ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6810/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6810/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă introdusă și înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 3943/108/2009

la data de 04 august 2009, reclamanta L.L. a chemat în judecată în calitate de pârâți

Primarul orașului Sebiș și Statul Român prin Consiliul local Sebiș, solicitând anularea

dispoziției nr. 273 din 03 iulie 2009 a Primarului orașului Sebiș, restituirea în

natură a imobilului constând în casă cu etaj, anexe și teren în suprafață de 716

mp situat în Sebiș str. O., jud.Arad, înscris în CF nr. C1. Sebiș, nr. T1. și înscrierea

în CF menționat a dreptului de proprietate dobândit prin restituirea în natură,

în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că prin dispoziția contestată i-a fost respinsă notificarea nr. N1. din 21

august 2001 pe care a depus-o în baza Legii nr. 10/2001 cu motivarea că imobilul

nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar preluarea imobilului nu s-a făcut în mod

abuziv, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii

nr. 18/1968, prin sentința civilă nr. 1225/1973 pronunțată de judecătoria Ineu în

Dosarul nr. 1503/1973.

Reclamanta a arătat că înțelege să conteste

dispoziția Primarului orașului Sebiș, întrucât s-a făcut un abuz în ce privește

confiscarea imobilului proprietatea sa în temeiul Legii nr. 18/1968, iar Legea

nr. 10/2001 încearcă o reparare a nedreptăților făcute până în luna decembrie 1989.

De asemenea, a susținut că deși Legea nr. 18/1968 nu figurează printre legile enumerate

ca fiind legi abuzive, apreciază că tot în mod abuziv a fost trecută casa în proprietatea

statului, pentru că instanța de judecată a înlăturat toate apărările pe care le-a

formulat privind veniturile realizate din meserie în sumă de 84.000 RON pentru care

a plătit un impozit de 25.320 RON, sumă ce a fost acceptată de organele financiare.

Totodată contestă valoarea casei ca fiind prea mare de 71.000 RON, întrucât la ridicarea

ei au contribuit fizic rudele sale, fără plată, casa veche valorând înjur de 16.000

RON și nu 34.658 RON cât a reținut Judecătoria Ineu.

În susținerea contestației sale reclamanta

a invocat disp. art. 41 și 135 din Constituția României iar în drept și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, Primăria orașului Sebiș

reprezentată prin primar a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului local al orașului Sebiș ca reprezentant al statului român și a arătat

că dispoziția nr. 273/2009 a fost dată cu respectarea exigențelor legale, apreciind

contestația ca fiind fără temei.

Prin sentința civila nr. 503 din 3

decembrie 2009, pronunțata in Dosar nr. 3943/108/2009 Tribunalul Arad, secția civila,

a respins acțiunea precizată a reclamantei pentru anularea dispoziției nr. 273/2009

a Primarului Orașului Sebiș restituire imobil și înscris în CF. A respins excepția

invocată de pârâtul Consiliul Local Sebiș.

Pentru a hotărî astfel, analizând excepția

lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local a orașului Sebiș, Tribunalul

Arad a respins-o, întrucât în cauză apar două elemente, respectiv cel de anulare

a dispoziției primarului, dată în baza Legii nr. 10/2001 și al doilea, prezența

Consiliului Local, ca reprezentant al statului care a preluat imobilul.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut,

în fapt, că prin sentința civilă nr. 1225/1973 pronunțată de Judecătoria Ineu în

dosarul civil nr. 1503/1973 s-a admis sesizarea Comisiei de cercetarea provenienței

unor bunuri dobândite în mod ilicit și s-a dispus trecerea în proprietatea statului

a imobilului din Sebiș str. O. Această sentință a rămas definitivă în urma respingerii

recursurilor Procuraturii locale Ineu și a reclamanților cercetați, prin decizia

civilă nr. 568/1974 pronunțată în Dosarul nr. 520/74 al Tribunalului Județean Arad.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 vizează

reglementarea imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989, dar actuala solicitare

nu se încadrează în dispozițiile acestei legi. Este adevărat că s-au invocat prevederi

constituționale care ocrotesc proprietatea, dar Constituția din 1965 prevedere ocrotirea

proprietății dobândite pe căi legale.

Imobilele trecute în proprietatea statului

în baza unor hotărâri judecătorești definitive nu pot face obiectul cererii de restituire

pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru că pe această cale nu se poate cenzura o astfel

de hotărâre și nu se pot analiza probele administrate, iar pe de altă parte nici

nu se pune problema vreunui abuz, câtă vreme, până la ajungerea hotărârii ca definitivă,

sunt parcurse mai multe etape de cercetare, în comisia specială la Judecătorie și

apoi la Tribunal.

