ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2311/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 35 din 11 februarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția formulată de pârâtul M.A.P.D.R. și a respins ca tardiv formulată acțiunea formulată de reclamantul D.M. împotriva pârâților M.A.P.D.R. și SC A.P. SA reprezentată prin lichidator judiciar C.L. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul M.A.P.D.R.

este întemeiată, având în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 7 nr. 2479 din 8 iunie 2000, a fost intabulat în CF 4364 Gârbova, la data de 21 decembrie 2000, iar reclamantul a introdus acțiunea în anularea acestui certificat la data de 29 octombrie 2004. Concluzionând, instanța de fond a constatat că termenul de decădere prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 a fost depășit, având în vedere perioada de timp dintre data întabulării certificatului a cărui anulare se solicită și data introducerii acțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.M. , care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând următoarele: În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), întrucât conform Legii contenciosului administrativ, termenul pentru anularea actului administrativ curge de la data la care a fost comunicat, or, cum certificatul în discuție nu i-a fost comunicat nici până în prezent, nu se poate considera că acțiunea a fost depusă peste termenul legal. Din conținutul dispozițiilor art. 5 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 29/1990, se desprinde ideea că atât termenul de 30 de zile pentru introducerea plângerii prealabile, cât și termenul de un an, ca termen de decădere pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, curge de la data comunicării actului . Instanța de fond nu a avut în vedere textele legale mai sus citate și nici faptul că reclamantul locuiește împreună cu familia în Germania, iar înscrierea dreptului de proprietate în baza certificatului de atestare atacat a fost operată în C.F.

nr. 4364 Gârbova și nu în C.F. nr. 4144 Gârbova, unde figura dreptul său de proprietate, astfel că a fost în imposibilitate de a cunoaște data înscrierii dreptului în temeiul certificatului contestat. Recursul este nefondat. c ertificatul seria M0 7, nr. 2479/2000 a fost emis la data de 8 iunie 2000 de către M.A.A. în beneficiul SC A.P. SA, pentru suprafața totală de 589.492 m.p. Înscrierea certificatului seria M0 7, nr. 2479/2000 în C.F. nr. 4364 Gârbova s-a produs la data de 21 decembrie 2000. Așa cum a precizat instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 71/1996 privind cadastrul funciar și publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară sunt opozabile terților de la data înregistrării cererii.

Reclamantul D.M. este terț în raport cu certificatul în discuție. Conform susținerilor acestuia, a luat cunoștință de existența certificatului la începutul lunii octombrie 2004, însă nu a produs probe pentru a demonstra acest lucru. Dimpotrivă, din demersurile pe care le-a întreprins în baza Legii nr. 10/2001, rezultă că acesta avea cunoștință de înstrăinarea imobilului încă din cursul anului 2001, dar a rămas în pasivitate până în 29 octombrie 2004 când a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ. Acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă la data de 29 octombrie 2004, sub imperiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, așadar, tardiv în raport de prevederile art. 5 alin. ultim din acest act normativ, text legal care instituie un termen de decădere de un an de la data comunicării actului, precum și ale art. 27 din Legea nr. 71/1996 mai sus amintită.

Cum reclamantul a contestat certificatul de atestare, cu nerespectarea prevederilor legale mai sus citate, în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca tardivă. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de către reclamantul D.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M., împotriva Sentinței nr. 35 din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.