ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2141/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.Circumstanțele cauze.: Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 230/F/CA din 4 noiembrie 2009 a admis, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare

formulată de reclamantul T.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Sănătății și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 1845 din 13

octombrie 2009, emis de Ministrul Sănătății, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anularea acestui act administrativ.

În acest sens instanța a reținut că prin ordinul

contestat s-a dispus revocarea reclamantului din funcția publică de conducere

de director coordonator executiv al Direcției de Sănătate Publică, fără a se

indica motivele ce au condus la luarea unei astfel de măsuri.

S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004 există posibilitatea suspendării actului

administrativ, dar numai în cazuri bine justificate și, pentru prevenirea unei

pagube iminente, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

Raportat la normele legale invocate s-a apreciat

că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, date fiind

dispozițiile Legii nr. 188/1999 privitoare la reglementarea regimului general

al funcției publice, inclusiv principiile care stau la baza exercitării unei

asemenea funcții, precum și recunoașterea de către dreptul public contemporan a

dreptului la carieră al funcționarului public, ce semnifică posibilitatea

acestuia de a avansa în grad și funcții, cu obligația angajatorului de a

asigura stabilitatea în funcție a persoanei cu care se află în raport de

serviciu.

Referitor la îndeplinirea condiției existenței

unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că actul a cărui suspendare

se solicită este prejudiciabil pentru funcționarul public, sub aspect pecuniar

întrucât afectează direct drepturile sale salariale, producându-se totodată și

un semnificativ prejudiciu de imagine.

Ministerul Sănătății

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a

declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății.

Invocând motivul de nelegalitate constând în

greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță,

recurentul-pârât a solicitat, în principal, ca efect al admiterii recursului,

trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței

atacate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de

reclamantul-intimat, susținând în esență, următoarele critici:

- greșit a fost respinsă excepția invocată,

vizând neîndeplinirea procedurii prealabile, de sesizare a autorității pârâte

anterior formulării cererii de suspendare, care astfel se impunea a fi respinsă

ca inadmisibilă;

- instanța de fond a aplicat greșit legea și a

ignorat împrejurarea că potrivit O.U.G. nr. 37/2009, funcția ocupată de

intimatul-reclamant a ieșit din sfera funcțiilor publice atribuite

funcționarilor publici și a intrat în sfera funcțiilor contractuale guvernate

de o lege specială;

- prejudiciul de imagine pretins a fi fost

suferit de reclamant, astfel cum a reținut instanța de fond, este un fapt

subiectiv și nedovedit, după cum nici prejudiciul material nu a fost dovedit în

cauză, astfel că cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată nu au

fost respectate.

3.Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului și sentința atacată

prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, Înalta

Curte reține că nu subzistă nici un motiv care să impună fie casarea, fie

modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare

arătate.

Este

incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea

efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului

atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași lege.

Îndeplinirea

respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În raport cu

circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect

reținută.

Din

cuprinsul Ordinului nr.1845 din 13 octombrie 2009, emis de ministrul interimar

al sănătății rezultă că în temeiul prevederilor Ordinului ministrului sănătății

nr. 877/2009, pentru aprobarea modelelor cadru ale contractelor de management

și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de

sănătate publică județene și a Municipiului București, act care, la rândul său,

a fost emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2008, s-a dispus revocarea,

începând cu data de 13 octombrie 2009, din funcția de director coordonator al

Direcției de Sănătate publică a județului Alba, a reclamantului – intimat ca și

încetarea

c

ontractului de

management nr. 1 din 20 iulie 2007 încheiat între părți, în temeiul

prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din contract.

Înalta Curte

reține că nu sunt întemeiate criticile recurentului-pârât în condițiile în care

prima instanță corect a apreciat că este întrunită în cauză cerința cazului

bine justificat, în sensul definit prin Legea nr. 554/2004, republicată,

constatând sumar,

prima facie

, că ordinul a cărui suspendare de

executare s-a solicitat nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea

împrejurărilor care au condus la necesitatea revocării din funcție a

reclamantului-intimat.

Nefondate

sunt și criticile vizând lipsa sesizării prealabile, conform art. 14 din Legea

nr. 554/2004, a autorității publice, câtă vreme actele dosarului atestă (fila

14) expedierea cu confirmare de primire de către recurent a plângerii

reclamantului-intimat, la data de 14 octombrie 2009, anterior sesizării

instanței de judecată, la 15 octombrie 2009.

În fine,

Înalta Curte nu poate să nu rețină și împrejurarea că Ordinul nr. 877/2009 ce a

servit ca temei al emiterii ordinului de revocare a reclamantului–intimat a

fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, atât Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de

constituționalitate anterior promulgării) cât și prevederile din respectiva

ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate

ca fiind neconstituționale.

Curtea

Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării,

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială,

încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a reținut,

totodată, că O.U.G. nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință

de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și

legal al funcției publice .

Totodată, în

condițiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în niciun mod asupra unei

eventuale încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, îndeplinirea

condiției privind iminența pagubei a fost corect reținută, lipsirea acestuia de

drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în

lipsa unor dovezi contrarii echivalând cu un prejudiciu material previzibil și

dificil de reparat, în acest caz particular supus evaluării.

În

consecință, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Sănătății împotriva sentinței civile nr. 230/F/CA din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

aprilie 2010.