ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2011

Asupra recursurilor de față:

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

primei instanțe.

Prin sentința nr. 155 din 11 iulie

2011 Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrative și

fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de petentul S.N.P.P.A.C. – B.T.

BIHOR în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- DIRECȚIA

GENERALĂ FINANCIARĂ și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și în consecință

a dispus suspendarea executării notei raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011,

până la pronunțarea instanței de fond.

A obligat intimații la plata către

petent a sumei de 2.920 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut că prin nota raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011 emisă de către

Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Financiară s-a

dispus diminuarea valorii financiare a normei de hrană de la 700 lei la 130

lei, în vederea încadrării în prevederile bugetare.

Instanța a considerat că în speță sunt

îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine

justificat și la paguba iminentă.

Astfel, în dovedirea existenței unui

caz bine justificat, petenții au invocat faptul că s-a dispus diminuarea

valorii financiare a normei de hrană de la 700 lei la 130 lei în vederea

încadrării în prevederile bugetare, și că această măsură a încălcat prevederile

Ordonanței 26 din 22 iulie 1994 privind drepturile de hrană în timp de pace ale

personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională și este în contradicție flagrantă cu principiile constituționale, a

normelor interne și internaționale, considerând măsura ca fiind abuzivă .

In ceea ce privește paguba iminentă

Curtea a reținut că prin aplicarea Notei raport, au fost diminuate grav

veniturile salariale cu repercusiuni asupra situației financiare, sociale și

profesionale, generând un impact negativ asupra ordinii și siguranței

cetățeanului.

Totodată instanța a constatat că

prevederea din notă referitoare la faptul că regularizarea diferenței dintre

valoarea financiară a normelor de hrană stabilită în baza ordinului nr. MS

/117/2008, a art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea 118/2010 și a art. 10 alin. (1)

din Legea 285/2010 și suma acordată conform actului administrativ în litigiu,

se va face în funcție de deschiderile de credite efectuate de către Ministerul

Finanțelor Publice, nu este în măsură să înlăture paguba iminentă la care este

supus personalul Ministerul Administrației și Internelor prin acordarea sumei

de 130 lei, în loc de 700 lei, deoarece diminuarea valorii financiare a normei

de hrană determină diminuarea veniturilor salariale ale personalului

Ministerului Administrației și Internelor, cu repercusiuni asupra posibilității

achitării ratelor scadente, sau a contractării unor credite financiare,

prejudiciu care ulterior nu va mai putea fi reparat integral prin acordarea

retroactivă la o dată incertă a acestor diferențe ale valorii financiare a

normei de hrană.

In ceea ce privește lipsa de interes

în promovarea cererii de suspendare, instanța a apreciat că această excepție

este neîntemeiată întrucât reclamantul a arătat că și statele de plată aferente

lunii iulie sunt întocmite asemenea celor aferente lunii iunie 2011, lună

prevăzută expres în cuprinsul notei raport în litigiu, respectiv cuprind

aceeași diminuare a valorii financiare a normei de hrană, prin urmare această

notă raport produce efecte juridice în continuare pentru lunile următoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - prin Direcția Generală

Juridică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a apreciat în mod eronat asupra speței deduse judecații atât în ceea ce

privește cadrul procesual al litigiului de față, care a fost extins, în mod

nepermis, asupra altei structuri din cadrul instituției (Direcția Generală

Financiară, care nu are personalitate juridică și nici calitatea de

reprezentant procesual al M.A.I.) precum și în ceea ce privește temeinicia

cererii de suspendare a executării efectelor Notei - Raport nr. 3034630 din 01

iunie 2011.

Referitor la cadrul procesual al

prezentei cauze, a arătat că instituția a făcut precizările de rigoare în

cuprinsul apărărilor formulate, care ar fi determinat, în urma unei analize

judicioase, modificarea citativului în sensul excluderii „Ministerului

Administrației și Internelor - Direcția Generală

Financiară"

și citării

Ministerului

Administrației și Internelor, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu

toate acestea, în mod nelegal, în cuprinsul hotărârii atacate nu se face nicio

referire la acest aspect.

