ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2015

Decizia nr. 4006/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 7199 din 12.11.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Guvernul României și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov împotriva sentinței nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins ca neîntemeiate cererile privind anularea H.G. nr. 1054/2009 și a cererii de suspendare, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Împotriva deciziei nr. 7199 din 21.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare, la data de 20.11.2013, Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Prin calea de atac exercitată, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reclamând că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare dezvoltate în cererea de recurs.

Prin decizia nr. 4625 din 3 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București împotriva deciziei nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că titularul contestației în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., nu a avut calitatea de recurent în Dosarul nr. x/2/2009, în care s-a pronunțat decizia nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 și, prin urmare, nu a formulat nicio critică împotriva sentinței civile nr. 3807 din 30.05.2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut Înalta Curte că din conținutul deciziei contestate, precum și din actele dosarului de recurs nr. x/2/2009, rezultă că Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București a avut calitatea de intimat-reclamant, iar recursurile declarate de Guvernul României și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov au fost admise în totalitate, situație care excede ipotezei prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Totodată, contestatorul nu a indicat vreun motiv de recurs invocat de recurenți asupra căruia nu s-a pronunțat instanța de recurs, ci a încercat, pe calea contestației în anulare, să critice chiar sentința instanței de fond, deși nu a declarat recurs împotriva acesteia.

Împotriva deciziei nr. 4625 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat din nou contestație în anulare contestatorul Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București, invocând dispozițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 4625 din 03 decembrie 2014, inclusiv a recursurilor formulate de către Guvernul României și de către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, iar, pe fond, menținerea sentinței civile nr. 3807 din 30 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2009, ca fiind temeinică și legală.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Prin această cale de atac se urmărește, astfel, repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Înalta Curte constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare nu s-a soluționat un recurs promovat de contestator, ci s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au admis recursurile declarate de intimați împotriva sentinței nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) și respectiv art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

Deși formal contestatorul și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Mai mult decât atât, obiectul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanțelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluționat recursul, prin exercitarea controlului judiciar, astfel că n-ar putea fi introdusă o astfel de contestație împotriva unei hotărâri dată într-o contestație în anulare, similară celei care face obiectul prezentei contestații.

Înalta Curte constată, așadar, că, sub un dublu aspect, contestația în anulare formulată de contestatorul Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) din același cod, „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”, acest text de lege reprezentând o aplicație a principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac și având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Or, în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată într-o contestație în anulare.

Cum, potrivit principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestație în anulare, calea de atac formulată în cauză va fi respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, motivele invocate de către contestator în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Din cuprinsul contestației în anulare reiese cu evidență faptul că motivele invocate de către contestator nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de către C. proc. civ., și anume când procedura de citare a părții nu a fost îndeplinită, sau când hotărârea judecătorească a fost pronunțată de către judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația nu se încadrează nici cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv când dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să analizeze unul din motivele de modificare sau casare.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București împotriva deciziei nr. 4625 din 03 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.