociații naționale, ajungând în prezent la 52 membrii naționali și 10 membrii asociați. Astfel, F.I.J.M. și J.M.I. sunt aceeași asociație, înființată în 1945, deci nu există două entități diferite, reclamanta din cauză fiind J.M.I. sau F.I.J.M. Pârâta J.M.R. a devenit membră la F.I.J.M. în anul 1995, ocazie cu care s-a semnat de către dl. L.G., președintele J.M.R., o scrisoare tip, în conformitate cu art.7 din Statutul F.I.J.M., prin care J.M.R. se angajează să renunțe la denumirea J.M. și, mai ales, să nu mai facă trimitere la vreo colaborare, apartenență sau altă relație cu F.I.J.M.

în denumirea societății, în actele societății sau în declarațiile orale și scrise, din momentul în care a încetat calitatea de membru F.I.J.M.; pârâta a fost anunțată la data de 19 octombrie 2005 printr-o scrisoare că a fost exclusă din cadrul F.I.J.M., invocându-se nerespectarea de către J.M.R. a obligațiilor pe care și le-a asumat prin semnarea Statului F.I.J.M., reclamanta solicitând totodată ca pârâta să renunțe, conform scrisorii tip semnate de pârâtă, în baza art. 7 din Statut, la denumirea J.M. Tribunalul constată că anterior datei menționate, pârâta a folosit denumirea în discuție în activitățile pe care le-a desfășurat în România, fiind înființată ca persoană juridică sub această denumire, iar la data de 25 iulie 2005 a formulat cerere de înregistrare la O.S.I.M.

a mărcii individuale combinate J.M. ROMÂNIA, pentru clasa de servicii 41, marca fiind admisă la înregistrare prin decizia nr. 219608 din 4 ianuarie 2006 și publicată în B.O.P.I. - Secțiunea mărci nr. 1/2006. Împotriva înregistrării mărcii nu s-a formulat opoziție, așa încât O.S.I.M. nu a examinat drepturi anterioare cu privire la nume comercial, drept de autor sau mărci notorii opuse. Prin precizările la cererea formulată în cauză, reclamanta a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art. 48 al Legii nr. 84/1998, în totalitate.

Referitor la dispozițiile art. 48 lit. b), privind anularea mărcii pentru înregistrarea care s-a făcut cu nerespectarea art. 6, conform căruia se refuză înregistrarea mărcii identice sau similare cu o marcă anterioară, destinată unor produse sau servicii identice sau similare celor pentru care s-a înregistrat marca anterioară [lit. a)-c)], nu sunt aplicabile dispozițiile menționate întrucât reclamanta nu a făcut dovada înregistrării în România, anterior datei formulării cererii de către pârâtă, a unei mărci identice sau similare cu marca J.M. a pârâtei. Astfel, se constată că s-a înregistrat o marcă J.M. în Elveția, al cărei titular este însă asociația J.M. din Elveția, iar nu reclamanta din cauză, care a înregistrat pe cale comunitară marca J.I.M.

cu nr. 005653142, la O.S.I.M., la data de 13 februarie 2008, așa încât nu poate opune această marcă mărcii J.M. a pârâtei.

La art. 6 din legea mărcilor se mai prevăd două motive de refuz la înregistrarea mărcii, respectiv cazul înregistrării unei mărci care este identică sau similară cu o marcă notorie în România, pentru produse sau servicii identice sau similare la data depunerii cererii [lit. d)], sau înregistrarea mărcii identice sau similare cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se referă marca a cărei înregistrare este cerută, dacă prin folosirea acesteia se profită de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii notorii [lit. e)], niciunul din aceste cazuri nefiind aplicabil în speță, întrucât reclamanta nu a produs dovezi în sensul existenței unei mărci notorii în România, al cărei titular să fie ea, conform Regulii 16 și 17 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 și criteriilor stabilite la art. 20, lit. a)-f) din legea menționată - gradul de distinctivitate a mărcii notorii în România, durata și întinderea utilizării în România a mărcii notorii, durata și întinderea publicității, aria geografică de utilizare, gradul de cunoaștere a mărcii notorii pe piața românească de către segmentul de public căruia i se adresează - la data la care pârâta a formulat cererea de înregistrare a mărcii sale.

