ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe

Reclamantul

C.L. Oradea – A.P.I. Oradea a chemat în judecată D.G.F.P. Bihor și Ministerul

Finanțelor Publice – D.G.A. Fiscală, solicitând instanței ca în contradictoriu

cu pârâții să dispună lămurirea și completarea dispozitivului Sentinței nr. 101/

CA din 11 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1337/35/CA/2007-PI,

în sensul obligării în solidar a pârâților, la plata cu titlu de cheltuieli de judecată

și a sumei de 10.500 lei, reprezentând onorariu de expert, achitată conform

chitanțelor din 9 aprilie 2009 și din 3 aprilie 2008.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul procesului a solicitat și

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

desfășurarea procedurilor, incluzând sumele reprezentând onorariu expert

suportate pentru efectuarea expertizei contabile judiciare depuse în cauză.

Curtea

de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 26/CA/2010-PI din 26 aprilie 2010 a admis cererea formulată de reclamant, dispunând în temeiul art. 281

2

C. proc. civ. completarea dispozitivului

Sentinței civile nr. 101/ CA din 1 iunie 2009 în sensul obligării în solidar a

pârâților D.G.F.P. Bihor și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală

de Administrare Fiscală, la plata cu titlu de cheltuieli de judecată și a sumei

de 10.500 lei, reprezentând onorariu expert, achitată conform chitanțelor din 9

aprilie 2009 și din 3 aprilie 2008, în favoarea reclamantului, față de suma de 14,6

lei inițial stabilită cu acest titlu.

Pentru

a pronunța această sentință instanța a reținut că, în cadrul procesului

soluționat prin Sentința nr. 101/CA din 1 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând taxa de timbru și onorariu expert, instanța omițând însă să se

pronunțe și cu privire la cheltuielile suportate de reclamant pentru efectuarea

expertizei contabile depuse în cauză.

2.

Recursul promovat de recurenta D.G.F.P.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu dar și în numele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală.

În

esență, prin motivele de recurs înfățișate, s-a susținut că prin sentința nr. 10

din iunie 2009 a Curții de Apel Oradea instanța a admis acțiunea aceluiași

reclamant, a anulat în parte Decizia nr. 358 din 11 decembrie 2007 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și a acordat reclamantului suma de 14,6 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată în condițiile în care nu a rezultat, din niciunul dintre înscrisurile

depuse la dosar, că s-ar fi solicitat, cu același titlu și acordarea onorariului

de expertiză. Relevantă în acest sens, în opinia recurentei, este împrejurarea că

nici măcar instanța de fond în motivarea sentinței prin care a admis cererea de

lămurire nu a indicat fila din dosar prin care reclamantul a solicitat

acordarea acestor cheltuieli, fiind evident totodată și că o astfel de problemă

ar fi putut fi rezolvată pe calea recursului și nu în temeiul procedurii reglementate

de art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ.

3.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Recursul

nu este fondat.

Analizând

sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului și față de prevederile

legale incidente ale art. 281

2

C. proc. civ. Înalta Curte reține că nu

subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea, fie

modificarea hotărârii de completare dispozitiv, în sensul precizării

cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Prin

sentința nr. 26 din 26 aprilie 2010, în temeiul art. 281

2

alin. (1) C.

proc. civ., instanța de fond a dispus completarea dispozitivului Sentinței nr. 101/

CA din 1 iunie 2009 pronunțată în Dosarul 1337/35/CA/2007 în sensul obligării

în solidar a pârâților din respectiva cauză la plata, cu titlu de cheltuieli de

judecată și a sumei de 10.500 lei, reprezentând onorariu de expert, achitat conform

chitanțelor depuse la dosar, în plus față de suma de 14,6 lei menționată

inițial, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Contrar

celor afirmate de recurentă, Înalta Curte apreciază că s-a realizat în cauză o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în cadrul procedurii

reglementată de art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., referitoare la

completarea hotărârii, în condițiile în care, în mod evident, dintr-o omisiune,

instanța, cu ocazia pronunțării hotărârii în dosarul de fond nu a avut în

vedere la stabilirea cuantumului total cheltuielilor de judecată cuvenite

reclamantului și pe cele ocazionate de efectuarea expertizei contabile.

Aceste

cheltuieli, în sumă de 1.000 lei și respectiv de 9.500 lei au fost suportate de

reclamantul C.L. Oradea, astfel cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.

Totodată acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant a fost solicitată

expres, și cu ocazia susținerii concluziilor orale, la data de 25 mai 2009, astfel

cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la 25 mai 2009 (fila 74 vol. II,

dosar fond).

În

fine, apreciind și în sensul corectei aplicări a prevederilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. Înalta Curte reține că nici una dintre criticile recurentei nu

este întemeiată, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va

respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. Bihor în nume propriu și al A.N.A.F. împotriva Sentinței civile

nr. 26/ CA din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.