ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2689/2010

Deliberând asupra recursului de față, În condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Timiș, contestatoarea H.M.M.V. a solicitat anularea dispoziției nr. 243 din 29 ianuarie 2008 a Primăriei Municipiului Timișoara, în parte, referitor la respingerea cererii de restituire în natură a boxelor, constând din trei încăperi situate la subsolul corpului B al imobilului situat în Timișoara înscris în C.F. 747 col. Timișoara, restituirea în natură a acestor boxe și a terenului aferent lor, intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în C.F. 747 col. Timișoara și obligarea intimaților Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea a susținut că este unica moștenitoare a defunctei R.I. de la care s-a preluat imobilul în litigiu, că nevalabilitatea titlului statului s-a stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 441/R din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, decizie prin care s-a constatat și nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, pentru apartamentele nr. 1 și 6 din imobil. Prin dispoziția atacată, Primarul Municipiului Timișoara, soluționând notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, a dispus să fie restituite în natură apartamentele nr. 1, 4-6 din imobil, cu terenul aferent și garajul nr. 1 cu terenul aferent. Pentru apartamentul nr. 2 situat în corpul A de clădire și boxele constând din trei încăperi situate la subsolul corpului B cu terenul aferent s-a propus acordarea de despăgubiri.

În motivarea acestei soluții, Primarul a arătat că apartamentul nr. 2 și boxele nu pot fi restituite în natură întrucât s-ar fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, însă boxele de la subsolul corpului B din clădire și terenul aferent lor nu au format obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare și în momentul de față statul este înscris ca proprietar asupra boxelor și terenului aferent. Contestatoarea a mai susținut că refuzul Primarului Municipiului Timișoara de a restitui în natură imobilul este neîntemeiat față de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, cât și față de dispozițiile pct. 1 lit. a) din capitolul I al Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Ulterior, contestatoarea și-a precizat contestația solicitând anularea în parte a dispoziției nr. 243 din 29 ianuarie 2009, restituirea în natură a terenului și intabularea dreptului de proprietate în Cartea funciară nr. 744 Timișoara, cu titlul de restituire în baza Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 614/PI din 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă acțiunea precizată formulată de contestatoarea H.M.M.V. în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara. A fost anulată în parte dispoziția nr. 243 din 29 ianuarie 2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și, în consecință: S-a dispus restituirea în natură, către contestatoare, a boxelor constând în trei încăperi de la subsolul corpului B al imobilului situat în Timișoara, înscrise în C.F.

nr. 747 col. Timișoara, nr. Top 67/VIII și a terenului aferent acestora. S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestor boxe și al terenului aferent acestora, în C.F. nr. 747 col Timișoara. S-a dispus restituirea în natură a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeței de 159/601 mp și intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestuia în cartea funciară mai sus menționată. Au fost obligați intimații să plătească contestatoarei suma de 1504,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expertiză). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență că, potrivit extrasului de carte funciară nr. 747 Timișoara, nr. Top 67 a fost proprietatea numitei R.I.

și a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950. Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 114 din 19 decembrie 2002, s-a reținut calitatea de moștenitoare a contestatoarei față de fosta proprietară tabulară, în calitate de nepoată de frate predecedat. Prin notificarea nr. 3089 din 10 mai 2001, contestatoarea a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului identificat mai sus. Prin dispoziția nr. 243 din 29 ianuarie 2008 au fost restituite în natură apartamentul 1 cu 25,31% p.c.i.g. și 40,815% din p.c.i. corp A și 142/601 mp teren, apartamentul 4 cu 8,31% p.c.i.g., 13.41%o p.c.i. corp A și 47/601 mp teren, apartamentul 5 cu 21,65% din p.c.i.g., 56,99% p.c.i corp B și 125/601 mp teren, apartamentul 6 cu 7,333% din p.c.i.g., 19,29% p.c.i.