În prezenta situație nu se aplică principiile

reglementate de Protocolul nr. 1 din C.E.D.O., care arată că orice persoană fizică

sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute

de lege și principiile generale ale dreptului internațional, fiind stabilit prin

hotărâre judecătorească definitivă că bunurile au fost dobândite ilicit.

Astfel fiind, dispozițiile Legii nr. 10/2001

nefiind aplicabile, nici ale Legii nr. 213/1998, a fost respinsă acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 84 din 15

aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3943/108/2009, Curtea de Apel Timișoara a

respins apelul declarat de reclamanta L.L. împotriva sentinței civile nr. 503 din

3 decembrie 2009.

Curtea a reținut că cele solicitate exced

obiectului Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 18/1968 (privind controlul provenienței

unor bunuri ale persoanelor care nu au fost dobândite in mod licit) nu poate fi

încadrata printre legile considerate ca fiind abuzive și căreia sa i se poată aplica

- prin extindere și extrapolare - dispozițiile Legii nr. 10/2001, ca măsura reparatorie,

pentru restituirea imobilului in litigiu, confiscat in temeiul Legii nr. 18/1968,

ca fiind considerat dobândit ilicit.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1378

din 17 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această decizie,

ca efect al admiterii recursului reclamantei L.L., imputându-se instanței de apel

că nu a făcut toate demersurile necesare pentru a clarifica situația juridică a

terenului revendicat prin notificare de către reclamanta L.L. și care nu a făcut

obiectul deciziei de confiscare.

În acest sens, Înalta Curte a cerut instanței

de apel să verifice situația juridică a acestui teren, prin reverificarea dosarului

administrativ și a analizării situației de carte funciară actuală.

Prin decizia civilă nr. 1109 din 15 decembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a respins, ca neîntemeiat, apelul

declarat de reclamanta L.L. împotriva sentinței civile nr. 503 din 03 decembrie

2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3943/108/2009.

Curtea, în rejudecare, procedând în sensul

disp. art. 315 C. proc. civ. a administrat proba cu înscrisuri, prin atașarea la

dosar a extrasului de CF nr. C1. Sebiș, de unde a rezultat că reclamanta L.L. împreună

cu soțul L.M. dețin în proprietate tabulară netulburată cota de ¼ parte din

terenul total de 1440 mp, cealaltă cotă de ¼ parte fiind deținută de proprietarul

actual al casei cu nr. 10 și anexelor, respectiv familia D.

Aceeași situație juridică și factuală a

fost confirmată și de către autoritățile locale care au instrumentat dosarul administrativ

întocmit pe baza notificării reclamantei L.L., așa cum rezultă din Adresa nr.

A1. din 25 octombrie 2011 a Primarului orașului Sebiș, care atestă că reclamantă

L.L. deține în proprietate și plătește impozitele și taxele aferente cotei de ½

parte proprietate asupra terenului de 1.440 mp din CF nr. C1. Sebiș.

În acest context, curtea a constatat că

prin sentința civilă nr. 1225/1973 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul civil

nr. 1503/1973 s-a admis sesizarea Comisiei de cercetarea provenienței unor bunuri

dobândite în mod ilicit și s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului

din Sebiș str. O.

Această sentință a rămas definitivă în

urma respingerii recursurilor Procuraturii locale Ineu și a reclamanților cercetați,

prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunțată în Dosarul nr. 520/74 al Tribunalului

Județean Arad.

Legea nr. 10/2001 vizează reglementarea

imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989, dar actuala solicitare nu se încadrează

în dispozițiile acestei legi. Este adevărat că s-au invocat prevederi constituționale

care ocrotesc proprietatea, dar Constituția din 1965 prevedere ocrotirea proprietății

dobândite pe căi legale.

Imobilele trecute în proprietatea statului

în baza unor hotărâri judecătorești definitive nu pot face obiectul cererii de restituire

pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru că pe această cale nu se poate cenzura o astfel

de hotărâre și nu se pot analiza probele administrate, iar pe de altă parte nu se

pune problema vreunui abuz, câtă vreme până la ajungerea hotărârii ca definitivă

sunt parcurse mai multe etape de cercetare, în comisia specială la Judecătorie și

apoi la Tribunal.

Este adevărat că potrivit Protocolului

nr. 1 din C.E.D.O., se arată că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la

respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât

pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile

generale ale dreptului internațional iar art. 11 și 20 din Constituție prevăd că

aceste dispoziții fac parte din dreptul intern, fiind ratificate în România.

