ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Reclamantul C.L. Oradea – A.P.I. Oradea a chemat în judecată D.G.F.P. Bihor și Ministerul Finanțelor Publice – D.G.A.

Fiscală, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună lămurirea și completarea dispozitivului Sentinței nr. 101/ CA din 11 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1337/35/CA/2007-PI, în sensul obligării în solidar a pârâților, la plata cu titlu de cheltuieli de judecată și a sumei de 10.500 lei, reprezentând onorariu de expert, achitată conform chitanțelor din 9 aprilie 2009 și din 3 aprilie 2008. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul procesului a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procedurilor, incluzând sumele reprezentând onorariu expert suportate pentru efectuarea expertizei contabile judiciare depuse în cauză.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 26/CA/2010-PI din 26 aprilie 2010 a admis cererea formulată de reclamant, dispunând în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 101/ CA din 1 iunie 2009 în sensul obligării în solidar a pârâților D.G.F.P. Bihor și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Administrare Fiscală, la plata cu titlu de cheltuieli de judecată și a sumei de 10.500 lei, reprezentând onorariu expert, achitată conform chitanțelor din 9 aprilie 2009 și din 3 aprilie 2008, în favoarea reclamantului, față de suma de 14,6 lei inițial stabilită cu acest titlu.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, în cadrul procesului soluționat prin Sentința nr. 101/CA din 1 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu expert, instanța omițând însă să se pronunțe și cu privire la cheltuielile suportate de reclamant pentru efectuarea expertizei contabile depuse în cauză. 2. Recursul promovat de recurenta D.G.F.P. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu dar și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În esență, prin motivele de recurs înfățișate, s-a susținut că prin sentința nr. 10 din iunie 2009 a Curții de Apel Oradea instanța a admis acțiunea aceluiași reclamant, a anulat în parte Decizia nr. 358 din 11 decembrie 2007 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a acordat reclamantului suma de 14,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în condițiile în care nu a rezultat, din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar, că s-ar fi solicitat, cu același titlu și acordarea onorariului de expertiză. Relevantă în acest sens, în opinia recurentei, este împrejurarea că nici măcar instanța de fond în motivarea sentinței prin care a admis cererea de lămurire nu a indicat fila din dosar prin care reclamantul a solicitat acordarea acestor cheltuieli, fiind evident totodată și că o astfel de problemă ar fi putut fi rezolvată pe calea recursului și nu în temeiul procedurii reglementate de art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Analizând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente ale art. 281 2 C. proc. civ. Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii de completare dispozitiv, în sensul precizării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate. Prin sentința nr. 26 din 26 aprilie 2010, în temeiul art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond a dispus completarea dispozitivului Sentinței nr. 101/ CA din 1 iunie 2009 pronunțată în Dosarul 1337/35/CA/2007 în sensul obligării în solidar a pârâților din respectiva cauză la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată și a sumei de 10.500 lei, reprezentând onorariu de expert, achitat conform chitanțelor depuse la dosar, în plus față de suma de 14,6 lei menționată inițial, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte apreciază că s-a realizat în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în cadrul procedurii reglementată de art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la completarea hotărârii, în condițiile în care, în mod evident, dintr-o omisiune, instanța, cu ocazia pronunțării hotărârii în dosarul de fond nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului total cheltuielilor de judecată cuvenite reclamantului și pe cele ocazionate de efectuarea expertizei contabile. Aceste cheltuieli, în sumă de 1.000 lei și respectiv de 9.500 lei au fost suportate de reclamantul C.L. Oradea, astfel cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.

Totodată acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant a fost solicitată expres, și cu ocazia susținerii concluziilor orale, la data de 25 mai 2009, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la 25 mai 2009 (fila 74 vol. II, dosar fond). În fine, apreciind și în sensul corectei aplicări a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține că nici una dintre criticile recurentei nu este întemeiată, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Bihor în nume propriu și al A.N.A.F. împotriva Sentinței civile nr. 26/ CA din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.