ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1753/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 181/F – CONT/2009

pronunțată la data de 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția de

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

contestatoarea D.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a modificat

Decizia nr. 1159 din 11 iunie 2008 emisă de procurorul general al parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că a dispus

înlocuirea sancțiunii aplicate reclamantei, de retrogradare în treapta a II-a

de salarizare, pe o perioadă de 6 luni, cu sancțiunea „mustrare scrisă”.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut că, în mod greșit, prin decizia contestată s-a

stabilit în sarcina reclamantei încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor funcției

publice de manager economic la parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, prin

faptul că a plătit majorări salariale fără a avea credite bugetare alocate,

abatere disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul  funcționarilor publici, republicată, cu aplicarea art. 43 alin.

(1) din același act normativ, deoarece reclamanta a pus în executare hotărâri

judecătorești definitive și executorii de drept, conform art. 289 C. mun.,

neexecutarea acestora în termenul de 15 zile de la data cererii de executare adresată

angajatorului constituind infracțiune, pedepsită cu închisoare sau amendă.

Cu privire la cealaltă abatere disciplinară,

săvârșite de reclamantă, și anume înregistrarea cu întârziere în contabilitate

a valorii materialelor recuperate din dezmembrări, instanța de fond a reținut că

reclamanta beneficiază de o circumstanță atenuantă, respectiv lipsa de personal

la serviciul contabilitate în perioada respectivă, până la suplimentarea

statului de funcții, aspect ce nu poate fi imputat acesteia.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanta critică sentința

instanței de fond și invocă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Susține, prin motivele de recurs

formulate, recurenta-reclamantă, că în mod greșit acțiunea i-a fost admisă

numai în parte, înlocuindu-se sancțiunea aplicată cu „mustrare scrisă”, în

raport de probele administrate impunându-se absolvirea sa de orice răspundere.

În raport de complexitatea și

volumul lucrărilor efectuate de compartimentul pe care-l conducea, având în

vedere că nu a beneficiat nici de colaborare și ajutor de la managerul economic

al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, arată recurenta-reclamantă,

se impunea a se constata lipsa de vinovăție cu privire la abaterea de neînregistrare

la timp în contabilitate în inventarele pe anii 2006-2007 a materialelor rezultate din demolări.

Precizează recurenta că sentința

recurată este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 77

alin. (5) din Legea nr. 188/1999, întrucât a intervenit termenul de prescripție

a abaterii disciplinare, pentru abateri săvârșite în anii 2006 și 2007, în plus

arătând că i s-a agravat răspunderea în propria cale de atac, prin modificarea sancțiunii

aplicate.

Pârâtul Ministerului Public –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocă motivele de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 304

1

C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate,

în sensul menținerii ca legală și temeinică a Deciziei de sancționare din 11

iunie 2008, emisă de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, respectiv menținerea sancțiunii de „retrogradare în

treapta a II - a de salarizare pe o perioadă de 6 luni”, și în consecință,

respingerea contestației ca nefondată.

Prin motivele de recurs formulate,

recurentul-pârât susține în esență, că hotărârea pronunțată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, constatările Comisiei de Disciplină de la nivelul

Ministerului Public, ca urmare a cercetării disciplinare efectuate, fiind în

sensul că reclamanta în calitate de manager economic a săvârșit cu vinovăție o

abatere disciplinară prin faptul că „a plătit majorări salariale, fără a avea credite

bugetare alocate, precum și faptul că a înregistrat cu întârziere în

contabilitate valoarea materialelor recuperate din dezmembrări”.

Precizează recurentul-pârât că au

fost încălcate dispoziții din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,

conform acestor prevederi legale, art. 4, art. 49 și art. 72 alin. (1),

„angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor

bugetare anuale aprobate”, aspect ignorat de contestatoare și de către instanța

de fond.

