ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2667/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 29 noiembrie 2008, reclamantul B.O. în contradictoriu

cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună modificarea

în parte a dispoziției nr. 736 din 10 martie 2008 emisă Primarul Municipiului

Timișoara, în sensul retrocedării în natură a terenului în suprafață de 1082 mp

și individualizarea cu nr.top 17482 (grădină) din C.F. 8328 Timișoara.

În motivare, a arătat

că i-au fost restituite în natură apartamentele nr. 2 și nr. 5 imobil.

Suprafața de teren solicitată este denumită „grădină” și se află în spatele

curții. Nu se află pe ea nici o construcție și, prin retrocedare în natură, nu

deranjează proprietarii de apartamente, în posesia cărora revine o suprafață de

teren de 1847 mp (curte+terenul de sub construcții), teren pe care reclamantul

înțelege să nu îl revendice în natură.

De asemenea,

menționează că terenul revendicat are un număr topografic distinct, parcela

fiind definită ca „grădină”.

În drept, s-au

invocat disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările

și completările ulterioare.

Prin sentința civilă

nr. 1006/PI din 24 martie 2009 Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de

reclamantul B.O. împotriva pârâților Primăria și Primarul municipiului

Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că

prin notificarea nr. 126 din 15 iunie 2001 emisă de BEJ S.T., reclamantul a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, format din

casă, curte și grădină, înscris în C.F. nr. 8328 Timișoara, nr. topografic al

parcelei 17482 și 17483, care a fost trecut în proprietatea Statului în baza

Decretului nr. 92/1950, cu titlu de naționalizare, din proprietatea numitei S.C.

Prin Dispoziția nr. 736

din 10 martie 2008, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a dispus

restituirea în natură a apartamentului nr. 2 cu 5,79% pc și 171/2929 mp teren

și a apartamentului nr. 5 cu 6,06% și 177/2929 mp teren din imobilul situat în

Timișoara. Pentru apartamentele 1, 3, 4, 6+7, 8, 9+10, 11-14 care nu se pot

restitui în natură, fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamantul a fost

nemulțumit de dispoziția emisă de pârât întrucât nu s-a dispus și restituirea

terenului liber, individualizat în cartea funciară ca grădină cu număr topo

distinct.

Prima instanță a

apreciat că prezenta cerere nu poate fi admisă întrucât nr. top reprezentat de

terenul menționat a fost unificat cu nr. top. alăturat reprezentat inițial de

casă și curte, în prezent construcția fiind apartamentată, iar imobilele

rezultate, cu excepția celor două restituite, au fost înstrăinate.

Aceste aspecte se

desprind din C.F. 8328 Timișoara (filele 8 -12). Chiar dacă s-ar admite că

operațiunea de unificare nu există, întrucât nu există o mențiune expresă în

acest sens, reclamantului nu i se poate restitui în natură grădina ce a făcut

parte din imobilul preluat de stat de la autorul său, întrucât s-ar încălca

drepturile proprietarilor de apartamente înstrăinate în baza Legii nr.

112/1995. Din partea a II a cărții funciare, rezultă că aceste terțe persoane

dețin un drept de folosință asupra cotei de teren ce corespunde imobilului

cumpărat, cotă care este stabilită din întreg terenul, inclusiv din grădină.

Dacă s-ar admite

cererea reclamantului, s-ar ajunge la situația în care proprietarii tabulari ai

apartamentelor își vor vedea modificate drepturile, dar, mai ales, s-ar schimba

părțile comune ale imobilului, fără ca ei să aibă posibilitatea de a formula

apărări, întrucât nu figurează ca părți în dosar.

Prin decizia nr. 167

A din 25 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

reclamantului și a dispus restituirea terenului în suprafață de 1082 mp

(grădină) situat în Timișoara.

Curtea a constatat,

în raport de probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, că apelul

este întemeiat, pentru considerentele:

Calitatea apelantului

de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

republicată, cu privire la imobilului în litigiu, situat în Timișoara, înscris

în C.F. nr. 8328 Timișoara, a fost în mod corect stabilită prin dispoziția

emisă de Primarul Municipiului Timișoara, în soluționarea notificării formulate

de reclamant (f. 5 tribunal).

În ceea ce privește

natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, art. 1 din actul normativ

reparatoriu instituie principiul priorității restituirii în natură a imobilelor

preluate abuziv de către Statul Român, cu excepțiile prevăzute expres de lege (art.

10 și urm., art. 18 din lege).

Art. 10 din Legea nr.

10/2001 republicată instituie regula restituirii în natură a terenului liber de

construcții și neafectat de utilități publice.

Din conținutul C.F.

nr. 8328 Timișoara, precum și al raportului de expertiză efectuat în cauză,

rezultă că există construcții numai pe terenul aferent nr. top 17843, terenul

în suprafață de 1082 mp aferent nr. top 17842, denumit grădină, este liber de

construcții și de utilități publice (f. 40 și urm. și 51 dosar Curtea de Apel

Timișoara).

În ceea ce privește

operațiunea de unificare a celor două nr. top, în ciuda demersurilor efectuate

de către părți ca și de instanța de apel, nu s-a putut stabili cine a solicitat

această operațiune la cartea funciară, și nici nu a putut fi identificată

documentația necesară efectuării acestei operațiuni, în baza căreia a fost

inclus întreg terenul, în părțile comune ale imobilului, proprietarul fiecărui

apartament fiind evidențiat ca titular al unui drept de folosință asupra unei

cote-părți din terenul aferent cotei de proprietate din construcție.

