ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 1919 din 6 mai 2009 a Curții

de Apel București a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamanta Banca F. Romania SA și A.N.A.F. în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța, învestită cu soluționarea cererii introductive, a reținut că

reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 371 din 5 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F.,

reținând că în litigiul de față, competența de soluționare a cauzei este stabilită

în raport de cuantumul sumei contestate, fiind incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât Tribunalul

este instanța competentă material a soluționa fondul contestației.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând sentința atacată ca netemeinică și

nelegală.

Recurenta a arătat că

hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, considerând

că în această cauză este stabilită competența instanței raportat la organul emitent

al actului administrativ atacat.

S-a precizat că în cauză

se solicită anularea deciziei nr. 371 din 5 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F., care

este o autoritate de nivel central, iar competența aparține Curții de Apel pentru

soluționarea fondului contestației.

Înalta Curte de casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului, analizând motivele de recurs formulate

în raport cu sentința pronunțată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele dosarului,

Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

anularea unei decizii prin care a fost soluționată contestația împotriva unei decizii

de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul

fiscal nr. 259 din 25 iunie 2008, emisă în temeiul raportului de inspecție din

25 iunie 2008 întocmit de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

obligații totale în sumă de 479.002 RON.

În conformitate cu dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a reținut

că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare

a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii

și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului

litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul

cauzei de față, care privește o taxă, competența de soluționare a cauzei este stabilită

exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ

atacat de până la 500.000 de RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate

centrală.

Prin urmare, competența

de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță Tribunalului, cum

corect a stabilit instanța prin sentința atacată, iar Înalta Curte, constatând că

nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței, în temeiul art. 312 din C.

proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 1919 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2010.