ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERETU în
contradictoriu cu pârâta SC G.S.I. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea
ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare
încheiat între părți, autentificat sub nr. 1993 din 2 iunie 2004.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G.S.I. SRL, înregistrat pe rolul
Curții de Apel București, secția a V a comercială, motivele invocate fiind
următoarele:
- instanța
de fond nu și-a întemeiat concluzia pe nici un argument juridic și nu a făcut
trimitere la nici o dispoziție a legii procesuale sau substanțiale din dreptul
românesc, care ar fi aplicabilă în speță. Amintirea unui protocol și a unor
norme cu valoare de principiu nu poate constitui o motivare juridică, iar
aducerea în discuție a normelor CEDO este insuficientă;
- pe fondul cauzei
apelanta consideră că nu există motive nici de nulitate absolută și nici
relativă, care să conducă la desființarea contractului autentic de
vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul.
Curtea
de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 297 din 12 mai
2010, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.S.I. SRL, solicitând admiterea
recursului, modificarea in tot a deciziei recurate prin admiterea apelului, și
trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman sau, în subsidiar,
admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea
cererii reclamantei intimate ca nefondată.
Recurenta
- pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304
pct. 7 și 9 C. proc. civ. și vizează în esență următoarele aspecte :
- reluând considerentele instanței de fond instanța
de apel nu și-a motivat practic hotărârea pronunțată sub aspectul cauzelor care
au determinat anularea contractului de vânzare-cumpărare;
-
instanța nu aduce în discuție și nu analizează cauzele de nulitate și dacă
acestea intervin în actul juridic dedus judecații ci doar analizează contractul
din perspectiva unei fraude la lege susținând în mod esențial greșit că „dovada
relei credințe consta în modalitatea în care au acționat cele doua părți ale
contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1993/2004, fostul Primar
al comunei P.G.E. și fiul acestuia - G.M. Susținerea este esențial greșită
întrucât calitatea de vânzător nu a avut-o primarul ci, conform dispozițiilor
exprese ale contractului de vânzare-cumpărare, Consiliul Local, organ
deliberativ colectiv ce nu se susbstituie și nu se identifică în cauză cu
primarul comunei, raționamentul instanței plecând astfel de la o premisa
greșita dar esențială în calificarea relei credințe;
-
instanțele au interpretat greșit și dispozițiile art. 480 C. civ. privitoare la
dreptul de proprietate întrucât prin anularea totală a contractului de
vânzare-cumpărare nu au ținut cont că din totalul de 140 mp cât au făcut obiectul
contractului de vânzare-cumpărare doar circa 65 mp erau afectați de cererea
intervenientului R.V. și nu întreaga suprafață astfel că în cauză era necesară
anularea parțială a actului de vânzare-cumpărare numai în măsura în care era
afectat dreptul de proprietate al intervenientului R.V. și nu întreaga
suprafața de teren. În acest sens era necesară efectuarea unei expertize de specialitate
topografie - cadastru - geodezie pentru a se determina dacă și în ce măsura
este afectat dreptul de proprietate al intervenientului și numai în funcție de
concluziile raportului de expertiză urma ca instanța să dea o soluție legală.
Recursul
nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei încălcându-se
astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată privind taxa
judiciară de timbru.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu
anularea cererii, iar recurenta deși încunoștiințată prin citație (fila 22)
conform art. 36 din Normele de aplicare ale legii pentru termenul din 25
ianuarie 2011 despre taxa datorată și contul în care trebuie plătită nu a făcut
dovada plății, în condițiile legii.
Aceasta deoarece, potrivit art. 39 din Normele
Metodologice, dovada plății taxelor judiciare de timbru o constituie copia de
pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile Casei de Economii și
Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul
de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru
conformitate de organul prestator al serviciului iar copia xerox depusă la
dosar (fila 25) nu cuprinde o atare certificare și nu indică numărul și data
emiterii ordinului de plată.
Așa fiind, Înalta Curte făcând aplicarea
sancțiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată va
anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta - pârâtă
S.C. G.S.I. S.R.L. PERETU împotriva deciziei nr. 297 din 12 mai 2010 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 25 ianuarie 2011.