ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1235/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, petenții L.G. și T.G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Apărării Naționale - Direcția Financiar Contabilă, Secția Pensii Militare și Drepturi Sociale au solicitat suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, până la soluționarea pe fond a contestației pentru anularea actului administrativ. In motivarea cererii au arătat că au fost angajați ai Ministerului Apărării Naționale, beneficiind de pensie de serviciu, în conformitate cu Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat și Legea nr. 179/2004 privind pensiile polițiștilor.

Reclamanții au mai arătat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr. 554/2004, astfel că se impune, în opinia lor, suspendarea executării actului atacat. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, nefiind îndeplinită nici condiția existenței cazului bine justificat, nici cea cu privire la existența unor pagube iminente care s-ar produce în patrimoniul petenților. Prin sentința nr. 334 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a luat act de renunțarea la judecată față de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Financiar Contabilă, Secția Pensii Militare și Drepturi Sociale și a admis acțiunea formulată de petenții L.G.

și T.G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la pronunțarea instanței de fond. Totodată, instanța a obligat pârâții la plata către petenți a sumei de 10,5 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond ...". Instanța de fond a apreciat că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

In dovedirea existenței unui caz bine justificat, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 735/2010, care contravin prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 și art. 7 din Legea nr. 109/1997 și exced chiar și prevederilor cuprinse în Legea nr. 119/2010, în aplicarea cărora a fost adoptat actul normativ în litigiu, fapt ce încalcă principiul constituțional al ierarhiei actelor normative, aspecte prin care instanța apreciază că petenții au demonstrat existența unor împrejurări de fapt și de drept de natură a avea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu. In ceea ce privește paguba iminentă instanța a constatat că prin aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 735/2010, s-ar ajunge la o diminuare a pensiilor petenților, ceea ce ar determina înlăturarea rolului principal pentru care au fost reglementate aceste pensii, acela de a asigura un trai decent militarului și drepturile care derivă din statutul de militar în rezervă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Guvernul României, criticând soluția instanței de fond. In motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut în esență că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât suspendarea executării are caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii, această măsură putând fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.

Susține recurentul că din motivarea hotărârii contestate, rezultă că în mod netemeinic și nelegal s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima instanță excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului, contravenind dispozițiilor art. 14 din lege. Recurentul a criticat soluția instanței de fond susținând că în cauză nu au fost dovedite condițiile legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. In drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 coroborate cu art. 312 C. proc. civ. Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010 (pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată prin art. 10 al O.U.G. nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011. Așa cum s-a cristalizat atât în doctrina de specialitate cât și în jurisprudență, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este aceea ca reclamantul să justifice în persoana sa interesul de a promova acțiune.

Această condiție generală se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, deci nu doar cu prilejul introducerii acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul trebuie să fie legitim, personal și direct și de asemenea să fie născut și actual, sub acest ultim aspect deci să existe momentul în care este formulată cererea. In speță, prin abrogarea expresă a hotărârii de guvern în discuție interesul în exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art. 299 și urm. C. proc. civ. a fost depășit și nu mai este actual, astfel că el nu mai poate fi luat în considerare. De altfel, urmare modificării legislative intervenite prin O.U.G. nr. 1/2011 această concepție a Înaltei Curți a fost exprimată și în alte litigii similare.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 334 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.