În al treilea rând, reclamanta invocă dispozițiile de la lit. c) a art. 48, respectiv înregistrarea cu rea-credință a mărcii de către pârâtă, înțelegând prin rea-credință o acțiune de fraudare a legii sau o conduită ilicită a celui care, de regulă, în calitate de agent sau distribuitor al titularului mărcii, fără autorizarea acestuia a înregistrat marca titularului. În speță, nu se poate reține reaua credință a pârâtei J.M. România la înregistrarea mărcii, atâta timp cât aceasta s-a înființat în 1990 cu denumirea J.M. ROMÂNIA, a folosit denumirea J.M.R. în activitatea sa și a solicitat înregistrarea mărcii identice J.M.R. în anul 2005, pentru serviciile pe care aceasta le oferă în activitatea sa, neavând nevoie de avizul reclamantei nici pentru înființarea ca asociație, și nici pentru înregistrarea mărcii J.M.R.

Tribunalul nu poate reține susținerile reclamantei, privind reaua credință, întemeiat pe faptul că pârâta a dorit să provoace confuzie cu J.M.I., atât timp cât la data formulării cererii de înregistrare a mărcii pârâta era membră a F.I.J.M., iar împrejurarea că a fost exclusă ulterior din cadrul federației internaționale nu presupune înlăturarea automată denumirii, având în vedere că art. 7 din Statutul F.U.M. face referire la denumirea J.M., nu la vreo marcă, denumirea fiind dobândită anterior dobândirii calității de membru al F.U.M. de către pârâtă. Cu privire la aplicarea dispozițiilor de la lit. d) din art. 48, invocate de reclamantă, tribunalul constată că acestea nu sunt incidente în cauză, reclamanta nefăcând nici o dovadă cu privire la eventualele atingeri aduse dreptului său la imagine sau la numele patronimic, conform dispozițiilor legale citate, la înregistrarea de către pârâtă a mărcii J.M.R., nefiind fondat nici motivul examinat mai înainte.

Referitor la lit. e) a art. 48, respectiv înregistrarea mărcii în cazul în care se aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicație geografică, protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială ori cu privire la un drept de autor, tribunalul a înlăturat și acest motiv, constatând că reclamanta nu a precizat și nici nu a probat existența unor drepturi de proprietate industrială anterioare sau existența vreunui drept de autor anterior, care să poată fi opuse înregistrării mărcii de către pârâtă. În cauză nu se aplică nici dispozițiile art. 6 Bis din Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, de asemenea invocate de reclamantă ca temei al solicitării anulării mărcii J.M.R.

a pârâtei, având în vedere că nu se poate vorbi de o marcă notorie a reclamantei la data înregistrării, așa cum s-a arătat mai înainte, nefiind de asemenea aplicabile nici dispozițiile art. 6 septies din aceeași convenție, întrucât pârâta din cauză s-a înființat cu denumirea J.M.R., anterior dobândirii calității de membru al F.I.J.M., și nu a acționat pe teritoriul României ca agent, sau reprezentant al reclamantei, pentru a fi incidente dispozițiile invocate. Judecata în apel Prin decizia nr. 130 A din 25 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă J.M.I. împotriva sentinței, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a anulat înregistrarea mărcii J.M.

ROMÂNIA, având nr. 67901 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, obligând pe intimată la plata către apelantă a sumei de 60,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: În petitul acțiunii - prin care solicită anularea înregistrării mărcii „J.M.”, pentru care s-a format depozitul național reglementar nr. M 2005 08163 din 25 iulie 2005 - reclamanta însăși a indicat-o pe pârâta J.M. România ca fiind titularul acestei mărci, cât și calitatea de reprezentant al pârâtei a numitului G.L.M. Pe de altă parte, atât din expunerea de motive făcută în susținerea cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse de către reclamanta-apelantă în fața primei instanțe reiese că, în cadrul relațiilor derulate între pârâta-intimată J.M.

