ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2689/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2689/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de

față,

În condițiile art. 256 C. proc.

civ., constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul

Timiș, contestatoarea H.M.M.V. a solicitat anularea dispoziției nr. 243 din 29

ianuarie 2008 a Primăriei Municipiului Timișoara, în parte, referitor la

respingerea cererii de restituire în natură a boxelor, constând din trei

încăperi situate la subsolul corpului B al imobilului situat în Timișoara înscris

în C.F. 747 col. Timișoara, restituirea în natură a acestor boxe și a terenului

aferent lor, intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în C.F. 747

col. Timișoara și obligarea intimaților Primarul Municipiului Timișoara și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea a susținut că este

unica moștenitoare a defunctei R.I. de la care s-a preluat imobilul în litigiu,

că nevalabilitatea titlului statului s-a stabilit irevocabil prin decizia

civilă nr. 441/R din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, decizie prin

care s-a constatat și nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în

baza Legii nr. 112/1995, pentru apartamentele nr. 1 și 6 din imobil.

Prin dispoziția atacată, Primarul

Municipiului Timișoara, soluționând notificarea depusă în baza Legii nr.

10/2001, a dispus să fie restituite în natură apartamentele nr. 1, 4-6 din

imobil, cu terenul aferent și garajul nr. 1 cu terenul aferent. Pentru

apartamentul nr. 2 situat în corpul A de clădire și boxele constând din trei

încăperi situate la subsolul corpului B cu terenul aferent s-a propus acordarea

de despăgubiri.

În motivarea acestei soluții,

Primarul a arătat că apartamentul nr. 2 și boxele nu pot fi restituite în

natură întrucât s-ar fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, însă boxele de la

subsolul corpului B din clădire și terenul aferent lor nu au format obiectul vreunui

contract de vânzare-cumpărare și în momentul de față statul este înscris ca

proprietar asupra boxelor și terenului aferent.

Contestatoarea a mai susținut că

refuzul Primarului Municipiului Timișoara de a restitui în natură imobilul este

neîntemeiat față de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 9 din Legea nr.

10/2001 republicată, cât și față de dispozițiile pct. 1 lit. a) din capitolul I

al Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Ulterior, contestatoarea și-a

precizat contestația solicitând anularea în parte a dispoziției nr. 243 din 29

ianuarie 2009, restituirea în natură a terenului și intabularea dreptului de

proprietate în Cartea funciară nr. 744 Timișoara, cu titlul de restituire în

baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 614/PI

din 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost

admisă acțiunea precizată formulată de contestatoarea H.M.M.V. în contradictoriu

cu intimații Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara.

A fost anulată în parte

dispoziția nr. 243 din 29 ianuarie 2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Timișoara și, în consecință:

S-a dispus restituirea în natură,

către contestatoare, a boxelor constând în trei încăperi de la subsolul

corpului B al imobilului situat în Timișoara, înscrise în C.F. nr. 747 col.

Timișoara, nr. Top 67/VIII și a terenului aferent acestora.

S-a dispus intabularea dreptului

de proprietate al contestatoarei asupra acestor boxe și al terenului aferent

acestora, în C.F. nr. 747 col Timișoara.

S-a dispus restituirea în natură

a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeței de 159/601 mp și

intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestuia în

cartea funciară mai sus menționată.

Au fost obligați intimații să

plătească contestatoarei suma de 1504,50 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată (onorariu expertiză).

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut, în esență că, potrivit extrasului de carte funciară nr. 747

Timișoara, nr. Top 67 a fost proprietatea numitei R.I. și a trecut în

proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Conform certificatului de

calitate de moștenitor nr. 114 din 19 decembrie 2002, s-a reținut calitatea de

moștenitoare a contestatoarei față de fosta proprietară tabulară, în calitate

de nepoată de frate predecedat.

Prin notificarea nr. 3089 din 10

mai 2001, contestatoarea a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea

în natură a imobilului identificat mai sus.

Prin dispoziția nr. 243 din 29

ianuarie 2008 au fost restituite în natură apartamentul 1 cu 25,31% p.c.i.g. și

40,815% din p.c.i. corp A și 142/601 mp teren, apartamentul 4 cu 8,31%

p.c.i.g., 13.41%o p.c.i. corp A și 47/601 mp teren, apartamentul 5 cu 21,65%

din p.c.i.g., 56,99% p.c.i corp B și 125/601 mp teren, apartamentul 6 cu 7,333%

din p.c.i.g., 19,29% p.c.i. corp B și 121/601 mp teren, garaj nr. 1 cu 20/601

mp teren și terenul în suprafață de 20/601 mp ocupat de garajul nr. 2.

