ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1658/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia nr. 277/

A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins

apelurile declarate de reclamanta P.V.H. și pârâtul Primarul municipiului

Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1400/ PI din 1 iunie 2010 pronunțată

de Tribunalul Timiș.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că parcelele ce au format obiectul

contestației au fost identificate și delimitate de expert.

Deși Legea nr.

10/2001 a instituit principiul restituirii în natură a imobilelor solicitate,

acestea vor fi restituite doar în măsura în care nu sunt afectat de amenajări

de utilitate publică, respectiv nu sunt afectate de căi de acces, străzi,

parcări, trotuare sau amenajări subterane.

Față de concluziile

raportului de expertiză, în mod corect prima instanță a respins capătul de

cerere privind restituirea în natură a parcelei spațiu verde în suprafață de

380 mp.

Nu au fost găsite

întemeiate criticile pârâtului privitoare la soluția de restituire în natură de

către prima instanță a terenului în suprafață de 610 mp. S-a arătat că pe

această parcelă de teren nu există construcții și nici instalații, astfel încât

poate fi restituită în natură reclamantei.

2.1. Motive

Ambele părți au

declarat recurs împotriva deciziei nr. 277/ A din 17 februarie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Prin recursul

reclamantei, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., au fost formulate critici privitoare la nelegalitatea soluției de

respingere a cererii de restituire în natură a parcelei de teren în suprafață

de 380 mp.

Restituirea în natură

este posibilă deoarece pe acest teren nu există construcții și nici instalații,

branșamentul de gaz putând fi mutat pe alt amplasament, pe cheltuiala reclamantei.

Din conținutul

dosarului nu rezultă că această parcelă nu ar constitui teren liber în

accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Regula este

restituirea în natură a imobilelor solicitate.

Pârâtul a criticat

hotărârea în privința păstrării soluției de restituire în natură a unei parcele

de teren ce are ca destinație spațiu verde și care este ocupată de rețele

edilitare de gospodărie comunală.

Revendicatorii nu vor

putea construi pe această parcelă și nu-i vor putea schimba destinația, astfel

încât va rămâne în continuare zonă verde.

2.2. Analiza

recursurilor

Prin ambele recursuri

s-a dedus analizei nelegalitatea hotărârii instanței superioare de fond în ce

privește modul de rezolvare a problemei posibilității restituirii în natură a

unor suprafețe de teren.

Parcela de teren în

suprafață de 380 mp, pretinsă de reclamantă a-i fi restituită în natură, a fost

identificată de expert ca fiind spațiu verde, fiind traversată pe o latură de o

conductă de gaz.

Instanțele de fond au

apreciat în mod corect faptul că acest teren, preluat prin expropriere, nu

poate fi restituit în natură.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în

echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile

prezentei legi.

Or, legea specială

cuprinde și art. 11 alin. (3) conform cu care, în cazul în care construcțiile

expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4),

(5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.

În aplicarea Legii

nr. 10/2001, art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 arată că sintagma „amenajări de

utilitate publică” ale localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

grădini publice, piețe pietonale și altele.

Nu în ultimul rând,

sunt de reținut și prevederile art. 70 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, conform cu care pentru

asigurarea unui mediu de viață sănătos, autoritățile administrației publice locale,

precum și, după caz, persoanele fizice și juridice au obligația să adopte

elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire,

concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a

parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a

amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă, în

conformitate cu planurile de urbanism și amenajarea teritoriului.

Față de cele ce

preced, suprafața de teren de 380 mp cu destinația de spațiu verde, aflată în

imediata apropiere a unor blocuri de locuințe, nu poate fi restituită în

natură.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de

reclamantă va fi respins ca nefondat.

Cu aceleași argumente,

soluția instanțelor de fond de a restitui în natură terenul în suprafață de 610

mp a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor legale menționate anterior.

Împrejurarea că,

potrivit expertului, pe teren nu există construcții și nici instalații nu este

suficient pentru ca acesta să poată fi restituit în natură, câtă vreme din

coroborarea raportului de expertiză cu alte mijloace de probă rezultă

contrariul.

Astfel, din anexa la

raportul de expertiză se poate observa că terenul în suprafață de 610 mp este

situat între mai multe blocuri de locuințe, iar în referatul Comisiei de

aplicare a Legii nr. 10/2001 se menționează că pe acest teren se află 21 de

garaje folosite în baza unor contracte de concesiune. Așadar, terenul este

supus unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, ceea ce face ca,

prin restituirea lui în natură, instanțele să fi interpretat greșit

dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții,

criticile pârâtului întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul Primarului

municipiului Timișoara va fi admis și hotărârile instanțelor de fond vor fi

modificate în sensul reținut prin dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 277/

A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și în

consecință:

Modifică în parte

decizia.

Admite apelul

declarat de pârât, schimbă în parte sentința nr. 1400/ PI din 1 iunie 2010 a

Tribunalului Timiș, secția civilă în sensul că respinge în totalitate

contestația formulată de reclamanta P.V.H.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta P.V.H. împotriva aceleiași decizii.

Păstrează restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2012.