(din) România și reclamanta-apelantă J.M.I., numitul L.G. a fost cel care a reprezentat asociația pârâtă, care funcționa în România și care a devenit ulterior membră a organizației internaționale J.M.I. Mai mult, din certificatul de înregistrare fiscală nr. 6255470 din 10 octombrie 1994 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice cât și din extrasul din informațiile referitoare la contribuabili aflate pe site-ul oficial al aceleași instituții publice reiese că denumirea persoanei juridice constituite prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. 2152/PJ/1990 al Judecătoriei sector 1 București este J.M., al cărei sediu este în București, deci pârâta-intimată din proces.

Astfel, Curtea constată că pârâta-intimată este în mod evident și de altfel necontestat de vreuna dintre părțile din proces la judecata cauzei în fond titulara mărcii în litigiu și, ca atare, în mod judicios prima instanță a analizat pretențiile reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă care, având calitatea menționată, este îndreptățită să își apere dreptul asupra mărcii înregistrate. De asemenea, reiese în mod neechivoc, din chiar susținerile reclamantei apelante și documentele depuse de aceasta, faptul că pârâta-intimată este persoana juridică ce a avut calitate de membru al federației apelante -preexistența unei forme organizatorice dobândite potrivit legii naționale constituind, potrivit art. 5 pct. 1 din Statutul J.M.I., o condiție de dobândire a calității de „secțiune membră națională”.

În consecință este nerelevant în analiza acțiunii pendinte - astfel cum ea a fost formulată și precizată în fața primei instanțe - faptul că elementul verbal „România”, alăturat denumirii J.M. este sau nu precedat de prepoziția „din” în diferitele acte care au fost emise, în timp, de către asociația pârâtă, printre acestea numărându-se atât cererile formulate în scopul aderării la J.M.I. cât și cele formulate în derularea procedurii de înregistrare a mărcii în litigiu.

Rezultă cu puterea evidenței, din chiar conținutul cererii introductive și a celei de apel, faptul că reclamanta-apelantă contestă valabilitatea înregistrării mărcii exclusiv în considerarea denumirii pe care o are în comun cu pârâta, respectiv „J.M.”, fără legătură cu elementul verbal „România". Sentința civilă prin care s-a acordat personalitate juridică pârâtei-intimate nu a făcut obiect al vreunei contestații asupra valabilității ei, în fața primei instanțe, așa încât susținerea din cuprinsul motivelor de apel în sensul ca respectiva hotărâre „prezintă motive de nulitate” are valoarea unei cereri noi făcute pentru prima dată în calea de atac a apelului, contrar exigențelor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., situație față de care curtea nu va analiza acest aspect. Pentru aceleași considerente, curtea nu poate analiza susținerile referitoare la scopul urmărit ori intențiile avute de către pârâta-intimată cu ocazia alegerii denumirii în conținutul căreia se regăsește sintagma „J.M.”. Pretinsa notorietate a activității desfășurate de federația reclamantă nu este relevantă ca motiv de nulitate a înregistrării mărcii în litigiu, în condițiile în care reglementările legale ce permit aplicarea acestei sancțiuni civile și care au fost invocate în sprijinul cererii de anulare - art. 45 rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 84/1998, art. 6 bis, art. 6 ter pct. 1 lit. b) și art. 6 septies pct. 1 și 2 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale - fac vorbire exclusiv de calitatea de titular al unei mărci a celui ce solicită anularea.

Prin art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 marca se definește ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne, iar la lit. h) a aceluiași text de lege se stabilește că „titularul este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Național al Mărcilor”.

Atâta vreme cât activitatea (pretins notorie) a apelantei nu îndeplinește condiția de a constitui un semn susceptibil de reprezentare grafică, în mod evident nu poate avea valoare juridică de marcă spre a constitui suportul juridic al unei analize legale referitoare la cererea de anulare a înregistrării unei alte mărci. În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că era, la data constituirii depozitului reglementar pentru marca în litigiu, titulara mărcii notorii „ J.M.I.”, curtea constată că, potrivit exigențelor art. 1169 C. civ. coroborat cu alin. (4) al Regulii nr. 16 din H.G. nr. 833/1998, apelantei îi incumba sarcina probei cu privire la notorietatea afirmată, ceea ce nu s-a realizat în speță.

