ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1080/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 77 din 18 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1720/108/2008, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta D.E.M. împotriva pârâtului Primarul mun. Arad, pentru revendicare imobil naționalizat și a admis cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților principali B.A. și B.M. Prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a cerut obligarea pârâtului să acordarea în compensare, pentru imobilul preluat abuziv de Stat, situat în Arad, str. Pașcani, înscris în CF Sânnicolau Mic, un teren cu o suprafață de 1.371 mp intravilan, rămas în continuare în proprietatea Statului și evidențiat în același CF Sânnicolau Mic, iar pentru diferența dintre valoarea casei și anexelor precum și valoarea terenului nerestituibil, să îi fie acordate bunuri sau servicii în echivalent, O.C.P.I.

Arad urmând a fi autorizată pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. Reclamanta a susținut că la data de 18 martie 1976, conform contractului de vânzare-cumpărare și a încheierii de CF, a cumpărat imobilul situat în Arad, str. Pașcani, înscris în CF Sânnicolau Mic, și concomitent cu această tranzacție, Statul s-a intabulat pe terenul fără construcții, aferent imobilului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Ulterior, în baza Decretului nr. 223/1974, potrivit Deciziei nr. 673 din 20 octombrie 1982 întregul imobil a fost preluat de Statul Român, în mod abuziv, fără ca proprietarul să primească vreo despăgubire. La data de 24 iunie 2008, domnii B.A. și soția, B.M.

au depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, arătând că suprafața de 1.371 mp de teren nu mai poate fi revendicată de către reclamantă, întrucât aceștia au dobândit-o în proprietate, în baza Legii nr. 112/1995, alături de construcții și terenul reprezintă grădina aferentă casei - proprietatea acestora. Prin întâmpinare, pârâtul Primarul mun.

Arad a solicitat respingerea acțiunii, deoarece prin notificarea depusă de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Arad, str. Pașcani, înscris în CF Sânnicolau Mic, însă di documentele existente reiese că reclamanta a dobândit în anul 1976, prin cumpărare, doar casa fără teren, acesta trecând instantaneu în proprietatea Statului, în baza Legii nr. 58/1974 și astfel, nu poate fi revendicat în baza Legii nr. 10/2001, în timp ce construcția a fost vândută foștilor chiriași, actualii intervenienți B., în baza Legii nr. 112/1995 și astfel, nici locuința nu poate fi restituită în natură, iar măsurile compensatorii de care poate beneficia reclamanta sunt numai prin echivalent.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție principală, solicitând constatarea nulității acesteia, în raport cu dispozițiile art. 50 C. proc. civ. și totodată, a invocat lipsa calității procesuale active a intervenienților în interes propriu, dată fiind natura juridică a intervenției, prin care autorii cererii invocă un drept propriu asupra terenului și tind să îl câștige pentru sine. Tribunalul a reținut că la data naționalizării era în vigoare Legea nr. 58/1974, acesta fiind temeiul în baza căruia terenul di litigiu a trecut în proprietatea statului, iar la data de 29 octombrie 1981, imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Ulterior, la data de 28 mai 1997, asupra construcțiilor și terenului aferent s-a intabulat dreptul de proprietate al intervenienților B.A.

și B.M., cu titlu de cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995. Prima instanță a reținut că la data de 15 februarie 2008, reclamanta a comunicat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 că refuză expres acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Arad, str. Pașcani și în acest context, referindu-se la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 1/2009, care a modificat Legea nr. 10/2001, tribunalul a opinat că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamanta D.E.M., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii sale precizate, arătând că Legea nr. 1/2009 nu poate retroactiva, în raport cu disp.

art. 1 C. civ. coroborat cu faptul că acțiunea sa s-a înregistrat la instanță la data de 27 mai 2008. În plus, reclamantă-apelantă, arătând că este dispusă să respecte dreptul de proprietate dobândit de foștii chiriași, actualii intervenienți principali B.A. și B.M.

asupra locuinței cumpărate de aceștia în baza Legii nr. 112/1995 precum și a terenului aferent acestei locuințe, a arătat că revendică doar diferența de teren ce nu intră în categoria „terenului aferent” și s-a referit la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 și care este de aproximativ 1.000 mp., cu atât mai mult cu cât în contractul de vânzare-cumpărare, se evidențiază clar că intervenienții B. au dobândit în proprietate teren aferent în suprafață de doar 69 mp, aferent construcțiilor intabulate în CF. Reclamanta - apelantă a solicitat în probațiune efectuarea unui supliment de expertiză, pentru a se determina care este suprafața de teren aferentă construcțiilor situate în Arad, str. Pașcani și care este suprafața de teren care nu se încadrează în această categorie.

