ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERETU în contradictoriu cu pârâta SC G.S.I. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, autentificat sub nr. 1993 din 2 iunie 2004. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G.S.I. SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V a comercială, motivele invocate fiind următoarele: - instanța de fond nu și-a întemeiat concluzia pe nici un argument juridic și nu a făcut trimitere la nici o dispoziție a legii procesuale sau substanțiale din dreptul românesc, care ar fi aplicabilă în speță.
Amintirea unui protocol și a unor norme cu valoare de principiu nu poate constitui o motivare juridică, iar aducerea în discuție a normelor CEDO este insuficientă; - pe fondul cauzei apelanta consideră că nu există motive nici de nulitate absolută și nici relativă, care să conducă la desființarea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 297 din 12 mai 2010, a respins ca nefondat apelul pârâtei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.S.I. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate prin admiterea apelului, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman sau, în subsidiar, admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea cererii reclamantei intimate ca nefondată.
Recurenta - pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și vizează în esență următoarele aspecte : - reluând considerentele instanței de fond instanța de apel nu și-a motivat practic hotărârea pronunțată sub aspectul cauzelor care au determinat anularea contractului de vânzare-cumpărare; - instanța nu aduce în discuție și nu analizează cauzele de nulitate și dacă acestea intervin în actul juridic dedus judecații ci doar analizează contractul din perspectiva unei fraude la lege susținând în mod esențial greșit că „dovada relei credințe consta în modalitatea în care au acționat cele doua părți ale contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1993/2004, fostul Primar al comunei P.G.E.
și fiul acestuia - G.M. Susținerea este esențial greșită întrucât calitatea de vânzător nu a avut-o primarul ci, conform dispozițiilor exprese ale contractului de vânzare-cumpărare, Consiliul Local, organ deliberativ colectiv ce nu se susbstituie și nu se identifică în cauză cu primarul comunei, raționamentul instanței plecând astfel de la o premisa greșita dar esențială în calificarea relei credințe; - instanțele au interpretat greșit și dispozițiile art. 480 C. civ. privitoare la dreptul de proprietate întrucât prin anularea totală a contractului de vânzare-cumpărare nu au ținut cont că din totalul de 140 mp cât au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare doar circa 65 mp erau afectați de cererea intervenientului R.V.
și nu întreaga suprafață astfel că în cauză era necesară anularea parțială a actului de vânzare-cumpărare numai în măsura în care era afectat dreptul de proprietate al intervenientului R.V. și nu întreaga suprafața de teren. În acest sens era necesară efectuarea unei expertize de specialitate topografie - cadastru - geodezie pentru a se determina dacă și în ce măsura este afectat dreptul de proprietate al intervenientului și numai în funcție de concluziile raportului de expertiză urma ca instanța să dea o soluție legală. Recursul nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei încălcându-se astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată privind taxa judiciară de timbru.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, iar recurenta deși încunoștiințată prin citație (fila 22) conform art. 36 din Normele de aplicare ale legii pentru termenul din 25 ianuarie 2011 despre taxa datorată și contul în care trebuie plătită nu a făcut dovada plății, în condițiile legii. Aceasta deoarece, potrivit art. 39 din Normele Metodologice, dovada plății taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului iar copia xerox depusă la dosar (fila 25) nu cuprinde o atare certificare și nu indică numărul și data emiterii ordinului de plată.
Așa fiind, Înalta Curte făcând aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. G.S.I. S.R.L. PERETU împotriva deciziei nr. 297 din 12 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.