ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3519/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11167 din 9 octombrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 7387/3/2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii principale formulată de reclamanta SC R.I.G. SRL București împotriva pârâtei SC G.C.I.E. SRL București, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și în consecință s-a constatat că pârâta este constructor de bună - credință a spațiilor comerciale în suprafață de 108,86 mp edificate pe terenul reclamantei și s-a respins ca neîntemeiat capătul 2 al cererii reconvenționale.

Totodată s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală și ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă împotriva intervenientelor SC L.F.M. SA București și SC L. SA București, cu obligarea reclamatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 817,4 lei către pârâtă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în privința excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, că temeiul cererii în evacuare formulată de reclamantă, constă în lipsa titlului locativ al acesteia pentru ocuparea spațiilor a căror proprietară se consideră, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 11 februarie 2002, fiind fără relevanță dacă reclamanta are sau nu contract de închiriere cu pârâta, astfel încât a respins ca neîntemeiată această excepție.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, invocată de intervenienta SC L.F.M. SA a fost admisă cu motivarea că intervenientele forțate SC L.F.M. SA și SC L. SA nu au interes și nu pot pretinde aceleași drepturi ca și pârâta - reclamantă reconvențională SC G.C.I.E. SRL, deoarece acestea au fost proprietarele spațiilor din litigiu, și le-au înstrăinat reclamantei. În privința fondului, tribunalul a reținut că solicitarea reclamantei de a se dispune evacuarea pârâtei din imobilul din litigiu este nefondată deoarece reclamanta a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra spațiului comercial situat administrativ în București, sector 6, intabulându-și în cartea funciară acest drept, iar faptul că pârâta a deținut spațiul în baza unui contract de asociere și a edificat pe acesta construcții îi conferă doar un drept de dezdăunare potrivit art. 494 C. civ.

Totodată, față de concluziile raportului de expertiză, prima instanță a reținut că prezumția instituită de art. 492 C. civ., a fost răsturnată, astfel încât fiind constructor de bună - credință a fost admisă în parte cererea reconvențională și s-a constatat că pârâta este constructor de bună - credință a spațiilor comerciale în suprafață de 108,86 mp edificate pe terenul reclamantei, fiind respins ca neîntemeiat capătul doi al cererii referitor la constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare din 11 februarie 2002. Împotriva acestei soluții au formulat apel reclamanta și pârâta. Prin Decizia comercială nr. 145 din 31 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a luat act că reclamanta

SC R.I.G. SRL

București a renunțat la judecarea apelului și s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC G.C.I.E. SRL București. Instanța de control judiciar, constatând că la termenul din 27 martie 2008 reclamanta a formulat o cerere de renunțare la judecată, aplicând prevederile art. 298 C. proc. civ., raportat la art. 246 C. proc. civ. a luat act de această renunțare. În privința cererii de renunțare la însuși dreptul pretins formulată de pârâtă la același termen, curtea a apreciat că nu poate da eficiență dispozițiilor art. 247 C. proc. civ. întrucât ar însemna a admite apelul și a anula hotărârea primei instanțe și cu privire la cererea reconvențională în integralitatea ei și la cererea de intervenție forțată, ceea ce ar avea drept consecință înrăutățirea situației în propria cale de atac, respectiv încălcarea prevederilor art. 296 teza finală C. proc.

