ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2303/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2303/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță.

Prin cererea înregistrată la data de

8 februarie 2008, reclamanta J.M.I. a solicitat instanței ca, în contradictoriu

cu pârâta J.M. ROMÂNIA și cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - O.S.I.M.,

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună :

- anularea înregistrării mărcii „J.M.

ROMÂNIA", cu element figurativ, pentru toate clasele pentru care a fost

acordată;

- publicarea hotărârii de către

O.S.I.M. în B.O.P.I. - Secțiunea Mărci și radierea mărcii din R.N.M.

Printr-o precizare ulterioară,

reclamanta a arătat că înțelege să invoce în totalitate dispozițiile de la art.

48, respectiv de la lit. a), înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea

disp. art. 5, alin. (1) din Legea mărcilor, lit. b), înregistrarea mărcii s-a

făcut cu nerespectarea disp. art. 6, lit. c), înregistrarea mărcii s-a făcut cu

rea-credință, lit. d), înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la

imagine, precum și lit. e), înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi

anterior dobândite cu privire la un drept de autor. Mai precizează reclamanta

că invocă și art. 6 bis din Convenția de la Paris, art. 6 ter, pct. 1), lit. b)

și art. 6 septies, pct. 1) și 2) din aceeași convenție, ca temei de drept al

cererii.

Prin sentința civilă nr. 1505 din 21

octombrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea

ca nefondată, cu următoarea motivare:

Pârâta ASOCIAȚIA J.M. ROMANIA este

persoană juridică de drept privat, înființată în baza dispozițiilor Legii nr. 21/1924,

prin sentința civilă din 11 octombrie 199 dată în dosarul nr. 2152/PJ/1990 al

Jud. Sect. 1 București, având ca scop difuzarea informațiilor privind creația

muzicală națională și internațională, asigurarea activității muzicale și

artistice.

Conform înscrisurilor depuse la

dosar de către pârâtă, aceasta a desfășurat în perioada de după înființare o

serie de activități muzicale și artistice pe teritoriul României, sub denumirea

cu care s-a înființat ca asociație, respectiv J.M. România, sau J.M. Comitetul

Național Român, folosind denumirea J.M. ca egidă sub care s-au organizat

concursuri internaționale pentru tinerii muzicieni.

Din înscrisurile depuse la dosar de

către reclamantă rezultă că F.I.J.M. sau J.M.I. s-a înființat în 1945 în

Belgia, ulterior aderând la această asociație internațională numeroase asociații

naționale, ajungând în prezent la 52 membrii naționali și 10 membrii asociați.

Astfel, F.I.J.M. și J.M.I. sunt aceeași asociație, înființată în 1945, deci nu

există două entități diferite, reclamanta din cauză fiind J.M.I. sau F.I.J.M.

Pârâta J.M.R. a devenit membră la F.I.J.M.

în anul 1995, ocazie cu care s-a semnat de către dl. L.G., președintele J.M.R.,

o scrisoare tip, în conformitate cu art.7 din Statutul F.I.J.M., prin care J.M.R.

se angajează să renunțe la denumirea J.M. și, mai ales, să nu mai facă

trimitere la vreo colaborare, apartenență sau altă relație cu F.I.J.M. în

denumirea societății, în actele societății sau în declarațiile orale și scrise,

din momentul în care a încetat calitatea de membru F.I.J.M.; pârâta a fost

anunțată la data de 19 octombrie 2005 printr-o scrisoare că a fost exclusă din

cadrul F.I.J.M., invocându-se nerespectarea de către J.M.R. a obligațiilor pe

care și le-a asumat prin semnarea Statului F.I.J.M., reclamanta solicitând

totodată ca pârâta să renunțe, conform scrisorii tip semnate de pârâtă, în baza

art. 7 din Statut, la denumirea J.M.

Tribunalul constată că anterior

datei menționate, pârâta a folosit denumirea în discuție în activitățile pe

care le-a desfășurat în România, fiind înființată ca persoană juridică sub această

denumire, iar la data de 25 iulie 2005 a formulat cerere de înregistrare la O.S.I.M. a mărcii individuale combinate J.M. ROMÂNIA, pentru clasa de servicii

41, marca fiind admisă la înregistrare prin decizia nr. 219608 din 4 ianuarie

2006 și publicată în B.O.P.I. - Secțiunea mărci nr. 1/2006.