Probatoriul administrat de către apelanta-reclamantă nu este unul care să evidențieze, corespunzător exigențelor instituite prin normele juridice enunțate, o largă cunoaștere în România, la data constituirii de către pârâta-intimată a depozitului național reglementar pentru marca J.M. România, a serviciilor/produselor pe care le promovează sub sintagma J.M. Pe de altă parte însă, curtea constată că asociația pârâtă a avut calitate de membru - secțiune membră națională, în sensul art. 5 din Statut - al federației apelante-reclamante în perioada 1995- octombrie 2005, iar aceasta din urmă își desfășura activitatea - inclusiv la data constituirii depozit național reglementar pentru marca în litigiu - sub denumirea J.M.I.

Dobândind această calitate, pârâta era ținută de obligațiile stabilite prin statutul federației J.M.I., statutul respectiv constituind ansamblul de dispoziții prin care sunt oficial reglementate scopul, structura și modul de funcționare a federației față de care aceasta a înțeles să formuleze, prin președinte, cerere de admitere/aderare. Prin art. 7 al statutului J.M.I., care are titulatura „obligațiile secțiunilor naționale membre”, sunt stabilite printre obligații și acelea că respectivele secțiuni membre „(1) vor respecta Statutul, Reglementările interne și deciziile luate de adunarea Generală; (5) vor participa în mod regulari la Adunarea Generală, cel puțin o dată la 3 ani și (6) vor renunța la titlul J.M., în limba franceză sau în oricare altă limbă, și la denumirea-logo J.M., în cazul în care, indiferent de motiv, încetează să mai fie membră a asociației.

Astfel, în condițiile în care asociația pârâtă, anterior înființată în România sub denumirea J.M. din România, a adresat federației-apelante cererea de a fi admisă în structura acestei din urmă organizații constituite la nivel internațional, cererea ei și-a produs efectele odată cu admiterea ei de către apelantă în anul 1995. Pârâta a dobândit în acest mod atât drepturile cât și obligațiile stabilite prin statutul federației, renunțând implicit la dreptul de a purta denumirea „J.M.”, sub care se constituise și la acela de a utiliza în orice mod această sintagmă sau denumirea logo J.M. pentru ipoteza în care și-ar pierde calitatea de secțiune membră a J.M.I. Din documentele aflate în dosarul primei instanțe reiese împrejurarea că, începând din luna mai a anului 2003, la nivelul organelor care, potrivit art. 15 și art. 21 din Statut, aveau atribuții de decizie și de conducere a J.M.I.

s-au purtat discuții referitoare la aplicarea sancțiunii excluderii din federație a asociației pârâte pentru rațiuni care, printre altele, priveau un mod incorect în care aceasta își desfășura activitatea. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința președintelui asociației - L.G. - prin corespondență. Mai mult, anterior hotărârii de excludere (comunicată pârâtei la data de 19 octombrie 2005), a existat o decizie din data de 20 mai 2005 a Comitetului J.M.I. în sensul suspendării calității de membru a J.M.R. până la Adunarea Generală ce urma să se desfășoare în perioada 15-19 octombrie 2005, și această decizie fiind comunicată reprezentantului asociației pârâte. Reținând că cererea pentru înregistrarea mărcii în litigiu a fost depusă la O.S.I.M.

de către pârâtă - sub semnătura aceluiași președinte L.G. - la data de 25 iulie 2005, în contextul în care pe de o parte asociația pârâtă avea cunoștință de derularea discuțiilor privind sancționarea sa cu excluderea din J.M.I. și chiar intervenise o decizie a organelor de conducere ale acestei asociații prin efectul căreia se suspendase calitatea J.M.R. de membră a J.M.I., iar pe de altă parte era ținută de obligația de a nu mai utiliza în vreun fel sintagma „J.M.” în ipoteza în care nu ar mai deține această calitate de membru, pârâta a acționat cu rea-credință, formulând menționata cerere de înregistrare a mărcii ce are ca element dominant tocmai această sintagmă.

