ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2141/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauze.: Soluția primei instanțe Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 230/F/CA din 4 noiembrie 2009 a admis, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare formulată de reclamantul T.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 1845 din 13 octombrie 2009, emis de Ministrul Sănătății, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea acestui act administrativ. În acest sens instanța a reținut că prin ordinul contestat s-a dispus revocarea reclamantului din funcția publică de conducere de director coordonator executiv al Direcției de Sănătate Publică, fără a se indica motivele ce au condus la luarea unei astfel de măsuri.

S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 există posibilitatea suspendării actului administrativ, dar numai în cazuri bine justificate și, pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie întrunite cumulativ. Raportat la normele legale invocate s-a apreciat că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, date fiind dispozițiile Legii nr. 188/1999 privitoare la reglementarea regimului general al funcției publice, inclusiv principiile care stau la baza exercitării unei asemenea funcții, precum și recunoașterea de către dreptul public contemporan a dreptului la carieră al funcționarului public, ce semnifică posibilitatea acestuia de a avansa în grad și funcții, cu obligația angajatorului de a asigura stabilitatea în funcție a persoanei cu care se află în raport de serviciu.

Referitor la îndeplinirea condiției existenței unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că actul a cărui suspendare se solicită este prejudiciabil pentru funcționarul public, sub aspect pecuniar întrucât afectează direct drepturile sale salariale, producându-se totodată și un semnificativ prejudiciu de imagine. 2. Motivele de recurs formulate de recurentul Ministerul Sănătății Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății.

Invocând motivul de nelegalitate constând în greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță, recurentul-pârât a solicitat, în principal, ca efect al admiterii recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantul-intimat, susținând în esență, următoarele critici: - greșit a fost respinsă excepția invocată, vizând neîndeplinirea procedurii prealabile, de sesizare a autorității pârâte anterior formulării cererii de suspendare, care astfel se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă; - instanța de fond a aplicat greșit legea și a ignorat împrejurarea că potrivit O.U.G.

nr. 37/2009, funcția ocupată de intimatul-reclamant a ieșit din sfera funcțiilor publice atribuite funcționarilor publici și a intrat în sfera funcțiilor contractuale guvernate de o lege specială; - prejudiciul de imagine pretins a fi fost suferit de reclamant, astfel cum a reținut instanța de fond, este un fapt subiectiv și nedovedit, după cum nici prejudiciul material nu a fost dovedit în cauză, astfel că cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată nu au fost respectate. 3.Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că nu subzistă nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Din cuprinsul Ordinului nr.1845 din 13 octombrie 2009, emis de ministrul interimar al sănătății rezultă că în temeiul prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 877/2009, pentru aprobarea modelelor cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, act care, la rândul său, a fost emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2008, s-a dispus revocarea, începând cu data de 13 octombrie 2009, din funcția de director coordonator al Direcției de Sănătate publică a județului Alba, a reclamantului – intimat ca și încetarea c ontractului de management nr. 1 din 20 iulie 2007 încheiat între părți, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din contract.

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentului-pârât în condițiile în care prima instanță corect a apreciat că este întrunită în cauză cerința cazului bine justificat, în sensul definit prin Legea nr. 554/2004, republicată, constatând sumar, prima facie , că ordinul a cărui suspendare de executare s-a solicitat nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au condus la necesitatea revocării din funcție a reclamantului-intimat.

Nefondate sunt și criticile vizând lipsa sesizării prealabile, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, a autorității publice, câtă vreme actele dosarului atestă (fila 14) expedierea cu confirmare de primire de către recurent a plângerii reclamantului-intimat, la data de 14 octombrie 2009, anterior sesizării instanței de judecată, la 15 octombrie 2009. În fine, Înalta Curte nu poate să nu rețină și împrejurarea că Ordinul nr. 877/2009 ce a servit ca temei al emiterii ordinului de revocare a reclamantului–intimat a fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009. De asemenea, atât Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de constituționalitate anterior promulgării) cât și prevederile din respectiva ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G.

nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale. Curtea Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. S-a reținut, totodată, că O.U.G.

nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și legal al funcției publice . Totodată, în condițiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, îndeplinirea condiției privind iminența pagubei a fost corect reținută, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor dovezi contrarii echivalând cu un prejudiciu material previzibil și dificil de reparat, în acest caz particular supus evaluării. În consecință, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 230/F/CA din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.