ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1459/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 617 din 20 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General pe capetele 2 și 3 din cererea principală, așa cum a fost modificat și pe capătul 3 din cererea de intervenție în interes propriu, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepția prematurității capătului de cerere principală modificată, formulată în contradictoriu cu A.N.R.P.; a fost respins acest capăt de cerere ca prematur formulat; a fost admisă în parte cererea principală așa cum a fost modificată, formulată de reclamantul S.N., decedat și moștenit de D.M.

și în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.M., fiind obligat pârâtul Municipiul București să emită în favoarea reclamantei și intervenientei în interes propriu dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul solicitat prin notificare, situat în București. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București pe capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani pentru construcțiile demolate și pe capătul din cererea de intervenție având ca obiect obligarea aceluiași pârât la plata sumei de 2.400.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În aceste condiții, capetele 2 și 3 din cererea principală și capătul 3 din cererea de intervenție au fost respinse, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu A.N.R.P., prima instanță a reținut că este prematur formulat întrucât în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a precizat că procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură se finalizează prin emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007. Nefiind finalizată această procedură, dreptul reclamantului de obligare a pârâtei A.N.R.P. la achitarea în numerar a despăgubirilor în cuantum de 500.000 lei, nu s-a născut, astfel că cererea reclamantei a fost apreciată ca fiind prematur formulată.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâtul nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, printr-o dispoziție motivată asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că reclamanta și intervenienta I.I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului conform contractului de vânzare – cumpărare din 15 iunie 1920, autentificat de Tribunalul Ilfov, imobil ce a fost expropriat de la S.A., fiica numitului I.I.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta D.M. și intervenienta S.M. criticând-o ca netemeinică și nelegală întrucât terenul proprietatea autorilor lor avea o suprafață de 330 m.p., fapt ce rezultă din extrasul de carte funciară și nu doar suprafața de 307 m.p. Au mai criticat faptul că deși în considerentele sentinței tribunalul a reținut că va obliga pârâtul să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, în dispozitiv obligația instituită în sarcina Municipiului București este aceea de a emite dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent nu și aceea de a constata că valoarea măsurilor reparatorii este de 1.994.636 lei. Prin decizia civilă nr. 38/ A din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul formulat de apelanții – reclamanți S.M.

și D.M. împotriva sentinței civile nr. 617 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerente: Este nefondată critica recurenților referitoare la faptul că instanța trebuia să dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 330 m.p., teren întrucât prin notificarea înregistrată la B.E.J. B.R.B., din 14 februarie 2002, defunctul reclamant S.N., moștenit de D.M. și intervenienta S.M. au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 307 m.p. și construcția edificată pe acest teren, situat în București, expropriat în baza Decretului nr. 360/1984. Așadar acesta a fost obiectul învestirii, pe procedura specială și în aceste limite a fost soluționată contestația.

A mai reținut instanța de apel că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. S-a reținut că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 360/1984, iar în anexa Decretului figurează suprafața de 307 m.p., pe str. Aviator Darian și construcția în suprafață de 153 m.p.

A mai constatat instanța de apel că nu există probe contrare în sensul legii, în ceea ce privește suprafața terenului supusă exproprierii, ci doar date contradictorii, în condițiile în care actul de vânzare – cumpărare, din 15 iulie 1920 de Tribunalul Ilfov, prin care autorul reclamantei și al intervenientei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prevăzând că, terenul are lungimea de 20 m și lățimea de 18 m, procesul – verbal pentru înființarea cărților funciare în București, consemnează o suprafață de 330 m.p., iar în evidențele fiscale figurează S.A. cu o suprafață de 320 m.p. Expertiza tehnică efectuată în cauză, care a avut ca obiectiv, printre altele, identificarea terenului în suprafață de 307 m.p., iar în apel nu s-au solicitat de către apelanți probe suplimentare sub acest aspect.

Trecând la examinarea celui de-al doilea motiv de apel, privind obligația pârâtului de a se pronunța cu privire la valoarea despăgubirilor, curtea a reținut că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acestea se stabilesc în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta D.M. și intervenienta S.M. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Ambele instanțe au încălcat legea, respectiv art. 24 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, care prevede că în lipsa unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive.

În consecință, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive adică pentru suprafața de 330 m.p. O altă critică se referă la faptul că, instanța de apel trebuia să oblige pârâtul la emiterea în beneficiul acestora a unei decizii cu propuneri de măsuri reparatorii în valoare de 1.994.636 lei. Față de cele expuse, recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și în rejudecare să se dispună conform cu cele solicitate.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: În materia Legii nr. 10/2010, prin dispozițiile art. 24 alin. (1), legiuitorul a prevăzut că, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deținea imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speță, imobilul a fost expropriat de la S.A., prin Decretul nr. 360/1984, aceasta figurând ca proprietară, iar în anexa la decret figurează teren în suprafață de 307 m.p., situat în str. Aviator Darian și construcție în suprafața de 153 m.p. Așa fiind, și în lipsa altor probe, în mod corect instanțele au stabilit întinderea dreptului de proprietate la suprafața de 307 m.p., solicitată de altfel și prin notificare. Este nefondată și critica referitoare la faptul că, ambele instanțe nu au luat în considerare valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat de 1.994.636 lei, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Sub acest aspect, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat pârâtul să emită în favoarea recurentelor decizia cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII înseamnă că valoarea finală este stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu posibilitatea atacării deciziei în instanța de contencios administrativ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M. și intervenienta S.M. împotriva deciziei civile nr. 38/ A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 martie 2012.