Împotriva înregistrării mărcii nu

s-a formulat opoziție, așa încât O.S.I.M. nu a examinat drepturi anterioare cu

privire la nume comercial, drept de autor sau mărci notorii opuse.

Prin precizările la cererea formulată

în cauză, reclamanta a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art. 48 al

Legii nr. 84/1998, în totalitate.

Referitor la dispozițiile art. 48

lit. b), privind anularea mărcii pentru înregistrarea care s-a făcut cu

nerespectarea art. 6, conform căruia se refuză înregistrarea mărcii identice

sau similare cu o marcă anterioară, destinată unor produse sau servicii

identice sau similare celor pentru care s-a înregistrat marca anterioară [lit.

a)-c)], nu sunt aplicabile dispozițiile menționate întrucât reclamanta nu a

făcut dovada înregistrării în România, anterior datei formulării cererii de

către pârâtă, a unei mărci identice sau similare cu marca J.M. a pârâtei.

Astfel, se constată că s-a înregistrat o marcă J.M. în Elveția, al cărei

titular este însă asociația J.M. din Elveția, iar nu reclamanta din cauză, care

a înregistrat pe cale comunitară marca J.I.M. cu nr. 005653142, la O.S.I.M., la

data de 13 februarie 2008, așa încât nu poate opune această marcă mărcii J.M. a

pârâtei.

La art. 6 din legea mărcilor se mai

prevăd două motive de refuz la înregistrarea mărcii, respectiv cazul

înregistrării unei mărci care este identică sau similară cu o marcă notorie în

România, pentru produse sau servicii identice sau similare la data depunerii

cererii [lit. d)], sau înregistrarea mărcii identice sau similare cu o marcă

notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se

referă marca a cărei înregistrare este cerută, dacă prin folosirea acesteia se

profită de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii notorii [lit. e)],

niciunul din aceste cazuri nefiind aplicabil în speță, întrucât reclamanta nu a

produs dovezi în sensul existenței unei mărci notorii în România, al cărei

titular să fie ea, conform Regulii 16 și 17 din Regulamentul de aplicare a Legii

nr. 84/1998 și criteriilor stabilite la art. 20, lit. a)-f) din legea

menționată - gradul de distinctivitate a mărcii notorii în România, durata și

întinderea utilizării în România a mărcii notorii, durata și întinderea

publicității, aria geografică de utilizare, gradul de cunoaștere a mărcii

notorii pe piața românească de către segmentul de public căruia i se adresează

- la data la care pârâta a formulat cererea de înregistrare a mărcii sale.

În al treilea rând, reclamanta

invocă dispozițiile de la lit. c) a art. 48, respectiv înregistrarea cu

rea-credință a mărcii de către pârâtă, înțelegând prin rea-credință o acțiune

de fraudare a legii sau o conduită ilicită a celui care, de regulă, în calitate

de agent sau distribuitor al titularului mărcii, fără autorizarea acestuia a

înregistrat marca titularului.

În speță, nu se poate reține reaua

credință a pârâtei J.M. România la înregistrarea mărcii, atâta timp cât aceasta

s-a înființat în 1990 cu denumirea J.M. ROMÂNIA, a folosit denumirea J.M.R. în

activitatea sa și a solicitat înregistrarea mărcii identice J.M.R. în anul

2005, pentru serviciile pe care aceasta le oferă în activitatea sa, neavând

nevoie de avizul reclamantei nici pentru înființarea ca asociație, și nici

pentru înregistrarea mărcii J.M.R.

Tribunalul nu poate reține

susținerile reclamantei, privind reaua credință, întemeiat pe faptul că pârâta

a dorit să provoace confuzie cu J.M.I., atât timp cât la data formulării

cererii de înregistrare a mărcii pârâta era membră a F.I.J.M., iar împrejurarea

că a fost exclusă ulterior din cadrul federației internaționale nu presupune

înlăturarea automată denumirii, având în vedere că art. 7 din Statutul F.U.M. face

referire la denumirea J.M., nu la vreo marcă, denumirea fiind dobândită

anterior dobândirii calității de membru al F.U.M. de către pârâtă.

