Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3789/2010

HOTĂRÂRE
22.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3789/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 23 decembrie 2008, sub nr. de dosar 11790/231/2008, pe rolul Judecătoriei Focșani, petenta SC T. SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal nr. 239041 din 11 decembrie 2008 încheiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, I.T.R.S.V. Focșani, solicitând anularea măsurii confiscării și restituirea cantității de 170,471 mc lemn de lucru rășinoase. În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că în urma controlului privind circulația materialului lemnos pe raza O.S. Nereju în comuna Paltin, județul Vrancea efectuat, la data de 10 decembrie 2008, de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, I.T.R.S.V.

s-a încheiat procesul - verbal de custodie nr. 23.904 - 11 decembrie 2008 prin care, în mod nelegal s-a dispus confiscarea cantității de 170,471 mc lemn de lucru rășinoase. Prin sentința civilă nr. 438 din 26 ianuarie 2009, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ. Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Focșani a reținut, în esență, că prin plângerea ce face obiectul cauzei se contestă procesul - verbal nr. 239041 din 11 decembrie 2008 care nu este nici un proces - verbal de constatare a contravenției și nici un proces – verbal emis ca urmare a aplicării unei sancțiuni principale contravenționale ci este un act administrativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, supus controlului instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel Galați, potrivit art. 3 alin. (1) C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 64 din 31 martie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea. Curtea de Apel Galați a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vrancea dat fiind faptul că procesul verbal de predare în custodie din 10 decembrie 2008 precum și procesul - verbal din 11 decembrie 2008 au fost încheiate de către funcționari din cadrul I.T.R.S.V. Vrancea, instituție ce face parte din sistemul autorităților locale.

Prin sentința civilă nr. 90 din 2 martie 2010, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii pentru anularea actului administrativ procesul - verbal nr. 239041 din 11 decembrie 2008 în favoarea Curții de Apel Galați și a constatat ivit conflictul negativ de competență. Tribunalul Vrancea a apreciat că aparține Curții de Apel Galați competența de soluționare a cauzei întrucât actele administrative supuse controlului sunt emise de un organ de specialitate al administrației centrale, respectiv Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale; în acest sens, se arată că din actele și lucrările dosarului rezultă că, controlul din decembrie 2008 a fost efectuat de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și dezvoltării Rurale care au și încheiat procesele-verbale contestate în prezenta cauză.

Analizând cauza, în raport de dispozițiile art. 22 alin (1) – (3) si (5) C. proc. civ., având in vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că revine Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui act administrative, respective procesul - verbal de predare în custodie nr. 239041 din 11 decembrie 2008 emis de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Divergențele de opinii sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei nu s-au datorat calificării juridice a actului supus controlului de legalitate ci au fost determinate de stabilirea în concret a emitentului actului juridic respectiv și implicit a ierarhiei acestuia.

Din analiza conținutului procesului - verbal de custodie nr. 239041 din 11 decembrie 2008, rezultă, fără putere de tăgadă, că acesta a fost emis de Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale, D.G.C.S.C. și nu de către I.T.R.S.V. Focșani. În privința stabilirii emitentului actului administrative contestat nu are relevanță împrejurarea că din echipa de control a făcut parte alături de doi reprezentanți ai M.A.D.R. și un reprezentant al I.T.R.S.V.F. iar procesul verbal a fost înregistrat sub nr. 2007 din 10 decembrie 1008 și la O.S. Neroiu. De altfel, prin întâmpinarea formulată în cauză I.T.R.S.V. Focșani invocă excepția lipsei calității procesual pasive motivate de faptul că actul contestat a fost emis de o altă entitate, respective de către M.A.D.R.

Totodată, împrejurarea că petenta a chemat în judecată în calitate de pârâtă și o autoritate publică locală, respective I.T.R.S.V. Focșani, nu atrage în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea tribunalului, în condițiile în care s-a solicitat anularea unui act administrative emis de o autoritate publică centrală. Având în vedere că actul administrative contestat a fost emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 385/2007, este autoritate publică centrală, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrative nr. 544/2004, competența de judecată a cauzei în primă instanță aparține secției de contencios administrative din cadrul Curții de Apel Galați.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC T. SRL Paltin și I.T.R.S.V. Vrancea, in favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-16
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 158/F-CONT din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea fo
ÎCCJ 2010-05-27
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2816/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Local Doclin, județul Caraș-Severin, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. București, a solicitat anularea d
ÎCCJ 2010-03-17
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2010
Asupra recursurilor de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, în data de 10 iunie 2006, sub nr. 4996/86/2006, reclamanta SC C.C.F. SRL a solicitat instanței ca, în co
ÎCCJ 2011-06-28
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta M.M.N.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agricul
ÎCCJ 2011-02-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 805/2011
, instanța de fond nu a identificat situații care să ducă la concluzia că, la încheierea acestora, autoritatea publică emitentă a încălcat dispoziții legale imperative, situații care ar fi de natură să răstoarne prezumția de legalitate a ac
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă