ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8239/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1296 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul O.V., în contradictoriu cu intimatele Serviciul de Ambulanță al Municipiului București, Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului București, împotriva Deciziei nr. 57 din 16 mai 2006, emisă în procedura Legii nr. 10/2001 de Serviciul de Ambulanță al Municipiului București. În motivarea soluției, tribunalul a reținut că prin decizia contestată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 5.083 mp, situat în București, sector 2 și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Întrucât pe terenul în litigiu funcționează, în prezent, Serviciul de Ambulanță al Municipiului București, fiind ocupat de birouri, garaje, parcări și căi de acces, tribunalul a apreciat că acesta nu este liber, astfel că nu poate fi restituit în natură, ci numai prin echivalent. Prin Decizia civilă nr. 379 A din 31 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator împotriva sentinței sus-menționate. Pentru a decide astfel, curtea a reținut următoarele: Prin decizia atacată, reclamantului i s-au recunoscut drepturile la reparație în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul în suprafață de 5083 mp situat în București, sector 2, cu motivarea că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat cu construcții și anexe ale acestora aparținând intimatei Serviciul de Ambulanță.

Niciunul din textele invocate de reclamant nu a fost încălcat, chiar mai mult decât atât, art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu doar că nu sprijină punctul său de vedere, dar chiar îl infirmă. Potrivit alin. (2) din acest articol, pentru terenurile ocupate, cum este cazul în speță, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, textul fiind neechivoc, ca de altfel și situația de fapt, necontestată de reclamant. Critica în sensul că imobilele construcție au fost edificate nelegal nu este susținută probatoriu și, chiar dacă s-ar accepta acest fapt, imobilele nu se încadrează în dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, fiind edificate anterior anului 1990, aspect reținut corect și de judecătorul fondului.

În cauză nu s-a făcut dovada vreunei încălcări a procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 la care reclamantul a înțeles să apeleze, astfel încât critica sa privind nerespectarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu poate fi primită sub niciunul din aspectele invocate, fiindu-i respectate toate drepturile procedurale și substanțiale la care legea specială îi dădea dreptul. În acest context, invocarea art. 3 din C. civ. este nefondată, întrucât diferența de opinii dintre o parte și judecătorul cauzei nu poate fi reținută ca o culpă a acestuia din urmă și care să fie sancționată, ci firesc, ca o modalitate de exercitare a funcției de judecător, drept și obligație în același timp.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către contestator, care a invocat următoarele motive: 1. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - decizia a fost dată: a) cu încălcarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 6 alin. (1) din aceeași lege, modificată prin Legea 247/2005. În cazul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce se aplică prioritar față de art. 10 din aceeași lege, afectația imobilului prevalează asupra situației ocupării terenului de către construcții noi sau de către amenajări. Art. 16 din Legea nr. 10/2001 permite o restituire mai generoasă a terenurilor cu sau fără construcții decât art. 10, chiar dacă sunt acoperite de clădiri noi, dar afectate unor utilități publice, ceea ce este cazul de față.

În art. 10 se restituie terenul liber spre a nu se aduce atingere drepturilor câștigate de locatarii blocurilor de locuințe, societăți etc; în cazul că statul sau municipalitatea sau o unitate sanitară, ceea ce este cazul de față, folosește aceste terenuri cu sau fără construcții, art. 16 Legea nr. 10/2001 permite restituirea terenurilor, nu numai a clădirilor, chiar dacă sunt noi (legea nu face distincție), dar impune o singură condiție: ca proprietarul ce beneficiază de aplicarea art. 16 să mențină afectația imobilului restituit, în cazul de față a terenului cu sau fără construcții pe care se află noile clădiri ale Serviciului de Ambulanță al Municipiului București, și să nu facă nimic pe terenul ocupat timp de 5 ani.

b) cu aplicarea greșită a art. 10 alin. (1) (în dauna aplicării art. 16 din Legea nr. 10/2001) și art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată un caz de restituire în care nu este vorba despre afectațiunea imobilului, teren cu sau fără construcții (cum enunță art. 6), așa cum arată și art. 16 din lege, ci indică restituirea terenurilor după cum sunt sau nu libere de construcții și refuză restituirea celor ocupate de clădiri noi, de elemente de sistematizare ale unei localități.

Curtea de apel a aplicat acest text greșit, fără a aplica art. 16 din Legea nr. 10/2001, pentru că s-a lăsat înșelat de sensul prim al sintagmelor: „construcții demolate”; „terenul liber”, „restituirea terenului liber”, fără să observe că din economia textelor art. 10 și art. 16 nu există o relație ca de la general la special, care, fiecare, se ocupă de altă situație de imobile: art. 10 doar de terenuri, iar art. 16 de imobile, deci de terenuri cu sau fără construcții pe ele, fără să elimine cazul când s-au edificat noi clădiri pe aceste terenuri. Legea nu face deosebire la art. 16 din Legea nr. 10/2001 între terenurile cu sau fără construcții (deci înțelegând aici toate imobilele afectate unității din acest text), deci este ilegal să o facă instanța.

Dacă ar fi să se restituie doar terenul liber, în toate cazurile, atunci se pune problema care dintre art. 10 și art. 16 se va aplica prioritar și după ce criteriu. Or, curtea de apel nu o spune în decizia sa. Art. 10 alin. (2) în interpretarea per a contrario prevede că se restituie terenurile pe care se află construcții neautorizate. Din probele depuse la dosar, rezultă că Serviciul de Ambulanță al Municipiului București nu are construcții autorizate pe terenul din sector 2. Nu există niciun act denumit autorizație de construcție în acest sens la dosar. Nu există o autorizație de construcție legată de acest teren, imobilul în discuție, teren identificat prin 2 expertize.

Nu există nici autorizație de construcție, nici titlu pentru terenul ce nu a fost preluat de stat la 1950. Art. 10 alin. (2) arată că, în mod cumulativ, se restituie acele terenuri care sunt supuse următoarelor condiții, printre care se află și condiția „autorizării” noii construcții aflate pe terenul abuziv preluat. Serviciul de Ambulanță al Municipiului București și ceilalți pârâți nu au depus niciun act prin care să se dovedească faptul că s-au comasat terenurile de la numerele ..., sector 2, în cel ce poartă nr… , ca să se dea acestuia un singur număr factorial și o autorizație de construcție.

Terenul în litigiu și-a păstrat identitatea de fapt și de drept și, mai mult, a rămas în proprietatea autorului contestatorului și acum a acestuia din urmă, iar în baza probelor de la dosar și în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Serviciul de Ambulanță al Municipiului București nu are autorizație de construcție pe acest teren de la numerele … Curtea de apel aplică la caz nu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în interpretarea per a contrario, ci art. 10 alin. (3) din lege, când din acte rezultă că nu este vorba de clădiri neautorizate și ridicate ilegal după 1 ianuarie 1990, ci de clădiri realizate la 1964, dar cărora le lipsește autorizarea cerută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca să nu se poată restitui în natură.

Deși dispoziția este inutilă, câtă vreme există art. 16 din Legea nr. 10/2001, ce permite restituirea imobilelor. În cazul de față, este vorba despre aplicarea greșită a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că la curtea de apel s-a dispus a se înlătura de la aplicare art. 16 din Legea nr. 10/2001, și să se aplice art. 10 alin. (3) din lege. Așa fiind, condiția că nu se restituie decât terenul liber, pe care nu sunt amplasate clădiri și nu și cel de sub clădirile autorizate, nu se aplică în cazul de față, pentru că Serviciul de Ambulanță al Municipiului București nu are autorizație de construcție pe acest teren, cel de la numerele ..., nu pe altul, cel de la numerele … Imobilul de la numerele ... nu există în fapt și în drept, pentru că nu există niciun act prin care să se fi hotărât să se preia mai întâi la stat aceste terenuri, apoi să se comaseze și să se emită autorizație de construire.