Solicitând înregistrarea acestei mărci pârâta a urmărit sustragerea de la obligațiile ce îi reveneau în puterea art. 7 din Statutul federației la care a înțeles să adere din proprie voință, adeziune care, potrivit prevederilor art. 969 C. civ., a avut ca efect neechivoc și renunțarea la dreptul de a utiliza, în orice modalitate, sintagma J.M. dacă nu va mai avea statutul de membru al J.M.I. Altfel spus, deși pârâta funcționa sub denumirea J.M. România anterior aderării la federația reclamantă, orice drept al său asupra elementului verbal „J.M.” din această denumire a fost limitat odată cu acceptarea de către J.M.I. a cererii de aderare astfel formulate, respectiva cerere având ca efect acceptarea de către pârâtă a tuturor prevederilor Statului J.M.I.

Pe cale de consecință, în mod eronat a reținut tribunalul împrejurarea că nu ar fi aplicabile în speță prevederile art. 48 lit. c) din Legea 84/1998, în considerarea faptului că pârâta s-a constituit anterior aderării la federația reclamantă sub o denumire identică cu elementul verbal dominant al mărcii în litigiu și funcționa sub aceeași denumire la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii. Această concluzie a instanței este consecința neobservării, prin prisma exigențelor art. 969 C. civ. coroborat cu art. 35 din Decretul nr. 31/1954, a efectelor soluționării favorabile a cererii de admitere/aderare pe care pârâta a adresat-o reclamantei în anul 1994. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la a se dispune, de către instanță, publicarea hotărârii de către O.S.I.M.

în B.O.P.I. secțiunea mărci și radierea mărci din Registrul național al mărcilor, curtea constată că această solicitare a reclamantei este lipsită de temei legal. Potrivit cu exigențele art. 42 alin. (3) din H.G. nr. 833/1998, persoana interesată de o asemenea finalitate se poate adresa O.S.I.M., comunicându-i hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a înregistrării unei mărci, fără a fi necesară o dispoziție expresă a instanței în acest sens. Judecata în recurs Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Asociația J.M. din România, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta formulează următoarele critici: 1. Instanța de apel a aplicat în speță cu prioritate o normă generală, respectiv art. 969 C. civ., nesocotind existența normei speciale cuprinsă în art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Recurenta consideră că analiza relei-credințe trebuia să pornească de la scopul legal al înregistrării unei mărci prevăzut de Legea nr. 84/1998, respectiv folosirea unui semn distinctiv pentru deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane față de ale unui concurent. Or, curtea de apel a judecat cauza prin raportare la dreptul comun, considerând că, în baza art. 969 C. civ., aderarea recurentei la statutul F.I.J.M. a avut ca efect și renunțarea la dreptul de a mai utiliza sintagma „J.M.” dacă nu va mai avea statutul de membru al F.I.J.M. În raport de prevederile art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 și de jurisprudența creată în aplicarea acestuia, recurenta susține că nu se poate stabili că, în speță, ea ar fi acționat pentru a împiedica folosirea liberă în viitor de către reclamantă a sintagmei „J.M.”.

Aceasta, deoarece recurenta deține asupra semnului distinctiv un drept la denumire anterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii, l-a folosit acest sens pentru identificare serviciilor sale înaintea cererii de înregistrare, iar reclamanta nu și-a manifestat în niciun fel intenția de a înregistra același semn distinctiv ca marcă pe teritoriul României; obligația de renunțare asumată prin aderarea la F.I.J.M. nu poate fi valabilă, din moment ce recurenta a folosit această sintagmă în mod independent și nu în baza unei autorizări prealabile a F.I.J.M. 2. Pe fond, înregistrarea mărcii „J.M.” de către recurentă s-a făcut pe teritoriul României cu bună-credință.

În susținerea acestui punct de vedere, recurenta descrie istoricul constituirii și activitatea pe care a desfășurat-o în România începând cu 11 octombrie 1990. Arată că în anul 1994 a aderat la F.I.J.M., devenind membră din anul 1995 și că a dobândit dreptul la denumire în baza sentinței civile pronunțate de Judecătoria sector 1 în dosarul nr. 2152/PJ/1990, situație în care, faptul că a fost exclusă din federație în anul 2005, ulterior depunerii cererii de marcă, nu presupune înlăturarea automată a sintagmei „J.M.” din denumirea sa. Nu este real că recurenta a avut statut de observator al F.I.J.M. încă din anul 1990 și în acest sens face referire la actele depuse la dosar de către reclamantă pretins a fi redactate în perioada 1957-1990.