Cu privire la aplicarea

dispozițiilor de la lit. d) din art. 48, invocate de reclamantă, tribunalul

constată că acestea nu sunt incidente în cauză, reclamanta nefăcând nici o

dovadă cu privire la eventualele atingeri aduse dreptului său la imagine sau la

numele patronimic, conform dispozițiilor legale citate, la înregistrarea de

către pârâtă a mărcii J.M.R., nefiind fondat nici motivul examinat mai înainte.

Referitor la lit. e) a art. 48,

respectiv înregistrarea mărcii în cazul în care se aduce atingere unor drepturi

anterior dobândite cu privire la o indicație geografică, protejată, un desen

sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială ori

cu privire la un drept de autor, tribunalul a înlăturat și acest motiv,

constatând că reclamanta nu a precizat și nici nu a probat existența unor

drepturi de proprietate industrială anterioare sau existența vreunui drept de

autor anterior, care să poată fi opuse înregistrării mărcii de către pârâtă.

În cauză nu se aplică nici

dispozițiile art. 6 Bis din Convenția de la Paris privind protecția

proprietății industriale, de asemenea invocate de reclamantă ca temei al

solicitării anulării mărcii J.M.R. a pârâtei, având în vedere că nu se poate

vorbi de o marcă notorie a reclamantei la data înregistrării, așa cum s-a

arătat mai înainte, nefiind de asemenea aplicabile nici dispozițiile art. 6

septies din aceeași convenție, întrucât pârâta din cauză s-a înființat cu

denumirea J.M.R., anterior dobândirii calității de membru al F.I.J.M., și nu a

acționat pe teritoriul României ca agent, sau reprezentant al reclamantei,

pentru a fi incidente dispozițiile invocate.

Judecata în apel

Prin decizia nr. 130 A din 25 iunie

2009 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă J.M.I.

împotriva sentinței, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

anulat înregistrarea mărcii J.M. ROMÂNIA, având nr. 67901 și a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței, obligând pe intimată la plata către

apelantă a sumei de 60,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și apel.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

În petitul acțiunii - prin care solicită

anularea înregistrării mărcii „J.M.”, pentru care s-a format depozitul național

reglementar nr. M 2005 08163 din 25 iulie 2005 - reclamanta însăși a indicat-o pe

pârâta J.M. România ca fiind titularul acestei mărci, cât și calitatea de

reprezentant al pârâtei a numitului G.L.M.

Pe de altă parte, atât din expunerea

de motive făcută în susținerea cererii de chemare în judecată, cât și din

documentele depuse de către reclamanta-apelantă în fața primei instanțe reiese

că, în cadrul relațiilor derulate între pârâta-intimată J.M. (din) România și

reclamanta-apelantă J.M.I., numitul L.G. a fost cel care a reprezentat

asociația pârâtă, care funcționa în România și care a devenit ulterior membră a

organizației internaționale J.M.I.

Mai mult, din certificatul de

înregistrare fiscală nr. 6255470 din 10 octombrie 1994 eliberat de Ministerul

Finanțelor Publice cât și din extrasul din informațiile referitoare la

contribuabili aflate pe site-ul oficial al aceleași instituții publice reiese

că denumirea persoanei juridice constituite prin hotărârea pronunțată în

dosarul nr. 2152/PJ/1990 al Judecătoriei sector 1 București este J.M., al cărei

sediu este în București, deci pârâta-intimată din proces.

Astfel, Curtea constată că

pârâta-intimată este în mod evident și de altfel necontestat de vreuna dintre

părțile din proces la judecata cauzei în fond titulara mărcii în litigiu și, ca

atare, în mod judicios prima instanță a analizat pretențiile reclamantei în

contradictoriu cu această pârâtă care, având calitatea menționată, este

îndreptățită să își apere dreptul asupra mărcii înregistrate.

De asemenea, reiese în mod

neechivoc, din chiar susținerile reclamantei apelante și documentele depuse de

aceasta, faptul că pârâta-intimată este persoana juridică ce a avut calitate de

membru al federației apelante -preexistența unei forme organizatorice dobândite

potrivit legii naționale constituind, potrivit art. 5 pct. 1 din Statutul J.M.I.,

o condiție de dobândire a calității de „secțiune membră națională”.