civ. Ca atare, considerându-se învestită cu soluționarea apelului declarat de această parte, curtea l-a respins ca nefondat observând că pârâta a renunțat la însuși dreptul dedus judecății, drept vizând constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare - cumpărare, ceea ce confirmă odată în plus legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC R.I.G. SRL București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, după prezentarea stării de fapt, recurenta invocă faptul că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., pronunțând decizia, fără a face aplicarea dispozițiilor art. 247 alin. (5) C. proc. civ. În concret, față de renunțarea pârâtei la însuși dreptul pretins, instanța de apel trebuia să procedeze conform dispozițiilor legale anterior menționate, și să anuleze hotărârea tribunalului în măsura renunțării deoarece manifestarea de voință a părții cu privire la drepturile procesuale exclude interpretarea instanței conform căreia dând eficiență dispozițiilor art. 247 alin. (5) C. proc. civ. se creează apelantului o situație mai grea în propria cale de atac, ceea ce contravine prevederilor art. 296 teza finală C. proc. civ. Procedând în acest mod, arată recurenta, instanța a încălcat dispozițiile imperative din materia renunțării la dreptul pretins, ceea ce atrage și incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea fiind lipsită de temei legal. Intimata, SC G.C.I.E. SRL București, prin întâmpinarea depusă (fila 20) a invocat în principal excepția lipsei de interes a recurentului cu motivarea că litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă prin tranzacție extrajudiciară autentificată, astfel încât decizia pronunțată în recurs nu poate schimba această situație. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, cu prioritate, conform art. 137 al.1 C. proc. civ. prin prisma excepției invocate de intimată curtea o va respinge ca nefondată în considerarea faptului că reclamanta SC R.I.G. SRL având calitatea de pârâtă în cererea reconvențională are un interes născut și actual pentru a critica decizia sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 247 C. proc.

civ., deoarece efectul produs ca urmare a acestei renunțări constă în respingerea în fond a acțiunii. În acest context se va reține că instanța de apel, ignorând principiul disponibilității și aplicând eronat dispozițiile art. 296 teza finală C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză, a pronunțat o hotărâre nelegală. Astfel, instanța trebuia să cerceteze cauza în primul rând din perspectiva prevederilor art. 247 C. proc. civ., analizarea acestei probleme de ordin procesual având prevalență în raport de cercetarea motivelor de apel, care, de altfel, oricum nu au fost examinate în concret. Deși, instanța s-a considerat învestită cu soluționarea apelului în fond, unicul motiv avut în vedere a fost faptul că pârâta a renunțat la însuși dreptul pretins.

În această ordine de idei, în aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, principiu în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte de dispoziție sub forma renunțării la dreptul pretins, instanța, în lipsa dovezilor care să ateste că o atare renunțare este potrivnică legilor, intereselor terților sau este rezultatul unui viciu de consimțământ, a înlăturat nelegal aplicarea prevederilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, nu există niciun impediment în considerarea căruia instanța să nu ia act de renunțarea la drept, în condițiile în care aceasta a fost săvârșită potrivit art. 247 alin. (3) C. proc. civ., prin înscris autentic din cuprinsul căruia rezultă că aceasta este voința expresă și neechivocă a părții.

Din această perspectivă, dat fiind faptul că în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, renunțarea la drept nu este condiționată de acordul celeilalte părți, explicabil prin aceea că pentru pârât nu mai există riscul de a fi acționat din nou în judecată pentru valorificarea dreptului la care se renunță, rezultă că nici instanța nu poate refuza pronunțarea unei hotărâri prin care luând act de această renunțare va anula în parte hotărârea primei instanțe, în măsura renunțării, după cum prevăd dispozițiile art. 247 alin. (5) C. proc. civ. De altfel, dispozițiile legale anterior menționate stabilesc procedura de urmat „când renunțarea este făcută în instanța de apel”, cum a procedat și pârâta în speță, fiind exclusă prin urmare interpretarea conform căreia în acest mod apelantului i s-ar crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În concluzie, recursul reclamantei este întemeiat și va fi admis ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes a recurentei. Admite recursul declarat de reclamanta SC R.I.G. SRL București, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 145 din 31 martie 2008 pe care o modifică, în parte, în sensul că admite apelul pârâtei

SC G.C.I.E. SRL

București, împotriva sentinței Tribunalului București nr. 11167 din 9 octombrie 2007 pe care o anulează, în parte, în sensul că respinge capătul 2 al cererii reconvenționale precum și cererea de chemare în judecată a intervenientelor SC L.F.M. SA București și SC L. SA București, luând act de renunțarea la însuși dreptul pretins, conform art. 247 C. proc. civ. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.