ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 05 martie 2010, reclamanta

M.P. a chemat în judecată pârâtul S.R., prin M.F.P., solicitând obligarea

pârâtului la plată sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, la cursul B.N.R. de

la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit ca urmare a măsurii de dislocare și stabilire a domiciliului

obligatoriu în localitatea Zagna – Vadeni, județul Brăila, măsură luată în baza

Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

Prin sentința civilă nr.

1620/ PI din 18 iunie 2010, pronunțată în dosar nr. 1556/30/2010, Tribunalul

Timiș a respins cererea de chemare în judecată, reținând că, potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, despăgubirile pentru daunele morale se acordă doar

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar nu și în situația aplicării

unei măsuri administrative cu caracter politic.

Î

mpotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta M.P., solicitând admiterea apelului,

modificarea sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a

fost formulată.

Prin decizia nr. 452/

A din 03 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul

reclamantei, ca nefondat.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că, deși motivarea soluției

primei instanțe este greșită, deoarece reclamanta poate face obiectul Legii nr.

221/2009, dreptul acesteia la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

trebuie raportat la conținutul deciziilor Curții Constituționale nr. 1354/2010

și nr. 1358/2010, hotărâri prin efectul cărora, la momentul soluționării apelului,

izvorul dreptului pretins nu mai există, fiind plasat în afara cadrului

constituțional.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzute de art. 301 C. proc. civ., reclamanta

M.P., invocând argumente ce se încadrează în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs se arată, în esență, că

instanța de apel

trebuia să analizeze calea de atac exercitată de reclamantă în raport de norma

în vigoare la data formulării acțiunii. Decizia Curții Constituționale prin

care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 nu putea fi aplicată, deoarece se încalcă principiul

neretroactivității legii.

Aplicarea deciziei

Curții Constituționale generează un tratament juridic diferențiat în privința

unor persoane aflate în aceeași situație, ceea ce încalcă principiul

constituțional al egalității în fața legii, art. 14 din C.E.D.O. și Protocolul nr.

12 la această Convenție.

Recurenta mai susține că prin aplicarea deciziei de

neconstituționalitate de încalcă și prevederile art. 6 par. 1 din

C.E.D.O., referitoare

la procesul echitabil, deoarece se împiedică accesul la justiție și se înlătură

egalitatea armelor celor două părți în proces.

Examinând

decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Problema de drept

care se pune în speță este dacă textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii (M. Of. nr. 789/7.11.2011),

în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare

a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În considerentele

acestei decizii, Înalta Curtea a examinat efectele deciziei de

neconstituționalitate atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar

și prin prisma dispozițiilor art. 6 par. 1 din C.E.D.O., referitoare la dreptul

la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, privind protecția proprietății, respectiv, art. 14 din Convenție raportat la art. 1

din Protocolul nr. 12, privind dreptul la nediscriminare, soluția dată în

soluționarea recursului în interesul legii fiind obligatorie pentru instanțe,

conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel,

s-a reținut, în motivarea acestei decizii, că dreptul la acțiune pentru

obținerea reparației prevăzute de lege este supus evaluării jurisdicționale și,

atâta vreme cât această evaluare nu s-a finalizat printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, situația juridică este încă în curs de constituire

(facta pendentia), intrând sub incidența efectelor deciziei Curții Constituționale,

decizie care este de aplicare imediată. Nu se poate spune că, fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se

întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu

avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

În considerentele

aceleiași decizii în interesul legii s-a argumentat și sub aspectul raportului dintre

dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție și

efectele deciziei Curții Constituționale. În acest sens, s-a reținut că, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale

cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și

protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. nu înseamnă recunoașterea

unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică

internă.

În ceea ce privește

incidența art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție, Înalta Curte a stabilit, în cadrul aceluiași demers de unificare a practicii

judiciare, că,

în absența unei hotărâri definitive care să

fi confirmat dreptul înaintea apariției deciziei Curții Constituționale, nu

s-ar putea vorbi despre existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Înalta Curte nu a

considerat că, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale în cauzele

nesoluționate definitiv, s-ar creea o situație discriminatorie, care să intre

sub incidența art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție. S-a apreciat că situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele

persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluționate de o manieră definitivă

la momentul pronunțării deciziilor Curții Constituționale) are o justificare

obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și

rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite

și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme

imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanțele la

acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă și

nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare, conform

considerentelor deciziei Curții Constituționale).

Având în vedere

caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul

legii, Înalta Curte apreciază că soluția ce se impune în cadrul prezentei cauze

nu poate fi decât respingerea recursului, în condițiile în care se constată că,

în speță, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

În consecință, se

constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea din apel fiind pronunțată cu aprecierea corectă a efectelor deciziei

Curții Constituționale publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta

M.P. împotriva

de

ciziei civile nr. 452/ A din 03 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 02 martie 2012.