În consecință este nerelevant în

analiza acțiunii pendinte - astfel cum ea a fost formulată și precizată în fața

primei instanțe - faptul că elementul verbal „România”, alăturat denumirii J.M.

este sau nu precedat de prepoziția „din” în diferitele acte care au fost emise,

în timp, de către asociația pârâtă, printre acestea numărându-se atât cererile

formulate în scopul aderării la J.M.I. cât și cele formulate în derularea

procedurii de înregistrare a mărcii în litigiu. Rezultă cu puterea evidenței,

din chiar conținutul cererii introductive și a celei de apel, faptul că

reclamanta-apelantă contestă valabilitatea înregistrării mărcii exclusiv în

considerarea denumirii pe care o are în comun cu pârâta, respectiv „J.M.”, fără

legătură cu elementul verbal „România".

Sentința civilă prin care s-a

acordat personalitate juridică pârâtei-intimate nu a făcut obiect al vreunei

contestații asupra valabilității ei, în fața primei instanțe, așa încât

susținerea din cuprinsul motivelor de apel în sensul ca respectiva hotărâre

„prezintă motive de nulitate” are valoarea unei cereri noi făcute pentru prima

dată în calea de atac a apelului, contrar exigențelor art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., situație față de care curtea nu va analiza acest aspect. Pentru

aceleași considerente, curtea nu poate analiza susținerile referitoare la

scopul urmărit ori intențiile avute de către pârâta-intimată cu ocazia alegerii

denumirii în conținutul căreia se regăsește sintagma „J.M.”.

Pretinsa notorietate a activității

desfășurate de federația reclamantă nu este relevantă ca motiv de nulitate a

înregistrării mărcii în litigiu, în condițiile în care reglementările legale ce

permit aplicarea acestei sancțiuni civile și care au fost invocate în sprijinul

cererii de anulare - art. 45 rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 84/1998,

art. 6 bis, art. 6 ter pct. 1 lit. b) și art. 6 septies pct. 1 și 2 din

Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale - fac vorbire

exclusiv de calitatea de titular al unei mărci a celui ce solicită anularea.

Prin art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998

marca se definește ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică servind

la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de

cele aparținând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar

fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente

figurative, forme tridimensionale și, în special forma produsului sau a

ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor

semne, iar la lit. h) a aceluiași text de lege se stabilește că „titularul este

persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în

Registrul Național al Mărcilor”.

Atâta vreme cât activitatea (pretins

notorie) a apelantei nu îndeplinește condiția de a constitui un semn

susceptibil de reprezentare grafică, în mod evident nu poate avea valoare

juridică de marcă spre a constitui suportul juridic al unei analize legale

referitoare la cererea de anulare a înregistrării unei alte mărci.

În ceea ce privește susținerea

apelantei în sensul că era, la data constituirii depozitului reglementar pentru

marca în litigiu, titulara mărcii notorii „ J.M.I.”, curtea constată că,

potrivit exigențelor art. 1169 C. civ. coroborat cu alin. (4) al Regulii nr. 16

din H.G. nr. 833/1998, apelantei îi incumba sarcina probei cu privire la

notorietatea afirmată, ceea ce nu s-a realizat în speță.

Probatoriul administrat de către

apelanta-reclamantă nu este unul care să evidențieze, corespunzător exigențelor

instituite prin normele juridice enunțate, o largă cunoaștere în România, la

data constituirii de către pârâta-intimată a depozitului național reglementar

pentru marca J.M. România, a serviciilor/produselor pe care le promovează sub

sintagma J.M.

Pe de altă parte însă, curtea constată

că asociația pârâtă a avut calitate de membru - secțiune membră națională, în

sensul art. 5 din Statut - al federației apelante-reclamante în perioada 1995-

octombrie 2005, iar aceasta din urmă își desfășura activitatea - inclusiv la

data constituirii depozit național reglementar pentru marca în litigiu - sub

denumirea J.M.I.