La dosar există situația că imobilul a fost cotropit la 1948, la 1950 nu apare pe liste cum cerea legea, ca să fie considerat ca fiind proprietate de stat, că la 1964 s-au demolat clădirile și s-a dat un număr, după cum a vrut puterea vremii, că nu s-au ridicat imobilele construcții cu autorizație de construcție. 2. Art. 304 pct. 7 prima teză C. proc. civ. - decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respins apelul în ce privește considerațiile referitoare la încălcarea de către tribunal a art. 16 și art. 6 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Curtea de apel rezumă motivația, în drept, la următoarea propoziție: „Niciunul din textele invocate de reclamant nu a fost încălcat.” Aceasta nu este o motivație, pentru că nu apare nicio explicație pentru care a fost respins apelul în privința încălcării art. 16 și art. 6 de către tribunal.

Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă expres de ce a fost respins apelul în privința încălcărilor art. 10, art. 16 și art. 6 din Legea nr. 10/2001, și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Or, curtea de apel, după ce a rezumat, prea general, că nu există nicio încălcare din textele „invocate de reclamant”, adaugă că art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu sprijină apelul, ci dimpotrivă. Cu toate acestea, încălcarea celorlalte texte invocate nu a fost explicată de curte, respectiv art. 16 și art. 6 din Legea nr. 10/2001, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Viașu contra România. 3. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - decizia a fost dată cu încălcarea art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, implicit cu încălcarea deciziei date în Cauza Viașu contra României, precum și cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol la Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Curtea de apel a reținut, contra legii (art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție), contra art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și contra soluției date în cazul Viașu contra România (hotărâre - pilot, obligatorie) că, „În cauză nu s-a făcut dovada vreunei încălcări a procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 (...) astfel încât critica sa privind nerespectarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu poate fi primită sub niciunul din aspectele invocate, fiindu-i respectate toate drepturile procedurale și substanțiale la care legea specială îi dădea dreptul.” Este nelegal ca un judecător să nu „primească” aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, nici măcar atunci când este invocată, mai ales că în cazul Viașu contra României se dă o interpretare oficială, retroactivă, a legilor de reparație, adoptate după 1994, și a art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În felul acesta se încalcă art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora Convenția Europeană, adoptată de România prin Legea nr. 30/1994, este de atunci drept intern și prioritar, în cazul în care legea internă, fie ea și una specială, intră în conflict pe o temă, în cazul de față dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în discuție. În Cauza Viașu contra României, Curtea Europeană a reținut că „(…) atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de către reprezentanții unui regim anterior, o legislație similară poate fi considerată ca și cum ar genera un nou drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în favoarea persoanelor care întrunesc condițiile de restituire”.

Curtea de apel a încălcat, prin prisma acestei decizii, art. 46 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și decizia citată, pentru că nu a respectat dreptul actual de proprietate la care este îndrituit contestatorul, conform soluției de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel trebuia să dea ascultare art. 10, art. 16 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 10/2001, dar cu prioritate, trebuia să dea ascultare art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cauzei Viașu. Chiar dacă imobilul este acoperit cu construcții noi, edificate după 1948 - 1950, chiar dacă imobilul ar fi fost preluat cu titlu de stat, chiar dacă este vorba de teren ocupat, tot art. 16 și art. 6 din Legea nr. 10, coroborate cu art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la cazul Viașu contra României erau valabile.

Tribunalul a mai încălcat la darea sentinței și art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea dată de Curtea Europeană în cauza Viașu, iar curtea de apel în mod nelegal nu a sancționat această încălcare prin recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului cu sau fără construcții pe el, concretizată în restituirea în natură a terenului. 4. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - decizia a fost dată cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În contra dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, curtea de apel a refuzat accesul real la justiție, nu s-a pronunțat asupra încălcărilor cu caracter civil invocate de contestator, semnalate în apel.

