ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1658/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 277/ A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins apelurile declarate de reclamanta P.V.H. și pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1400/ PI din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că parcelele ce au format obiectul contestației au fost identificate și delimitate de expert. Deși Legea nr. 10/2001 a instituit principiul restituirii în natură a imobilelor solicitate, acestea vor fi restituite doar în măsura în care nu sunt afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv nu sunt afectate de căi de acces, străzi, parcări, trotuare sau amenajări subterane.

Față de concluziile raportului de expertiză, în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a parcelei spațiu verde în suprafață de 380 mp. Nu au fost găsite întemeiate criticile pârâtului privitoare la soluția de restituire în natură de către prima instanță a terenului în suprafață de 610 mp. S-a arătat că pe această parcelă de teren nu există construcții și nici instalații, astfel încât poate fi restituită în natură reclamantei. 2. Recursurile 2.1. Motive Ambele părți au declarat recurs împotriva deciziei nr. 277/ A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Prin recursul reclamantei, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., au fost formulate critici privitoare la nelegalitatea soluției de respingere a cererii de restituire în natură a parcelei de teren în suprafață de 380 mp. Restituirea în natură este posibilă deoarece pe acest teren nu există construcții și nici instalații, branșamentul de gaz putând fi mutat pe alt amplasament, pe cheltuiala reclamantei. Din conținutul dosarului nu rezultă că această parcelă nu ar constitui teren liber în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Regula este restituirea în natură a imobilelor solicitate. Pârâtul a criticat hotărârea în privința păstrării soluției de restituire în natură a unei parcele de teren ce are ca destinație spațiu verde și care este ocupată de rețele edilitare de gospodărie comunală.

Revendicatorii nu vor putea construi pe această parcelă și nu-i vor putea schimba destinația, astfel încât va rămâne în continuare zonă verde. 2.2. Analiza recursurilor Prin ambele recursuri s-a dedus analizei nelegalitatea hotărârii instanței superioare de fond în ce privește modul de rezolvare a problemei posibilității restituirii în natură a unor suprafețe de teren. Parcela de teren în suprafață de 380 mp, pretinsă de reclamantă a-i fi restituită în natură, a fost identificată de expert ca fiind spațiu verde, fiind traversată pe o latură de o conductă de gaz. Instanțele de fond au apreciat în mod corect faptul că acest teren, preluat prin expropriere, nu poate fi restituit în natură.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. Or, legea specială cuprinde și art. 11 alin. (3) conform cu care, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător. În aplicarea Legii nr. 10/2001, art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 arată că sintagma „amenajări de utilitate publică” ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Nu în ultimul rând, sunt de reținut și prevederile art. 70 lit. f) din O.U.G.

nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, conform cu care pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, autoritățile administrației publice locale, precum și, după caz, persoanele fizice și juridice au obligația să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism și amenajarea teritoriului. Față de cele ce preced, suprafața de teren de 380 mp cu destinația de spațiu verde, aflată în imediata apropiere a unor blocuri de locuințe, nu poate fi restituită în natură.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat. Cu aceleași argumente, soluția instanțelor de fond de a restitui în natură terenul în suprafață de 610 mp a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor legale menționate anterior. Împrejurarea că, potrivit expertului, pe teren nu există construcții și nici instalații nu este suficient pentru ca acesta să poată fi restituit în natură, câtă vreme din coroborarea raportului de expertiză cu alte mijloace de probă rezultă contrariul. Astfel, din anexa la raportul de expertiză se poate observa că terenul în suprafață de 610 mp este situat între mai multe blocuri de locuințe, iar în referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 se menționează că pe acest teren se află 21 de garaje folosite în baza unor contracte de concesiune.

Așadar, terenul este supus unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, ceea ce face ca, prin restituirea lui în natură, instanțele să fi interpretat greșit dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, criticile pârâtului întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul Primarului municipiului Timișoara va fi admis și hotărârile instanțelor de fond vor fi modificate în sensul reținut prin dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 277/ A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și în consecință: Modifică în parte decizia. Admite apelul declarat de pârât, schimbă în parte sentința nr. 1400/ PI din 1 iunie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă în sensul că respinge în totalitate contestația formulată de reclamanta P.V.H. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.V.H. împotriva aceleiași decizii. Păstrează restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2012.