ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2064/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții K.I. și I.K. au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând instanței obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acțiunea are ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 242/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca str. S.L.R., înscris inițial în CF Cluj-Napoca nr. top x și y, fiind aflat în evidențele pârâtei, obligarea acesteia la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalități de întârziere în executarea sentinței, precum și la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 92/1950 de la antecesoarea reclamanților, în acest imobil regăsindu-se apartamentele nr. a și b. Întrucât imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, reclamantele în calitate de persoane îndreptățite la restituire, au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, o notificare prin care au solicitat restituirea în echivalent a terenului în litigiu. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 441 din 6 octombrie 2009 a admis cererea reclamantelor, obligând pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Totodată, a obligat pârâta la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 1000 RON pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile și până la executarea efectivă, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților prin emiterea dispozițiilor de restituire prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun, în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a mai reținut de către instanța de fond și faptul că prin refuzul soluționării în termen rezonabil a cererii, reclamantelor li s-au cauzat prejudicii materiale, astfel că pârâta va fi obligată la plata de despăgubiri și la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc.

civ., în mod generic, și a susținut, în esență, următoarele critici: - în mod greșit a reținut instanța de fond că ar fi vorba de un refuz nejustificat din partea autorităților de a soluționa cererea reclamanților; - în mod greșit a reținut instanța de fond că autoritatea era obligată să soluționeze cererea într-un termen de 30 de zile, Legea nr. 247/2005 Titlul VII neavând niciun termen, iar prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 emise de Comisia Centrală s-a stabilit regula potrivit căreia soluționarea se face în ordinea înregistrării dosarelor; - în mod nelegal a dispus instanța de fond sancțiunea de 1000 RON/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; - deși la primul termen de judecată autoritatea a recunoscut pretențiile reclamanților, instanța a obligat autoritatea la plata a 2000 RON cheltuieli de judecată.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au combătut criticile formulate în recurs, susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică. Recursul este întemeiat. Instanța de fond a reținut în mod corect că prin Dispoziția din 28 iunie 2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a propus reacordarea în favoarea reclamanților a despăgubirilor reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind transmis C.C.S.D. care nu a fost soluționat, astfel că, la data de 16 iulie 2009 a fost sesizată instanța de contencios administrativ. Totuși, deși reține că cererea reclamanților nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, instanța de fond se raportează la dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 care reglementează un termen legal de 30 de zile pentru a răspunde solicitantului la o cerere.

Este adevărat că Legea nr. 247/2005, Titlul VII nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității. Astfel fiind, în mod greșit a reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă era datoare să realizeze soluționarea dosarului într-un anumit termen, dar nu în termenul legal prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, ci într-un termen rezonabil, raportat la condițiile, împrejurările și dificultățile activității respective.

De altfel, Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, prin Recomandarea nr. (2007)7 privind buna administrație, la art. 7 din Codul bunei administrații, a consacrat principiul termenului rezonabil, potrivit căruia administrațiile publice sunt datoare să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil. Dar, soluția instanței de fond este nelegală în ceea ce privește stabilirea unor despăgubiri în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de 1000 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile și până la executarea efectivă a hotărârii. Astfel fiind, instanța de recurs va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va face aplicația dispozițiilor art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și va acorda autorității un termen de 30 de zile pentru executarea obligației de emitere a deciziei legale.

În ceea ce privește obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a făcut în mod corect aplicația prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea recurentă fiind partea care a căzut în pretenții în sensul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 441 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurentă, în sensul că obligă pârâta să emită decizia în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.