Hotărârile judecătorești invocate,

susține recurentul, nu constituie „prevederi legale”, ci sunt titluri

executorii, iar punerea în executare a acestora este condiționată de existența

unor fonduri alocate de la buget având ca destinație strictă și specifică asemenea

operațiuni, conform O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată

ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, or reclamanta a

procedat la executarea acestora din fondul de salarii, în lipsa unei legi de rectificare

bugetară.

Cât privește abaterea disciplinară a

înregistrării în contabilitate a valorii materialelor recuperate din

dezmembrări, recurentul-pârât critică sentința, și susține că în mod netemeinic

și nelegal instanța de fond a reținut că reclamanta beneficiază de o

circumstanță atenuantă a sancțiunii datorată lipsei de personal, aceasta în

calitate de manager economic având obligația legală de a asigura buna

funcționare a compartimentului pe care îl conducea, respectiv de a lua toate

măsurile necesare organizării cu operativitate și celeritate a activității, sub

sancțiunea angajării răspunderii disciplinare, această faptă fiindu-i deci

imputabilă.

Analizând cele două recursuri

formulate, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de probatoriul

administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că

este fondat recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Prin decizia nr. 1159 din 11 iunie

2008, procurorul general din cadrul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 77 alin. (3) pct. d) cu

aplicarea art. 82 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul

funcționarilor publici, a sancționat cu retrogradarea în treapta a II–a de

salarizare pe o perioadă de 6 luni pe recurenta-reclamantă D.M., la baza acestei

decizii fiind Raportul din 29 mai 2008 al Comisiei de disciplină din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, raport care constată

că recurenta-reclamantă care are atribuții în angajarea, lichidarea,

ordonanțarea și plata cheltuielilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a

încălcat cu vinovăție îndatoririle funcției publice de manager economic,

săvârșind o abatere disciplinară prin faptul că a plătit majorări salariale fără

a avea credite bugetare alocate, precum și faptul că a înregistrat cu

întârziere în contabilitate valoarea materialelor recuperate din dezmembrări.

Cercetarea disciplinară, la rândul

său, a avut la bază Raportul din 19 februarie 2008 încheiat de S.A.P.I. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care în urma

efectuării unei misiuni de audit ad-hoc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a constatat că „din fondul de salarii s-a plătit pentru procurori majorarea indemnizației

de baza brută lunară conform coeficienților de indexare prevăzuți de O.G. nr. 10/2007

pentru luna decembrie 2007 în sumă de 26.936 lei și pentru luna ianuarie 2008

în sumă de 28264 lei, fără prevederi bugetare”, toate aceste operațiuni având

viza de control financiar preventiv al recurentei-contestatoare.

Astfel, cum corect susține

recurentul-pârât, Decizia contestată din 11 iunie 2008 este legală, modalitatea

în care contestatoarea s-a angajat în efectuarea unor cheltuieli din bugetul de

stat, peste limita creditelor bugetare anuale aprobate, implicând săvârșirea

unei abateri disciplinare, pentru care în mod just i s-a aplicat o sancțiune, aceea

a retrogradării în treapta a II-a de salarizare pe o perioadă de 6 luni”.

Contestatoarea s-a apărat, și

instanța de fond a reținut această apărare, în sensul că existau hotărâri judecătorești

definitive și executorii de drept privind plata unor diferențe salariale pentru

procurori și era obligată să pună în executare aceste hotărâri, pentru că

altfel ar fi fost pasibilă de pedeapsă.

Însă, așa cum corect precizează recurentul-pârât,

Legea  nr. 500/2002 privind finanțele publice, conține dispoziții imperative cu

privire la angajarea cheltuielilor din bugetul de stat, acestea urmând a se

efectua numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Art. 4 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 500/2002 menționează în mod expres că „angajarea cheltuielilor din aceste

bugete se face numai în limita creditelor bugetare acordate”, respectiv că

„angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele

aprobate atrag răspunderea celor vinovați în condițiile legii”.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. (2)

din aceeași Lege, „aprobarea deschiderii de credite se face în limita

creditelor bugetare și potrivit destinațiilor aprobate pe capitole …….”, iar art.