În apel au formulat întâmpinări atât pârâtul Primarul mun. Arad, cât și intervenienții B.A. și B.M., solicitând respingerea apelului reclamantei și au reiterat apărările făcute în fața instanței de fond. Astfel, pârâtul - intimat Primarul mun.

Arad a solicitat respingerea apelului, arătând că prin notificarea depusă de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Arad, str. Pașcani, înscris în CF Sânnicolau Mic, însă di documentele existente reiese că reclamanta a dobândit în anul 1976, prin cumpărare, doar casa fără teren, acesta trecând instantaneu în proprietatea Statului, în baza Legii nr. 58/1974 și astfel, nu poate fi revendicat în baza Legii nr. 10/2001, în timp ce construcția a fost vândută foștilor chiriași, actualii intervenienți B., în baza Legii nr. 112/1995 și astfel, nici locuința nu poate fi restituită în natură, iar măsurile compensatorii de care poate beneficia reclamanta sunt numai prin echivalent.

Intervenienții - intimați B.A. și B.M. au solicitat respingerea apelului reclamantei, arătând că suprafața de 1.000 mp de teren nu mai poate fi revendicată de către reclamantă, întrucât aceștia au dobândit-o în proprietate, în baza Legii nr. 112/1995. Curtea a admis cererea de suplimentare a probatoriului cu un supliment de expertiză judiciară topografică, realizat de expertul R.M., care a concluzionat că terenul aferent construcțiilor cumpărate de intervenienți în baza Legii nr. 112/1995 este de 69 mp, iar cel aferent și construcțiilor anexe edificate de aceștia ulterior și neintabulate în C.F. este de în total de 506 mp, suficient pentru buna exploatare a casei și anexelor gospodărești, în timp ce 934 mp de teren sunt liberi, neafectați de nicio construcție sau de utilități, iar terenul are deschidere spre o altă stradă.

Totodată, expertul a propus și un plan de dezmembrare care să respecte această situație de fapt, după cum a stabilit și linia de hotar dintre cele două parcele nou formate. Prin decizia civilă nr. 16/A/2010 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanta D.E.M. împotriva sentinței civile nr. 77 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 1720/108/2008. A schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei împotriva pârâtei Primarul municipiului Arad și a intervenienților principali B.A. și B.M.

În consecință a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 934 m.p teren din CF Sanicolau Mic, teren intravilan cu titlu de restituire în baza legii nr. 10/2001 potrivit concluziilor și schițelor anexă din expertiza tehnică judiciară a expertului R.M., ce face parte integrantă din prezenta decizie, cu linia de hotar pe aliniamentul M-N, jar pentru diferența de suprafață de până la 1440 m.p., reclamantei urmează a i se stabili despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, asemeni construcțiilor naționalizate. A respins cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților principali B.A. și B.M. A autorizat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad să efectueze cuvenitele mențiuni în CF Sanicolau Mic, cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafața de 934 m.p.

diferența de suprafață până la 1440 m.p. urmând a fi înscrisă proprietatea Statului Român, cu excepția cotei indivize de 69 m.p. aferentă construcțiilor cumpărate de intervenientii B. în baza Legii nr. 112/1995, care se raportează asupra suprafeței de teren ce rămâne în proprietatea Statului Român. În motivarea deciziei s-a reținut că la data de 18 martie 1976, conform contractului de vânzare-cumpărare și a încheierii de CF, reclamanta a cumpărat imobilul situat în Arad, str. Pașcani, înscris în CF Sânnicolau Mic, casă și teren de 1.371 mp, însă concomitent cu această tranzacție, Statul s-a intabulat pe terenul fără construcții, aferent imobilului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/197, fără să plătească vreo despăgubire proprietarilor tabulari.