corp B și 121/601 mp teren, garaj nr. 1 cu 20/601 mp teren și terenul în suprafață de 20/601 mp ocupat de garajul nr. 2. S-a propus contestatoarei acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul 2, cu 28,39% p.c.i.g., 45% p.c.i. corp A, boxele de la subsolul corpului B cu 9,01% p.c.i.g., 23,72%) p.c.i. corp B, vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru terenul în suprafață de 159/601 mp aferent apartamentului 2 și pentru terenul în suprafață de 51/601 mp aferent boxelor. Pentru identificarea părților din imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat să-i fie restituite în natură, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize topografice ale cărei concluzii au fost însușite de către părțile litigante, care nu au înțeles să formuleze obiecțiuni.

Potrivit concluziilor specialistului topograf, boxele situate la subsolul corpului de clădire B, identificat prin nr. top 607/VII sunt și în prezent proprietatea statului, cu titlul de naționalizare. Corelând datele de Carte funciară cu releveele apartamentelor din documentația de apartamentare a imobilului, expertul a stabilit că cele trei boxe care intră în componența apartamentul 2 sunt situate la subsolul corpului de clădire A și aparțin numărului top 67/11, fiind distincte de cele revendicate de contestatoare, care sunt situate la subsolul corpului de clădire B și care se identifică prin nr. top 67/VIII, iar specialistul a concluzionat că boxele situate la subsolul corpului de clădire B, identificate prin top 67/VIII, constituie o unitate locativă distinctă de boxele care intră în componența apartamentului nr. 2 care se află în corpul de clădire A, identificat cu nr. Top 67/11 în documentația de apartamentare și înscris în C.F.

ind. 145393 Timișoara. Cu privire la terenul aferent apartamentul nr. 2, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, din datele de carte funciară rezultă că și în prezent terenul respectiv se află în proprietatea statului și, ca atare, acesta poate fi restituit potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001. În final, s-a evidențiat că H.M.M.V. este îndreptățită la restituirea în natură a celor trei boxe, constând în trei încăperi de la subsolul corpului B al imobilului situat în Timișoara, înscrise în C.F. nr. 747 col. Timișoara, nr. top 67/VIII, cu terenul aferent acestora, precum și a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeței de 159/601 mp. Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei în cartea funciară asupra imobilelor mai sus identificate.

Prin apelul declarat de către pârâți împotriva hotărârii instanței de fond, s-a solicitat schimbarea acesteia în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei privind restituirea în natură a terenului aferent apartamentului 2, respectiv a suprafeței de 159/601 mp, precum și respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestei suprafețe în Cartea funciară. Prin criticile formulate, pârâți au arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece nu a ținut cont de situația reală și a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză în ceea ce privește atribuirea către contestatoare, în natură, a terenului aferent apartamentului nr. 2, acest teren neputând fi restituit în natură, deoarece restituirea către proprietarul deposedat în mod abuziv de către stat, poate primi numai cota de teren neaferentă locuinței chiriașului cumpărător, respectiv numiții C.S.

și C.E.C., iar prin raportul de expertiză nu a fost determinat terenul aferent apartamentului nr. 2. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 245A din 05 noiembrie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâților Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și a obligat pârâții să plătească în solidar intimatei contestatoare H.M.M.V. suma de 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial. Instanța de apel a reținut că hotărârea apelată este temeinică și legală, întrucât prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 1, art. 9 alin. (1) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, pct. 1 lit. a) Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G.

nr. 250/2007, art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 și art. 34 din Legea nr. 7/1996, când a admis contestația reclamantei, așa cum s-a arătat anterior, nefiind invocat din oficiu nici un motiv de ordine publică, de natură să atragă desființarea sau schimbarea în tot ori în parte a sentinței apelate. Față de probele dosarului, curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanță a admis în tot contestația reclamantei și a dispus restituirea în natură a boxelor, constând din trei încăperi de la subsolul corpului B al imobilului din Timișoara, înscrise în C.F. nr. 747 col. Timișoara. Nr. top 67/VIII, a terenului aferent acestora și a terenului de 159/601 mp, aferent apartamentului nr. 2 din același imobil, înscris în C.F.