Totodată recurentul a criticat

sentința instanței de fond și sub aspectul admiterii cererii de suspendare a

efectelor Notei - Raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011, susținând că

intimatul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre cele două

condiții sus­menționate, în sensul dat acestora de lege, ci a făcut doar

referire la aspecte de ordin teoretic, fără să arate în concret care ar fi

situația care să justifice luarea unei astfel de măsuri.

Referitor la paguba iminentă

recurentul a arătat că în cazul de față nu se poate vorbi despre existența unei

pagube care să nu poată fi reparată chiar și în ipoteza anulării actului

administrativ a cărui suspendare se solicită, din cel puțin două considerente.

Primul este reprezentat de faptul că în chiar cuprinsul Notei - raport, la pct.

3, este prevăzută modalitatea prin care aceste sume urmează a fi acordate. Al

doilea considerent vizează faptul că și în situația în care s-ar putea vorbi

despre un prejudiciu, acesta nu îndeplinește una din cele două cerințe

stipulate de prevederile anterioare, respectiv de a fi viitor. Această

susținere se bazează pe faptul că măsurile propuse prin actul administrativ în

discuție s-au pus deja în practică, aspect ce prezintă relevanță dacă se are în

vedere finalitatea urmărită de către intimatul-reclamant la promovarea cererii

de suspendare.

In acest context, recurentul a

precizat faptul că în urma demersurilor întreprinse de către Ministerul

Administrației și Internelor pe lângă Ministerul Finanțelor Publice (adresa

M.A.I. nr. 3.035.103 din 15 iunie 2011 care se află la dosarul cauzei), au fost

deschise creditele necesare acordării diferențelor reprezentând contravaloarea

diferențelor din norma de hrană amânate în luna iunie 2011 și că, până la data

pronunțării hotărârii judecătorești atacate (11 iulie 2011), aceste diferențe

au fost achitate în mod integral întregului personal din cadrul I.P.J. Bihor,

aspect care rezultă cu certitudine și din dispoziția ministrului administrației

si internelor nr. 3.035.409 din 06 iulie 2011, anexată în fotocopie.

In atare împrejurări, a susținut

recurentul, acțiunea intimatului reclamant a rămas fără obiect, încă înainte de

data pronunțării hotărârii atacate.

În fine recurentul a criticat sentința

și sub aspectul cheltuielilor de judecată nejustificat de mari acordate de

instanța de fond reclamantului, arătând că prima instanță trebuia să facă

aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., față de munca prestată

de avocat în acest dosar.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 155 din 11 iulie

2011 Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrative și

fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de Sindicatul Național al

Polițiștilor și Personalului Contractual Bihor și în consecință a dispus

suspendarea executării notei raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011, până la

pronunțarea instanței de fond.

A obligat intimații la plata către

petent a sumei de 2.920 lei, cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs formulate,

recurentul Ministerul Administrației și Internelor a susținut și a făcut dovada

că în urma demersurilor întreprinse de către Ministerul Administrației și

Internelor pe lângă Ministerul Finanțelor Publice (adresa M.A.I. nr. 3.035.103

din 15 iunie 2011 care se află la dosarul cauzei), au fost deschise creditele

necesare acordării diferențelor reprezentând contravaloarea diferențelor din

norma de hrană amânate în luna iunie 2011 și că, până la data pronunțării

hotărârii judecătorești atacate (11 iulie 2011), aceste diferențe au fost

achitate în mod integral întregului personal din cadrul I.P.J. Bihor, aspect

care rezultă cu certitudine și din dispoziția ministrului administrației si

internelor nr. 3.035.409 din 06 iulie 2011, anexată în fotocopie.

Având în vedere aceste considerente,

precum și faptul că situația faptică ce a constituit obiectul prezentului

litigiu nu mai există în prezent (diferențele reprezentând contravaloarea diferențelor

din norma de hrană neachitate în luna iunie 2011 fiind achitate integral) Înalta

Curte reține că acțiunea intimatului reclamant a rămas fără obiect, motiv

pentru care va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul

menționat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Administrației și Internelor - prin Direcția Generală Juridică împotriva

sentinței nr. 155 din 11 iulie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare a executării Notei Raport nr. 3034630 din 1

iunie 2011, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2011.