Aceste principii, în mod evident trebuie

să guverneze raporturile juridice privind proprietatea dar în prezenta situație

nu se aplică, fiind stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă că bunurile

au fost dobândite ilicit.

Concluzionând, curtea a constatat, în baza

celor expuse mai sus, că reclamanta nu poate solicita restituirea în natură a construcțiilor

confiscate prin sentința civilă nr. 1225/1973, această sentință rămânând definitivă

în urma respingerii recursurilor Procuraturii locale Ineu și a reclamanților cercetați,

prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunțată în Dosarul nr. 520/74 al Tribunalului

Județean Arad, în timp ce o cotă parte de ½ din terenul de 1.400 mp este

deținută în proprietate tabulară de familia D., care de asemenea deține drept de

proprietate și asupra construcției cu nr. 10 și anexe aferente.

În plus, reclamanta însăși deține în proprietate

cealaltă cotă de 1/2 din terenul de 1440 mp din CF nr. C1. Sebiș, nr. T1., (adică

exact 720 mp, cât cere prin acțiunea introductivă), care nu a fost afectată în vreun

fel de decizia judecătorească de confiscare din 1973.

Împotriva deciziei menționate mai sus a

declarat recurs, în termen legal reclamanta L.L. pentru motive de nelegalitate întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate,

reclamanta a arătat următoarele:

În fapt, prin decizia civilă recurată,

instanța de apel, deși în motivarea soluției reține starea de fapt și de drept corectă,

dispozitivul este în totală contradicție cu cele reținute prin motivare.

I. În ceea ce privește confiscarea proprietății

în baza Legii nr. 18/1968:

Prin sentința civilă nr. 1225/1973 pronunță

de Judecătoria Ineu în Dosarul nr. 1503/1973, rămasă definitivă și irevocabilă prin

decizia civilă nr. 568/1974 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 520/1974,

s-a dispus „trecerea în proprietatea statului a clădirilor - casă cu etaj și anexe

din str. O., orașul Sebiș, județul Arad" motivată în drept pe prevederile

art. 1 și 2 raportat la art. 10 din Legea nr. 18/1991. Potrivit prevederilor

art. 10 din Legea nr. 18/1968 „Judecătoria dacă constată că proveniența bunurilor

nu este justificată, hotărăște trimiterea dosarului Ministerului Finanțelor pentru

urmărirea impozitului prevăzut de art. 2 alin. (1) (...) dacă în legătură cu bunurile

a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni, trimite

dosarul la unitatea competentă de procuratură spre a vedea dacă este cazul să pună

în mișcare acțiunea penală". Ministerul Finanțelor, în baza prevederilor Decretului

nr. 221/1960, republicat, avea competența și calitatea să urmărească bunurile proprietatea

persoanelor urmărite în baza Legii nr. 18/1968, potrivit prevederilor art. 12 coroborate

cu art. 20 și urm. din actul normativ indicat. Urmare a procedurii de urmărire și

executare efectuată în baza Decretului nr. 221/1960, Statul Român putea deveni proprietar

asupra bunurilor persoanelor urmărite conform Legii nr. 18/1968.

În speța de față, nu s-a urmat o asemenea

procedură, imobilele fiind trecute în proprietatea Statului, prin aplicarea greșită

și fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la aceea dată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2

din Legea nr. 18/1968, judecătoria nu avea competența să dispună trecerea în proprietatea

Statului a bunurilor persoanelor urmărite conform prevederilor din respectivul act

normativ, acestea referindu-se în mod expres la calitatea persoanelor urmărite,

la natura bunurilor urmărite, precum și la cota de impozit aplicabilă ulterior constatării

provenienței nejustificate.

Faptul că sentința civilă nr. 1225/1973

pronunțată de Judecătoria Ineu în Dosar nr. 1503/1973, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 520/1974,

a intrat în puterea lucrului judecat, nu este de natură a înlătura caracterul imperativ

al prevederilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, ilegalitatea sentinței civile

nefiind altceva decât mijlocul prin care s-a trecut peste litera legii și s-a procedat

la nerespectarea tuturor dispozițiilor legale mai sus indicate.

II. Referitor la terenul în suprafață de

1/2 din 1440, înscris în CF nr. C1. - Sebiș a arătat că nu a făcut niciodată obiectul

Legii nr. 18/1968.