S-a propus contestatoarei

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru apartamentul 2, cu 28,39% p.c.i.g., 45% p.c.i. corp A, boxele de la

subsolul corpului B cu 9,01% p.c.i.g., 23,72%) p.c.i. corp B, vândute în baza

Legii nr. 112/1995, pentru terenul în suprafață de 159/601 mp aferent

apartamentului 2 și pentru terenul în suprafață de 51/601 mp aferent boxelor.

Pentru identificarea părților din

imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat să-i fie restituite în

natură, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize topografice ale cărei

concluzii au fost însușite de către părțile litigante, care nu au înțeles să

formuleze obiecțiuni.

Potrivit concluziilor

specialistului topograf, boxele situate la subsolul corpului de clădire B,

identificat prin nr. top 607/VII sunt și în prezent proprietatea statului, cu

titlul de naționalizare.

Corelând datele de Carte funciară

cu releveele apartamentelor din documentația de apartamentare a imobilului,

expertul a stabilit că cele trei boxe care intră în componența apartamentul 2

sunt situate la subsolul corpului de clădire A și aparțin numărului top 67/11,

fiind distincte de cele revendicate de contestatoare, care sunt situate la

subsolul corpului de clădire B și care se identifică prin nr. top 67/VIII, iar

specialistul a concluzionat că boxele situate la subsolul corpului de clădire

B, identificate prin top 67/VIII, constituie o unitate locativă distinctă de

boxele care intră în componența apartamentului nr. 2 care se află în corpul de clădire

A, identificat cu nr. Top 67/11 în documentația de apartamentare și înscris în C.F.

ind. 145393 Timișoara.

Cu privire la terenul aferent

apartamentul nr. 2, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, din datele de carte

funciară rezultă că și în prezent terenul respectiv se află în proprietatea

statului și, ca atare, acesta poate fi restituit potrivit art. 1 din Legea nr.

10/2001.

În final, s-a evidențiat că H.M.M.V.

este îndreptățită la restituirea în natură a celor trei boxe, constând în trei

încăperi de la subsolul corpului B al imobilului situat în Timișoara, înscrise

în C.F. nr. 747 col. Timișoara, nr. top 67/VIII, cu terenul aferent acestora,

precum și a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeței de

159/601 mp.

Pe cale de consecință, în temeiul

art. 34 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate

al contestatoarei în cartea funciară asupra imobilelor mai sus identificate.

Prin apelul declarat de către

pârâți împotriva hotărârii instanței de fond, s-a solicitat schimbarea acesteia

în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei privind restituirea în

natură a terenului aferent apartamentului 2, respectiv a suprafeței de 159/601

mp, precum și respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate al

contestatoarei asupra acestei suprafețe în Cartea funciară.

Prin criticile formulate, pârâți

au arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală,

deoarece nu a ținut cont de situația reală și a interpretat greșit probatoriul

administrat în cauză în ceea ce privește atribuirea către contestatoare, în

natură, a terenului aferent apartamentului nr. 2, acest teren neputând fi

restituit în natură, deoarece restituirea către proprietarul deposedat în mod

abuziv de către stat, poate primi numai cota de teren neaferentă locuinței

chiriașului cumpărător, respectiv numiții C.S. și C.E.C., iar prin raportul de

expertiză nu a fost determinat terenul aferent apartamentului nr. 2.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia nr. 245A din 05 noiembrie 2009, a respins ca nefondat apelul

pârâților Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și a obligat pârâții să plătească în solidar intimatei contestatoare H.M.M.V.

suma de 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul

avocațial.

Instanța de apel a reținut că

hotărârea apelată este temeinică și legală, întrucât prima instanță a reținut

corect starea de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a

dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 1, art. 9 alin. (1) și art. 26

alin. (3) din Legea nr. 112/1995, pct. 1 lit. a) Capitolul I din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G. nr. 250/2007,

art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, art. 12 alin. (5) din Legea

nr. 213/1998 și art. 34 din Legea nr. 7/1996, când a admis contestația

reclamantei, așa cum s-a arătat anterior, nefiind invocat din oficiu nici un

motiv de ordine publică, de natură să atragă desființarea sau schimbarea în tot

ori în parte a sentinței apelate.

