ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2064/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții K.I. și

I.K. au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând instanței obligarea pârâtei la

emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu

dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acțiunea

are ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și (6)

ale Titlului VII din Legea nr. 242/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca

str. S.L.R., înscris inițial în CF Cluj-Napoca nr. top x și y, fiind aflat în

evidențele pârâtei, obligarea acesteia la plata sumei de 1000 RON cu titlu de

penalități de întârziere în executarea sentinței, precum și la cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul în cauză a trecut în proprietatea

Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 92/1950 de la antecesoarea

reclamanților, în acest imobil regăsindu-se apartamentele nr. a și b.

Întrucât imobilul a

fost preluat abuziv de către Statul Român, reclamantele în calitate de persoane

îndreptățite la restituire, au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, o

notificare prin care au solicitat restituirea în echivalent a terenului în

litigiu.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 441 din 6 octombrie 2009 a admis cererea reclamantelor, obligând pârâta

C.C.S.D. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire conform

art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Totodată, a obligat

pârâta la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 1000 RON pe zi de

întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile și până la executarea

efectivă, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 2000 RON, reprezentând

onorariu de avocat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că dreptul de creanță născut în favoarea

reclamanților prin emiterea dispozițiilor de restituire prin echivalent,

reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun, în sensul

primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

S-a mai reținut de

către instanța de fond și faptul că prin refuzul soluționării în termen

rezonabil a cererii, reclamantelor li s-au cauzat prejudicii materiale, astfel

că pârâta va fi obligată la plata de despăgubiri și la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., care a invocat ca temei legal

dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ., în mod generic, și a

susținut, în esență, următoarele critici:

- în mod greșit a

reținut instanța de fond că ar fi vorba de un refuz nejustificat din partea

autorităților de a soluționa cererea reclamanților;

- în mod greșit a

reținut instanța de fond că autoritatea era obligată să soluționeze cererea

într-un termen de 30 de zile, Legea nr. 247/2005 Titlul VII neavând niciun

termen, iar prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 emise de Comisia

Centrală s-a stabilit regula potrivit căreia soluționarea se face în ordinea

înregistrării dosarelor;

- în mod nelegal a

dispus instanța de fond sancțiunea de 1000 RON/zi de întârziere de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii;

- deși la primul

termen de judecată autoritatea a recunoscut pretențiile reclamanților, instanța

a obligat autoritatea la plata a 2000 RON cheltuieli de judecată.

Intimații-reclamanți

au depus întâmpinare prin care au combătut criticile formulate în recurs,

susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică.

Recursul este

întemeiat.

Instanța de fond a

reținut în mod corect că prin Dispoziția din 28 iunie 2007 emisă de Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, s-a propus reacordarea în favoarea reclamanților a

despăgubirilor reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind

transmis C.C.S.D. care nu a fost soluționat, astfel că, la data de 16 iulie

2009 a fost sesizată instanța de contencios administrativ.

Totuși, deși reține

că cererea reclamanților nu a fost soluționată într-un termen rezonabil,

instanța de fond se raportează la dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr.

554/2004 care reglementează un termen legal de 30 de zile pentru a răspunde

solicitantului la o cerere.

Este adevărat că

Legea nr. 247/2005, Titlul VII nu prevede niciun termen limită pentru

soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care

nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,

dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de

soluționare să fie lăsată la voia autorității.

Astfel fiind, în mod

greșit a reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă era datoare să

realizeze soluționarea dosarului într-un anumit termen, dar nu în termenul

legal prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, ci într-un termen

rezonabil, raportat la condițiile, împrejurările și dificultățile activității

respective.

De altfel, Comitetul

Miniștrilor Consiliului Europei, prin Recomandarea nr. (2007)7 privind buna

administrație, la art. 7 din Codul bunei administrații, a consacrat principiul

termenului rezonabil, potrivit căruia administrațiile publice sunt datoare să

acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil.

Dar, soluția

instanței de fond este nelegală în ceea ce privește stabilirea unor despăgubiri

în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de 1000 RON pe zi de

întârziere de la data rămânerii irevocabile și până la executarea efectivă a hotărârii.

Astfel fiind,

instanța de recurs va admite recursul și va modifica sentința atacată, în

sensul că va face aplicația dispozițiilor art. 18 alin. (6) raportat la art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și va acorda autorității un termen de 30 de zile

pentru executarea obligației de emitere a deciziei legale.

În ceea ce privește

obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a

făcut în mod corect aplicația prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

autoritatea recurentă fiind partea care a căzut în pretenții în sensul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 441 din 6 octombrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurentă, în sensul că obligă pârâta să emită decizia în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 aprilie 2010.