ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, H.M. a solicitat

în contradictoriu cu Statul Român, prin C.C.S.D. obligarea pârâtei să transmită

dosarul evaluatorului sau comisiei de evaluatori în vederea întocmirii

raportului de evaluare și la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Reclamantul a arătat

că a formulat o cerere de urgentare a soluționării dosarului în 23 februarie

2009, la care nu a primit răspuns.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a susținut prematuritatea acțiunii deoarece numai după

aprobarea raportului de evaluare va fi emisă decizia.

Prin Sentința nr.

3230 din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

H.M., în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin C.C.S.D.; a respins primul

capăt de cerere ca rămas fără obiect; a obligat pârâta la emiterea Deciziei

reprezentând titlu de despăgubire în maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că raportul de evaluare, depus în

copie la dosar, a fost întocmit în ianuarie 2009.

Prin Dispoziția din

01 octombrie 2007, Primarul Municipiului Sibiu a propus acordarea de măsuri

reparatorii, în echivalent, pentru imobilul care nu mai poate fi restituit în

natură reclamantului.

Acesta s-a adresat

pârâtei la 23 ianuarie 2009, solicitând emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire.

Curtea a constatat că

de la emiterea deciziei de soluționare a notificării au trecut mai mult de doi

ani, iar raportul de evaluare - operațiune administrativă prealabilă necesară

emiterii deciziei - a fost întocmit cu zece luni în urmă.

Curtea a apreciat că

această apărare nu poate justifica respingerea cererii ca prematură, echivalând

cu invocarea propriei culpe în condițiile în care aprobarea raportului de

evaluare este în competența exclusivă a pârâtei.

S-a reținut că prin

Legea nr. 247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de soluționare a

cererilor, devenind aplicabile astfel dispozițiile de drept comun, prevăzute de

Legea contenciosului administrativ.

Conform art. 1 alin.

(1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "se poate adresa

instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un

drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri", astfel că în cauză termenul

legal de 30 de zile de soluționare a cererii a fost.

Instanța a reținut că

statul, prin instituțiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate

de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorității, dar și pentru organizarea

necorespunzătoare a activității de executare a legii, concretizată în lipsa

cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor legale în

cadrul unor termene rezonabile. Astfel, împrejurarea că pe rolul Comisiei sunt

înregistrate foarte multe dosare nu absolvă autoritatea de culpă în condițiile

în care persoanele îndreptățite au conform legii dreptul la soluționarea

oricărei cereri într-un termen rezonabil, cel de drept comun fiind de 30 de

zile.

Instanța de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D.

În motivele de

recurs, s-a susținut că acțiunea a fost formulată prematur, înainte de

finalizarea procedurilor administrative reglementate în art. 16 din Legea nr.

247/2005, că în speță s-a întocmit raportul de evaluare, care a fost comunicat

reclamantului în Germania, fiind restituit pentru că nu s-a găsit destinatarul,

iar ulterior retransmis Cabinetului de avocatură I.M., urmând să se formuleze

eventuale obiecțiuni.

Față de procedurile

instituite prin art. 16 din Legea nr. 247/2005 și față de situația de fapt

existentă, s-a motivat că în mod obiectiv este imposibil să se emită decizia în

termen de 30 de zile.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea reclamantului, situația de fapt

existentă în cauză și legislația aplicabilă reține:

Situația de fapt

Dispoziția nr.

4172/2007 a Primarului Municipiului Sibiu privind respingerea cererii de

restituire în natură a imobilului situat în municipiul Sibiu, str. C., a fost

înaintată la 12 mai 2008 la A.N.R.P.

Reclamantul a

solicitat la 23 ianuarie 2009 soluționarea cu prioritate a dosarului, invocând

și respectarea termenului rezonabil reglementat din art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Legislația

aplicabilă:

Constituția României

art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu

bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte"

Constituția României

art. 11 alin. (2) "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac

parte din dreptul intern".

Constituția României

art. 20 alin. (2) "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile".

Legea nr. 247/2005,

Titlul VII

Art. 16. alin. (1)

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi".

Art. 16. alin. (6)

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care

îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Art. 16. alin. (7) În

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.

Analiza legislației

relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un

termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa

unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă,

arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar

dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea

prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că

instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația

națională și dispoziția Convenției va aplica cu prioritate prevederile

convenției.

În baza aceluiași

temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este

direct aplicabilă în sistemul român de drept.

În cauza de față,

judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a

prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind

procesul echitabil.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin

nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil

se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data

depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut

o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un

termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

Însă, în cauză

probatoriile administrate de pârâta-recurentă reliefează că s-a încheiat

contract de evaluare, că s-a întocmit raport de evaluare în ianuarie 2009.

În ceea ce privește

termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire, Înalta Curte apreciază că termenul de 30 de zile stabilit

de instanța de fond nu îndeplinește condiția de rezonabilitate, astfel că

recursul se va admite și se va modifica sentința în sensul că va fi obligată

pârâta C.C.S.D. să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un

termen rezonabil, dar nu mai mult de 6 luni.

În consecință, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin C.C.S.D., împotriva Sentinței civile nr. 3230 din

13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată în sensul că obligă pârâta C.C.S.D. să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de

6 luni.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.