Față de probele dosarului, curtea

de apel a constatat că în mod corect prima instanță a admis în tot contestația

reclamantei și a dispus restituirea în natură a boxelor, constând din trei încăperi

de la subsolul corpului B al imobilului din Timișoara, înscrise în C.F. nr. 747

col. Timișoara. Nr. top 67/VIII, a terenului aferent acestora și a terenului de

159/601 mp, aferent apartamentului nr. 2 din același imobil, înscris în C.F.

ind. nr. 145393 Timișoara nr. Top 67/II și în C.F. nr. 747 col. Timișoara.

Contrar criticilor exprimate în

apel cu privire la terenul de 159/601 mp, aferent apartamentul nr. 2 din

imobil, instanța de fond a reținut corect că se află în proprietatea statului

și că, în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, se justifică

restituirea în natură. La data emiterii dispoziției atacate nu exista niciun

impediment pentru restituirea în natură a terenului în discuție, așa cum corect

a reținut prima instanță.

Susținerea apelanților, în sensul

că acesta nu ar fi fost identificat prin expertiza topografică administrată în

cauză, s-au apreciat ca lipsite de temei. Terenul aferent apartamentului nr. 2

din imobil s-a stabilit ca fiind de 159/60l mp la apartamentare și a fost

intabulat ca atare în Cartea funciară, întinderea lui nefiind contestată de

către niciuna dintre părți. De asemenea, expertiza topografică a fost utilă

pentru identificarea celor trei boxe de la subsolul corpului B de clădire,

despre care apelanții au susținut fără temei că ar aparține tot apartamentului

nr. 2.

Poziția exprimată în apel, în

sensul că terenul aferent acestui apartament nr. 2 le-ar reveni numiților C.S.

și E.C. în proprietate, conform dispozițiilor art. 33 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 112/1995, este contrară poziției pe care aceleași

autorități ale administrației publice locale a exprimat-o în mod constant în

litigiile privind recunoașterea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în

temeiul Legii nr. 112/1995, asupra terenului aferent construcțiilor astfel

dobândite.

În speță, susținerea apelanților,

în sensul că terenul de 159/601 mp ar fi proprietatea numiților C.S. și C.E.C.,

s-a apreciat ca nefondată, deoarece nu s-a depus la dosar niciun înscris care

să ateste transmiterea dreptului de proprietate către aceștia, iar evidența de

Carte Funciară atestă că proprietatea terenului revine statului român.

Cu privire la practica înaltei

Curți de Casație și Justiție, la care au făcut referire apelanții, instanța de

apel a reținut că instanța supremă s-a pronunțat prin decizie de speță, în sensul

că transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției dobândite conform

Legii nr. 112/1995 este una convențională, neputând opera de drept, cadrul

normativ permițând numai ca odată cu imobilul construcție să poată fi

înstrăinat și terenul aferent acestuia, iar concretizarea vocației la

dobândirea dreptului se poate realiza prin perfectarea contractului de

vânzare-cumpărare. S-a arătat că, o apreciere în sens contrar ar conduce la

reținerea unor situații juridice eronate cu privire la teren, al cărui

proprietar rămâne în continuare statul român.

Se mai arată că, instanța supremă

a arătat că în vederea stabilirii măsurilor reparatorii ce se cuvin pentru

teren, se va avea în vedere principiul restituirii în natură, care este

prioritar, cât și de modalitatea în care acesta este compatibil cu situația

deținerii proprietății construcției de pe teren de către alte persoane care au

un drept de folosință asupra acestuia (drept de superficie), dar numai în

măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcției.

S-a reținut că hotărârea

instanței de fond este în concordanță cu practica instanței supreme, în ceea ce

privește măsurile reparatorii cuvenite contestatoarei în temeiul Legii nr.

10/2001, pentru terenul aferent construcției înstrăinate în baza Legii nr.

112/1995.

De altfel, în speță, cumpărătorii

apartamentului nr. 2 din imobil au un drept de folosință asupra terenului

aferent acestuia, intabulat în Cartea funciară. Drept consecință, restituirea

în natură a terenul este posibilă fără ca această măsură să îngrădească în

vreun fel exercitarea dreptului de proprietate asupra apartamentului vândut

conform Legii nr. 112/1995.