Dobândind această calitate, pârâta

era ținută de obligațiile stabilite prin statutul federației J.M.I., statutul

respectiv constituind ansamblul de dispoziții prin care sunt oficial

reglementate scopul, structura și modul de funcționare a federației față de

care aceasta a înțeles să formuleze, prin președinte, cerere de

admitere/aderare.

Prin art. 7 al statutului J.M.I.,

care are titulatura „obligațiile secțiunilor naționale membre”, sunt stabilite

printre obligații și acelea că respectivele secțiuni membre „(1) vor respecta

Statutul, Reglementările interne și deciziile luate de adunarea Generală; (5) vor

participa în mod regulari la Adunarea Generală, cel puțin o dată la 3 ani și (6) vor renunța la titlul J.M., în limba franceză sau în oricare altă limbă,

și la denumirea-logo J.M., în cazul în care, indiferent de motiv, încetează să

mai fie membră a asociației.

Astfel, în condițiile în care

asociația pârâtă, anterior înființată în România sub denumirea J.M. din

România, a adresat federației-apelante cererea de a fi admisă în structura

acestei din urmă organizații constituite la nivel internațional, cererea ei

și-a produs efectele odată cu admiterea ei de către apelantă în anul 1995. Pârâta

a dobândit în acest mod atât drepturile cât și obligațiile stabilite prin

statutul federației, renunțând implicit la dreptul de a purta denumirea „J.M.”,

sub care se constituise și la acela de a utiliza în orice mod această sintagmă

sau denumirea logo J.M. pentru ipoteza în care și-ar pierde calitatea de

secțiune membră a J.M.I.

Din documentele aflate în dosarul

primei instanțe reiese împrejurarea că, începând din luna mai a anului 2003, la

nivelul organelor care, potrivit art. 15 și art. 21 din Statut, aveau atribuții

de decizie și de conducere a J.M.I. s-au purtat discuții referitoare la

aplicarea sancțiunii excluderii din federație a asociației pârâte pentru

rațiuni care, printre altele, priveau un mod incorect în care aceasta își

desfășura activitatea. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința președintelui

asociației - L.G. - prin corespondență.

Mai mult, anterior hotărârii de

excludere (comunicată pârâtei la data de 19 octombrie 2005), a existat o

decizie din data de 20 mai 2005 a Comitetului J.M.I. în sensul suspendării

calității de membru a J.M.R. până la Adunarea Generală ce urma să se desfășoare în perioada 15-19 octombrie 2005, și această

decizie fiind comunicată reprezentantului asociației pârâte.

Reținând că cererea pentru

înregistrarea mărcii în litigiu a fost depusă la O.S.I.M. de către pârâtă - sub

semnătura aceluiași președinte L.G. - la data de 25 iulie 2005, în contextul în

care pe de o parte asociația pârâtă avea cunoștință de derularea discuțiilor

privind sancționarea sa cu excluderea din J.M.I. și chiar intervenise o decizie

a organelor de conducere ale acestei asociații prin efectul căreia se

suspendase calitatea J.M.R. de membră a J.M.I., iar pe de altă parte era ținută

de obligația de a nu mai utiliza în vreun fel sintagma „J.M.” în ipoteza în

care nu ar mai deține această calitate de membru, pârâta a acționat cu

rea-credință, formulând menționata cerere de înregistrare a mărcii ce are ca

element dominant tocmai această sintagmă.

Solicitând înregistrarea acestei

mărci pârâta a urmărit sustragerea de la obligațiile ce îi reveneau în puterea

art. 7 din Statutul federației la care a înțeles să adere din proprie voință,

adeziune care, potrivit prevederilor art. 969 C. civ., a avut ca efect neechivoc și renunțarea la dreptul de a utiliza, în orice modalitate, sintagma J.M. dacă

nu va mai avea statutul de membru al J.M.I.

Altfel spus, deși pârâta funcționa

sub denumirea J.M. România anterior aderării la federația reclamantă, orice

drept al său asupra elementului verbal „J.M.” din această denumire a fost

limitat odată cu acceptarea de către J.M.I. a cererii de aderare astfel

formulate, respectiva cerere având ca efect acceptarea de către pârâtă a

tuturor prevederilor Statului J.M.I.