Ulterior, în baza Decretului nr. 223/1974, potrivit Deciziei nr. 673 din 20 octombrie 1982, construcțiile aferente de la imobil au fost preluate de Statul Român, în mod abuziv, fără ca proprietarul să primească vreo despăgubire, iar în anul 1997 au fost vândute foștilor chiriași, actuali intervenienți principali B.A. și B.M. în baza Legii nr. 112/1995, aceștia dobândind în proprietate construcțiile de pe str. Pașcani precum și 69 mp teren aferent locuinței, potrivit contractului din 28 mai 1997 și ulterior au construit o serie de anexe gospodărești, neintabulate în CF, care împreună cu locuința cumpărată și terenul destinat unei folosințe normale a tuturor edificiilor fiind astfel de 506 mp.

Curtea a constatat că întreaga suprafață de teren evidențiată în CF Sânnicolau Mic, respectiv de 1.371 mp este în întregime intravilan, și indiferent că a fost naționalizat prin Legea nr. 58/1974 ori prin Decretul nr. 223/1974, a fost preluat abuziv de Statul Român, fără nici-o despăgubire și intră sub incidența disp. art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001-republicată.

Totodată, curtea, în raport cu situația juridică actuală a imobilului, constată că terenul aferent locuinței vândute intervenienților B., astfel cum o atestă contractul de vânzare-cumpărare din 28 mai 1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este de doar 69 mp, iar o diferență de 437 mp este utilizată de aceeași intervenienți pentru construcțiile gospodărești-anexă realizate ulterior și neintabulate în CF, iar reclamanta-apelantă și-a manifestat disponibilitatea de a lăsa acest teren în continuare, în folosința intervenienților - intimați, în total fiind 506 mp, precizând că nu s-ar opune nici la dobândirea de către aceștia dreptului de proprietate, astfel cum nu revendică în natură nici locuința.

Curtea a constata că terenul aferent locuinței cumpărate de intervenienți în baza Legii nr. 112/1995, în sensul art. 7 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 1/2009 este actualmente de 69 mp. și care poate spori eventual până la maximum 506 mp, în ipoteza în care intervenienții își vor putea rezolva situația juridică a construcțiilor gospodărești - anexe, edificate ulterior pe acea suprafață, teren care potrivit expertizei tehnice judiciare este ușor dezmembrabil și poate fi intabulat în CF nou, alături de casă precum și anexele gospodărești, plus curte.

S-a apreciat că reclamantei - apelante i se poate restitui în natură suprafața de teren de 934 mp, ca urmare a dezmembrării, în CF nou, linia de hotar dintre cele două parcele, cu ieșiri și front stradal la două străzi diferite fiind pe aliniamentul M-N, adică în spatele curților, cu mențiunea că suprafața de 934 mp ce urmează a se restitui reclamantei în natură, potrivit principiului inserat în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001-republicată, nu este afectată de detalii urbanistice de interes public ori de rețele de utilități terane și/sau supra - terane.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, a constatat că reclamanta - apelantă este îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de teren de 934 mp în CF nou, pentru diferența de suprafață nerestituibilă precum și pentru construcțiile naționalizate abuziv fiind îndreptățită să primească despăgubiri. În temeiul art. 55 raportat la art. 50 C. proc. civ. și raportat la art. 296 C. proc. civ., s-a respins cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților principali B.A. și B.M.

și s-a autorizat OCPI Arad să efectueze cuvenitele mențiuni în CF Sânnicolau Mic, cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafața de 934 mp, diferența de suprafață până la 1.440 mp urmând a fi înscrisă în proprietatea Statului Român, cu excepția cotei indivize de 69/1440 mp, aferentă construcțiilor cumpărate de intervenienții B. în baza Legii nr. 112/1995 și care se va reporta asupra suprafeței de teren de rămâne în proprietatea Statului Român, în urma dezmembrării, potrivit expertizei judiciare a exp. ing. R.M. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs intervenienții P.A. și B.M., criticând-o ca nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 304, pct. 4, 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești când a dispus compensarea pentru imobilul (casă de locuit) cu un alt bun (teren), atribuirea de bunuri în compensare fiind de competența exclusivă a entității învestite cu soluționarea notificării, după verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de lege, inclusiv după manifestarea de voință a părții. S-a susținut că reclamanta era evident îndreptățită la măsurile reparatorii pre văzute de lege însă numai pentru imobilul construcție, pentru că terenul a fost preluat de stat de la fostul proprietar-vânzător, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Un alt motiv de recurs invocat este că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv a depășit limitele învestirii cu privire la întinderea dreptului reclamantei. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenții au susținut că hotărârea nu este motivată în ceea ce privește respingerea cererii de intervenție și totodată contradictorie deoarece deși s-a reținut preluarea abuzivă doar a construcției s-au dispus măsuri reparatorii și pentru teren. O altă critică vizează greșita interpretare a deciziei nr. 673 din 20 octombrie 1981 a Consiliului Popular al Județului Arad în care s-a menționat expres preluarea de la reclamantă doar a casei de locuit situată în str. Pașcani, fără teren.