Soluția pronunțată de către prima

instanță s-a reținut a fi în concordanță și cu dispoziția paragrafului nr. 1

din Protocolul adițional nr. 1 la CE.D.O. în contextul în care, la data

emiterii dispoziției atacate restituirea în natură a terenului nr. 159/601 mp în

discuție era posibilă, fiind conformă principiului prevalenței restituirii în

natură, instituit de art. 1 din Legea nr. 10/2001, intimata contestatoare având

o speranță legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în înțelesul textului

invocat și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așa fiind, față de considerentele

de mai sus, s-au reținut ca neîntemeiate criticile formulate în apel.

Împotriva acestei decizii, în

termen legal, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara care, invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au susținut nelegalitatea

hotărârii pronunțate de instanța de apel.

În dezvoltarea criticii formulate

se arată că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009,

care prevede că „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care

au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995”, instanța de

apel a aplicat greșit dispozițiile acestui text, atunci când a dispus restituirea

în natură a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeței de

159/601 mp, critică ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel corect a respins

calea de atac exercitată, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței

de fond.

Cu privire la terenul de 159/61

mp aferent apartamentului nr. 2 din imobil, s-a reținut că acesta se află în

proprietatea statului și că, în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 și

conform principiului prevalenței măsurilor reparatorii, constând în restituirea

în natură, instituit de această lege este justificată măsura luată de

restituire în natură a imobilului construcție și a acestui teren.

Instanța a avut în vedere, că la

data emiterii dispoziției contestate (29 ianuarie 2008) nu exista niciun

impediment care să nu dea posibilitatea restituirii în natură.

La apartamentarea imobilului a

fost stabilită întinderea terenului de 159/601 mp, astfel cum s-a intabulat în

Cartea funciară, întindere care nu a fost contestată de părți.

Inițial, în cauza de față s-a

susținut că cele trei boxe de la subsolul imobilului, care de fapt constituie

obiectul litigiului, ar fi fost proprietatea cumpărătorilor C.S. și C.E.C.,

împrejurare ce a fost infirmată prin probatoriul administrat.

Nu s-a putut reține nici

susținerea pârâților, în sensul că terenul de 159/601 mp aferent apartamentului

cumpărat nu aparține cumpărătorilor apartamentului, conform dispozițiilor art.

33 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 112/1995, în condițiile în

care din evidențele de carte funciară rezultă că proprietatea revine statului

român.

Instanța de apel a reținut corect

că, în mod constant autoritățile locale exprimă o poziție contrară cu privire

la dreptul de proprietate asupra terenului aferent unor astfel de apartamente

ca cele din cauză, drept de proprietate care nu se poate transmite ope legis în

patrimoniul cumpărătorilor construcției.

De altfel, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara a emis hotărârea nr. 275 din 20 iulie 2009 privind

vânzarea sau, după caz , atribuirea terenurilor aferente construcțiilor

dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995.

Conform art. 2 alin. (2) din

hotărâre, se reține că nu pot face obiectul vânzării sau al atribuirii

terenurile aferente apartamentelor sau construcțiilor situate în imobilele

revendicate de foștii proprietari, până în momentul clarificării situației

juridice a respectivelor imobile.

În cauză, recurenții au invocat practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar instanța de apel a reținut în mod

corect că nu se consacră teza susținută de către recurenți și că soluția

pronunțată este în acord cu practica instanței supreme sub aspectul măsurilor

reparatori cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul aferent construcțiilor

înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Se impune a fi reținut în speță

că, persoanele care au cumpărat apartamentul nr. 2 din imobil au numai un drept

de folosință asupra terenului aferent, intabulat în Cartea funciară. În această

situație, restituirea în natură a terenului este posibilă fără ca măsura să

îngrădească exercitarea dreptului de proprietate asupra apartamentului

înstrăinat.

Soluția pronunțată de către

instanța de apel este în concordanță și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional

nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, în contextul în care la data emiterii dispoziției,

restituirea în natură a terenului în discuție era posibilă, fiind conformă

principiului prevalenței restituirii în natură, ce a fost instituit de art. 1

din Legea nr. 1/2009 republicată.

Astfel, reclamanta are o speranță

legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în raport de textul invocat anterior

și de practica Curți Europene a Drepturilor Omului.

Inițial, recurenții au invocat ca

motiv de recurs și pe cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar din

dezvoltarea în extenso a criticilor formulate acesta nu este susținut.

Față de considerentele expuse, se

reține că hotărârea instanței de apel este legală, criticile formulate de către

recurenți fiind nefondate, astfel că recursul urmează să fie respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul

Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 245A din 5 noiembrie 2009

a Curții de Apel Timișoara, secția a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 03 mai 2010.