ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4625/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 noiembrie 2009, sub nr. 11332/2/2009, reclamantul Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în tot a Hotărârii de Guvern nr. 1.054/2009 publicată în M. Of.

nr. 648/01.10.2009 (Anexa 1) privind transmiterea unui imobil (clădire și teren) aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Sănătății, pentru Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, în administrarea Ministerului Sănătății, pentru Stația Centrală de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană București; recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului (clădire și teren) transmis gratuit, din proprietatea sa, în administrarea Stației Centrale de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană București prin Hotărârea de Guvern nr. 1.054/2009 publicată în M. Of. nr. 648/01.10.2009; repararea pagubei cauzate în urma transmiterii fără drept, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.054/2009 a imobilului (clădire și teren), din proprietatea sa în administrarea gratuită a Stației Centrale de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană București; suspendarea executării Hotărârii de Guvern nr. 1.054/2009, până la soluționarea prezentei acțiunii.

Prin încheierea de ședință din data de 12 mai 2010, instanța a dispus citarea în prezenta cauză a Serviciului de Ambulanță București - Ilfov, în calitate de intervenient forțat. Intervenientul forțat Serviciul de Ambulanță București - Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei interesului reclamantei, ca neîntemeiate. S-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la recunoașterea dreptului de proprietate, fiind respins ca inadmisibil.

S-a admis, în parte, acțiunea, formulată de către reclamantul Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul forțat Serviciul de Ambulanță București - Ilfov; s-a dispus anularea Hotărârii de Guvern nr. 1.054 din 23 septembrie 2009 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătății, pentru Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, în administrarea Ministerului Sănătății, pentru Stația Centrală de Transport Sanitar și Ambulanță Aeriană București, publicată în M. Of. nr. 648/01.10.2009. S-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 1054/2009 până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.

Recursul Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intimatul intervenient Serviciul de Ambulanță București - Ilfov și intimatul-pârât Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, recurentul-intervenient Serviciul de Ambulanță București - Ilfov a arătat că reclamantul avea doar un drept de administrare asupra imobilului, care, indiferent de modalitatea în care a fost dobândit, poate fi retras de către autoritatea publică pentru îndeplinirea unor scopuri diferite. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, hotărârea de guvern fiind temeinică și legală. Prin recursul formulat de către recurentul-pârât Guvernul României, s-a solicitat a se constata că hotărârea instanței de fond este nemotivată, nefiind reținut vreun element de nelegalitate a H.G.

nr. 1054/2009. S-a mai arătat că, în mod greșit, prima instanță, contrar normelor și principiilor contenciosului administrativ a considerat că este competentă să cenzureze dreptul de apreciere al autorității emitente asupra oportunității actului administrativ. S-a invocat, în acest sens, doctrina și jurisprudența constantă, susținându-se că funcția de administrare a proprietății publice și private a Statului este consacrată prin dispozițiile art. 1 alin. (5) lit. c), art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001, instanța de contencios administrativ neputându-se subroga în atribuțiile puterii executive.

Considerentele și soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 7199 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Guvernul României și Serviciul de Ambulanță București - Ilfov împotriva Sentinței nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A modificat în parte sentința recurată în sensul că a respins ca neîntemeiate cererile privind anularea H.G. nr. 1054/2009 și a cererii de suspendare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut următoarele: - Hotărârea de Guvern nr. 1054 din 23 septembrie 2009 a fost emisă, astfel cum rezultă din nota de fundamentare aflată la dosar, în temeiul art. 108 din Constituția României republicată și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu modificările și completările ulterioare, "în vederea creșterii calității asistenței medicale de specialitate". - Din extrasul de carte funciară (dosar fond), rezultă intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul București, înscris în Cartea funciară București, în favoarea Statului Român, prin Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, și înscrierea unui drept de administrare în favoarea reclamantului Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București asupra aceluiași imobil, existând însă mențiunea între paranteze, în privința dreptului de proprietate al Statului Român "asupra terenului", iar în privința dreptului de administrare al reclamantului Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București "asupra construcțiilor". - Instanța de fond și-a fundamentat soluția pe situația - premisă, potrivit căreia, intimatul-reclamant era doar titularul unui drept de administrare asupra imobilelor respective,

drept de administrare care însă nu poate fi opus Statului Român. În ceea ce privește condițiile de legalitate a emiterii hotărârii de guvern, s-a reținut că aceasta a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Sănătății, organ de specialitate al administrației publice centrale, conform dispozițiilor art. 108 din Constituția României, republicată și a art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare. - În exercitarea puterii sale discreționare, în limitele și în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative cu forță juridică superioară incidente în materie, autoritățile publice dispun de o marjă de apreciere, în cadrul căreia au dreptul de a alege soluțiile pe care le consideră adecvate interesului public pe care sunt chemate să îl realizeze.

- Numai în cazul în care dreptul de apreciere ar fi exercitat abuziv, prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor subiective ori intereselor legitime private, s-ar putea vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ ar fi anulabil. În acest context, Înalta Curte a constatat că emiterea hotărârii de guvern a fost exprimată în limitele de apreciere admise de lege, instanța judecătorească neputând intra în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrat prin Constituție și legi organice.

