ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1235/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, petenții L.G.

și T.G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Apărării Naționale - Direcția

Financiar Contabilă, Secția Pensii Militare și Drepturi Sociale au solicitat

suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, până la soluționarea pe fond a

contestației pentru anularea actului administrativ.

In motivarea cererii au arătat că au

fost angajați ai Ministerului Apărării Naționale, beneficiind de pensie de

serviciu, în conformitate cu Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de

stat și Legea nr. 179/2004 privind pensiile polițiștilor.

Reclamanții au mai arătat că, în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr. 554/2004, astfel

că se impune, în opinia lor, suspendarea executării actului atacat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare,

arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea

executării H.G. nr. 735/2010, nefiind îndeplinită nici condiția existenței

cazului bine justificat, nici cea cu privire la existența unor pagube iminente

care s-ar produce în patrimoniul petenților.

Prin sentința nr. 334 din 15 decembrie

2010, Curtea de Apel Oradea a luat act de renunțarea la judecată față de

Ministerul Apărării Naționale - Direcția Financiar Contabilă, Secția Pensii

Militare și Drepturi Sociale și a admis acțiunea formulată de petenții L.G. și T.G.,

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și în consecință a dispus suspendarea executării H.G.

nr. 735/2010 până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, instanța a obligat pârâții

la plata către petenți a sumei de 10,5 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond ...".

Instanța de fond a apreciat că în

speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la

cazul bine justificat și la paguba iminentă.

In dovedirea existenței unui caz bine

justificat, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 735/2010, care contravin

prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 și art. 7 din Legea nr. 109/1997 și

exced chiar și prevederilor cuprinse

în

Legea nr. 119/2010, în aplicarea cărora a fost adoptat actul normativ în

litigiu,

fapt ce încalcă principiul constituțional al ierarhiei actelor

normative, aspecte prin care instanța apreciază că petenții au demonstrat

existența unor împrejurări de fapt și de drept de natură a avea o serioasă

îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu.

In ceea ce privește paguba iminentă

instanța a constatat că prin aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 735/2010, s-ar

ajunge la o diminuare a pensiilor petenților, ceea ce ar determina înlăturarea

rolului principal pentru care au fost reglementate aceste pensii, acela de a

asigura un trai decent militarului și drepturile care derivă din statutul de

militar în rezervă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Guvernul României, criticând soluția instanței de fond.

In motivarea recursului formulat,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut în esență că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea

greșită a legii întrucât suspendarea executării are caracterul unei măsuri

procesuale facultative și nu obligatorii, această măsură putând fi dispusă

numai după verificarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și

provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.

Susține recurentul că din motivarea

hotărârii contestate, rezultă că în mod netemeinic și nelegal s-au antamat în

această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima

instanță excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare

provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului,

contravenind dispozițiilor art. 14 din lege.

Recurentul a criticat soluția

instanței de fond susținând că în cauză nu au fost dovedite condițiile legale,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

In drept au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

coroborate cu art. 312 C. proc. civ.

Verificând sentința atacată în raport

de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010

(pentru recalcularea pensiilor

stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat a pensiilor de

stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată prin art. 10 al O.U.G. nr.

1/2011 intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011.

Așa cum s-a cristalizat atât în

doctrina de specialitate cât și în jurisprudență, una din condițiile necesare

pentru existența dreptului la acțiune este aceea ca reclamantul să justifice în

persoana sa interesul de a promova acțiune. Această condiție generală se impune

a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, deci nu doar cu prilejul

introducerii acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul trebuie să fie legitim,

personal și direct și de asemenea să fie născut și actual, sub acest ultim

aspect deci să existe momentul în care este formulată cererea.

In speță, prin abrogarea expresă a

hotărârii de guvern în discuție interesul în exercitarea căii extraordinare de

atac prevăzute de art. 299 și urm. C. proc. civ. a fost depășit și nu mai este

actual, astfel că el nu mai poate fi luat în considerare.

De altfel, urmare modificării

legislative intervenite prin O.U.G. nr. 1/2011 această concepție a Înaltei

Curți a fost exprimată și în alte litigii similare.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Guvernul

României împotriva sentinței nr. 334 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de

interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

2 martie 2011.