Nu se poate reține nici că, de la constituire sau de la data aderării la F.I.J.M., recurenta a acționat ca agent sau reprezentant al reclamantei în România, în acest sens fiind relevante art. 5 pct. 1 și 3 din Statutul F.I.J.M. În plus, până la data constituirii depozitului de către recurentă, 25 iulie 2005, reclamanta nu avea un drept anterior protejat asupra mărcii „J.M.” înregistrat în țara de origine Belgia sau în Comunitatea Europeană, nu începuse vreun demers în acest sens pentru teritoriul României și nu desfășurase activități muzicale pe același teritoriu. Considerând că nu sunt întrunite condițiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, recurenta solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Intimata J.M.I. cu sediul în Belgia a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului în principal, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat. Soluția respingerii recursului ca inadmisibil a fost solicitată în temeiul excepției lipsei calității procesuale a persoanei care a declarat și motivat recursul, excepție care a fost respinsă de Înalta Curte la termenul la care a avut loc dezbaterile pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii. Pe fond, intimata susține că soluția anulării înregistrării mărcii pentru rea-credință este legală, dat fiind că pârâta și-a apropriat denumirea „J.M.”, care avea o vechime de 45 de ani, fiind folosită în întreaga lume, fiind interesată să adere la F.I.J.M.

și că, odată cu aderarea, a fost de acord să renunțe la denumire atunci când îi va înceta calitatea de membră a asociației. O asemenea obligație, asumată de pârâtă, valorează interdicția de folosire a denumirii în orice mod, inclusiv de înregistrare a sa ca marcă. Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: La situația de fapt reținută - și care în actuala configurație a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu mai poate fi reanalizată de instanța de recurs - curtea de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză, nefiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut, ca situație de fapt, că cererea pentru înregistrarea mărcii în litigiu a fost depusă la O.S.I.M.

la data de 25 iulie 2005, în contextul în care solicitanta avea cunoștință de derularea procedurilor inițiate de reclamantă pentru excluderea sa din Federația J.M.I. și în condițiile în care, încă de la data când devenise membră a acestei federații, își asumase obligația de a nu mai utiliza în vreun fel sintagma J.M. în ipoteza în care nu ar mai deține calitatea de membră. Față de această obligație asumată în baza statutului la care a aderat nu are relevanță faptul că dobândise în România calitatea de persoană juridică sub titulatura J.M. anterior cererii de înregistrare a mărcii.

Atitudinea subiectivă a pârâtei la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost în mod corect caracterizată de curtea de apel ca fiind rea-credință, constând în aceea a intenției de a utiliza un semn distinctiv care coincidea cu denumirea unei alte persoane juridice, respectiv a federației reclamante, și pe care se obligase să nu-l mai folosească în cazul în care ea însăși era exclusă sau se retrăgea din federație. Făcând referire la obligația asumată și la dispozițiile art. 969 C. civ., instanța de apel nu a soluționat cauza în temeiul unui text de lege străin acesteia, așa cum susține recurenta, ci nu a făcut decât să analizeze atitudinea subiectivă a pârâtei în contextul special al raporturilor create între ea și reclamantă.

De asemenea, împrejurarea că reclamanta utilizează de 45 de ani denumirea J.M. în mai multe țări este cea considerată relevantă în contextul menționat și nu faptul că aceasta ar avea calitatea de titulară a unei mărci constând în aceeași denumire. În atare situație, critica recurentei referitoare la absența unui drept la marcă al reclamantei pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat nu are nicio relevanță. Aceasta, deoarece, motivul de anulare a înregistrării mărcii pe care curtea de apel l-a găsit fondat în speță nu l-a constituit conflictul cu un drept la marcă anterior dobândit de către reclamantă, care să se circumscrie prevederilor art. 48 alin. (1) lit. b), ci reaua-credință la înregistrarea mărcii, care reprezintă un temei de anulare distinct prevăzut de art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Față de cele reținute, Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei a fost în mod legal admisă și, în baza art. 312 C. proc. civ., va menține decizia curții de apel și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociația J.M. din România împotriva deciziei civile nr. 130 A din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.