Astfel, Guvernul României are puterea discreționară de a aprecia asupra oportunității măsurii, având posibilitatea de a alege intre mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere, susținerile privind modalitatea de finanțare a intervenientei, sau existența unui contract de închiriere între părți, fiind lipsite de relevanță. În ceea ce privește măsura suspendării executării Hotărârii de Guvern nr. 1054 din 23 septembrie 2009, instanța de recurs a apreciat că soluția instanței de fond este, de asemenea nelegală, motivarea rezumându-se la o simplă afirmație referitoare la perturbarea gravă a serviciului public prestat de reclamantă, nefiind îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 7199 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare, la data de 20 noiembrie 2013, Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Motivarea contestației în anulare au fost depusă la dosar la data de 2 decembrie 2014, după redactarea deciziei atacate. Prin calea de atac exercitată, contestatorul invocă motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reclamând că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare dezvoltate în cererea de recurs.

În dezvoltarea motivului invocat prin contestația în anulare, contestatorul susține, în esență, că instanța de recurs nu a analizat cererile de recurs și prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., în condițiile în care, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aspectul lipsei avizului consultativ obligatoriu al Consiliului Economic și Social, invocat de reclamant ca latură a nelegalității hotărârii de guvern atacate. Susține contestatorul că, instanța de recurs avea obligația să analizeze cauza sub toate aspectele și, prin urmare, să se pronunțe și cu privire la lipsa acestui aviz consultativ. Prin întâmpinare, Serviciul de Ambulanță București - Ilfov a invocat nulitatea contestației în anulare pentru nemotivarea în termenul legal, excepție pe care Înalta Curte a unit-o cu fondul contestației în anulare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți În ceea ce privește excepția nulității contestației în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că declararea căii de atac extraordinare exercitate s-a efectuat la data de 21 noiembrie 2013, în termenul de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre (pronunțată la data de 12 noiembrie 2013), astfel cum prevăd dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. Textul de lege menționat nu face referire și la motivarea contestației în anulare, astfel cum legiuitorul a reglementat expres în cazul căii de atac a recursului, având în vedere că deciziile irevocabile nu se comunică, iar contestatorul nu are posibilitatea reală de a motiva cererea sa decât după redactarea deciziei contestate.

Cum din sistemul E. rezultă situația, potrivit căreia, dosarul de recurs a fost închis prin redactarea și semnarea hotărârii contestate la data de 29 septembrie 2014, ulterior fiind depuse motivele contestației în anulare, Înalta Curte respinge excepția nulității contestației în anulare, aceasta neavând fundament legal. În ceea ce privește contestația în anulare formulată, Înalta Curte, analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale procedurale incidente, constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Ca premisă a dezlegării prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte reține faptul că, titularul contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., nu a avut calitatea de recurent în Dosarul nr. 11332/2/2009, în care s-a pronunțat Decizia nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 și, prin urmare, nu a formulat nicio critică împotriva Sentinței civile nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.: "Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație, (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Din economia textului procedural citat se poate trage mai întâi concluzia, că acest motiv de contestație în anulare este pus la îndemâna părții care a exercitat calea de atac a recursului și căreia, fie i s-a respins recursul, fie i s-a admis în parte și este nemulțumită de această soluție.

Or, din conținutul deciziei contestate, precum și de actele dosarului de recurs nr. 11332/2/2009 rezultă că Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București a avut calitatea de intimat-reclamant, iar recursurile declarate de Guvernul României și Serviciul de Ambulanță București - Ilfov au fost admise în totalitate, situație care excede ipotezei prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Pe de altă parte, ceea ce invocă contestatorul în susținerea motivului de contestație în anulare este faptul că instanța de recurs, cercetând motivul invocat de recurenți (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) nu a analizat și greșita aplicare a legii de către instanța de fond atunci când nu s-a pronunțat asupra lipsei avizului consultativ obligatoriu al Consiliului Economic și Social prevăzut de art. 7 din Legea nr. 109/1997, ca aspect al nelegalității hotărârii de guvern atacate.

Așadar, contestatorul nu indică vreun motiv de recurs invocat de recurenți asupra căruia nu s-a pronunțat instanța de recurs, ci încearcă, pe calea contestației în anulare să critice chiar sentința instanței de fond, deși nu a declarat recurs împotriva acesteia. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că instanța de recurs este limitată a cerceta motivele de recurs invocate, în limitele învestirii sale, iar art. 304 ind. 1 C. proc. civ. este o dispoziție în beneficiul recurenților, care pot formula critici prin cererea de recurs, care nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

De altfel, formularea din textul procedural invocat este următorul: "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele". Prin urmare, această normă procedurală nu obligă instanța de recurs să reanalizeze toate aspectele invocate în fața primei instanțe de către părți, ci doar pe cele care sunt dezvoltate în cererea de recurs, inclusiv cu referire la fondul cauzei, astfel cum permit dispozițiile art. 304 ind. 1 C. proc. civ.

Pe de altă parte, contestatorul, în cazul în care avea o nemulțumire legată de hotărârea pronunțată de către instanța de fond, avea posibilitatea să exercite calea de atac a recursului, având în vedere că, și în cazul în care s-ar fi admis prezenta contestație în anulare, s-ar fi procedat la rejudecarea recursurilor formulate de pârâți, fără ca intimatul-reclamant Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București să poate dezvolta propriile critici asupra sentinței de fond, pe care instanța de recurs să le poată analiza. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia a cărei anulare se solicită este pronunțată cu respectarea legii, în limitele învestirii instanței de recurs, nefiind întrunită ipoteza textului art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., urmând, ca în temeiul dispozițiilor art. 320 alin. (1) contestația în anulare să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București (O.C.S.S.S. București) împotriva Deciziei nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2014. Procesat de GGC - CL