ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 4 august 2009 reclamanta L.L.
a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Sebiș și Statul
Român prin Consiliul Local Sebiș anularea dispoziției nr. 273 din 03 iulie 2009
emisă de Primarul Orașului Sebiș, restituirea în natură a imobilului compus din
casă cu etaj, anexe și teren în suprafață de 716 mp situat în Sebiș județul
Arad înscris în C.F. nr. 1035 Sebiș nr. topo 1579/681-700/4/22, precum și
înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate în favoarea
reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că prin dispoziția contestată i-a fost respinsă notificarea, pe motiv că
imobilul nu face obiectul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu a
fost preluat fără titlu valabil.
Reclamanta a susținut și că sentința
nr. 1225/1973 pronunțată de Judecătoria Ineu în temeiul Legii nr. 18/1968, prin
care i-a fost preluat imobilul, a fost un abuz al autorităților de la acea
vreme.
A solicitat ca instanța să facă
aplicarea art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Cererea de chemare în judecată a
fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale Constituției și ale
Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Reclamanta și-a precizat acțiunea,
în sensul că a solicitat să se constate și că imobilul a cărei restituire o
cere a fost preluat fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data
preluării.
Prin sentința nr. 503 din data de 03
decembrie 2009 Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantei și excepția
invocată de pârât.
În motivare, referitor la excepția
lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local al orașului Sebiș,
tribunalul a reținut că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de
chemare în judecată s-a solicitat atât anularea dispoziției emise de primar,
cât și constatarea nevalabilității titlului de preluare, iar Consiliul Local
este reprezentantul statului, cel care a preluat imobilul.
Pe fondul cauzei tribunalul a arătat
că imobilele trecute în proprietatea statului în baza unor hotărâri
judecătorești definitive nu pot face obiectul cererii de restituire pe temeiul
Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 84A din 15 aprilie
2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul
reclamantei.
Pentru a decide astfel, curtea de
apel a reținut că dispoziția atacată este legală și temeinică, iar imobilului
în cauză nu i se aplică prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința nr. 1225/1973
pronunțată de Judecătoria Ineu s-a constatat că reclamanta a dobândit în mod
ilicit în perioada 1966 - 1973 bunuri mobile și imobile, care au fost
confiscate. În consecință, acestea au intrat în proprietatea statului cu titlu
valabil, respectiv în temeiul Legii nr. 18/1968.
Împotriva acestei decizii reclamanta
L.L. a declarat recurs.
Printr-o primă critică reclamanta a
arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără respectarea
dispozițiilor în vigoare la acel moment, deci fără titlu valabil.
Astfel, sentința nr. 1225/1973
pronunțată de Judecătoria Ineu a dispus trecerea clădirilor situate în orașul
Sebiș județul Arad în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 18/1968.
Dar acest act normativ prevede o
procedura complexă în urma căreia imobilul devenea proprietatea statului, ce nu
a fost urmată în cauză, așa încât hotărârea judecătorească mai sus menționată
este nelegală.
Ca o consecință, imobilul a intrat
în proprietatea statului fără titlu valabil, ceea ce atrage incidența Legii nr.
10/2001.
A doua critică se referă la
împrejurarea că prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat restituirea
în natură a imobilului compus din casă cu etaj, anexe și teren în suprafață de
716 mp.
Prin dispoziția contestată primarul
a respins întreaga notificare, dar în motivare a făcut referire doar la
sentința nr. 1225/1973 pronunțată de Judecătoria Ineu, prin care a fost
preluată doar clădirea, nu și terenul.
În această situație primarul ar fi
trebuit să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 716 mp.
Prin cea de a treia critică
reclamanta a precizat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu au fost
analizate. Astfel, din extrasul de carte funciară eliberat în anul 1988 rezultă
că nu toate anexele gospodărești au fost preluate prin Legea nr. 18/1968.
Din acest punct de vedere dispoziția
contestată este nelegală, pentru că nu a analizat fiecare parte din imobil în
funcție de natura preluării.
Cererea de recurs a fost întemeiată
pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată, în
limitele criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte a constatat
următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.
314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra
fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în
scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin
stabilite.
În speța supusă analizei, instanța
de judecată nu a lămurit pe deplin situația de fapt.
Prin dispoziția contestată de către
reclamantă a fost respinsă notificarea acesteia, care s-a referit atât la teren
cât și la clădire, cu motivarea că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001,
având în vedere sentința nr. 1225/1973 pronunțată de Judecătoria Ineu.
Prin această hotărâre judecătorească
aflată la fila 5 din dosarul de fond au fost preluate de către statul român, în
urma confiscării conform Legii 18/1968, casa cu etaj și anexă situate în Sebiș,
proprietatea soților L.L. și L.M.
Ulterior, atât prin cererea de
chemare în judecată, cât și prin motivele de apel formulate, reclamata a
susținut că dispoziția atacată este nelegală pentru că entitatea investită nu
s-ar fi pronunțat și asupra terenului, care nu a făcut obiectul confiscării în
temeiul Legii nr. 18/1968.
În cuprinsul deciziei nr. 568 din 11
iunie 1974 pronunțată de către Tribunalul Județean Argeș se face referire la
terenul cumpărat de soții L.L. și L.M., contra sumei de 25.000 lei, fila 7 din
dosarul de fond.
Constatarea faptelor este atributul
exclusiv al instanțelor de fond, iar sub acest aspect, hotărârea judecătorească,
trebuie motivată cu suficientă claritate, cu trimitere la probatoriul
administrat.
Or, în speță, împrejurările de fapt
ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, în sensul că instanța nu a lămurit
situația juridică a imobilului solicitat de reclamantă prin notificare.
În acest sens, instanța de trimitere
va trebui să lămurească situația juridică a terenului în litigiu, apreciind că
a statuat în mod corect asupra regimului juridic al casei cu etaj și anexă,
care fiind confiscate în baza Legii nr. 18/1968, au intrat cu titlul în
proprietatea statului, nefiind preluată abuziv, în sensul Legii nr. 10/2001,
republicată.
În rejudecare, instanța de apel va
suplimenta probatoriul, în principal, cu copia dosarului administrativ
constituit în temeiul Legii nr. 10/2001, înscrisuri cu privire la teren,
inclusiv copii ale cărții funciare și eventual o expertiză în specialitatea
topografie pentru identificarea și stabilirea situație actuale a terenului.
În consecință, în temeiul art. 312
alin. (3) și art. 314 C. proc. civ. va fi admis recursul declarat împotriva
deciziei nr. 84A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă,
va fi casată decizia și se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe
de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta L.L.
împotriva deciziei nr. 84A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Casează decizia atacată și trimite
cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17
februarie 2011.