ind. nr. 145393 Timișoara nr. Top 67/II și în C.F. nr. 747 col. Timișoara. Contrar criticilor exprimate în apel cu privire la terenul de 159/601 mp, aferent apartamentul nr. 2 din imobil, instanța de fond a reținut corect că se află în proprietatea statului și că, în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, se justifică restituirea în natură. La data emiterii dispoziției atacate nu exista niciun impediment pentru restituirea în natură a terenului în discuție, așa cum corect a reținut prima instanță. Susținerea apelanților, în sensul că acesta nu ar fi fost identificat prin expertiza topografică administrată în cauză, s-au apreciat ca lipsite de temei. Terenul aferent apartamentului nr. 2 din imobil s-a stabilit ca fiind de 159/60l mp la apartamentare și a fost intabulat ca atare în Cartea funciară, întinderea lui nefiind contestată de către niciuna dintre părți.

De asemenea, expertiza topografică a fost utilă pentru identificarea celor trei boxe de la subsolul corpului B de clădire, despre care apelanții au susținut fără temei că ar aparține tot apartamentului nr. 2. Poziția exprimată în apel, în sensul că terenul aferent acestui apartament nr. 2 le-ar reveni numiților C.S. și E.C. în proprietate, conform dispozițiilor art. 33 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, este contrară poziției pe care aceleași autorități ale administrației publice locale a exprimat-o în mod constant în litigiile privind recunoașterea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, asupra terenului aferent construcțiilor astfel dobândite.

În speță, susținerea apelanților, în sensul că terenul de 159/601 mp ar fi proprietatea numiților C.S. și C.E.C., s-a apreciat ca nefondată, deoarece nu s-a depus la dosar niciun înscris care să ateste transmiterea dreptului de proprietate către aceștia, iar evidența de Carte Funciară atestă că proprietatea terenului revine statului român. Cu privire la practica înaltei Curți de Casație și Justiție, la care au făcut referire apelanții, instanța de apel a reținut că instanța supremă s-a pronunțat prin decizie de speță, în sensul că transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției dobândite conform Legii nr. 112/1995 este una convențională, neputând opera de drept, cadrul normativ permițând numai ca odată cu imobilul construcție să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, iar concretizarea vocației la dobândirea dreptului se poate realiza prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.

S-a arătat că, o apreciere în sens contrar ar conduce la reținerea unor situații juridice eronate cu privire la teren, al cărui proprietar rămâne în continuare statul român. Se mai arată că, instanța supremă a arătat că în vederea stabilirii măsurilor reparatorii ce se cuvin pentru teren, se va avea în vedere principiul restituirii în natură, care este prioritar, cât și de modalitatea în care acesta este compatibil cu situația deținerii proprietății construcției de pe teren de către alte persoane care au un drept de folosință asupra acestuia (drept de superficie), dar numai în măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcției. S-a reținut că hotărârea instanței de fond este în concordanță cu practica instanței supreme, în ceea ce privește măsurile reparatorii cuvenite contestatoarei în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul aferent construcției înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