Nu s-a dat motivație pentru ce s-a respins aplicarea textelor de lege invocate - art. 16 și art. 6 din Legea nr. 10/2001, și de ce nu poate fi primit C.E.D.O. în prezentul litigiu. Pentru toate aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței tribunalului, în sensul admiterii contestației și restituirii în natură a terenului. Intimații-pârâți Serviciul de Ambulanță București - Ilfov și Ministerul Sănătății au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul este fondat și va fi admis în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit celor ce se vor arăta în continuare: Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. În accepțiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În speță, este de observat că, în considerentele hotărârii recurate, se regăsesc doar aprecieri generale privind netemeinicia criticilor formulate de apelantul-contestator.

Astfel, curtea de apel s-a limitat să rețină că niciunul din textele invocate de contestator nu a fost încălcat și că, mai mult, art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu doar că nu sprijină punctul de vedere al acestuia, dar chiar îl infirmă, respectiv că potrivit alin. (2) al acestui articol, pentru terenurile ocupate, cum este cazul în speță, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Nu s-au arătat, însă, în concret, raportat la circumstanțele particulare ale speței, argumentele pentru care nu pot fi primite apărările părții cu referire la fiecare dintre textele de lege invocate - art. 10 alin. (2), art. 16, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, lăsând practic necercetate criticile formulate pe acest aspect în apel.

De asemenea, curtea de apel nu a făcut o analiză proprie a criticilor contestatorului vizând respectarea judiciară a dreptului la bun, din perspectiva dispozițiilor legale invocate - art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la Cauza Viașu contra României și la dispozițiile art. 46 din Convenție, ci s-a rezumat să constate că nu poate fi primită critica privind nerespectarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului sub niciunul din aspectele invocate, contestatorului fiindu-i respectate toate drepturile procedurale și substanțiale la care legea specială îi dădea dreptul. Or, o atare motivare, are doar caracter formal.

Același gen de aprecieri generice se regăsesc în considerentele deciziei recurate și cu privire la legalitatea edificării construcțiilor de pe terenul solicitat a fi restituit în natură, contestată prin motivele de apel din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Cu privire la acest aspect, curtea de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt și în drept, apărărilor părții, rezumându-se să afirme că, critica în sensul că imobilele construcție ar fi fost edificate nelegal nu este susținută de probatoriu, fără însă a indica probele pe care și-a întemeiat această afirmație.

Pe de altă parte, argumentul subsidiar al instanței, în sensul că și dacă s-ar accepta faptul pretins de contestator privind nelegalitatea edificării construcțiilor, imobilele nu se încadrează în dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, fiind edificate anterior anului 1990, este mult prea general și nu are la bază o reală analiză de text, nefiind astfel lămuritor în ce privește respingerea motivului de apel în discuție. Rezultă că, instanța de apel nu a răspuns niciunuia dintre motivele de apel formulate de contestator, prezentate mai sus. Or, simpla afirmație în sensul că apelul este nefondat, fără o analiză propriu-zisă a criticilor din cererea de apel, care implică un răspuns, în fapt și în drept, la fiecare din aceste critici, nu corespunde scopului motivării hotărârii judecătorești desprins din dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., echivalând în fapt cu o nemotivare. Motivele de fapt și de drept la care se referă art. 261 pct. 5 C. proc. civ. sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanța de apel, având de verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, trebuia să răspundă în considerentele hotărârii pronunțate, în fapt și în drept, la toate motivele de apel. Neprocedând în acest mod și rezumându-se la aserțiuni generale privind legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., ceea ce face operant în speță cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce impune soluția casării cu trimitere, criticile vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii în ce privește soluționarea pe fond a contestației deduse judecății nu pot fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere. În consecință, apreciind că prin nemotivarea soluției pronunțate, curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) și art. 314 C. proc.

civ. cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul exercitat în cauză, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze toate criticile formulate în apel, luând în considerare și apărările formulate pe calea recursului, precum și înscrisurile depuse în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatorul O.V. împotriva Deciziei nr. 379A din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.