Pe cale de consecință, în mod eronat

a reținut tribunalul împrejurarea că nu ar fi aplicabile în speță prevederile

art. 48 lit. c) din Legea 84/1998, în considerarea faptului că pârâta s-a

constituit anterior aderării la federația reclamantă sub o denumire identică cu

elementul verbal dominant al mărcii în litigiu și funcționa sub aceeași

denumire la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii. Această concluzie

a instanței este consecința neobservării, prin prisma exigențelor art. 969 C. civ. coroborat cu art. 35 din Decretul nr. 31/1954, a efectelor soluționării favorabile a

cererii de admitere/aderare pe care pârâta a adresat-o reclamantei în anul

1994.

În ceea ce privește capătul de

cerere referitor la a se dispune, de către instanță, publicarea hotărârii de

către O.S.I.M. în B.O.P.I. secțiunea mărci și radierea mărci din Registrul

național al mărcilor, curtea constată că această solicitare a reclamantei este

lipsită de temei legal. Potrivit cu exigențele art. 42 alin. (3) din H.G. nr. 833/1998,

persoana interesată de o asemenea finalitate se poate adresa O.S.I.M.,

comunicându-i hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a înregistrării

unei mărci, fără a fi necesară o dispoziție expresă a instanței în acest sens.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta Asociația J.M. din România, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurenta formulează următoarele critici:

speță cu prioritate o normă generală, respectiv art. 969 C. civ., nesocotind existența

normei speciale cuprinsă în art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Recurenta consideră că analiza

relei-credințe trebuia să pornească de la scopul legal al înregistrării unei

mărci prevăzut de Legea nr. 84/1998, respectiv folosirea unui semn distinctiv

pentru deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane față de ale unui

concurent.

Or, curtea de apel a judecat cauza

prin raportare la dreptul comun, considerând că, în baza art. 969 C. civ.,

aderarea recurentei la statutul F.I.J.M. a avut ca efect și renunțarea la

dreptul de a mai utiliza sintagma „J.M.” dacă nu va mai avea statutul de membru

al F.I.J.M.

În raport de prevederile art. 3 lit.

a) din Legea nr. 84/1998 și de jurisprudența creată în aplicarea acestuia,

recurenta susține că nu se poate stabili că, în speță, ea ar fi acționat pentru

a împiedica folosirea liberă în viitor de către reclamantă a sintagmei „J.M.”.

Aceasta, deoarece recurenta deține

asupra semnului distinctiv un drept la denumire anterior depunerii cererii de

înregistrare a mărcii, l-a folosit acest sens pentru identificare serviciilor

sale înaintea cererii de înregistrare, iar reclamanta nu și-a manifestat în

niciun fel intenția de a înregistra același semn distinctiv ca marcă pe

teritoriul României; obligația de renunțare asumată prin aderarea la F.I.J.M.

nu poate fi valabilă, din moment ce recurenta a folosit această sintagmă în mod

independent și nu în baza unei autorizări prealabile a F.I.J.M.

de către recurentă s-a făcut pe teritoriul României cu bună-credință.

În susținerea acestui punct de

vedere, recurenta descrie istoricul constituirii și activitatea pe care a

desfășurat-o în România începând cu 11 octombrie 1990.

Arată că în anul 1994 a aderat la F.I.J.M., devenind membră din anul 1995 și că a dobândit dreptul la denumire în baza

sentinței civile pronunțate de Judecătoria sector 1 în dosarul nr. 2152/PJ/1990,

situație în care, faptul că a fost exclusă din federație în anul 2005, ulterior

depunerii cererii de marcă, nu presupune înlăturarea automată a sintagmei „J.M.”

din denumirea sa.

Nu este real că recurenta a avut

statut de observator al F.I.J.M. încă din anul 1990 și în acest sens face

referire la actele depuse la dosar de către reclamantă pretins a fi redactate

în perioada 1957-1990.

Nu se poate reține nici că, de la

constituire sau de la data aderării la F.I.J.M., recurenta a acționat ca agent

sau reprezentant al reclamantei în România, în acest sens fiind relevante art. 5

pct. 1 și 3 din Statutul F.I.J.M.