De altfel, în speță, cumpărătorii apartamentului nr. 2 din imobil au un drept de folosință asupra terenului aferent acestuia, intabulat în Cartea funciară. Drept consecință, restituirea în natură a terenul este posibilă fără ca această măsură să îngrădească în vreun fel exercitarea dreptului de proprietate asupra apartamentului vândut conform Legii nr. 112/1995. Soluția pronunțată de către prima instanță s-a reținut a fi în concordanță și cu dispoziția paragrafului nr. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CE.D.O. în contextul în care, la data emiterii dispoziției atacate restituirea în natură a terenului nr. 159/601 mp în discuție era posibilă, fiind conformă principiului prevalenței restituirii în natură, instituit de art. 1 din Legea nr. 10/2001, intimata contestatoare având o speranță legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în înțelesul textului invocat și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așa fiind, față de considerentele de mai sus, s-au reținut ca neîntemeiate criticile formulate în apel. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel. În dezvoltarea criticii formulate se arată că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009, care prevede că „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995”, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile acestui text, atunci când a dispus restituirea în natură a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeței de 159/601 mp, critică ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul este nefondat. Instanța de apel corect a respins calea de atac exercitată, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond. Cu privire la terenul de 159/61 mp aferent apartamentului nr. 2 din imobil, s-a reținut că acesta se află în proprietatea statului și că, în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 și conform principiului prevalenței măsurilor reparatorii, constând în restituirea în natură, instituit de această lege este justificată măsura luată de restituire în natură a imobilului construcție și a acestui teren. Instanța a avut în vedere, că la data emiterii dispoziției contestate (29 ianuarie 2008) nu exista niciun impediment care să nu dea posibilitatea restituirii în natură.

La apartamentarea imobilului a fost stabilită întinderea terenului de 159/601 mp, astfel cum s-a intabulat în Cartea funciară, întindere care nu a fost contestată de părți. Inițial, în cauza de față s-a susținut că cele trei boxe de la subsolul imobilului, care de fapt constituie obiectul litigiului, ar fi fost proprietatea cumpărătorilor C.S. și C.E.C., împrejurare ce a fost infirmată prin probatoriul administrat. Nu s-a putut reține nici susținerea pârâților, în sensul că terenul de 159/601 mp aferent apartamentului cumpărat nu aparține cumpărătorilor apartamentului, conform dispozițiilor art. 33 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 112/1995, în condițiile în care din evidențele de carte funciară rezultă că proprietatea revine statului român.

Instanța de apel a reținut corect că, în mod constant autoritățile locale exprimă o poziție contrară cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent unor astfel de apartamente ca cele din cauză, drept de proprietate care nu se poate transmite ope legis în patrimoniul cumpărătorilor construcției. De altfel, Consiliul Local al Municipiului Timișoara a emis hotărârea nr. 275 din 20 iulie 2009 privind vânzarea sau, după caz , atribuirea terenurilor aferente construcțiilor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995. Conform art. 2 alin. (2) din hotărâre, se reține că nu pot face obiectul vânzării sau al atribuirii terenurile aferente apartamentelor sau construcțiilor situate în imobilele revendicate de foștii proprietari, până în momentul clarificării situației juridice a respectivelor imobile.

În cauză, recurenții au invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar instanța de apel a reținut în mod corect că nu se consacră teza susținută de către recurenți și că soluția pronunțată este în acord cu practica instanței supreme sub aspectul măsurilor reparatori cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul aferent construcțiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. Se impune a fi reținut în speță că, persoanele care au cumpărat apartamentul nr. 2 din imobil au numai un drept de folosință asupra terenului aferent, intabulat în Cartea funciară. În această situație, restituirea în natură a terenului este posibilă fără ca măsura să îngrădească exercitarea dreptului de proprietate asupra apartamentului înstrăinat.

Soluția pronunțată de către instanța de apel este în concordanță și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în contextul în care la data emiterii dispoziției, restituirea în natură a terenului în discuție era posibilă, fiind conformă principiului prevalenței restituirii în natură, ce a fost instituit de art. 1 din Legea nr. 1/2009 republicată. Astfel, reclamanta are o speranță legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în raport de textul invocat anterior și de practica Curți Europene a Drepturilor Omului. Inițial, recurenții au invocat ca motiv de recurs și pe cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., dar din dezvoltarea în extenso a criticilor formulate acesta nu este susținut. Față de considerentele expuse, se reține că hotărârea instanței de apel este legală, criticile formulate de către recurenți fiind nefondate, astfel că recursul urmează să fie respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 245A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 mai 2010.