De altfel, instanța de apel corect a sesizat

acest aspect, însă raportat la faptul că solicitarea sa în baza Legii nr. 10/2001

a fost respinsă în totalitate, instanța trebuia să admită „măcar" în parte

acțiunea și să dispună anularea Dispoziției nr. 273 din 03 iulie 2009 emisă de Primarul

Orașului Sebiș pentru imobilul de la nr. X1. (teren și anexe), caz contrar fiind

în prezența unei „exproprieri administrative" a acestei proprietăți.

A susținut că a formulat notificare prin

care a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001, să îi fie atribuit în proprietate

imobilul „casa cu nr. X2. de pe str. O. din Sebiș și anexele" și a terenului

intravilan în suprafață de 716 mp (din totalul de 1440 mp) înscrise în CF nr.

C1. - Sebiș. În situația în care Primarul Orașului Sebiș a constatat (sau trebuia

să constate) că terenul în discuție este proprietatea tabulară și recunoscută a

reclamantei, avea obligația să respingă această cerere (referitor la teren) cu o

astfel de motivare și nicidecum cu motivația că acest „imobil" (se include

și terenul) a fost preluat de Stat în baza Legii nr. 18/1968.

Dispoziția nr. 273 din 03 iulie 2009 a

Primarului Orașului Sebiș va putea fi notată în CF și să își producă efectele în

sensul trecerii în proprietatea Statului și a terenului menționat, caz în care ar

asista la o „expropriere” abuzivă și care ar avea drept consecințe grave lezarea

dreptului său de proprietate.

Pentru toate cele arătate anterior, se

consideră că imobilul în speță, compus din teren și casă de locuit, situându-se

sub imperiul a două regimuri juridice distincte, se impunea soluționarea lor distinctă,

raportat la regimul juridic concret, drept pentru care a solicitat admiterea recursului.

Analizând recursul formulat, în raport

de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Motivele de recurs dezvoltate pot fi încadrate

în disp. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., întrucât vizează o interpretare greșită

a actului juridic dedus judecății în ceea ce privește regimul juridic al terenului,

respectiv greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la construcție.

Astfel, în ceea ce privește construcția,

corect au reținut instanțele de fond că aceasta nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

față de împrejurarea că a fost confiscată în baza Legii nr. 18/1968, fiind prezumată,

prin efectul hotărârii judecătorești pronunțată în baza acelei legi, ca fiind ca

fiind dobândită ilicit.

Astfel sentința civila nr. 1225 din 28

decembrie 1973, pronunțata de Judecătoria Ineu, rămasă definitiva prin decizia civila

nr. 568 din 11 iunie 1974 a Tribunalului Județean Arad, a stabilit că reclamanta

recurentă a dobândit in mod ilicit, in perioada 1966-1973, bunuri mobile și imobile

in valoare de 99.000 RON și s-a dispus trecerea in proprietatea Statului a construcției

în litigiu.

Nu poate fi repusă în discuție, așa cum

consideră recurenta reclamantă, modalitatea în care au fost analizate probatoriile

în determinarea caracterului ilicit al dobândirii bunului, întrucât, în lipsa unui

temei legal, aceasta ar însemna încălcarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri

judecătorești care stabilește adevărul judiciar, în situația concretă dedusă acelei

judecăți, precum și încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

De asemenea, nu se poate reține nici prin

prisma art. 6 din Legea nr. 312/1998 că, în aplicarea Legii nr. 18/1968, imobilul

a fost preluat fără titlu întrucât principiile generale de drept ocrotesc doar proprietatea

asupra bunurilor dobândite licit.

Or, atâta timp cât Legea nr. 10/2001 nu

menționează, între actele normative pe care le prezumă ca fiind abuzive, Legea

nr. 18/1968 și nici nu descrie teza reglementată de acest act normativ ca fiind

o modalitate de preluare abuzivă, situația juridică a acestei construcții excede

cadrului de reglementare al Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește situația terenului,

nu pot fi reținute aserțiunile recurentei în sensul că menținerea deciziei de respingere

a notificării, în forma edictată de unitatea emitentă, echivalează cu o preluare

administrativă a acestui teren, sub acest aspect instanța de apel interpretând greșit

actul juridic dedus judecății.

De vreme ce dreptul de proprietate al recurentei

reclamante asupra cotei de ½ din teren nu a fost contestat, terenul nu a

făcut obiectul preluării de către stat, ca bun ilicit alături de construcție și

nici într-o altă formă, reclamanta exercitându-și nestingherită atributele dreptului

de proprietate, respingerea notificării pentru motivul că imobilul nu face obiectul

Legii nr. 10/2001, nu poate determina o modificare a regimului juridic al terenului.

Pentru aceste argumente și în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.L. împotriva deciziei nr. 1109 din

15 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.