În raport de această

situație juridică și de fapt a imobilului, s-a constatat că se impune a reține

că, în mod eronat, Primarul Municipiului Timișoara și Tribunalul Timiș au

apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a părții din teren

neafectat de construcții sau utilități, contrar prevederilor art. 13 și urm.

din Legea nr. 10/2001 republicată.

Operațiunea de

unificare în C.F. a celor două nr. top nu poate impieta asupra restituirii în

natură a nr. top 17482, care este un teren liber de construcții, în condițiile

în care au fost înstrăinate doar apartamentele, nu și terenul aferent

imobilului, iar proprietarii apartamentelor vândute nu au dobândit decât un

drept de folosință supra terenului.

Acest drept de

folosință nu poate opri restituirea în natură a imobilului nr. top 17482, în

acest sens fiind prev. art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit

cărora sunt menținute contractele de locațiune sau de concesiune încheiate

anterior, noul proprietar urmând a se subroga în drepturile statului, cu

posibilitatea renegocierii celorlalte clauze, dacă contractele au fost

încheiate cu respectarea legii.

Prin restituirea în

natură a terenului liber, nu se poate reține că s-ar încălca drepturile

proprietarilor de apartamente, față de subrogația reglementată de art. 14

suscitat, nefiind necesară nici împrocesarea lor în cauză în vederea apărării

drepturilor lor de folosință, care urmează a fi respectate, în condițiile

contractelor de locațiune încheiate.

Ca atare, având în

vedere aceste considerente, precum și dispozițiile legale precitate, Curtea a

constatat ca întemeiată contestația formulată de către reclamantul B.O., sens

în care a apreciat că se impune, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001

republicată, admiterea acesteia în sensul restituirii în natură a terenului în

suprafață 1082 mp aferent nr. top 17482 din C.F. nr. 8328 Timișoara.

Împotriva susmenționatei

hotărâri au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Timișoara și Primăria

municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 8 și 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei curții de apel în sensul respingerii apelului

și menținerii hotărârii primei instanțe, ori, în subsidiar, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

În dezvoltarea

recursului pârâții au susținut că hotărârea recurată este netemeinică și

nelegală întrucât nu a ținut seama de probatoriul administrat în cauză. Potrivit

acestuia, instanța putea să retrocedeze cel mult parte din terenul identificat

sub nr. top 17482, respectiv suprafața ce nu este afectată de construcții (anexe)

amplasate pe terenul dispus a fi retrocedat. Deși a formulat obiecțiuni în

acest sens la lucrarea de expertiză administrată în cauză, instanța nu a ținut

cont de cele dezvoltate în susținerea acestora.

De asemenea, nu a

fost marcat traseul servituții de trecere propusă în raportul de expertiză și

nu au fost determinate elementele geometrice ce definesc servitutea de trecere.

Nu s-a stabilit dacă

terenul restituit este sau nu afectat de rețele de utilități și nu s-a făcut

propunere de dezlipire a parcelelor și de reîntabulare a acestora în cărți

funciare diferite, cu nesocotirea drepturilor proprietarilor apartamentelor ce

compun construcția amplasată pe terenul în litigiu și care au o cotă parte din

părțile de uz comun, inclusiv din terenul restituit.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste

sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra

rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când

restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”.

Regula restituirii în

natură stipulată de textul legal enunțat este susținută și de alte dispoziții

legale din corpul legii (art. 7, art. 9 din Legea nr. 10/2001), fiind în acord

cu principiul ce guvernează legea specială de reparație – restitutio in

integrum.

Excepțiile de la

regula enunțată sunt de strictă interpretare

(exceptio est strictissimae

interpretationis)

neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât

acelea expres reglementate de lege.

Or, în speță, cum legal

a reținut curtea de apel, în lipsa impedimentelor legale la restituire, astfel

cum acestea sunt prescrise de lege (art. 10, art. 11 din Legea nr. 10/2001)

inexistente în cauză, corect s-a reținut temeinicia pretențiilor reclamantului

de restituire în natură a bunului ce nu este afectat nici uneia dintre amenajările

de utilitate publică indicate de lege ori alte impedimente ce ar face bunul

litigios impropriu restituirii în natură.

Se reține astfel că

existenta unei magazii (construcție prin însăși natura sa nedefinitivă,

demontabilă) nu se constituie într-un impediment la restituire din cele expres

reglementate de legea specială.

Critica privind

existența unor servituți pe teren ca și a unor rețele de utilitate publică

(neindicate) în condițiile în care instanța de apel a făcut verificări sub

aspectul evocat, constatând inexistența lor, este cu evidență nefondată și în

contextual menționat, formală.

Nu are nici o

relevanță în soluția adoptată, împrejurarea ca o parte din apartamentele ce

compun construcția preluată de stat, au fost înstrăinate chiriașilor și astfel

aceștia ar avea un drept propriu asupra bunului litigios, întrucât cota parte

cuvenită cumpărătorilor din părțile de uz comun ale apartamentelor înstrăinate

în condițiile Legii nr. 112/1995 se raportează la terenul aferent bunului

(curtea imobilului-ce nu a fost afectat prin hotărârea pronunțată) și nu asupra

terenului litigios, distinct de cele menționat ce are destinația de gradină

(fila 44 - schița imobilului) și asupra căruia au doar drept de folosință, ce

nu poate împieta asupra restituirii bunului pretins în natură.

Ca urmare, în raport

de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului

Timișoara prin Primar împotriva deciziei nr. 167A din 25 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2011.