Ultima critică vizează greșita interpretare și aplicare a Legii nr. 10/2001, care exclude de la măsuri reparatorii imobilele care au fost preluate în mod abuziv, respectiv terenurile care fac obiectul Legii nr. 18/1991 - art. 8. S-a susținut că terenul în litigiu, constituie teren aferent construcției, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 și li se cuvine, atât în baza acestei legi cât și în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991. Intimata-reclamantă D.E.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal să se constate nulitatea cererii de intervenție în interes propriu și respingerea recursului ca inadmisibil. În motivarea acestor susțineri s-a arătat că intervenienții au invocat un drept propriu și contradictoriu atât cu reclamanta cât și cu pârâtul Statul Român iar această cerere de intervenție nu a cuprins și numele pârâtului, astfel că este nulă conform art. 133 alin. (2) C. proc.

civ. S-a susținut că cererea de intervenție a fost calificată greșit, ca fiind o cerere de intervenție principală, deoarece în raport de motive și cadrul procesual fixat de Legea nr. 10/2001, aceasta reprezintă o cerere de intervenție accesorie, în favoarea Statului Român, și pe cale de consecință este inadmisibilă, deoarece pârâtul principal nu a declarat recurs. Excepția inadmisibilității recursului și a nulității cererii de intervenție sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cererea de intervenție formulată de intervenienții B.A.

și B.M., și caracterizată de aceștia ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu, a fost încuviințată de instanță, la data de 24 septembrie 2008, fără o modificare a acesteia, deși reclamanta a invocat nulitatea cererii, și inadmisibilitatea cererii în raport de cadrul procesual fixat de Legea nr. 10/2001 și lipsa calității procesuale pasive, discutarea acestor excepții, fiind prorogată pentru următoarele termene, dar nu au mai fost puse în discuția părților iar la soluționarea pe fond a cauzei, s-a admis cererea de intervenție (încuviințată ca fiind o cerere de intervenție în nume propriu). Potrivit art. 52 alin. (2) C. proc. civ. încheierea de încuviințare a cererii de intervenție (principală sau accesorie) nu se poate ataca decât odată cu fondul.

Se constată că prin apelul formulat reclamanta D.E.M. nu a criticat sentința în ce privește calificarea cererii de intervenție de către prima instanță și nici modul de soluționare a excepțiilor invocate, astfel că instanța de apel a soluționat calea de atac, menținând calitatea procesuală a intervenienților respectiv de intervenienți în interes propriu, astfel că în această calitate intervenienții și-au exercitat dreptul de a declara recurs (în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost schimbată în apel) acestea având calitate procesuală, recursul fiind admisibil. Calitatea de intervenient principal la judecata ce s-a finalizat cu hotărârea atacată îi dă dreptul părții să exercite calea de atac prevăzută de lege, în acea calitate.

Excepția nulității cererii de intervenție din perspectiva dispozițiilor art. 133 C. proc. civ. este nefondată, deoarece această excepție poate fi invocată până la prima zi de înfățișare (ci a fost invocată dar nesoluționată de instanța de fond) și nu a fost invocată ca o critică în apel. Pe fondul motivelor de recurs se constată că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 261 C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a se da posibilitatea instanței superioare de a controla legalitatea acesteia. Nemotivarea hotărârii, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. și finalitatea textului se integrează unui cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronunțării asupra fondului apelului. Hotărârea judecătorească care nu cuprinde motivele de fapt și de drept privind admiterea unei cereri de intervenție (informă) prin care nu se specifică dacă este o intervenție în interes propriu sau în interesul vreuneia dintre părți este nelegală. Se constată că instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept respingerea cererii de intervenție, deși a schimbat soluția instanței de fond. Având în vedere acest temei juridic, care este suficient pentru casarea hotărârii, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte motive de recurs precum și toate apărările și excepțiile de ordine publică invocate de către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității cererii de intervenție în interes propriu și excepția inadmisibilității recursului, ca neîntemeiate. Admite recursul declarat de intervenienții B.A. și B.M. împotriva deciziei nr. 16/A din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.