ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 810 din 16 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Ambulanță București I., succesor în drepturi al pârâtei chemată inițial în judecată, desființată prin H.G. 1562/2009. Reclamantul OCSSS, în contradictoriu cu Stația Centrală de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană B. a solicitat suspendarea executării Hotărârii de Guvern nr. 1054/2009 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătății pentru OCSSS, în administrarea Ministerului Sănătății, pentru Stația Centrală de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană B., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că împrejurările invocate de reclamant în susținerea cazului bine justificat creează o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat, în sensul art. 2, lit. t) din Legea nr. 554/2004. S-a constat că nici condiția pagubei iminente nu a fost probată în speță, conform art. 2, lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, deoarece simpla transmitere a dreptului de administrare asupra imobilului nu demonstrează prin ea însăși îndeplinirea acestei condiții, eventuala producere a unei pagube, fiind necesar a fi consecința directă a cazului bine justificat care îndreptățește suspendarea actului, fapt nedovedit în speță.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul OCSSS București care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: Prin decizia nr. 560 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul declarat de OCSSS împotriva sentinței nr. 810 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a constatat următoarele: Recurentul reclamant OCSSS București nu a reușit să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv dacă există un „caz bine justificat” și o „pagubă iminentă” așa cum sunt definite aceste noțiuni de art. 2 lit. t) și ș) din același act normativ.

A mai apreciat instanța că recurentul nu a făcut dovada unei stări de fapt sau de drept de natură să creeze o puternică îndoială asupra legalității H.G. nr. 1054/2009, prima instanță concluzionând corect că recurentul – reclamant nu a probat „un caz bine justificat”, care să conducă la suspendarea executării actului administrativ. Deși neîndeplinirea uneia din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este suficientă pentru a justifica respingerea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 1054/2009, instanța de recurs a constatat că în mod corect Curtea de Apel a stabilit că în cauză nu s-a dovedit nici existența unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. ș) Legea contenciosului administrativ, respectiv a unor dispoziții în cuprinsul actului administrativ vizat a căror îndeplinire i-ar produce recurentului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat, ori perturbarea gravă a activității.

Transferul dreptului de administrare a imobilului ocupat de recurent, către o altă instituție și o presupusă lipsă de control a racordurilor la utilități nu constituie o „pagubă iminentă” în sensul textului menționat anterior, mai ales că instituțiile implicate în această operațiune fac parte din același sistem, fiind subordonate aceleiași autorități administrative, astfel că este greu de presupus că măsurile adoptate ar avea alt scop decât o mai eficientă organizare și cu atât mai mult o eventuală dezavantajare a unora dintre instituțiile subordonate. Împotriva deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire OCSSS, formulată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. S-a precizat în calea extraordinară de atac că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut în vedere la pronunțare o serie de înscrisuri care au fost emise cu întârziere și care dovedesc dreptul de proprietate al revizuentului privitor la imobilul transmis prin H.G. nr. 1054/2009. Cererea de revizuire este inadmisibilă și va fi respinsă. Conform art. 322 C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac care are ca obiect cererea adresată instanței care a pronunțat hotărârea atacată de a și-o retracta pentru motivele prevăzute expres de lege. Pentru ca revizuirea să fie admisibilă în conformitate cu art. 322 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să privească hotărârile definitive date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Prin urmare, rezultă că atunci când prin hotărârea dată în recurs nu s-a soluționat fondul pricinii această cale extraordinară de atac nu este admisibilă. Nu pot face obiectul căii de atac a revizuirii hotărârile instanței de recurs prin care s-a respins recursul. În speță, prin decizia nr. 560/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de OCSSS împotriva sentinței nr. 810/2010 a Curții de Apel București ca nefondat, neevocându-se astfel fondul cauzei. Față de aceste considerente mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această cale extraordinară de atac formulată de OCSSS este inadmisibilă și o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de OCSSS împotriva deciziei nr. 560 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.