ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1566/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1566/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 240 din 8 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâta C.S.E.P.H.A., și a desființat Decizia nr. 1413/2010 emisă de pârâtă, admițând contestația împotriva certificatului nr. 5545 din 1 noiembrie 2010, în sensul că îl încadrează pe reclamant în gradul de handicap „accentuat” în loc de gradul de handicap „mediu”. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În condițiile Legii nr. 554/2004, dobândește legitimare procesuală pasivă autoritatea publică emitentă a actului vătămător sau care refuză emiterea actului ce face obiect de cenzură în condițiile acestui act normativ.
Atâta timp cât legea recunoaște competența în emiterea unui act și posibilitatea revocării acestuia, este de principiu că existența personalității juridice nu este o condiție a legitimării procesuale pasive în acest cadru procesual, fiind suficientă capacitatea de drept public a autorității. Așadar, contestându-se un act emis de C.S.E.P.H.A. se impune aprecierea că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză. Încadrarea unei persoane într-un grad sau altul de handicap se face în baza Ordinului ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, ordin care nu a fost modificat în ultimii doi ani.
La 9 noiembrie 2009, reclamantul a fost evaluat medical, stabilindu-se că suferă de boala cu Cod Q26, pentru care corespunde gradul de handicap accentuat (f. 11). La 1 noiembrie 2010, pentru aceeași boală, cu același cod, s-a apreciat că reclamantul se încadrează în gradul de handicap mediu, deși, din nici unul din actele de la dosar nu rezultă o ameliorare a afecțiunii reținute sub același cod (f. 12), respectiv malformație congenitală a venelor mari din cadrul aparatului circulator cardiac. Împotriva acestui certificat reclamantul a formulat contestație, soluționată prin decizia nr. 1413 din 24 noiembrie 2010 (f. 22), menținându-se concluziile comisiei locale.
Reținându-se că instanța de contencios administrativ este îndreptățită să verifice actele ce-i revin în competența de cenzură numai sub aspectul legalității lor, fără a face aprecieri și verificări sub aspectul concluziilor exprimate de comisiile de medici specialiști, s-au verificat susținerile reclamantului numai din această perspectivă. În această limită se apreciază că actul contestat apare ca fiind lipsit de justificare legală, de vreme ce reclamantul suferă de aceeași boală, căreia îi corespunde același cod și căreia i se aplică aceleași criterii, în absența dovezii unei ameliorări a sănătății acestuia. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs M.M.F.P.S.
S-a motivat cererea de recurs prin aceea că prima instanță a interpretat greșit legea, decizia atacată fiind legală. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Curtea de Apel Pitești prin sentința recurată a admis acțiunea formulată de intimatul-reclamant și a desființat Decizia nr. 1413/2010. A admis contestația împotriva certificatului nr. 5545/2010 în sensul că l-a încadrat pe reclamant în handicap „accentuat”, în loc de handicap mediu. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în raport de probele admise și administrate respectiv actele medicale depuse sau aspectele legalității acestora față de faptul că intimatul suferă de aceeași boală fără ameliorări, acestuia îi corespunde același cod căruia i se aplică aceeași criterii.
Sub aspectul emiterii actului administrativ atacat, emitentul este C.S.E.P.H.A. care fără dubiu are calitate procesuală pasivă fapt pentru care corect a fost citată în cauză de către Curtea de Apel. Pe fond este fără dubiu că intimatul-reclamant a fost evaluat medical în 2009 stabilindu-se că boala de care suferă se încadrează în gradul de handicap accentuat. În 2010 pentru aceeași boală cu același cod s-a apreciat că se încadrează în grad mediu de handicap, deși din toate actele depuse nu a rezultat nici un fel de ameliorare. Reclamantul a atacat decizia în litigiu tocmai pentru aceste considerente și corect prima instanță a reținut că acesta a fost vătămat într-un drept al său protejat de lege conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 și a admis contestația.
Pentru aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de M.M.F.P.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de M.M.F.P.S. împotriva sentinței nr. 240 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.