72 alin. (1) lit. a) din Legea finanțelor publice arată că constituie infracțiune

nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) potrivit cu care „Nici o

cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită

dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare”.

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (3)

din Legea nr. 500/2002, „cheltuielile prevăzute în capitole și articole au

destinație precisă și limitată”, iar potrivit art. 47 „cheltuielile bugetare

aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol”.

Este de necontestat faptul că

reclamanta avea obligația de a executa hotărârile judecătorești conform legii,

însă acestea nu puteau fi executate din fondul de salarii, ci, așa cum rezultă

din dispozițiile legale sus-citate, din fondurile alocate de la buget având ca

destinație strictă și specifică asemenea operațiuni, în acest sens fiind și

dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor

publice, stabilite prin titluri executorii, conform cărora dacă executarea

creanței nu se poate face din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este

obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și

îndeplini obligația de plată.

Așadar, contestatoarea, ca manager

economic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, nu putea aviza efectuarea

de plăți care să conducă la depășirea bugetului trimestrial/ anual alocat, în

lipsa unei suplimentări a bugetului Ministerului Public aprobată prin act normativ

- rectificare bugetară.

De fapt, contestatoarei îi era

cunoscut conținutul adresei din 9 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se preciza faptul că, „nu

sunt alocate fonduri pentru plata acestor sentințe civile și prin urmare, nu

putea fi emis un ordin colectiv de salarizare, făcându-se demersuri la M.F.P. pentru

alocarea fondurilor necesare plății sumelor stabilite prin hotărâri

judecătorești”.

Cât privește cea de-a doua faptă reținută

în sarcina contestatoarei ca abatere disciplinară, constând în neînregistrarea

în contabilitate a valorii unor materiale rezultate din dezmembrări, critica

recurentului-pârât, de reținere a unei circumstanțe atenuante a sancțiunii din

cauza lipsei de personal de la Serviciul de contabilitate, este întemeiată.

Calitatea de manager economic a

contestatoarei incumbă acesteia obligația legală de a asigura buna funcționare continuă

și constantă a compartimentului pe care îl conduce, în acest sens, trebuind a

lua toate măsurile necesare unei bune organizări a activității, cu

operativitate și celeritate, în caz contrar asumându-și riscul angajării

răspunderii disciplinare.

Așa fiind, pentru considerentele expuse,

constatând a fi fondate motivele de recurs formulate, sentința instanței de

fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii, actul juridic dedus judecății fiind

interpretat greșit, în baza art. 312 C. proc. civ. se impune admiterea

recursului declarat de pârât și a se proceda la modificarea sentinței atacate

în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.

Cât privește recursul declarat de

reclamanta-contestatoare D.M., acesta este nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ. urmează a fi respins ca atare.

Considerentele expuse în cadrul

analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vin să întărească netemeinicia motivelor

de recurs formulate de reclamantă.

Recurenta-reclamantă, în mod

indubitabil se face vinovată de săvârșirea celor două fapte reținute ca abateri

disciplinare, iar susținerea sa în sensul că i s-a agravat răspunderea în

propria cale de atac este total nefondată, instanța de fond înlocuindu-i

sancțiunea „retrogradării în treapta a II- a de salarizare pe o perioadă de 6

luni” cu o sancțiune mai ușoară, aceea a „mustrării scrise”.

Aceeași netemeinicie se constată și

în ceea ce privește susținerea sa în sensul că a intervenit termenul de

prescripție al aplicării sancțiunii, potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

instanța de fond nemaiputând aplica o sancțiune mai ușoară, câtă vreme instanța

de fond a procedat numai la schimbarea sancțiunii aplicate și nu la o „aplicare

efectivă a acesteia”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței nr. 181/F - CONT din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de D.M.

împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2010.