În plus, până la data constituirii

depozitului de către recurentă, 25 iulie 2005, reclamanta nu avea un drept

anterior protejat asupra mărcii „J.M.” înregistrat în țara de origine Belgia

sau în Comunitatea Europeană, nu începuse vreun demers în acest sens pentru

teritoriul României și nu desfășurase activități muzicale pe același teritoriu.

Considerând că nu sunt întrunite

condițiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, recurenta solicită admiterea

recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Intimata J.M.I. cu sediul în Belgia

a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului în principal,

ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Soluția respingerii recursului ca

inadmisibil a fost solicitată în temeiul excepției lipsei calității procesuale

a persoanei care a declarat și motivat recursul, excepție care a fost respinsă

de Înalta Curte la termenul la care a avut loc dezbaterile pentru

considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.

Pe fond, intimata susține că soluția

anulării înregistrării mărcii pentru rea-credință este legală, dat fiind că

pârâta și-a apropriat denumirea „J.M.”, care avea o vechime de 45 de ani, fiind

folosită în întreaga lume, fiind interesată să adere la F.I.J.M. și că, odată

cu aderarea, a fost de acord să renunțe la denumire atunci când îi va înceta

calitatea de membră a asociației.

O asemenea obligație, asumată de

pârâtă, valorează interdicția de folosire a denumirii în orice mod, inclusiv de

înregistrare a sa ca marcă.

Recursul este, într-adevăr, nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

La situația de fapt reținută - și

care în actuala configurație a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu mai poate fi

reanalizată de instanța de recurs - curtea de apel a aplicat în mod corect

dispozițiile legale incidente în cauză, nefiind aplicabile prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut, ca situație de

fapt, că cererea pentru înregistrarea mărcii în litigiu a fost depusă la

O.S.I.M. la data de 25 iulie 2005, în contextul în care solicitanta avea

cunoștință de derularea procedurilor inițiate de reclamantă pentru excluderea

sa din Federația J.M.I. și în condițiile în care, încă de la data când devenise

membră a acestei federații, își asumase obligația de a nu mai utiliza în vreun

fel sintagma J.M. în ipoteza în care nu ar mai deține calitatea de membră.

Față de această obligație asumată în

baza statutului la care a aderat nu are relevanță faptul că dobândise în

România calitatea de persoană juridică sub titulatura J.M. anterior cererii de

înregistrare a mărcii.

Atitudinea subiectivă a pârâtei la

data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost în mod corect

caracterizată de curtea de apel ca fiind rea-credință, constând în aceea a

intenției de a utiliza un semn distinctiv care coincidea cu denumirea unei alte

persoane juridice, respectiv a federației reclamante, și pe care se obligase să

nu-l mai folosească în cazul în care ea însăși era exclusă sau se retrăgea din

federație.

Făcând referire la obligația asumată

și la dispozițiile art. 969 C. civ., instanța de apel nu a soluționat cauza în

temeiul unui text de lege străin acesteia, așa cum susține recurenta, ci nu a

făcut decât să analizeze atitudinea subiectivă a pârâtei în contextul special

al raporturilor create între ea și reclamantă.

De asemenea, împrejurarea că

reclamanta utilizează de 45 de ani denumirea J.M. în mai multe țări este cea

considerată relevantă în contextul menționat și nu faptul că aceasta ar avea

calitatea de titulară a unei mărci constând în aceeași denumire.

În atare situație, critica

recurentei referitoare la absența unui drept la marcă al reclamantei pe

teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat nu are nicio relevanță.

Aceasta, deoarece, motivul de

anulare a înregistrării mărcii pe care curtea de apel l-a găsit fondat în speță

nu l-a constituit conflictul cu un drept la marcă anterior dobândit de către

reclamantă, care să se circumscrie prevederilor art. 48 alin. (1) lit. b), ci

reaua-credință la înregistrarea mărcii, care reprezintă un temei de anulare

distinct prevăzut de art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Față de cele reținute, Înalta Curte

constată că acțiunea reclamantei a fost în mod legal admisă și, în baza art. 312

C. proc. civ., va menține decizia curții de apel și va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Asociația J.M. din România împotriva deciziei civile nr. 130

A din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie

2010.