ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2667/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2008, reclamantul B.O. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună modificarea în parte a dispoziției nr. 736 din 10 martie 2008 emisă Primarul Municipiului Timișoara, în sensul retrocedării în natură a terenului în suprafață de 1082 mp și individualizarea cu nr.top 17482 (grădină) din C.F. 8328 Timișoara. În motivare, a arătat că i-au fost restituite în natură apartamentele nr. 2 și nr. 5 imobil. Suprafața de teren solicitată este denumită „grădină” și se află în spatele curții. Nu se află pe ea nici o construcție și, prin retrocedare în natură, nu deranjează proprietarii de apartamente, în posesia cărora revine o suprafață de teren de 1847 mp (curte+terenul de sub construcții), teren pe care reclamantul înțelege să nu îl revendice în natură.

De asemenea, menționează că terenul revendicat are un număr topografic distinct, parcela fiind definită ca „grădină”. În drept, s-au invocat disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 1006/PI din 24 martie 2009 Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantul B.O. împotriva pârâților Primăria și Primarul municipiului Timișoara. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin notificarea nr. 126 din 15 iunie 2001 emisă de BEJ S.T., reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, format din casă, curte și grădină, înscris în C.F.

nr. 8328 Timișoara, nr. topografic al parcelei 17482 și 17483, care a fost trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950, cu titlu de naționalizare, din proprietatea numitei S.C. Prin Dispoziția nr. 736 din 10 martie 2008, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2 cu 5,79% pc și 171/2929 mp teren și a apartamentului nr. 5 cu 6,06% și 177/2929 mp teren din imobilul situat în Timișoara. Pentru apartamentele 1, 3, 4, 6+7, 8, 9+10, 11-14 care nu se pot restitui în natură, fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamantul a fost nemulțumit de dispoziția emisă de pârât întrucât nu s-a dispus și restituirea terenului liber, individualizat în cartea funciară ca grădină cu număr topo distinct.

Prima instanță a apreciat că prezenta cerere nu poate fi admisă întrucât nr. top reprezentat de terenul menționat a fost unificat cu nr. top. alăturat reprezentat inițial de casă și curte, în prezent construcția fiind apartamentată, iar imobilele rezultate, cu excepția celor două restituite, au fost înstrăinate. Aceste aspecte se desprind din C.F. 8328 Timișoara (filele 8 -12). Chiar dacă s-ar admite că operațiunea de unificare nu există, întrucât nu există o mențiune expresă în acest sens, reclamantului nu i se poate restitui în natură grădina ce a făcut parte din imobilul preluat de stat de la autorul său, întrucât s-ar încălca drepturile proprietarilor de apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Din partea a II a cărții funciare, rezultă că aceste terțe persoane dețin un drept de folosință asupra cotei de teren ce corespunde imobilului cumpărat, cotă care este stabilită din întreg terenul, inclusiv din grădină. Dacă s-ar admite cererea reclamantului, s-ar ajunge la situația în care proprietarii tabulari ai apartamentelor își vor vedea modificate drepturile, dar, mai ales, s-ar schimba părțile comune ale imobilului, fără ca ei să aibă posibilitatea de a formula apărări, întrucât nu figurează ca părți în dosar. Prin decizia nr. 167 A din 25 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul reclamantului și a dispus restituirea terenului în suprafață de 1082 mp (grădină) situat în Timișoara.

Curtea a constatat, în raport de probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, că apelul este întemeiat, pentru considerentele: Calitatea apelantului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, cu privire la imobilului în litigiu, situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 8328 Timișoara, a fost în mod corect stabilită prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara, în soluționarea notificării formulate de reclamant (f. 5 tribunal). În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, art. 1 din actul normativ reparatoriu instituie principiul priorității restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român, cu excepțiile prevăzute expres de lege (art. 10 și urm., art. 18 din lege).

Art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată instituie regula restituirii în natură a terenului liber de construcții și neafectat de utilități publice. Din conținutul C.F. nr. 8328 Timișoara, precum și al raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că există construcții numai pe terenul aferent nr. top 17843, terenul în suprafață de 1082 mp aferent nr. top 17842, denumit grădină, este liber de construcții și de utilități publice (f. 40 și urm. și 51 dosar Curtea de Apel Timișoara).

În ceea ce privește operațiunea de unificare a celor două nr. top, în ciuda demersurilor efectuate de către părți ca și de instanța de apel, nu s-a putut stabili cine a solicitat această operațiune la cartea funciară, și nici nu a putut fi identificată documentația necesară efectuării acestei operațiuni, în baza căreia a fost inclus întreg terenul, în părțile comune ale imobilului, proprietarul fiecărui apartament fiind evidențiat ca titular al unui drept de folosință asupra unei cote-părți din terenul aferent cotei de proprietate din construcție. În raport de această situație juridică și de fapt a imobilului, s-a constatat că se impune a reține că, în mod eronat, Primarul Municipiului Timișoara și Tribunalul Timiș au apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a părții din teren neafectat de construcții sau utilități, contrar prevederilor art. 13 și urm. din Legea nr. 10/2001 republicată.

Operațiunea de unificare în C.F. a celor două nr. top nu poate impieta asupra restituirii în natură a nr. top 17482, care este un teren liber de construcții, în condițiile în care au fost înstrăinate doar apartamentele, nu și terenul aferent imobilului, iar proprietarii apartamentelor vândute nu au dobândit decât un drept de folosință supra terenului. Acest drept de folosință nu poate opri restituirea în natură a imobilului nr. top 17482, în acest sens fiind prev. art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora sunt menținute contractele de locațiune sau de concesiune încheiate anterior, noul proprietar urmând a se subroga în drepturile statului, cu posibilitatea renegocierii celorlalte clauze, dacă contractele au fost încheiate cu respectarea legii.

Prin restituirea în natură a terenului liber, nu se poate reține că s-ar încălca drepturile proprietarilor de apartamente, față de subrogația reglementată de art. 14 suscitat, nefiind necesară nici împrocesarea lor în cauză în vederea apărării drepturilor lor de folosință, care urmează a fi respectate, în condițiile contractelor de locațiune încheiate. Ca atare, având în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile legale precitate, Curtea a constatat ca întemeiată contestația formulată de către reclamantul B.O., sens în care a apreciat că se impune, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, admiterea acesteia în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață 1082 mp aferent nr. top 17482 din C.F.

nr. 8328 Timișoara. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Timișoara și Primăria municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 8 și 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii primei instanțe, ori, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel. În dezvoltarea recursului pârâții au susținut că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât nu a ținut seama de probatoriul administrat în cauză. Potrivit acestuia, instanța putea să retrocedeze cel mult parte din terenul identificat sub nr. top 17482, respectiv suprafața ce nu este afectată de construcții (anexe) amplasate pe terenul dispus a fi retrocedat.

Deși a formulat obiecțiuni în acest sens la lucrarea de expertiză administrată în cauză, instanța nu a ținut cont de cele dezvoltate în susținerea acestora. De asemenea, nu a fost marcat traseul servituții de trecere propusă în raportul de expertiză și nu au fost determinate elementele geometrice ce definesc servitutea de trecere. Nu s-a stabilit dacă terenul restituit este sau nu afectat de rețele de utilități și nu s-a făcut propunere de dezlipire a parcelelor și de reîntabulare a acestora în cărți funciare diferite, cu nesocotirea drepturilor proprietarilor apartamentelor ce compun construcția amplasată pe terenul în litigiu și care au o cotă parte din părțile de uz comun, inclusiv din terenul restituit.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”. Regula restituirii în natură stipulată de textul legal enunțat este susținută și de alte dispoziții legale din corpul legii (art. 7, art. 9 din Legea nr. 10/2001), fiind în acord cu principiul ce guvernează legea specială de reparație – restitutio in integrum.

Excepțiile de la regula enunțată sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis) neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât acelea expres reglementate de lege. Or, în speță, cum legal a reținut curtea de apel, în lipsa impedimentelor legale la restituire, astfel cum acestea sunt prescrise de lege (art. 10, art. 11 din Legea nr. 10/2001) inexistente în cauză, corect s-a reținut temeinicia pretențiilor reclamantului de restituire în natură a bunului ce nu este afectat nici uneia dintre amenajările de utilitate publică indicate de lege ori alte impedimente ce ar face bunul litigios impropriu restituirii în natură. Se reține astfel că existenta unei magazii (construcție prin însăși natura sa nedefinitivă, demontabilă) nu se constituie într-un impediment la restituire din cele expres reglementate de legea specială.

Critica privind existența unor servituți pe teren ca și a unor rețele de utilitate publică (neindicate) în condițiile în care instanța de apel a făcut verificări sub aspectul evocat, constatând inexistența lor, este cu evidență nefondată și în contextual menționat, formală. Nu are nici o relevanță în soluția adoptată, împrejurarea ca o parte din apartamentele ce compun construcția preluată de stat, au fost înstrăinate chiriașilor și astfel aceștia ar avea un drept propriu asupra bunului litigios, întrucât cota parte cuvenită cumpărătorilor din părțile de uz comun ale apartamentelor înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995 se raportează la terenul aferent bunului (curtea imobilului-ce nu a fost afectat prin hotărârea pronunțată) și nu asupra terenului litigios, distinct de cele menționat ce are destinația de gradină (fila 44 - schița imobilului) și asupra căruia au doar drept de folosință, ce nu poate împieta asupra restituirii bunului pretins în natură.

Ca urmare, în raport de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara prin Primar împotriva deciziei nr. 167A din 25 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.